Istorie III. 27

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

 *

Istoria începe

de oriunde

o privești

*

Vol. 3

*

***

Prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a.

***

83. Ce însemna Cosmografie la sfârșitul secolului al 19-lea

Cursul de Cosmografie al lui Nicolae Culianu (1832-1915), publicat la Iași în 1895, are 371 de pagini[1]. Iar autorul, atunci când și-a publicat cursul, era profesor la Facultatea de Științe din Iași și la Institutele-Unite, plus membru corespondent al Academiei Române[2].

Cursul e împărțit în 5 cărți. Prima carte se ocupă de stele, a doua studiază pământul, a 3-a soarele, a 4-a luna iar a 5-a: planetele[3].

În pagina a 3-a, Cosmografia e definită de Culianu drept știința care se ocupă cu studiul descriptiv al aștrilor, pentru a le determina forma, mărimea, depărtarea dintre ele și diferitele fenomene care se petrec cu aștrii și care pot fi observate de pe pământ.

Pentru a fi studiate corpurile cerești se apelează la „lunete sau ochiene [ocheane] astronomice”[4]. Și e prezentată compoziția ocheanului astronomic.

În fig. 3 sunt prezentate Ursa mică și Ursa mare așa cum pot fi observate ele cu ochiul liber[5].

Despre „distanța unghiulară”[6], „distanța zenitală”[7], „legile mișcarei [mișcării] diurne”[8], „punctele cardinale [și] rosa vênturilor [vânturilor]”[9].

Iar aceasta e roza vânturilor[10]: (imagine).

Din p. 29 se începe discuția asupra „coordinatelor orare”. O zi siderală are 86.400 de secunde siderale[11]. Iar în p. 48, autorul împarte stelele după gradul lor de luminozitate.

În urma unui calcul complex, Culianu ajunge la concluzia că ar exista 43 de milioane de stele[12].

Studiul asupra pământului începe la p. 70. Și pământul, privit în aspectul său general, are forma unei sfere[13].

În nota *, de la p. 73, autorul cunoștea faptul că muntele Gaurisankar, din Hymalaya, este cel mai înalt munte al pământului și că el are o înălțime de 8.840 de metri.

Pământul e izolat în spațiu[14], aidoma tuturor celorlalte corpuri cerești[15].

Ce este longitudinea[16]. Latitudinea geografică[17]. Discuția despre „zonele terestre” începe la p. 89.

Masa de aer care înconjoară pământul se numește atmosferă terestră[18]. Și ea este compusă din șiruri de straturi sferice și concentrice cu suprafața globului terestru[19].

Discuția despre soare începe la p. 144. Și e una științifică, cu tot felul de măsurători specializate.

Calendarul iulian e calendarul roman vechi, reformat de Iulius Cezar în anul 46 în d. Hr., cu ajutorul astronomului Sosigene din Alexandria Egiptului și considerat a fi de 365 de zile și 6 ore. Însă ca an civil se numără doar cele 365 de zile[20].

În anul 1582, la 1257 de ani de la Sinodul Ecumenic de la Niceea (325 d. Hr.), dezacordul dintre anul tropic și anul civil ajunsese de aproape 10 zile[21].

În p. 209, în urma unui alt calcul specializat, autorul nostru ajunge la concluzia că dimensiunea soarelui este mai mare de 1.300.000 de ori decât cea a pământului.

Despre anul sideral la p. 213. Și tot de la p. 213 se începe explicarea faptului de ce zilele solare sunt inegale.

Despre lună scrie de la p. 260. Despre fazele lunii începând cu p. 261. De la p. 302 despre eclipsele de lună și de soare. Fluxul și refluxul mării țin de poziția soarelui și a lunii vizavi de pământ[22].

În p. 323 începe ultima carte a cursului și se discută despre mișcarea planetelor. În p. 341, autorul susține că planeta Marte este cea mai apropiată planetă de pământ dintre toate planetele superioare. Și de pe pământ, planeta Marte se vede având o lumină roșiatică foarte pronunțată[23].

Planeta Jupiter este cea mai mare planetă cunoscută din sistemul solar, fiind de 1.300 de ori mai mare ca pământul[24].

Despre sateliți de la p. 348. De la p. 354 despre comete. Ultima discuție a cursului este despre aeroliți, uranoliți sau pietre căzute din cer[25].

*

84. Notele politice ale lui Marghiloman

Volumul al 4-lea de însemnări al lui Alexandru Marghiloman (1854-1925) conține jurnalul anilor 1918-1919[26]. Și el începe cu ziua de 22 iulie 1918[27].

Dejunează cu familia regală de ziua reginei[28]. Vizitează Văraticul și Agapia pe 30 iulie 1918. La Mănăstirea Agapia merge pentru pictura lui Grigorescu[29].

Regele n-a putut să plece în seara zilei de 12 septembrie 1918 pentru că „automobilele regale n’aveau faruri”[30].

Poliția germană a cerut țăranilor din plasa Oltenița „să se armeze cu furci, securi, ciomege, ca să apere malul Dunărei de Bulgari”[31].

La Iași, pe 27 septembrie 1918, autorul participă la parastasul regelui Carol[32].

Iar regele se temea de bolșevism[33].

Germanii părăsesc Brăila și Focșaniul. Însemnare din 24 octombrie 1918[34].

Sintagma România Mare[35]. Pe 29 octombrie 1918 își notează faptul că trupele franceze au trecut Dunărea pe la Giurgiu[36].

Pe 2 noiembrie 1918 scrie că nu există pâine pentru următoarele 5 zile. Populația a primit orz și cartofi însă nu aveau lemne cu care să își facă mâncare[37].

O lumânare costa 13 lei[38].

Pe 4 noiembrie 1918 participă la Te Deumul de la Mitropolie[39]. Pe 10 noiembrie 1918 își notează că germanii, atunci când s-au retras din România, au jefuit țara și au făcut multe stricăciuni[40].

Pe 13 noiembrie 1918 scrie: „se simte că se petrece ceva în Transilvania”[41].

Pe 20 noiembrie 1918: „Neliniște pentru Transilvania. Nu se știe nimic din ceeace se petrece la Alba-Iulia. Regele, în toastul său de Duminecă, a vorbit ca de un lucru îndeplinit, dar până astăseară nici-o veste”[42].

Pe 23 noiembrie 1918 își nota faptul că spitalul din Urlați s-a închis din cauza lipsei de mâncare[43]. Aceeași situație era și în spitalele din Giurgiu[44].

Pagina 166 începe cu fraza: „Violența e în floare și poți fi gâtuit pe tăcute”. Însă nu spune nimic despre actul unirii de la 1 decembrie 1918[45].

Tocmai pe 3 decembrie 1918 vorbește despre „marea de oameni” de la Alba Iulia[46].  Și în zilele unirii regina era bolnavă de gripă[47]…

Pe 13 decembrie 1918 tipografii au fost în grevă[48] și au cerut să se desființeze cenzura[49].

Pe 19 decembrie 1918 vorbește despre publicarea decretului de unire a Bucovinei[50].

Pe 21 decembrie 1918 Take Ionescu refuză să intre în Guvern[51]. Iar pe 25 decembrie 1918 vorbește despre „murdăria desgustătoare” de pe străzile Bucureștiului[52]. „Calea Victoriei [e] găurită, o serie de gropi cu noroi, timp trist; lume necăjită”[53].

Brătianu și Maniu au fost la Paris în noaptea de revelion a anului 1919[54].

Pe 6 ianuarie 1919: cei de la cantine nu au avut pâine de două zile[55].

Theodor Mihaly era de părere că „Miron Cristea ar fi deplorabil ca mitropolit”[56]. E vorba de viitorul prim patriarh al României. O însemnare din 9 ianuarie 1919.

Pe 31 ianuarie 1919 autorul vorbește despre o întâlnire cu Darvari. Un bărbat căsătorit[57].

Regina va pleca în Franța și la Londra[58]. Știre din 8 februarie 1919.

Pe 27 februarie 1919: consiliu, sub președinția regelui, la Cotroceni[59].

Pe 14 aprilie 1919 amintește de schimbarea calendarului[60].

Moșoiu îl înlocuie pe Mărdărescu la conducerea trupelor din Transilvania[61].

Regele dă „un interview lui <<Times>>”[62], în care, în mod penibil, spune autorul, a afirmat că nu a semnat armistițiul[63].

Pe 20 aprilie 1919 a fost Paștiul ortodox…zi în care reginei i s-a defectat mașina[64].

Ziua de 10 mai 1919 a fost serbată pe noul calendar[65]. Iar „Prințul Carol a dat d-nei Zizi Lambrino briliantele pe care le lăsase Regina Elisabeta, pentru a fi date, la logodna sa, viitoarei Regine”[66].

Pe 12 iunie 1919 Marghiloman ne vestește că s-a căsătorit cu Marie. Căsătoria civilă a făcut-o la Fundeni, pe când pe cea religioasă în vila de la Buzău[67].

Maniu cere un guvern național pe 12 iulie 1919[68].

Pe 4 noiembrie 1919 vorbește despre 3 zile de alegeri, începând cu ziua de luni[69].

Ultima însemnare, din 31 decembrie 1919, e despre „alegerea lui Miron Cristea, Episcop de Caransebeș, ca Mitropolit. Foarte frumos discurs, de om civilizat”[70].