Dante, Divina Comedie [16]

Dante, Divina Comedie, în traducerea lui George Coșbuc, ediție îngrijită și comentată de Ramiro Ortiz, Ed. Polirom, 2000.

*

Prima parte, a doua, a treia, a patra, a cincea, a șasea, a șaptea, a opta, a noua, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a.

La capătul călătoriei în Purgatoriu, Dante ajunge în Eden sau Raiul pământesc, acolo unde „Supremul Bun /…/ făcu pe-om bun”/ p. 468.

Ramiro Ortiz ne spune, în nota 97, că înainte de păcatul originar, muntele Purgatoriului „n-avea alt rost decât să păstreze în vârful lui Raiul pământesc, și numai după greșeala întâilor oameni s-a schimbat în loc de ispășire”/ Ibidem.

Adică Purgatoriul ar fi fost mai întâi creat de Dumnezeu mai întâi ca să sprijine Raiul: altă concepție străină creștinismului ortodox. Ca, de altfel, toată teza despre existența Purgatoriului.

Aici curge un râu care se desparte-n două și care „stinge-n om memoria faptei rele,/ și-a faptei bune-acesta i-o aprinde”/ p. 469.

Dante introduce iar elemente din mitologia păgână, pentru că cele două râuri sunt Lete și Evnoe/ p. 470.

Nimfe/ p. 471.

„tutindeni”, „lucoare”, „lucoarea zării”/ p. 472.

Coșbuc utilizează un vocabular poetic tradițional românesc și chiar o terminologie ortodoxă încetățenită, datorită cărora a reușit să ofere o traducere atât de bună a Comediei lui Dante. Se observă acest lucru în toată cartea.

Spre exemplu, spune mai adesea duh decât spirit, mai des veșnic decât etern, etc.

Vinovăția Evei: „femeia numai, și de-abia zidită,/ nu vru să rabde nici un văl povară”/ Ibidem.

Invocarea muzelor Helicon și Urania/ p. 473.

„Șapte pomi de aur” care păreau „lămpi” din care cântau voci/ Ibidem.

„vestminte”, „luciul”/ p. 474.

Dante spune că a văzut cele patru fiare descrise mai înainte de Sfântul Ezechiel/ p. 475 ș. u.

Virgiliu dispare și în locul lui vine Beatrice spre a-l conduce pe Dante mai departe/ p. 481-482.

„schei”/ p. 482.

Beatrice spune despre Dante că „tinerii mei ochi i-au fost toiagul” vieții, o vreme/ Afirmă că, după ce a murit, Dante a apucat-o pe căi greșite și ea a vrut să-l inspire prin vise/ p. 484.

Beatrice susține că Dante face această călătorie la rugăciunea ei către Dumnezeu/ p. 485.

„[î]mpiedecăminte” = piedici/ p. 487.

În tradiția inițiată de Sfântul Dosoftei și pe care am văzut altădată că o urma și Budai-Deleanu, Coșbuc creează cuvinte sonore, care servesc și necesității prozodice.

„smultă” (smulsă)/ p. 488. Cuvânt al românei vechi pe care îl folosește și Eminescu.

„M-au ars căințele cu-a lor urzică”/ p. 489.

Patru zâne sau nimfe afirmă că „Beatricei tale serve i-am fost date/ Când nici n-a fost descins la cei ce mor” (?)/ p. 490.