Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

 Creatori de limbă și de viziune poetică
în literatura română:

Dosoftei,
Cantemir,
Budai-Deleanu,
Eminescu,
Arghezi,
Nichita

***

Rugăciunea către Dumnezeu este „dintr-adânc” (binecunoscutul „de profundis clamavi ad Te Domine”) și este foarte ostenitoare/ epuizantă:

Dintr-adânc Ț[i]-am strigat, Doamne Svinte,
Și să mi-auz[i] glas de rugăminte.
Și-ntr-auzul Tău, Doamne, s-agiungă
Glasul mieu cel ovilit [ofilit] de rugă.

(Ps. 129, 1-4)

Strigă astfel către Dumnezeu cel ce poate să spună: „Și sufletul mieu cu drag Te-așteaptă /…/ Și-n cuvântul Tău mi se topește,/ Doamne, sufletul de Te dorește” (Ps. 129, 13-16).

Psalmul 132, care începe cu versurile „Cât este petrecerea de bună/ Când lăcuiesc frațâi împreună”, l-a inspirat pe Dosoftei să compună de la sine o mică poezie, în afara psalmului:

Cine face zidi de pace,
Turnuri de frățâie,
Duce viață fără grață
’Ntr-a sa bogățâie.
Că-i mai bună, depreună,
Viața cea frățască,
Decât armă ce destramă
Oaste vitejască.

Ediția pe care o utilizăm a redat probabil poezia așa cum apare pe foaia lui Dosoftei, însă nu e greu de observat că există versuri cu rimă interioară intercalate între celelalte.

Configurația poemului ar putea fi și astfel:

Cine face
zidi de pace,
Turnuri de frățâie,
Duce viață
fără grață
’Ntr-a sa bogățâie.

Că-i mai bună,
depreună,
Viața cea frățască,
Decât armă
ce destramă
Oaste vitejască.

Rafinamentul și inventivitatea prozodică îi confirmă lui Dosoftei, cum spuneam și altădată, titlul de poet.

Oamenii lui Dumnezeu se roagă „la Domnul în casă [biserică],/ În curțâle cele de mătasă./ Și nopțâle țâind dvorbă lungă,/ Vă rădicaț[i] mânule [s]pre rugă,/ În locurile Lui cele svinte,/ Cu rugăciuni la Domnul priĭmite” (Ps. 133, 5-10).

„Curțâle cele de mătasă” ale Bisericii lui Dumnezeu le-am întâlnit anterior și în alți psalmi.

Descrierea corespunde și unor detalii de ordin paradisiac, pentru că în Rai sunt „corturi tinse în funi de mătasă”, cum spunea în psalmul 41.

Vorba lungă pe care o țin rugătorii noaptea, la priveghere, pare o precizare domestică, însă se referă aici la rugăciunea îndelungă către Dumnezeu sau ar putea fi chiar un detaliu extatic.

Dosoftei s-ar fi putut gândi la vorba celor răpiți în extaz duhovnicesc cu Sfinții, cu Îngerii sau cu Dumnezeu. Tradiția aghiografică e bogată în astfel de exemple și nu putea să nu le amintească cel ce a redactat Viețile Sfinților în patru volume, neterminate, care a indicat el însuși nume de sfinți sihaștri, trăitori în Moldova, sau  a relatat minuni care i s-au întâmplat la Lavra Pecerska.

Dumnezeu este îndelung lăudat, pentru că El este Cel

Ce-au poruncit sângur cu cuvântul
De s-au făcut ceriul și pământul.

(Ps. 133, 13-14)

Toate ce vru Domnul a le face,
Pre pământ și-n cer, le-au fapt cu pace,
În mări și pre la toată genunea,
De Ș[i]-au ivit Dumnezău minunea.

Suind núori de preste hotară,
În ploi fece fulgere cu pară,
Dintr-a Sale cămări scoțând vântul,
De-i fece porunca și cuvântul.

(Ps. 134, 11-18)

În țesătura acestei lumi există o varietate de forme și materiale: există pământ solid și inert, există cer inefabil, există genune, adică ocean, un element fluid și melodic, dar și arhitecturi efemere de nori și vânturi care aleargă și trec, există spectacole ale fenomenelor naturii, precum ploi cu fulgere, care impresionează și înspăimântă dar sunt pasagere.

În spatele lor este Dumnezeu care le-a creat, dar nu ca un păpușar care se distrează, nu ca un zeu păgân care se delectează privind teatrul lumii, cu nepăsare și cruzime.

Dumnezeu caută mântuirea oamenilor și de aceea conduce pe poporul Său, cum spune psalmul mai departe, pentru a conduce până la urmă toată omenirea la mântuire.

Este Dumnezeul cel Viu, spre deosebire de:

Idolii păgânilor, ce-nchină
Aur ș-argint, sunt făcuț[i] de mână.
Gură au și nu pot să grăiască,
Cu ochi sunt și nu pot să zărească,
Urechi au și nu pot să auză,
Nice abur nu le este-n buză.

(Ps. 134, 39-44)

Psalmul 135 reia, într-o altă expresivitate, afirmațiile de mai sus:

Mărturisiț[i] pre Domnul
Că-i bun cătră tot omul /…/

Ce-au fapt ceriul cu gândul
De-Ș[i] țâne-ntreg tot rândul [ordinea]. /…/
Ș[i]-au închegat pământul
Dintr-apă cu cuvântul. /…/

Făcut-au lumini mare,
De dau raze și zare /…/
Soarelui i-au dat s-aibă [lumină],
Să facă z[i]uă albă. /…/

Preste nopț[i] au pus lună
Cu stelele-mpreună. /…/
Că I-i mila de-atunce
Preste veci cu gând dulce. /…/

C-au desfăcut prin Mare,
Prin cea Roșie, cărare /…/
De-au trecut prin genune
Izrail cu minune.

(Ps. 135, 1-54)

Did you like this? Share it: