Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Zi: 16 iunie 2013

Imitație

Pe nimeni nu interesează
realitatea, viața, cenușa morților, apele ozonate.
Interesează doar crivățul,
frigul fără zâmbet,
lipsa lipsei de timp și de ape.

Gura e sărată
și fără pește
și degeaba vorbește.

Noaptea se aruncă de râpă,
ziua colindă fără oglindă pe caldarâmul cu mure roșii,
nicăieri are ochiul de fier
cu tinctură de fier
și toți dinții
s-au smălțuit cu var.

Toți câinii rup norii de funii
și înghit în sec
viața care s-a rupt din blana lor.

Cuvintele trag de frânghii
în casa spânzuratului.

Peste tot numai păduri spânzurate.
Numai case de uliu.

Din timpanul apelor surde se face pâine veche
pe care nu o mai mănâncă nimeni
și soarele pedalează în van
întâlnindu-se cu neantul
la colțul străzii
cu neantul care și-a vopsit ochelarii în verde
și gura în
florile
cele mai amare.

Ce păcat că e solstițiu de soare azi
și nu ne mai vedem din cauza literelor prea vii
din cauza frontispiciului frontului atmosferic
în care se dau lupte crâncene
cu furtuna de tâmpenie
care ne asaltează recoltele de copii
de vii
și de păduri de fluturi.

Ce păcat că timpul
a intrat într-o ecuație necunoscută

cu restul oamenilor care ard și nu mai trăiesc
care mimează tăcerea
care mimează lișița care imită trestia.

Chiar roșul
se imită
și nu mai știe
ce culoare avea
când rămânea pe pereți
sângele din poveste.

Chiar verdele s-a masacrat,
s-a mascat în dale de ape
s-a îngropat
ca să nu mai vadă vreodată
vreo pădure fără armură

de fag de roib de salbă de soc.

S-a răsucit inima
în artera femurală
și pasărea cu clonț de rubin
s-a conjurat ca ciocănitoarea Woody
în
istoria descumpănirii
fără dezamăgiri fragile.

Niciun ochi fără de arginți,
fără plumb în pușcă:
iată idealul.

Istorie III. 24

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

 *

Istoria începe

de oriunde

o privești

*

Vol. 3

*

***

Prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a.

***

78. Potra despre moartea lui Eminescu

În studiul din 1934, dedicat cauzelor morții lui Eminescu, George Potra afirma:

„Eminescu n’a fost sifilitic. Ideia aceasta s’a născut din doctrina eronată ce profesa o școală germană că paralizia generală este totdeauna o manifestațiune sifilitică, tot așa de neadevărată ca aceea care susține că toate sclerosele cerebro-spinale sunt de origină sifilitică”[1].

Și în aceeași pagină: „Adevărata cauză a maladiei lui Eminescu pare a fi surmenajul cerebral, oboseala precoce și intensă a facultăților sale intelectuale”[2].

*

79. Amintirile lui Isac Peltz

Din Predoslovie aflăm că autorul scrie cartea la mai bine de 50 de ani de activitate literară[3]. Și a trăit „grave deziluzii” când a întâlnit în persoana câte unui artist „o himalae de egoism”[4].

A scris poezie de la 8-9 ani[5]. Mergea cu versurile lui Eminescu în buzunar[6]. Iar lui moș Isaiia, singurul său prieten care avea tangență cu cititul, i-a plăcut până la lacrimi cum i-a recitat Luceafărul[7]. De aceea, în cinstea prieteniei cu el, l-a înfățișat sub un alt nume în romanul său Calea Văcărești[8].

Prof. Georgescu îl impulsionează să scrie poezie[9]. A învățat de unul singur limba franceză[10]. Scrie și editează în întregime revista Îndrumarea[11]. Dar ea nu s-a tipărit decât în câteva numere[12].

Face corectură la Gazeta ilustrată condusă de Mihail Papamihalopol[13].

Pe Alexandru, fiul lui George Coșbuc, mort într-un accident de mașină, poetul îl alinta Sănducu[14]. A murit în timpul unei excursii[15].

Pe cei care spuneau că Coșbuc nu are „cultură”, dar pe care Ramiro Ortiz îl considera „un erudit, un savant”, autorul îi numește: niște „ismeniți”, niște „invidioși mărunți”, niște „sclifosiți”[16].

Și tot despre Coșbuc autorul spune că susținea teoria cum că „studiind zicalele poporului român izbutim să cunoaștem în ce fel s-a format și dezvoltat limba”[17].

Coșbuc îl prețuia pe Caragiale[18] în ciuda faptului că Ion Luca Caragiale nu absolvise o facultate. Cu toate acestea Caragiale a fost profesor de Istorie la un liceu din capitală[19].  Din această postură, Radu D. Rosetti i-a fost elev lui Caragiale[20].

La ziarul Scena au colaborat Adrian Maniu și Liviu Rebreanu[21]. Iar pe Maniu îl caracterizează drept un om cu „o fire ciudată”, care scotea câte un chiot când venea la redacție și mergea cu capul gol[22].  Și ne dă exemplul lui Maiorescu, care, fiind văzut odată cu capul gol pe stradă, fără pălărie, lumea a început să creadă că a înnebunit[23].

Ziarul Rampa era condus de Faust Mohr[24].

Liviu Rebreanu cunoștea literatura rusă și era „un fierbinte admirator al lui Tolstoi și Dostoievski”[25].

Garabet Ibrăileanu considera că „arta este transfigurare și ficțiunea este câteodată mai adevărată decât…realitatea”[26].

Discută cu Rebreanu la Pitești, care îi spune că succesele literare nu provoacă numai invidii și dușmănii ci și crime. Și că a fost dat în judecată de un consătean al său, care i-a cerut drepturi de autor pentru romanul Ion[27].

George Cornea l-a acuzat pe Rebreanu că Pădurea spânzuraților este o copie a povestirii lui, intitulată Nebunia lumii[28].

Pe Camil Petrescu autorul l-a cunoscut în octombrie 1918[29]. Și Petrescu a scris, ca și el, în ziarul Scena[30].

N. D. Cocea a fost prieten cu Gala Galaction[31].

Și în 1933 Cocea a afirmat că „Hitler va transforma Europa într-un abator uman dar până la urmă se va prăbuși”[32].

Iar autorul subliniază „imensa, uriașa, incomensurabila…capacitate admirativă[33] a lui Cocea.

Pe Gala Galaction, Peltz îl numește „o grădină de om”[34]. Acasă la Părintele Pișculescu, „Arghezi i-a citit lui Cocea poezii – precum [și] acesta din urmă – (ca și Galaction) i-au citit lui Arghezi din creațiile lor”[35].

În p. 45, autorul afirmă că „fără poezie viața nu e posibilă”.

Peltz a fost apreciat de Topârceanu, care i-a făcut o recenzie în revista Însemnări literare[36].

Iar despre Gala Galaction spune că avea o vorbire „sfătoasă, colorată, poetică”[37].

L-a cunoscut pe Goga[38] dar și pe Lovinescu[39].  Iar Lovinescu îi spunea lui Goga Tavi[40].

L-a cunoscut pe Duiliu Zamfirescu cât și pe Delavrancea[41], pe Pamfil Șeicaru și Cezar Petrescu[42].

A fost redactor al revistei Literatorul, condusă de Alexandru Macedonski[43], despre care vorbește în termeni ultraelogioși.

Doar Ion Pillat l-a ajutat la nevoie pe Macedonski, care a murit pe 24 noiembrie 1920[44].

În 1919 Lovinescu locuia pe „strada Câmpineanu, nr. 40, deasupra unui depozit de cărți”[45].

Cunoscându-l pe Lovinescu, autorul și-a dat seama că scepticismul lui s-a născut din nemulțumirea la adresa contemporanilor săi. Trebuia să fie ales academician din 1930[46].

Lovinescu primea oaspeți „numai după amiază”[47]. Și Isac Peltz consideră că Lovinescu a fost „un mare prieten, un admirabil îndrumător, un sprijinitor, un promovator al talentelor, oriunde le-ar fi descoperit”[48].

La cenaclul Sburătorul autorul l-a întâlnit pe Victor Eftimiu[49]. Rebreanu știa maghiară și germană[50]. Tot la Sburătorul l-a cunoscut și pe Ion Barbu[51], cu care a petrecut multe nopți, discutând și bând vin[52].

Ion Barbu mânca banane la cafenea și scria poezie[53], pe când Arghezi, care venea și el la Capșa, îl privea zâmbind[54].

Însă Arghezi nu a apreciat romanul Ion al lui Rebreanu și nici poezia lui Barbu[55].

Liviu Rebreanu a condus la un moment dat România literară[56]. Iar Ion Minulescu a dat numele revistei Sburătorul[57].

Despre Anton Holban spune că era o „figură de o rară distincție”[58].

Pe Hortensia Papadat-Bengescu a cunoscut-o la Sburătorul și despre ea spune că era o „intelectuală rafinată”[59].

L-a cunoscut și pe Alexandru Davila[60], și pe Ilarie Voronca[61], despre ultimul spunând că era „un adevărat nabab [magnat] al metaforelor”[62].

L-a cunoscut pe Minulescu, care purta la el „o uriașă batistă de mătase”[63] dar și pe Alexandru Dominic, tot poet[64], care l-a cunoscut pe Caragiale și a fost coleg de redacție, la Timpul, cu Eminescu[65].

L-a cunoscut și pe Ion Petrovici, care a fost student al lui Maiorescu[66]. Despre Petrovici afirmă că avea „vocația prieteniei”[67].

Lovinescu nu a vrut să-și traducă opera în altă limbă[68]. Iar autorul l-a dus acasă la Lovinescu pe Panait Istrati și i l-a prezentat, Lovinescu fiind „încântat”[69] de el. Dar și Istrati a fost entuziasmat[70] de Lovinescu.

Lovinescu a ținut un jurnal „cu deosebită grijă”[71]. În 1928, la Sburătorul, Peltz și-a citit romanul Viața cu haz și fără a numitului Stan în 10 ședințe literare[72].

Lovinescu invita la masă pe câte un participant la ședințele Sburătorului și autorul a fost invitat și el[73].

A fost redactor la Adevărul, Dimineața, Lupta, funcție datorită căreia participa la ședințele parlamentare[74].

„Deputatul vorbăgoală[75].

Romanul despre insignifiantul Stan l-a scris în mai mult de 4 ani și a apărut în 1929[76].

Editorul Benvenisti, proprietarul editurii Alcalay, a cerut să fie înmormântat împreună cu cărțile lui Lovinescu, de la care a primit dedicații elogioase și familia i-a respectat dorința[77].

Și autorul credea, pe drept, că „orice artist autentic este un admirativ[78].

L-a cunoscut și pe Ionel Teodoreanu, care și-a explicat, la cercul literar Libertatea, modul cum crea[79]. Din confesiunile sale, Peltz a dedus că Teodoreanu „nu scria ușor”[80] și că „tot ce scria constituia rodul unor meditații”[81]. Pentru că el avea nevoie de „un lung travaliu introspecționist”[82].

Peltz se baza pe observații directe ale oamenilor în romanele sale[83].

Însă, pe baza propriei mele experiențe scriitoricești, eu știu că romanul, nuvela, teatru îmbină introspecția cu observațiile directe, cu aprofundările de tot felul dar scrierea e și un neașteptat continuu.

Pentru că nu scriem doar ce vrem, ce ne planificăm să scriem, ci ajungem să scriem lucruri despre care nu ne-am fi așteptat să scriem în opera ca atare.

De aceea scrisul e aprofundare, e observație, e scriere de sine, e cunoaștere de sine dar și noutate, surpriză, luminare de la Dumnezeu.

„Lumea de cheflii”[84], de petrecăreți.

Și-a distrus primele două variante ale romanului Horoscop[85]. În 1931 a scris a treia variantă a romanului și a publicat-o în 1932[86].

Și Horoscop a pornit de la realitatea unei femei, care lucra într-un cabaret din Galați și care și-a crescut singură și în mod decent băiatul, care nu și-a cunoscut niciodată tatăl[87]. Autorul l-a cunoscut și pe băiat, i-a dat romanul cu dedicație și a ținut, un timp, legătura cu el[88].

De la un alt caz real, al unei femei cu un defect congenital, din pricina căruia nu s-a putut căsători, Peltz a scris romanul Amor încuiat[89].

Revista Flacăra, condusă de Constantin Banu, era citită de 30.000 de oameni[90]. Asta însemnând ori că apărea într-un tiraj de 30.000 de exemplare ori, mai degrabă, erau 30.000 de oameni abonați la ea.

Amor încuiat a apărut la editura Vremea[91].

Iar autorul credea, ca și Camil Petrescu, că în spatele unei cărți e multă muncă și nu doar inspirație[92].

De la Camil Petrescu, Peltz a aflat că Matei Caragiale „a scris mult, a șters, a distrus. De publicat a publicat puțin”[93].

Amor încuiat a fost scris cu mare migală și l-a rescris de 4 ori până l-a publicat[94].

Vremea a devenit o revistă legionară când la conducerea ei a venit Constantin Donescu[95]. În acea vreme Peltz lucra la romanul Calea Văcărești[96]. Și George Călinescu i-a publicat un capitol din romanul în lucru în revista pe care el o conducea și anume în Viața românească[97].

Călinescu „avea faima unui capricios care, datorită unei excesive mobilități spirituale, era câteodată inconsecvent[98]. Însă autorul consideră că răzgândirile lui erau normale și că G. Călinescu, în exprimările sale critice, „era foarte fidel cu sine însuși”[99].

Romanul Calea Văcărești l-a terminat în 1931 și l-a editat la Cultura Națională, condusă de Alexandru Rosetti, în noiembrie 1933[100]. Și aici a pornit de la persoane reale[101].

Romanul Foc în Hanul cu tei l-a scris în mai puțin de un an de zile și l-a publicat în 1934, la editura Adevărul[102].

Pe Sadoveanu l-a cunoscut la Iași[103]. Și Sadoveanu i-a spus că Alexandru Odobescu era „un vânător pasionat și mâncău și băutor rafinat”[104].

Sadoveanu „a dat prima oară ochii cu vânatul” pe la 13-14 ani, „pe meleagurile Siretului sau ale Cotului Borocului”[105], prinzând prima oară un iepure[106]. Și era prieten cu Topârceanu și cu Demostene Botez[107].

Pe Minulescu l-a cunoscut la cafeneaua Capșa[108]. Cu Tonitza era prieten și „adesea făceam câte un popas la vreo cârciumă de cartier”[109].

Despre cât de mare a fost Caragiale și ca actor[110]. Și Nottara spunea despre Caragiale că era un sentimental[111].

Discuțiile la Capșa dintre Arghezi și Cocea[112]. Și Arghezi, „domol, zvârlea câte-o frază care infirma sau confirma pe fugosul său prieten de-o viață întreagă”[113].

Cocea îi spunea lui Arghezi Theo iar el lui Cocea Nicu[114].

Peltz îl considera poet de geniu pe Ion Barbu[115].

Autorul a fost prieten și cu Zaharia Stancu[116]. Și pe care îl descrie astfel: „înalt, de o rară frumusețe bărbătească, adunând în ochii săi albaștri imaginea unică a cerului Patriei și toată bogăția de culori a plaiurilor natale, purtând subsuoară un caiet doldora de metafore. Spre deosebire de atâția, Zaharia Stancu n-a practicat niciodată bârfa, n-a cunoscut invidia, dușmănia. De când îl știu, a rămas același artist, pe vecie cununat cu Poezia; același inimos camarad…”[117].

Topârceanu l-a prețuit pe Rebreanu dar l-a recenzat cu unele rezerve[118]. Despre Arghezi a spus că are „scăpărări geniale”, a prețuit-o pe Otilia Cazimir și a publicat-o pe Hortensia Papadat-Bengescu[119]. Topârceanu a fost „un dușman al războiului” și a murit la 51 de ani[120].

Scriitorii cu talent pe care „timpul i-a înmormântat”[121].

Ion Vinea refuza să își publice poemele într-un volum[122].

„Venea la o tacla și la o cafea”[123].

Și despre Ion Vinea autorul spune: „rareori mi-a fost dat să întâlnesc un scriitor în aparență atât de indiferent cu opera sa cum a fost el”[124].

Pe Topârceanu, Peltz l-a cunoscut prin intermediul lui Eugen Todie[125].

Despre Tudor Mușatescu autorul spune că a fost „un bonom. Era inimos, generos, gata oricând să răspundă cu fapta celui care îi solicita sprijinul. Pe omul în impas înțelegea să-l ajute materialmente și moralmente, după împrejurări și în măsura posibilităților sale. De refuzat, însă, nu refuza pe nimeni[126].

Deși toți îl vedeau ca pe un comic, Mușatescu plângea adesea și era foarte sensibil la suferința semenului său[127].

Peltz credea că Caragiale l-ar fi plăcut pe Sică Alexandrescu[128].

Scarlat Callimachi avea „toate trăsăturile de caracter care definesc omenia[129].

L-a cunoscut și pe Solomon Segal, cel care i-a tradus în idiș pe Enăchiță Văcărescu, Grigore Alexandrescu, Alecsandri, Bolintineanu, Heliade Rădulescu, Eminescu, Arghezi, Vlahuță, Iosif, Blaga, Topârceanu, Pillat, Goga etc.[130].

În cartea sa, Israel însângerat, apărută în 1945, Peltz a dat mărturie despre „sinistra, oribila, cumplita barbarie legionară[131] din România.

„Multe scene pe care le-am povestit sunt reale. Eu și membrii familiei mele, de pildă, am cunoscut teroarea brutelor legionare. Casa mi-a fost devastată în noaptea de 22 spre 23 ianuarie 1941, manuscrisele arse, cărțile distruse, scrisorile furate. Aveam o scrisoare a lui Alexandru Macedonski, două ale lui E. Lovinescu, trei sau patru ale editorului M. Benvenisti etc.”[132].

L-a cunoscut și pe Nicolae Iorga[133]. Și lui Iorga nu i-a plăcut faptul că a fost comparat cu Titulescu[134].

Pe Take Ionescu autorul l-a cunoscut în 1921[135].

Dar și pe Damian Stănoiu, despre care se miră cum de s-a făcut monah[136].

Eugen Ionescu a debutat în revista Zodiac[137].

În p. 181 vorbește despre Perpessicius la modul laudativ: rațiunea sa de a exista a fost „sprijinirea literaturii” și opera sa de actualizare a lui Eminescu o considera „uriașă, monumentală”.

Perpessicius l-a avut drept naș literar pe Gala Galaction  despre care vorbea cu entuziasm[138].

Pe Cincinat Pavelescu autorul l-a cunoscut prin anii 1919-1920[139]. Tonitza îi vorbea entuziast despre Vasile Pârvan[140].

Prin ziaristul A. Nora, Peltz l-a cunoscut pe Pârvan[141]. A fost prieten și cu Ion Slavici[142]. În 1927 a făcut o excursie pe Dunăre împreună cu Mircea Eliade și cu Păstorescu (?)[143].

L-a cunoscut pe Mircea Eliade pe când acela avea 21 de ani[144]. Pe Mihail Sebastian autorul l-a cunoscut la București, în casa avocatului Sașa Roman[145].

Și pe Sebastian l-a ajutat să studieze la Paris  profesorul G. G. Mironescu, care i-a dat bani[146]. Mironescu a fost de mai multe ori ministru, odată prim-ministru și „era ginerele bogatului fabricant de bere Bragadiru”[147].

Mihail Sebastian iubea literaturile franceză și engleză și îi admira, în mod special, pe Proust și pe Balzac[148].


[1] Prof. George Potra, Mihail Eminescu. Cauzele morții sale. Studiu, Ed. Librăriei „Cultura poporului”, București, 1934, p. 13. Broșura are 16 pagini

[2] Ibidem.

[3] I.[sac] Peltz, Amintiri din viața literară, Ed. Cartea Românească, București, 1974, p. 5. Cartea are 211 p. și costa 6, 75 de lei la publicare.

[4] Ibidem.

[5] Idem, p. 8.

[6] Idem, p. 9.

[7] Idem, p. 10.

[8] Ibidem.

[9] Idem, p. 12.

[10] Ibidem.

[11] Idem, p. 14.

[12] Ibidem.

[13] Idem, p. 15.

[14] Idem, p. 18.

[15] Idem, p. 19.

[16] Ibidem.

[17] Ibidem.

[18] Idem, p. 20.

[19] Ibidem.

[20] Idem, p. 21.

[21] Idem, p. 22.

[22] Idem, p. 25.

[23] Ibidem.

[24] Idem, p. 26.

[25] Idem, p. 27.

[26] Idem, p. 28.

[27] Ibidem.

[28] Idem, p. 29.

[29] Ibidem.

[30] Idem, p. 30.

[31] Idem, p. 32.

[32] Idem, p. 40.

[33] Idem, p. 43.

[34] Ibidem.

[35] Ibidem.

[36] Idem, p. 45.

[37] Idem, p. 46.

[38] Idem, p. 47.

[39] Idem, p. 48.

[40] Ibidem.

[41] Idem, p. 53.

[42] Idem, p. 60.

[43] Idem, p. 65.

[44] Idem, p. 77-78.

[45] Idem, p. 79.

[46] Ibidem.

[47] Idem, p. 80.

[48] Idem, p. 81.

[49] Ibidem.

[50] Idem, p. 84.

[51] Idem, p. 85.

[52] Idem, p. 86.

[53] Idem, p. 87.

[54] Ibidem.

[55] Ibidem.

[56] Idem, p. 91.

[57] Idem, p. 93.

[58] Ibidem.

[59] Idem, p. 94.

[60] Ibidem.

[61] Idem, p. 97.

[62] Ibidem.

[63] Idem, p. 99.

[64] Idem, p. 101.

[65] Idem, p. 102.

[66] Ibidem.

[67] Idem, p. 103.

[68] Idem, p. 104.

[69] Idem, p. 106-107.

[70] Idem, p. 107.

[71] Ibidem.

[72] Idem, p. 108.

[73] Ibidem.

[74] Ibidem.

[75] Idem, p. 109.

[76] Ibidem.

[77] Idem, p. 110.

[78] Idem, p. 111.

[79] Idem, p. 112.

[80] Ibidem.

[81] Ibidem.

[82] Ibidem.

[83] Idem, p. 113.

[84] Ibidem.

[85] Idem, p. 114.

[86] Ibidem.

[87] Ibidem.

[88] Idem, p. 115.

[89] Ibidem.

[90] Idem, p. 116.

[91] Ibidem.

[92] Idem, p. 116.

[93] Ibidem.

[94] Ibidem.

[95] Idem, p. 117.

[96] Ibidem.

[97] Ibidem.

[98] Idem, p. 118.

[99] Ibidem.

[100] Idem, p. 118-119.

[101] Idem, p. 119.

[102] Idem, p. 120.

[103] Ibidem.

[104] Ibidem.

[105] Ibidem.

[106] Idem, p. 121.

[107] Ibidem.

[108] Idem, p. 128.

[109] Idem, p. 137.

[110] Idem, p. 140.

[111] Ibidem.

[112] Idem, p. 147.

[113] Ibidem.

[114] Ibidem.

[115] Idem, p. 148.

[116] Idem, p. 149.

[117] Ibidem.

[118] Ibidem.

[119] Idem, p. 151.

[120] Ibidem.

[121] Idem, p. 155.

[122] Idem, p. 158.

[123] Ibidem.

[124] Ibidem.

[125] Idem, p. 160.

[126] Idem, p. 161.

[127] Idem, p. 161-162.

[128] Idem, p. 162.

[129] Idem, p. 163.

[130] Idem, p. 164.

[131] Idem, p. 165.

[132] Ibidem.

[133] Idem, p. 167.

[134] Ibidem.

[135] Idem, p. 172.

[136] Idem, p. 175.

[137] Idem, p. 179.

[138] Idem, p. 181.

[139] Idem, p. 183.

[140] Idem, p. 185.

[141] Idem, p. 186.

[142] Idem, p. 197.

[143] Idem, p. 199.

[144] Idem, p. 200.

[145] Ibidem.

[146] Ibidem.

[147] Ibidem.

[148] Idem, p. 201.

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno