Traduceri patristice

*

vol. 4

 *

Traduceri și comentarii de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

și

Dr. Gianina Maria Cristina Picioruș

*** Sfantul Augustin al Hipponei

Sfântul Augustin,

Episcopul Hipponei

(13 noiembrie 354-28 august 430,

pomenit la 15 iunie în Biserica Ortodoxă)

*

Despre Sfânta Treime

*

Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a.

***

Deci fie că s-a spus: „toată judecata I-a dat-o Fiului” (In. 5, 22), în înțelesul acela [de la In. 5, 26], fie în înțelesul acestui cuvânt [de la Filip. 2, 9], apare [lămurit] de aici suficient [de mult].

Pentru că dacă a fost spusă conform sensului în care s-a zis „I-a dat Fiului să aibă viață în Sine” (In. 5, 26), cu siguranță nu defaimă [ceretur] [spunând]: „Tatăl nu judecă pe nimeni”.

Pentru aceasta, deci, pentru că Tatăl L-a născut pe Fiul egal [cu Sine], judecă [împreună] cu El.

Conform cu aceasta deci s-a spus că, la Judecată, nu chipul lui Dumnezeu, ci chipul Fiului omului va apărea [non forma Dei, sed forma Filii hominis apparebit].

Nu pentru că nu va judeca [Tatăl], Care „a dat toată judecata Fiului” – cum despre El zice Fiul: Este cine să caute [slava Mea] și să judece – ci aceasta s-a spus, [că] „Tatăl nu judecă pe nimeni, ci toată judecata I-a dat-o Fiului”, ca și cum ar fi zis: nimeni nu Îl va vedea pe Tatăl la Judecata celor vii și a celor morți, ci toți [vor vedea] pe Fiul, pentru că [El] este Fiul omului, ca să poată să fie văzut și de către cei neevlavioși, când și ei Îl vor vedea [pe Cel] în Care au împuns[1].

30. Ca să nu fie respinse [cele afirmate], mai bine să vedem [cum] să demonstrăm [aceasta] în mod clar.

[Căci trebuie] să aducem înainte [ca dovadă] cuvântul neîndoielnic și limpede al Domnului Însuși, prin care să arătăm că acesta a fost motivul însuși ca să spună, [că] „Tatăl nu judecă pe nimeni, ci toată judecata I-a dat-o Fiului” (In. 5, 22): pentru că Judecătorul va apărea în chipul Fiului omului, care nu este chip al Tatălui, ci al Fiului, [și] nici [nu este] acesta [chipul] Fiului în care este egal Tatălui, ci [acela] în care este mai mic decât Tatăl, ca să fie văzut [conspicuus] la Judecată și de cei buni și de cei răi.

Căci puțin mai departe zice: „Amin zic vouă, că cel care aude cuvântul Meu și crede în Cel Care M-a trimis pe Mine, are viață veșnică și la Judecată nu va veni, ci va trece [transiet] din moarte la viață” (In. 5, 24).

Această viață veșnică este acea vedere care nu ajunge la cei răi [ad malos].

După aceea urmează: „Amin, amin zic vouă, că vine ceasul și acum este, când morții vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu și cei care vor auzi vor trăi/ vor fi vii [vivent]” (In. 5, 25).

Și aceasta este proprie celor evlavioși [proprium este piorum], care au auzit despre întruparea Lui, astfel încât să creadă că este Fiul lui Dumnezeu.

Adică astfel să Îl primească [pe Cel Care],  pentru ei, S-a făcut mai mic decât Tatăl, [îmbrăcându-Se] în chipul robului, încât să creadă că este egal Tatălui în chipul lui Dumnezeu.

Așadar continuă și zice arătând tocmai aceasta: „Căci precum Tatăl are viață în Sine, așa I-a dat și Fiului să aibă viață în Sine” (In. 5, 26).

După care vine la vederea strălucirii Sale [ad visionem Suae claritatis], în care va să vină la Judecată. A cărei vedere [a strălucirii] va fi comună și celor necucernici și Drepților [impiis et Justis].

Continuă deci și zice: „Și putere I-a dat Lui și să facă Judecată [et Judicium facere], pentru că este Fiul omului” (In. 5, 27).

Cred că nu există nimic mai clar.

Așadar, pentru că Fiul lui Dumnezeu este egalul Tatălui, nu primește această putere de a face Judecată, ci o are, în taină, [împreună] cu Tatăl.

Deci o primește pe aceea întrucât este Fiul omului, pentru ca [deopotrivă] cei buni și cei răi să Îl vadă pe El judecând.

Prin urmare, vederea Fiului omului se va arăta și celor răi, dar vederea chipului lui Dumnezeu numai celor curați cu inima, fiindcă ei vor vedea pe Dumnezeu.

Adică numai celor evlavioși, cărora – celor ce Îl iubesc –, aceasta El le-a promis că Se va arăta lor pe Sine Însuși.

Căci vedeți ce urmează: „Nu vă mirați de aceasta” (In. 5, 28), zice.

De ce ne interzice să ne mirăm, dacă nu pentru aceea că, de fapt, se miră toți cei care nu înțeleg, [se miră] așadar ca [El] să spună că Tatăl I-a dat Lui putere să facă Judecată pentru că este Fiul omului, când s-ar fi așteptat mai degrabă la aceasta, ca să spună [că I-a dat putere] pentru că este Fiul lui Dumnezeu?

Dar fiindcă păcătoșii nu Îl pot vedea pe Fiul lui Dumnezeu ca Cel ce este în chipul lui Dumnezeu, egal Tatălui, este necesar, deci, ca pe Judecătorul celor vii și al celor morți, când vor fi judecați în fața Sa, să Îl vadă și cei drepți și cei necredincioși: „Nu vă mirați de aceasta”, zice, „pentru că vine ceasul în care toți cei care sunt în morminte [qui in monumentis sunt] vor auzi glasul Lui și vor ieși cei ce au purtat cele bune [bona gesserunt], în învierea vieții [in resurectionem vitae], iar cei care au purtat cele rele, în învierea judecății” (In. 5, 28-29).

Așadar la aceasta [la Judecată] trebuia, de aceea, să primească acea putere, pentru că este Fiul omului, ca toți cei înviați [din morminte] [resurgentes] să Îl vadă pe El în chipul în care este posibil să fie văzut de către toți [, ca om], dar unii spre osândă [și] alții spre viață veșnică.

Ce este deci viața veșnică, dacă nu acea vedere [nisi illa visio], care nu este îngăduită celor neevlavioși?[2]

„[Și aceasta este viața veșnică:] să Te cunoască pe Tine”, zice, „Unul Dumnezeu adevărat, și pe Cel pe Care L-ai trimis, pe Iisus Hristos” (In. 17, 3).

Și în ce fel [Îl vor cunoaște] pe Iisus Hristos Însuși, dacă nu ca pe Unul adevăratul Dumnezeu, Care Se va arăta pe Sine Însuși lor, [iar] nu în felul în care Se va arăta, totuși, și celor care vor fi pedepsiți, în chipul Fiului omului?

31. [Domnul] este Bun conform cu această vedere [secundum illam visionem], în conformitate cu care vedere Dumnezeu apare celor curați cu inima. Căci [s-a spus]: „Cât este de Bun Dumnezeu cu Israel, cu cei drepți la inimă!” (Ps. 72, 1).

Când însă cei răi Îl vor vedea pe Judecătorul, nu li se va părea lor Bun, pentru că nu lor li se vor bucura inimile [văzându-L], ci atunci vor plânge în fața Lui toate semințiile [tribus] pământului (Apoc. 1, 7), astfel încât [să fie socotiți] în [acest] număr toți cei răi și necredincioși.

Pentru acest motiv, aceluia care Lui I-a zis Învățător Bun [Magistrum Bonum], pe când căuta la El sfat cum să primească viața veșnică, El i-a răspuns: „Ce mă întrebi despre ceea ce este] bun? Nimeni [nu e] bun, decât Unul Dumnezeu” (Mt. 19, 17).

Pe când, în alt loc, Însuși Domnul a zis că și omul [este] bun: „Omul bun”, zice, „din comoara bună a inimii lui scoate cele bune și omul rău din comoara rea a inimii scoate cele rele” (Mt. 12, 35).

Dar pentru că acela întreba despre viața veșnică, [spunem că] viața veșnică este deci în acea vedere [in illa contemplatione], prin care Dumnezeu nu este văzut spre pedeapsă, ci spre fericire veșnică [ad gaudium sempiternum].

Și [cel ce L-a întrebat] nu înțelegea cu Cine vorbea și Îl considera pe El [că este] doar Fiul omului.

Adică [Domnul i-a răspuns]: de ce Îl întrebi despre [ceea ce este] bun pe acest chip [istam formam], pe Care îl vezi și Mă numești „Învățător Bun”, [numai] în conformitate cu ceea ce vezi?

Acest chip este al Fiului omului [haec forma Filii hominis est], acest chip [El] L-a primit, acest chip va apărea la Judecată, nu doar [în fața] celor Drepți, dar și a celor necucernici și vederea chipului Său nu va fi spre bine [in bonum], celor care s-au îndreptat spre rele.


[1] Cf. și Apoc. 1, 7.

Cei păcătoși Îl vor vedea pe Fiul omului nu ca o răsplată sau ca o mângâiere, ci ca o pedeapsă.

[2] Teologia catolică – exprimată și de Dante în Divina comedie – a inventat existența limburilor, o zonă neutră în care se spune că stau cei avortați sau cei care nu L-au cunoscut pe Hristos și a căror singură nefericire ar fi doar aceea că nu Îl pot vedea pe Dumnezeu.

Dacă teologia catolică l-ar fi urmat pe Sfântul Augustin atât de mult pe cât pretinde, ar fi remarcat în scrierile lui că a nu vedea pe Dumnezeu reprezintă adevărata osândă a celor păcătoși, iar a vedea pe Dumnezeu înseamnă adevărata fericire a Sfinților.

Deci nu are cum să existe în veșnicie o stare de bine relativ, pe care să o aibă unii, care nu Îl pot vedea niciodată pe Dumnezeu.

Did you like this? Share it: