Iubiții mei,

Hristos S-a nălțat!

…însă, întru înălțarea Sa, nu ne-a părăsit pe noi, ci a devenit tot mai profund în noi, pentru că S-a pogorât, împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt în noi, în mod duhovnicește, și Și-a făcut casă în noi, robii Săi.

De aceea, azi, când îi pomenim pe Sfinții Părinți, cei 318, de la Sinodul I Ecumenic, adică pe Purtătorii de Dumnezeu, vom discuta Simbolul de la Niceea, adică hotărârea dogmatică a Primului Sinod Ecumenic.

Pentru că Biserica Prea Sfintei Treimi, Biserica Ortodoxă de pretutindeni și din orice secol, e fundamentată pe adevărul revelat și pe slava Lui.

Căci nu există adevăr dumnezeiesc nerevelat și lipsit de sfințenie.

Ci orice adevăr dumnezeiesc ne-a fost dat nouă, în Biserică, de către Prea Sfânta Treime și el e păstrat și înțeles dacă suntem plini de slava Lui.

De aceea ne străduim, în orice secol, să ne facem una cu mintea și simțirea și voința și viața și evlavia Părinților Bisericii, pentru ca să intrăm, pentru veșnicie, în corul Sfinților Lui.

Cum începe însă Crezul de la Niceea, din 325 d. Hr.?

Așa începe: „Credem întru unul Dumnezeu, Tatăl Pantocratorul/ Atotțiitorul, Făcătorul tuturor celor văzute și nevăzute” [Conciliorum Oecumenicorum Decreta, ed. Alberigo, Bologna, 1972, p. 5].

Începe prin a afirma că Dumnezeu este Tată, că El ține toate prin slava Lui, pentru că El e Făcătorul a toate cele spirituale și materiale. Căci cele spirituale sunt nevăzute dar cele materiale sunt văzute.

Și Tatăl este Atotțiitor, după cum se observă, înainte de a fi Făcător, pentru că El le ținea și le ține pe toate mai înainte ca ele să fie făcute.

Pentru că creația, la Dumnezeu, nu e o întâmplare și nu e niciun haos organizat ci un act voit de iubire, de înțelepciune și de putere dumnezeiască.

Căci El creează și păstrează în existență ceea ce creează și nu creează lucruri diforme, lucruri care nu se leagă între ele, lucruri antagonice, ci unele total coerente, profund organice, pline de înțelepciune și de frumusețe, de măreție.

Așa încât, chiar și cei necredincioși și păgâni, care doresc să observe cu ochii sau științificizat, prin diverse obiecte tehnologice, creația Lui, macrocosmică sau microcosmică, văd o imensă bogăție de viață și de rațiune.

Pentru că Cel care a creat toate le-a creat dumnezeiește și le ține în existență dumnezeiește.

Dar creația este altceva decât El.

Creația nu se confundă cu Creatorul ei ci este creația iubirii Lui.

Însă după ce L-au mărturisit pe Dumnezeu Tatăl, care este Unul din Treime și nu singura persoană a Treimii, Dumnezeieștii Părinți L-au mărturisit pe Dumnezeu Fiul.

Căci de aceea Dumnezeu e Tată pentru că are un Fiu.

Și despre Fiul ei au spus: „și [credem și] întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, născut din Tatăl, Unul-născut [Monogheni], Care este din ființa Tatălui,  Dumnezeu din Dumnezeu, Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut nu făcut, Cel deoființă cu Tatăl [omousion to Patri], prin Care toate s-au făcut, atât cele care sunt în cer cât și cele care sunt în pământ.

Care pentru noi, oamenii, și pentru a noastră mântuire S-a coborât și S-a întrupat și S-a făcut om [enantropisanta], a pătimit și a înviat a treia zi, S-a înălțat întru ceruri și va veni a judeca/ să judece viii și morții” [Ibidem].

Iar despre Fiul întrupat se spune că e născut atât din Tatăl cât și din Fecioara Maria, Maica Sa după trup.

Născut din ființa Tatălui și fiind deoființă cu Tatăl și cu Duhul Sfânt după dumnezeirea Lui dar născut și din Fecioară, mai presus de fire, fiind astfel și deoființă cu noi, oamenii, după umanitatea Sa.

Tocmai de aceea Fiul lui Dumnezeu Se face Iisus Hristos al nostru, adică Răscumpărătorul și Mântuitorul nostru.

El nefiind, așa cum susținea ereticul Arie, anatematizat/ blestemat la Sinodul I Ecumenic pentru hula lui împotriva Fiului lui Dumnezeu, o creatură a Tatălui ci Fiul Tatălui din veci și pentru veci și Cel prin Care Tatăl a făcut toate.

De aceea Fiul și Duhul Sfânt nu sunt auxiliari ai Tatălui ci deoființă cu Tatăl și copărtași la facerea lumii.

Motiv pentru care Sfinții Părinți ai Bisericii au învățat constant, de două mii de ani, că toate se fac de către Tatăl, prin Fiul, întru Duhul Sfânt, adică de către Prea Sfânta Treime, Dumnezeul nostru.

Că întreaga creație și Biserica sunt lucrarea Treimii, fapt pentru care întreaga existență e chemată la a deveni Biserică a lui Dumnezeu, Biserica Lui fiind izvorul lumii noi, transfigurate, care va fi împlinirea operei Sale creaționale.

De aceea noi, în Biserică, ne exersăm în parametrii iubirii și ai comuniunii, ai dependenței totale de slava lui Dumnezeu, fără de care nimic nu poate exista.

Ucenicim la școala slujirii, a cunoașterii și a vederii lui Dumnezeu, care e Biserica Lui, pentru că veșnicia cu Dumnezeu este o contemplare și o lăudare continuă a Dumnezeului treimic, Care e viața și bucuria noastră veșnică.

Și Îi slujim lui Dumnezeu, pentru că Unul-născut Fiul Său ne-a învățat ce înseamnă ascultarea și iubirea de Dumnezeu.

a iubi pe Dumnezeu înseamnă a ieși din tine spre altul, a te coborî la nevoile tuturor, a lua greutățile altora asupra ta și a le purta cu conștiință creștină.

Pentru că Fiul S-a coborât la noi și S-a făcut om ca noi, afară de păcat, El, Cel ce niciodată nu S-a despărțit de Tatăl și luând în persoana Sa umanitatea noastră nu S-a făcut doi fii ai lui Dumnezeu ci a rămas același Fiu al lui Dumnezeu dar Care a devenit și Fiul omului.

Un singur Fiu al lui Dumnezeu întrupat dar în două firi: dumnezeiască și omenească.

Căci Unul-născut indică faptul că persoana Fiului Își are nașterea din Tatăl.

Dar când spunem Fiul omului, spunem că același Fiu al Tatălui Și-a asumat umanitatea noastră din Prea Curata Fecioară în persoana Sa preexistentă și veșnică și de aceea nu este unul Fiul lui Dumnezeu și altul Fiul omului, ci Același este și una și alta: și Dumnezeu și om în același timp.

Întruparea Sa a fost reală!

La fel a fost și pătimirea Lui cât și învierea Sa din morți.

Iar Hristos cel înălțat de-a dreapta Tatălui e Hristos Cel înviat, cu trupul transfigurat, Care la fel va veni, adică fiind Dumnezeu și om, ca să judece viii și morții.

Despre Sfântul Duh, la Sinodul de la Niceea, convocat de Sfântul Constantin cel Mare, anul acesta pomenit în mod special, hotărârea dogmatică spune doar atât: „Și [credem și] întru Sfântul Duh” [Ibidem].

Însă credem și întru Sfântul Duh, pentru că și El este Unul din Treime.

Pentru că noi nu numărăm persoanele Treimii.

Căci Tatăl nu e primul, Fiul al doilea și Sfântul Duh al treilea, căci asta înseamnă că Ei ar fi subordonați și consecutivi în existență.

Ci noi credem și mărturisim, că persoanele treimice sunt veșnice și deoființă și fără de început, chiar dacă Tatăl naște pe Fiul și purcede pe Sfântul Duh.

Nașterea și purcederea nu le înțelegem ca evenimente temporale și consecutive, prin care s-ar crea raporturi de anterioritate și de subordonare, ci, potrivit revelării de Sine a lui Dumnezeu, noi credem și mărturisim că niciodată Dumnezeu nu a fost decât Tată, Fiu și Sfânt Duh și că nu există anterioritate și posterioritate în Treime ci egalitate veșnică și desăvârșită.

Tocmai din acest motiv, ultima parte a Crezului de la Niceea neagă afirmațiile lui Arie că ar fi existat un timp când Fiul nu ar fi existat și că El ar fi din alt ipostas și ființă decât cea a Tatălui.

Prin care Îl considera pe Fiul lui Dumnezeu schimbător, adică o creație.

De aceea, pe Arie și pe cei de un cuget cu Arie, care negau dumnezeirea și deoființimea Fiului cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, Părinții sinodali de la Niceea au fost glasul Bisericii catolice și apostolice, al Bisericii lui Hristos, care i-a anatematizat.

Iar noi, azi, pomenindu-i pe ei, pe Sfinții Părinți de la Sinodul I Ecumenic, Îl cinstim pe Dumnezeul nostru treimic, Care a fost mărturisit la Niceea în harul și în adevărul Său.

Pentru că adevărurile Lui revelate au nevoie de oameni curați și sfinți care să le creadă și să trăiască prin ele.

Căci cuvintele Lui sunt lumina și viața noastră și prin ele ajungem și stăm în relația cu El, cu Dumnezeul nostru treimic.

Așadar, binecuvântat să fie Dumnezeul nostru, Cel care păzește Biserica Sa prin veacuri de rătăciri și de exagerări de tot felul!

Binecuvântat să fie Dumnezeul și Stăpânul întregii creații, Făcătorul și Pantocratorul ei, Care ne vindecă pe noi de toată patima și de toată neputința.

Căci a Lui e slava, a Lui e puterea și stăpânirea, a Tatălui, a Fiului și a Sfântului Duh, Dumnezeul nostru și noi suntem robii Săi acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!

Did you like this? Share it: