Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

 *

Istoria începe

de oriunde

o privești

*

Vol. 3

*

***

Prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a.

***

85. Eminescu evocat de Iorga

În primul volum din Oameni cari au fost, ed. 1934, Eminescu este a 13-a persoană evocată în carte[1]. Și Iorga îl caracterizează pe Eminescu drept un suflet „cu experiență largă și nenorocită[2][3], cu „o vastă și felurită cultură”[4], care exprimă „toată noutatea strălucitoare a unui gând deprins a străbate până la capăt, neînrâurit și neînfricoșat”[5].

Poezia lui Eminescu are „ritmuri de o muzică îmbătătoare și tainică”[6], vorbind, în același timp, despre cum era minimalizat poetul pe când era în viață[7].

Iorga însă e nedrept când afirmă că prietenia lui Eminescu cu Creangă „era legată mai mult prin păharul cu vin și prin gluma rustică”[8]. Dar este corect când spune că Hașdeu avea „un adânc dispreț pentru Eminescu” și că el întâmpina poemele eminesciene „prin hohote de râs batjocoritoare”[9].

În ciuda tuturor denigratorilor săi, Mihail era omul care „trecea înainte, înfășurat în platoșa sa de diamant”[10], dând tuturor posibilitatea să facă cunoștință cu „aurul uimitor al frumuseții nouă [noi]”[11], pe care îl reprezinta literatura sa.

În p. 82, Iorga îl numește pe Eminescu „poetastru” și ne vorbește despre impactul pe care l-a avut volumul de poeme eminesciene, editat de Maiorescu, asupra tinerei generații: (imagine text).

Apare o nouă generație de literați care scriu „în zodia lui Eminescu”[12]. Pe măsură ce se cunosc articolele sale, oamenii înțeleg că ele s-au născut „din căldura adevărată a unui suflet ce voia să facă bine, nu șie [sie] însuși, nu prietenilor de cafenea și berărie, nu membrilor unui cenaclu literar, ci neamului întreg, mai presus de clase și mai presus de hotare”[13].

Astfel, după moartea sa, privindu-i opera, Eminescu a fost văzut ca „marele cetitor [cititor]…[dar care] era și un mare comunicativ, un foarte harnic scriitor”[14].

Pentru că el era o minte setoasă de a ști, [un] suflet doritor de a se împărtăși altora, [o] inimă revărsându-se în bunătate, [cu] ochi puternici țintind necontenit idealul[15].

În finalul articolului de față, scris pe 16 noiembrie 1903, Iorga spunea despre Eminescu: că este „cel mai strălucit reprezintant [reprezentant] al minții românești creatoare, în timpurile moderne”[16].

*

86. O evocare a ÎPS Veniamin Costachi

În aceeași carte, între p. 73-78, Iorga introduce o evocare a ÎPS Veniamin Costachi, scrisă pe 17 octombrie 1904[17].

Și în care spune că mitropolitul nostru, pe când trăia, era recunoscut de toți ca „omul cel mai bun din Moldova”[18], cât și ca „omul cel mai harnic din țară”[19]. Dar pentru că ÎPS Veniamin se ocupa cu faptul „de a câștiga și a împărtăși învățătura Scripturilor, care i se părea lui călăuza cea mai sigură pe grelele drumuri ale vieții”[20], tot el era și „cel mai sărac, cel mai lipsit, cel mai vândut de dator dintre făcătorii binelui care se vede și ai multului bine pe care nu-l știe nimeni”[21].

Însă ÎPS Veniamin a fost izgonit de „lacomul” voievod, din scaunul arhiepiscopal, într-o zi de iarnă, în ianuarie 1842[22]. S-a retras la Mănăstirea Slatina, ctitorie a lui Lăpușneanu, unde va adormi în anul 1846 și unde va fi îngropat[23].

Și de aici încolo autorul ne oferă câteva date biografice despre mitropolit.

ÎPS Veniamin s-a născut în iarna lui 1768, la Roșiești, în ținutul Fălciului. Numele de Botez: Vasile. Tatăl său se numea Grigore Costachi, fiind din familie de răzeși de la Tutova, pe când mama lui, Maria, era din familia cantacuzinilor.

A cunoscut de mic vremuri de război. I-a murit mama, după care, la vârsta de 16 ani, și tatăl. Rămâne în îngrijirea PS Iacov Stamati al Hușilor[24].

Avea părul bălai și ochi albaștri.

L-a cunoscut pe Sfântul Paisie de la Neamț.

A fost făcut monah de PS Iacov și el i-a dat numele de Veniamin[25].

A fost episcop de Huși și de Roman, apoi, din 1803, pentru aproape 40 de ani, a fost mitropolitul Moldovei[26].

În 1804 înființează Seminarul de la Socola[27].

Iar Iorga subliniază faptul că ÎPS Grigorie al Ungrovlahiei, PS Chesarie al Râmnicului, PS Melchisedec al Romanului și „un sfânt ca răposatul Mitropolit Iosif al Moldovei vin toți dela Veniamin”[28].

*

87. Din biografia romanțată a lui Nicolae Ceaușescu

În Enciclopedia istoriografiei românești, editată în 1978[29], megalomanul dictator al României are alocate aproape 7 coloane. Paginile 89-92.

Și de aici „aflăm” că și-a făcut „studiile secundare și universitare la București. [Fiind] doctor în științe politice și doctor în economie (1978)”[30]. Nici măcar nu și „le-a luat” în ani diferiți ci în același an: în 1978. Deci era, prin imaginare de sine, „Dr. Dr.” Nicolae Ceaușescu.

În tinerețe, pe când era organizator și participant „la o serie de acțiuni de masă cu caracter democratic, antifascist”[31], Ceaușescu a fost „arestat și întemnițat în repetate rânduri”[32].

Are „activitate revoluționară”[33]

Și în finalul coloanei a doua, a paginii 89, începe paranoia acumulării de titluri academice: Doctor Honoris Causa [DHC] al Universității din București în 1973. Tot în 1973 primește DHC în Quito, în Ecuador și la Lima, în Peru. În 1974 la Beiruit, în Liban și la Buenos-Aires, în Argentina.

La Universitatea din Nisa, în Franța, în 1975. Și tot în 1975 în Filipine, în Mexic, la Yucatán și la Teheran, în Iran.

Și din 1970 a fost „președinte de onoare” al Academiei de Științe sociale și politice din România[34].

Și pentru că mulți au rămas marcați de aerul comunismului și doresc să perpetueze minciunile grandomanice ale acelui regim politic, vom reda câteva sublinieri ale „personalității” sale: „eminent om politic și de stat”[35], „prestigioasă personalitate a vieții politice internaționale”[36], „militant revoluționar și gânditor de rară perspicacitate”[37], avea „o profundă cunoaștere a realităților și posibilităților de progres ale României Socialiste”[38], desfășura „o laborioasă activitate de sintetizare teoretică a experienței revoluționare”[39],  a avut „o contribuție de inestimabilă valoare la fundamentarea teoretică”[40] a socialismului etc.

Și minciunile înșirate pe ață, care nu-l făceau să roșească pe agramat, erau vândute peste tot în străinătate, mulți factori de putere știind, bineînțeles, situația penibilă în care ne aflăm…dar au tăcut cu subînțelesuri, urmărindu-și interesele…


[1] N.[icolae] Iorga, Oameni cari au fost, vol. 1, Ed. Fundaţia pentru literatură şi artă „Regele Carol II”, București, 1934, p. 79-84. Cartea are 466 p.

[2] Nenorocită cu sensul de dramatică, suferindă.

[3] N.[icolae] Iorga, Oameni cari au fost, vol. 1, op. cit., p. 80.

[4] Ibidem.

[5] Idem, p. 80-81.

[6] Idem, p. 81.

[7] Ibidem.

[8] Ibidem.

[9] Ibidem.

[10] Ibidem.

[11] Ibidem.

[12] Idem, p. 82.

[13] Idem, p. 83.

[14] Ibidem.

[15] Idem, p. 84.

[16] Ibidem.

[17] Idem, p. 78.

[18] Idem, p. 74.

[19] Idem, p. 75.

[20] Ibidem.

[21] Ibidem.

[22] Ibidem.

[23] Idem, p. 75-76.

[24] Idem, p. 76.

[25] Idem, p. 77.

[26] Ibidem.

[27] Ibidem.

[28] Idem, p. 78.

[29] Enciclopedia istoriografiei românești, coord. de Prof. Univ. Dr. Ștefan Ștefănescu, membru corespondent al Academiei RSR, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1978, 470 p.

[30] Idem, p. 89.

[31] Ibidem.

[32] Ibidem.

[33] Ibidem.

[34] Ibidem.

[35] Ibidem.

[36] Ibidem.

[37] Idem, p. 90.

[38] Ibidem.

[39] Ibidem.

[40] Ibidem.

Did you like this? Share it: