Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Predică la Duminica tuturor Sfinților [2013]

Iubiții mei,

dacă duminica Cincizecimii ne-a reamintit faptul că fundamentul Bisericii e dumnezeiesc, adică Biserica e creația Prea Sfintei Treimi și nu a oamenilor și că nu oamenii o conduc ci ei sunt luminați și învățați de Dumnezeu ce să facă în și cu Biserica Lui, în duminica de azi ni se subliniază faptul că Biserica nu e formată din persoane trase la xerox ci din oameni foarte diferiți, pentru că și Sfinții Bisericii sunt foarte personali în viața și în modul lor de a vedea relația lui Dumnezeu cu oamenii.

De aceea, Biserica nu poate fi înființată și desființată după cheremul oamenilor, pentru că ea are un punct de plecare, Cincizecimea, dar nu și un punct de desființare a ei…și chiar dacă, pentru o anumită vreme, oameni păcătoși și delăsători au un cuvânt greu de spus în Biserică…Biserica, prin Sfinții ei și prin cei care se tem de Dumnezeu în diverse secole, se întoarce, iar și iar, la normalitatea ascultării de Dumnezeu.

Așa că, o bună cunoaștere a istoriei Bisericii ne relevă faptul că Biserica e trasă înainte de marii Sfinți ai lui Dumnezeu, care, chiar dacă nu au ocupat întotdeauna poziții centrale în Biserică, au reprezentat glasul teologic și vertical al lui Dumnezeu în Biserica Sa.

Mai pe scurt: Biserica nu stă în mofturile și în orgoliile noastre…ci în slava Treimii.

Iar dacă noi relativizăm sfințenia și măreția transfiguratoare a lui Dumnezeu în Biserica Sa, nesfințindu-ne viața și trăind ca păgânii, ca indiferenții…nu înseamnă că Biserica nu e ceea ce este…ci că noi suntem un fiasco asumat în cadrul Bisericii.

Pentru că Biserica nu e formată doar din diletanți, din oameni care vor să trăiască lejer pe seama Bisericii ci, în primul rând, din Sfinți.

Din Sfinți cunoscuți și necunoscuți…

Tocmai de aceea și duminica aceasta, a tuturor Sfinților, în care toți sunt văzuți împreună…pentru că toți Sfinții Lui sunt în Împărăția Lui.

Noi, în Biserică, îi cinstim doar pe unii dintre Sfinții lui Dumnezeu și despre ei știm mai multe sau mai puține amănunte.

În comparație cu ce au făcut și au scris Sfinții…până la noi au ajuns mult prea puține lucruri.

De aceea când vorbim despre teologia unuia sau a altuia dintre marii și cunoscuții Sfinți ai Bisericii trebuie să avem conștiința că ea a ajuns…incompletă până la noi.

Că ceea ce înseamnă pentru noi teologia Sfântului Grigorie Palama sau a Sfântului Isaac Sirul, spre exemplu, e doar o parte…din ce au scris, au gândit, s-au problematizat aceștia.

Sfânta Scriptură este, mai înainte de toate, un fragment din marea realitate a revelării lui Dumnezeu și a relațiilor Sale cu oamenii.

Iar viața Bisericii, cu marile ei revărsări de har dar și cu căderile ei, nu e cuprinsă în nicio carte în mod deplin, pentru că nicio carte nu o poate cuprinde.

Însă în Scriptura pe care o citim, în cărțile de slujbă și în viețile Sfinților, în toate oceanele de teologie și de experiență ale Dumnezeieștii Tradiții a Bisericii contemplăm voia lui Dumnezeu cu oamenii, prezența Lui continuă în lume și în viața noastră, adică contemplăm, în oglinzi personalizate, în Sfinții Lui, pe Marele și Întreitul Soare al întregii existențe, pe Dumnezeul treimic.

Și aici se vede marea înțelepciune dumnezeiască a acestei duminici: că niciun Sfânt nu e trecut cu vederea…dar Sfinții sunt de multe feluri.

De la Sfinții Protopărinți ai neamului omenesc, Sfinții Părinți Adam și Eva, și până la întruparea Domnului, avem Sfinți Profeți, deopotrivă bărbați și femei, de o mare diversitate caracterologică.

Nu mai vorbesc despre diversitatea de temperament, etnică, de pregătirea profesională și culturală a membrilor Bisericii, care, de la Apostoli și până la Mucenici, de la Pustnici și până la Teologi, de la Monahi și până la Mărturisitori, sunt niște exemplarități tulburătoare.

Dar tocmai pentru că sunt unici și diferiți Sfinții lui Dumnezeu și-au găsit în Dumnezeu și în Biserica Lui punctul de convergență cu toți cei renăscuți prin har, pentru că Dumnezeul, Care ne personalizează pe fiecare în parte, tot El ne și unește, pe cei diverși, într-o unitate plurală, personalizată, în care fiecare suntem altcineva dar toți, la unison, suntem mădularele mistice ale lui Hristos Dumnezeu.

Și în viețile lor, și în scrierile lor, și în minunile lor se observă un continuum.

Se observă o legătură dumnezeiască.

Iar fiecare dintre noi, care ne decidem pentru viața cu Dumnezeu, trebuie să intuim cum trebuie să ne apropiem de Sfinții Lui și să ne legăm în același continuum, în același fir neîntrerupt al sfințeniei.

Pentru că Dumnezeu nu inventează o sfințenie pentru fiecare secol, adică nu ne dă o altă revelație și un alt mod de a fi pentru fiecare secol, ci trebuie să înglobăm revelația Lui și modul Lui de a lucra cu Sfinții Săi timp de aproape 8 milenii.

Se adaugă noi și noi informații, noi și noi detalii despre viața cu Dumnezeu iar noi trebuie să fim cei care întrupăm Tradiția vie a Bisericii.

Însă unirea noastră interioară cu Sfinții trebuie să fie una reală și nu imaginară!

Pentru că observăm ce jalnică e viața celor care își închipuie că sunt sfinți, că sunt perfecți, că nu au urmă de întuneric în ei, când întunericul e modul lor de-a fi.

Însă Sfinții nu sunt toți perfecți, nu sunt toți fără pată…ci sunt pe diverse trepte de sfințenie și de înțelegere a voii lui Dumnezeu.

Și tocmai pentru acest lucru sfințenia e o pajiște cu milioane de flori, fiecare floare fiind unică, cu parfumul și frumusețea ei.

Pentru că în toți Sfinții Lui a lucrat și lucrează slava lui Dumnezeu, pentru că ei s-au deschis lui Dumnezeu…dar nu toți sunt la fel în sinea lor, pentru că El nu cere o sfințenie standard de la noi.

Extremiștii noștri din Biserică însă, care nu știu cât de delicată și de frumoasă și de simplă e relația cu Dumnezeu, cer sfințenii standard.

Cer ca toți să fim la fel.

Să avem toți aceeași viață…cu ei.

Dacă sunt monahi…toți monahii trebuie să semene cu ei…iar dacă sunt mireni…toți mirenii trebuie să semene cu extremiștii noștri, cu neliniștiții și neîmpăcații noștri cu Dumnezeu și cu realitatea Bisericii.

Însă Sfinții lui Dumnezeu sunt foarte, foarte, foarte diverși…și nu seamănă niciunul cu altul.

Unul nu a avut copii, pe când altul a avut 12.

Unul a trăit în Mănăstire, pe când altul a trăit în copac sau în peșteră.

Unul a fost nebun pentru Hristos, pe când altul, cu două minute înainte de mucenicie, îi martirizase pe alții și era păgân.

Unul a fost foarte erudit, pe când altul nu știa să citească.

Unul a fost împărat iar altul a fost sărac lipit pământului…însă nu postura socială i-a adus în Împărăția lui Dumnezeu ci viața lor și prezența în ei a slavei lui Dumnezeu.

Și dacă contemplăm duhovnicește teologia acestei zile, zboară din noi ideea puerilă a uniformizării vieții Bisericii.

Nu, Dumnezeu nu iubește fundamentalismul care ne dorește copii fade, surogate de personalitate!

El, Dumnezeu, este sursa și modelul nostru de viață…dar pe măsura înțelegerii și a acceptării noastre libere.

Nu poți fi „ca Sfinții” pentru că „ți se cere” ci pentru că înțelegi la ce ești chemat de Dumnezeu și te construiești împreună cu Dumnezeu.

Și dacă în literatură, în știință, în tehnologie, în artă, nu poți să naști genii prin lege, pentru că vrea statul sau vreo instituție anume, cu atât mai mult în Biserică nu se nasc Sfinți, și teologi, și creștini autentici pentru că vrea Sfântul Sinod, vrea episcopul tău sau duhovnicul tău, adică alții în locul tău, ci pentru că vrea Dumnezeu și tu înțelegi asta și consimți acestui demers partenerial cu Dumnezeu, în care El te conduce, te curățește, te luminează, te împodobește cu slava Lui, te îndumnezeiește.

De aceea trebuie să cinstim ce vrea și ce face Dumnezeu cu oamenii.

Adică să nu ne luptăm fără sens cu cei pe care El îi luminează, El îi ajută, El îi conduce să slujească, să scrie, să lucreze, să vorbească întru slava Lui…ci să îi ajutăm cu toată conștiința noastră.

Pentru că, fără sau cu vrerea noastră, că ne place sau că nu ne place nouă, oamenii Lui vor purta Biserica mai departe, vor arăta cine sunt reperele Bisericii și care e calea de urmat.

Așadar, iubiții mei, Dumnezeu îi cunoaște pe Sfinții Lui!

Îi cunoaște și pe cei din veșnicie cât și pe cei din istorie.

Și dacă vrem să îi ajutăm pe Sfinții Lui…să nu ne gândim prea mult ci să trecem la fapte!

Iar faptele făcute pentru Sfinți nu sunt, în primul rând, cererile extremiste de canonizare sau însăilările predicatoriale de duzină ci studiile serioase despre Sfinți, despre opera și viața lor.

A pleda pentru Sfinți înseamnă a oferi o mai profundă cunoaștere a lor.

Adică a munci asiduu pentru a reliefa viața și teologia Sfinților.

Și când muncești asiduu la pregătirea unei conferințe nu o mai faci într-o noapte…ci în 6 luni, într-un an…în doi ani…

Și când scrii la o carte fundamentală…te nevoiești mult…și nu doar compilezi texte.

Căci dacă am ajuns la extremism și la platitudini în Biserică, la compilări sterile și plictiseală, am ajuns tocmai pentru că am considerat că teologia e un fel de agricultură după ureche.

Însă teologia e o asceză după voia lui Dumnezeu.

E multă muncă și multă luminare dumnezeiască la un loc…după cum e și viața de evlavie a oricărui creștin.

Așa că, astăzi, după cum spune Sinaxarul Penticostarului, îi prăznuim pe toți cei sfințiți de Dumnezeu, de la Puterile cerești și până la Maica Domnului, cea mai Sfântă dintre Sfinții lui Dumnezeu [Penticostar, ed. BOR 1999, p. 373].

Pentru că slava lui Dumnezeu e cea care i-a inundat și îi inundă interior pe Sfinții Lui și El ne trage la înălțimea Sa cea veșnică.

Și fie ca și noi să fim ridicați de harul Treimii la veșnica comuniune cu Sine, cu Dumnezeul nostru treimic, cu Tatăl, cu Fiul și cu Sfântul Duh Dumnezeu, împreună cu toți Sfinții Lui și cu toate Puterile cerești, pentru că aceasta e comuniunea pe care Biserica o învață și o dezvoltă acum în noi. Amin!

Did you like this? Share it:

Previous

The Sight of God in the Theology of Saint Symeon the New Theologian [98]

Next

Emil Botta: masca de histrion [2]

2 Comments

  1. Camelia

    „… ceea ce înseamnă pentru noi teologia Sfântului Grigorie Palama sau a Sfântului Isaac Sirul, spre exemplu, e doar o parte…din ce au scris, au gândit, s-au problematizat aceștia.”Cuvantul lui Dumnezeu este viu si are noi si noi intelesuri pentru cei ce il patrund in functie de stadiul de intelegere nu doar al fiecaruia dintre noi, ci si al nostru la un anume moment. Unul este sensul pe care il descoperi la prima citire, cu totul altul este sensul care se dezvaluie atunci cand revii asupra textului. „Vederea duhovniceasca este lumina miscarii. Si aceasta insasi le este lor oglinda si ochi.” – mai spune Sfantul Isaac.

    Totul, in viata noastra cu Dumnezeu, este lumina, miscare luminoasa. Cunoasterea insasi este lumina, acea lumina despre care uneori spunem in mod mecanic:  parca ni s-a luminat mintea. Chiar daca noi repetam o expresie incetatenita sau nu, sufletul nostru simte lumina pe care o primeste in acel moment. Tot Sfantul Isaac mai spune: „Orice lucru mai inalt decat altul e ascuns aceluia fata de care este mai inalt.”  Nu prin mijloacele firii, material, ci prin insasi lumina acestei cunostinte pe care sufletul o dobandeste prin cunoastere. Iar cunoasterea este strans legata de curatia sufletului. „Sufletele, in masura in care sunt intinate si intunecate, nu pot vedea nici intre ele, nici pe ele insele.

    Cand se curatesc insa si vin din nou la starea de inceput, vad lamurit cele trei ordini: pe cea de sub ele, pe cea de deasupra si unele pe altele. „O imagine mai pe intelesul nostru ne descrie Sfantul Serafim de Sarov atunci cand ne indeamna sa cautam a obtine harul Duhului Sfant, asemeni lumanarii aprinse care, „desi arde cu lumina pamanteasca, aprinde de la ea si alte lumanari, fara ca lumina ei sa se micsoreze.”Sfintii Bisericii lui Hristos sunt asemeni lumanarilor aprinse care lumineaza intunericul pacatelor noastre, picaturile de ceara ce se preling – lacrimile lor fata de neputinta si ne-vointa noastra de a ne ridica spre cele ce ne sunt pregatite si fagaduite dintotdeauna.  

  2. Camelia

    (Desi Sfantul Isaac vorbeste despre invatatura Sfantului Dionisie Areopagitul referitoare la ierarhia cereasca, chiar daca noi, la prima citire suntem tentati sa apreciem ca este departe de posibilitatile noastre aceasta stare, totusi lucrurile nu stau chiar asa. Cum altfel ne-am putea explica intelesul (dobandit prin cunoastere) acelor lucruri prin care vedem ratiunea unor intamplari din trecut, rostul incercarilor prezente si efectele viitoare ale actiunilor noastre?) 

Lasă un răspuns

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén