Traduceri patristice

*

vol. 4

 *

Traduceri și comentarii de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

și

Dr. Gianina Maria Cristina Picioruș

*** Sfantul Augustin al Hipponei

Sfântul Augustin,

Episcopul Hipponei

(13 noiembrie 354-28 august 430,

pomenit la 15 iunie în Biserica Ortodoxă)

*

Despre Sfânta Treime

*

Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a.

***

La fel așadar, așa cum aici a îndepărtat de la Sine credința oamenilor și a transferat-o [transtulit] în Tatăl, zicând: „Nu credeți în Mine, ci în Acela Care M-a trimis” – [Tatăl] de Care, totuși, în mod cert, pe Sine nu Se desparte – tot astfel deci [trebuie înțeles] ceea ce a zis: „Nu este al Meu a da, ci celor cărora le este pregătit de către Tatăl Meu” (Mat. 20, 23). Este clar în ce sens ambele afirmații [trebuie] să fie înțelese.

Deci astfel este și aceasta: „Nu Eu voi judeca”, când [, de fapt,] El „va să judece viii și morții [judicaturus sit vivos et mortuos]” (II Tim. 4, 1).

Dar pentru că nu este din [prin] putere omenească, de aceea întorcându-ne la Dumnezeire [recurresns ad Deitatem], înalță inimile oamenilor, pentru că [S-]a pogorât ca ei să fie înălțați.

 *

Capitolul XIII

28. Dar dacă Însuși Acela nu ar fi fost Fiul omului prin chipul robului pe care l-a primit, Care este Fiul lui Dumnezeu prin chipul lui Dumnezeu în care este, Apostolul Pavel nu ar fi spus despre conducătorii acestui veac: „Dacă deci ar fi cunoscut, niciodată nu ar fi răstignit pe Domnul slavei” (I Cor. 2, 8).

Deci în chipul robului a fost răstignit și totuși a fost răstignit Domnul slavei.

Astfel a fost deci acea asumare, care [a putut] să facă pe Dumnezeu om și pe om Dumnezeu [quae Deum hominem faceret, et hominem Deum].

Totuși, cititorul prudent și iubitor și cuvios înțelege [prudens, et diligens, et pius lector intelligit], ajutându-i Dumnezeu, ceea ce s-a spus despre ce și ce s-a spus în conformitate cu ce.

Am spus deja aceasta că, după [în conformitate cu] aceasta, că este Dumnezeu, îi slăvește pe ai Săi: după aceasta, cu siguranță, că este Domnul slavei.

Și tocmai Domnul slavei este răstignit, pentru că adevărat s-a spus [a fost numit] și Dumnezeu răstignit [Deus crucifixus], nu din puterea dumnezeirii, ci din slăbiciunea trupului (II Cor. 13, 4).

La fel spunem [și acum]: fiindcă [cugetând] după aceasta că Dumnezeu este judecat, [se vede că] aceasta este din putere [îngăduință] dumnezeiască, nu din [cea] omenească.

Și tocmai însuși omul este să judece [judicaturus est], la fel cum Domnul slavei este răstignit.

Aceasta deci în mod deschis/ limpede zice: „Când va veni Fiul omului în slava Sa, și toți Îngerii cu El, […] atunci se vor aduna înaintea Lui toate neamurile” (Mt. 25, 31-32) și celelalte care sunt despre judecata viitoare, până la ultimul cuvânt în acel loc s-au predicat [praedicantur].

Și iudeii, pentru că au fost stăruitori în răutate cu orice preț, în acea Judecată se vor pedepsi, după cum este scris în altă parte: „Vor vedea [pe Cel] în Care au împuns/ pe Care L-au străpuns [in Quem pupugerunt]” (Zah. 12, 10).

Când deci și cei buni și cei răi vor vedea Judecata viilor și a morților, fără îndoială că cei răi nu vor putea a-L vedea pe El decât în chipul în care este Fiul omului, dar totuși în strălucirea/ în slava [in claritate] în care va judeca, nu în smerenia [humilitate] în care El a fost judecat.

Ceilalți, [cei] neevlavioși, fără îndoială că nu vor vedea acel chip al lui Dumnezeu în care [Fiul] este egalul Tatălui[1].

Nu astfel sunt cei curați cu inima [mundicordes] [, ci]: „Fericiți”, așadar, „cei curați cu inima, căci ei vor vedea pe Dumnezeu” (Mt. 5, 8).

Și această vedere este „față către Față” (I Cor. 13, 12), care a fost făgăduită celor Drepți [ca] cea mai mare răsplată [summum praemium].

Și aceasta se va întâmpla când [Fiul] „va preda Împărăția lui Dumnezeu și Tatălui” (I Cor. 15, 24).

În care –  vrea să se înțeleagă – [că va fi] și vederea chipului Său [, a Celui prin care a] supus lui Dumnezeu întreaga creație, și [vederea] aceluia [a chipului robului] în care Fiul lui Dumnezeu a fost făcut Fiul omului[2].

Pentru că după acesta [după chipul robului], „Și Fiul Însuși atunci va fi supus Lui [Tatălui], Care I-a supus Lui [Fiului] toate, pentru ca Dumnezeu să fie toate în toți” (I Cor. 15, 28).

Pe de altă parte, dacă Fiul lui Dumnezeu, Judecătorul, va apărea, totuși, și celor neevlavioși în chipul în care este egalul Tatălui, cu ce este mai mult ceea ce i-a făgăduit celui care Îl iubește [pe El] [dilectori Suo], zicând: „Și Eu îl voi iubi pe el și Mă voi arăta pe Mine Însumi lui” (In. 14, 21)?

Pentru aceea Fiul omului este Judecător, dar nu însă din [prin] puterea omenească, ci din aceea prin care este Fiul lui Dumnezeu.

Și, pe de altă parte, Fiul lui Dumnezeu este Judecător, nu însă apărând în acel chip în care este egalul Tatălui, ci în acela în care este Fiul omului.

29. Astfel, se poate spune în două feluri: și Fiul omului va judeca, [dar] și: nu Fiul omului va judeca.

Fiindcă, Fiul omului va judeca, pentru ca să fie adevărat ceea ce a zis: Când va veni Fiul omului atunci se vor aduna înaintea Lui toate neamurile (Mt. 25, 31-32).

Și nu Fiul omului va judeca, pentru ca să fie adevărat ceea ce a zis: „nu Eu voi judeca” (In. 12, 47) și: „Eu nu caut slava Mea. Este Cine să o caute și să judece” (In. 8, 50).

Fiindă după [conform cu] aceasta – că în Judecată nu chipul lui Dumnezeu, ci chipul Fiului omului va apărea –, nici Tatăl Însuși nu va judeca.

După [conform cu] aceasta deci s-a zis: „Tatăl nu judecă pe nimeni, ci toată judecata I-a dat-o Fiului” (In. 5, 22).

Căci fie s-a spus aceasta din [în acord cu] acel cuvânt, pe care mai sus l-am amintit, unde a zis: „Așa I-a dat Fiului să aibă viață în Sine” (In. 5, 26), ca să arate că așa L-a născut pe Fiul; fie din [în acord cu] aceasta despre care vorbește Apostolul, zicând: Și de aceea pe El L-a înălțat și I-a dat Lui nume care este peste tot numele (Filip. 2, 9).

Fiindcă aceasta [din urmă] s-a zis despre Fiul omului, după care [s-a spus că[3]] Fiul lui Dumnezeu S-a sculat din morți.

Deoarece El, în chipul lui Dumnezeu [este] egalul Tatălui, de la Care [ex Quo] S-a golit pe Sine primind chipul robului, în însuși chipul robului a și umblat [agit], a pătimit și S-a supus, încât Apostolul a arătat mai departe următoarele:

„S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte, chiar moarte pe/ prin cruce. Pentru aceea și Dumnezeu L-a înălțat pe El și I-a dat Lui nume, care este peste tot numele. Ca în numele lui Iisus tot genunchiul să se plece, al celor cerești, al celor pământești și al celor de dedesupt/ din Iad [coelestium, terrestrium et infernorum] și toată limba să mărturisească [faptul] că Domnul Iisus Hristos este în slava lui Dumnezeu Tatăl” (Filip. 2, 8-11).


[1] Cei necredincioși și răi nu vor vedea nici la Judecată dumnezeirea Fiului, ci Îl vor vedea tot ca pe un om, deși nu în smerenia în care L-au văzut pe pământ, ci în slavă, plin de strălucire.

Nu vor putea cunoaște, ca Sfinții, slava Lui dumnezeiască, pentru că niciodată nu I-au cunoscut sau nu I-au recunoscut dumnezeirea, ci L-au văzut doar ca om. Deci vor vedea un om judecându-i, pentru că n-au văzut niciodată în El pe Dumnezeu.

Păcătoșii vor rămâne la vederea și înțelegerea lor redusă și tot ce vor vedea, spre groaza lor, va fi omul batjocorit de ei fiind în mare slavă și judecându-i.

Observăm accentul pus adesea de Sfântul Augustin pe vedere și faptul că ea este sinonimă cu înțelegerea și cunoașterea.

Nu pot deci să cunoască pe Dumnezeu cei ce au refuzat întotdeauna să-L cunoască.

[2] Sfinții Îl vor vedea pe Hristos deopotrivă ca Fiul lui Dumnezeu și ca Fiul omului, deci în mod desăvârșit, ca Dumnezeu și om.

[3] După chipul robului, adică.

Did you like this? Share it: