Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

 *

Istoria începe

de oriunde

o privești

*

Vol. 3

*

***

Prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a.

***

80. Din celula lui Petru Groza

Însemnările sale din iarna lui 1943-1944 au fost publicate în aprilie 1945[1] și au un mottou biblic: „Lux in tenebris lucet…”[2].

Prima însemnare e din 12 decembrie 1943 și se numește „Prima încleștare”[3]. E la Deva și „afară viscolește”[4].

„Fericirea omenească are adâncimi nebănuite, dar care pot fi oricând tulburate de umbre și tristeți neprevăzute”[5]. Iar cârmuitorii de la acea dată ai României erau „meschini, aroganți și abuzivi”[6].

Pe 13 decembrie 1943 scrie de la București și capitala i se pare că „zumzăe, ca un stup uriaș, de traiu bun și abundență”[7].

Bucureștenii formează „o lume setoasă de plăceri”[8]. Însă, pe când „cucoanele etalează costume și briliante reprezentând averi fabuloase”[9], „salariile sunt de râs. Dintr’un asemenea salariu nu se poate acoperi nici costul unei perechi de ghete[10].

Centralizarea administrativă era un haos[11]. Tocmai de aceea era înțelenită la București „buruiana bacșișului și a mituirilor, buruiană care a crescut cât un plop”[12].

Își dă seama că va fi arestat[13]. „Zi de zi aștept să fiu arestat. Uneori, cercul de agenți, care mă urmăresc cu încăpățânare, se strânge atât de aproape, încât înclin să mă ofer, – dar imediat după aceea ei îl lărgesc din nou”[14].

La Brașov, în drum spre Deva, niște ceferiști îl anunță că vor să îl aresteze[15]. La Simeria, alții, îl anunță că i se pregătește ceva în gară la Deva[16].

Și la Deva, așa după cum fusese atenționat, a fost preluat de chestorul Albu în trăsura lui[17]. E percheziționat acasă, în prezența soției și a copiilor. Și sub escortă e readus la București tot cu trenul[18].

Pe 17 decembrie 1943 e dus la sediul Siguranței generale[19]. E ținut câteva ore în picioare fără ca nimeni să-i spună vreun cuvânt[20].

Locul unde era ținut: „sinistrul laborator inchizitorial din bulevardul Pache Protopopescu, nr. 2”[21]. Iar camerele de anchetă erau „luminate mistic de becuri minuscule”[22].

Apare Tănăsescu: un comisar „lat în umeri, corpolent, cu mustăți negre, cu ochii umbriți de streașina unor sprâncene stufoase”[23].

E dus în fața propriului dosar[24], clădit „cu multă dibăcie orientală”[25]. Anchetatorul său: inspectorul Tăflaru[26], alături de un avocat „de pe la Caracal”[27].

Tăflaru, de la prima întrebare jignitoare, devine „șoarece”[28]. Apare tânărul uscățiv, cu șiretenie în privire[29].

E anunțat că a doua zi va fi anchetat de generalul Diaconescu, și a fost dus, supravegheat de agenți, ca să doarmă la hotelul său obișnuit, la Athenée Palace[30].

Despre Hristos și vindecarea orbului[31].

Începe ancheta și se ajunge la clipa „fatală”[32]. Colonelului Băleanu „ochii îi lucesc de patimă sub ochelarii tari”[33].

Este eliberat[34]. Face Crăciunul la Băița și apoi revine la Deva cu familia[35]. Însă, pe drum, e arestat din nou[36].

La Brașov, Iuliu Maniu îi spune: „sânge rece și eleganță”[37]. În p. 49, Corneliu Zelea Codreanu e „pasărea răpitoare” pe care „lumea îl credea leopard”. Iar legionarii, pentru moartea „Căpitanului”, s-au răzbunat pe Nicolae Iorga, „al cărui cadavru oribil mutilat a fost aruncat într’un șanț de pe marginea unui drum al țării”[38].

Groza e dus în același loc[39]. Foame și sete pentru câteva zile[40]. Ajunge în celulă[41]. Care era „îngustă de doi metri, lungă de trei, cu o ferestruică cu gratii de-asupra ușii”[42].

Lângă el erau închiși Prof. Gheorghe Micle și Miron Belea[43]. Îl întâlnește și pe Conf. Vlădescu-Răcoasa[44].

Un gardian îi pune lumină în celulă și îi aduce hârtie și toc de scris[45]. Iar Groza cugetă la „retragerea în pustiu a profeților și a schimnicilor”[46] și înțelege că rolul acestei retrageri este „pentru a avea perspectiva cuvenită, fără de care nu s’ar fi putut ridica nici când la înălțimea misiunii lor”[47].

Primește un pahar de șampanie de la polonezii închiși lângă el. De revelion[48]. Primește și o altă celulă[49].

E dus la ministrul de Interne pe 3 ianuarie 1944[50]. Adică la generalul Popescu, după ce generalul îl primise în audiență pe Arhim. Galaction Gordun[51]. Iar generalul Popescu îi amintește lui Groza că a fost prieten bun cu tatăl său[52].

Polonezii închiși lângă el, dimineața, îi trimit câte o cafea sau câte un ceai[53]. Patul e tare și doarme cu întreruperi[54].

Pe 5 ianuarie 1944 iese, pentru prima dată, și în curtea închisorii[55]. Sașa Roman, secretarul lui Titulescu, era vecinul lui de celulă, cu care reușește să vorbească[56].

Pe 7 ianuarie 1944 își notează faptul că alături de el este închisă soția unui avocat din Chișinău, împreună cu copilul ei de 4-5 ani[57].

Pe 9 ianuarie 1944 aude clopotele unei Biserici din apropierea închisorii[58]. Și își amintește că „pe frontispiciul altarului Bisericii” din satul său, din Băcia, „stă scris: „Iubiți-vă unul pe altul, după cum Eu v’am iubit pe voi””[59].

Pe 10 ianuarie 1944 e servit în celulă de bucătăreasa închisorii, de Natalia Bot[60].

Centurile de castitate de la Cluny[61].

Și pe 11 ianuarie 1944 e dus din nou la generalul Popescu[62]. Primește de acasă, de la fiica lui, Mia, un pachet. Pe 15 ianuarie 1944[63].

Lupta cu deznădejdea[64].

I se iau amprentele și acest lucru îl revoltă[65]. Pentru că a trăit o umilință care l-a izolat[66].

Un polonez închis împreună cu el, Tulatzko, îi spune că Ciprian Porumbescu e de origine poloneză. S-a născut cu numele Golebronzky și apoi și l-a schimbat în Porumbescu[67].

În p. 216, autorul spune că Petöfi era sârb ortodox și s-a născut cu numele Petrovici.

Despre scriitura plină de experiențe dureroase[68]. Iar când ieși din închisoare trebuie să te obișnuiești cu libertatea[69].

În p. 238, Groza mărturisește că a fost prieten cu PS Grigore Comșa, care murise între timp. Și pe care îl caracterizează ca fiind „un om sociabil, cult, cu multă vervă”[70].

În 1927 a fost în convoiul care a însoțit-o pe regina Maria la gară, la plecarea ei în America[71].

După o interpretare subiectivistă la episodul convertirii Sfântului Zaheu, scrie rândurile: „Viața este o monedă cu două fețe. Una materială și una spirituală. Cine exagerează într’o parte, în dauna celeilalte, își dezechilibrează viața”[72].

În p. 270: „Horia, țăranul de cremene din munții Apuseni, întruchipa revolta semenilor săi față de nobilimea de origine mixtă, în mare parte de origine românească pe aceste meleaguri, care beneficia din plin de sistemul exploatării feudale”.

Lui Groza i se cere eliberarea[73]. Pe 29 ianuarie 1944 e din nou audiat[74]. Și în p. 309 este eliberat. Fără nicio explicație…

Se întoarce la hotel și i se face o surpriză de către angajații hotelului: îi servesc o masă la pat[75].

În primele înghițituri s-au amestecat și „câteva lacrimi” și a adormit visând că toți oamenii sunt liberi[76].


[1] Dr. Petru Groza, În umbra celulei. Malmaison, 1943-1944 Iarna, Ed. „Cartea rusă”, București, 1945, 314 p.

[2] Idem, p. 6.

[3] Idem, p. 7.

[4] Ibidem.

[5] Idem, p. 8.

[6] Ibidem.

[7] Idem, p. 11.

[8] Ibidem.

[9] Ibidem.

[10] Ibidem.

[11] Idem, p. 12.

[12] Ibidem.

[13] Idem, p. 14.

[14] Idem, p. 15.

[15] Idem, p. 17.

[16] Ibidem.

[17] Idem, p. 17-18.

[18] Idem, p. 18.

[19] Idem, p. 19.

[20] Idem, p. 20.

[21] Idem, p. 21.

[22] Ibidem.

[23] Idem, p. 22.

[24] Ibidem.

[25] Idem, p. 23.

[26] Ibidem.

[27] Ibidem.

[28] Idem, p. 24.

[29] Idem, p. 28.

[30] Idem, p. 28-29.

[31] Idem, p. 32.

[32] Idem, p. 39.

[33] Idem, p. 43.

[34] Ibidem.

[35] Idem, p. 45.

[36] Idem, p. 46.

[37] Ibidem.

[38] Idem, p. 51.

[39] Idem, p. 53.

[40] Idem, p. 78.

[41] Idem, p. 80.

[42] Ibidem.

[43] Idem, p. 88.

[44] Idem, p. 91.

[45] Idem, p. 93-94.

[46] Idem, p. 94-95.

[47] Idem, p. 95.

[48] Idem, p. 96.

[49] Idem, p. 99.

[50] Idem, p. 101.

[51] Idem, p. 103.

[52] Ibidem.

[53] Idem, p. 109.

[54] Idem, p. 112.

[55] Idem, p. 113.

[56] Idem, p. 117.

[57] Idem, p. 125.

[58] Idem, p. 129.

[59] Idem, p. 130.

[60] Idem, p. 131.

[61] Idem, p. 133.

[62] Idem, p. 137.

[63] Idem, p. 176.

[64] Idem, p. 182.

[65] Idem, p. 203.

[66] Idem, p. 204.

[67] Idem, p. 215.

[68] Idem, p. 217.

[69] Idem, p. 232.

[70] Idem, p. 238.

[71] Idem, p. 240.

[72] Idem, p. 254.

[73] Idem, p. 294.

[74] Idem, p. 303.

[75] Idem, p. 313.

[76] Idem, p. 314.

Did you like this? Share it: