Sfântul Varlaam al Moldovei, Predică în Joia Mare

Sfântul Varlaam al Moldovei

 *

Carte românească

de

învățătură

 *

Diortosire și note de

 Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

***

După ediția: [Sfântul] Varlaam al Moldovei, Carte romănească de învățătură: [la] Dumenecile preste an și la Praznice împărătești și la Svenți mari, ed. îngrijită și glosar de Stela Toma, prefață și studiu de Dan Zamfirescu, vol. II, Ed. Roza Vânturilor, București, 2011, p. 64-67.

***

Învățătură la Joia Mare. [În] noaptea spre Vineri

Despre muncile/ Patimile Domnului nostru Iisus Hristos. Cum se cade nouă a jeli și a ne scârbi[1] pentru păcatele noastre, căci pentru ele a răbdat munci/ chinuri Domnul Hristos

*

În această zi de azi, iubiții mei creștini, prăznuim și pomenim muncile/ Patimile Domnului nostru Iisus Hristos, care au avut loc în anul 5.533 de la începutul/ facerea lumii.

Prăznuim chinurile Izbăvitorului nostru, ale lui Hristos. [Dar] nu cu bucurie, ci cu jale și cu lacrimi.

Și cu obidă/ amărăciune [le] pomenim și ne aducem aminte de munca cea grea a Domnului nostru. Cu durere și cu rușine…

[Fapt pentru] care fiecare creștin e dator ca Patima Lui să o gândească/ să o contemple și să o aibă înaintea ochilor.

Căci este începătură a toată pătimirea. Iar [cauza] morții lui Hristos nu este alta, fără numai păcatul omului.

Căci știm că Sfinția Sa[2] nu a avut păcat, nici nu a răbdat [pe Cruce] pentru vina Lui. Ci El a răbdat pentru păcatele noastre și pentru vinile noastre.

Așa după cum a prorocit de demult Isaia Prorocul, când a zis: „Acela este rănit pentru nedreptățile noastre și este ucis pentru răutățile noastre, și cu rănile Lui suntem tămăduiți” [Is. 53, 5].

Căci Dumnezeu Tatăl a pus peste Dânsul nedreptățile noastre, ale tuturor.

Deci, este lucru adevărat [faptul], că nu pentru vinile Sale [a fost răstignit pe Cruce Domnul], ci pentru păcatele noastre a vrut să rabde nevinovatul Dumnezeu.

Căci pentru noi [a suferit] chinuri, pentru noi a răbdat, așa după cum a spus și Apostolul Pavel, că „a murit pentru păcatele noastre” [Rom. 4, 25].

Căci dacă omul nu ar fi greșit, atunci nici Domnul Hristos n-ar fi răbdat o muncă cumplită ca aceea. Pentru că păcatul omului este începătură a muncii/ a pătimirii celei nevinovate a Domnului nostru Iisus Hristos.

De aceea trebuie ca tot omul creștin să se umilească și să se întristeze, pentru că vinile și păcatele lui au făcut munca și moartea cea grea a Domnului său, a lui Hristos.

[Iar] când s-a apropiat vremea aceea tocmită din veci, întru care Dumnezeu a vrut ca să facă mântuirea noastră cea de veci, atunci a făcut Cină cu Ucenicii Săi. La care Cină a tocmit/ a dat Legea cea nouă. Și atunci i-a învățat pe Ucenicii Săi despre iubire. Despre faptul de a se iubi unul pe altul. Și i-a întărit cu cuvântul ca să nu se înspăimânte în vremea chinurilor Sale, și atunci le-a spus lor că Se va duce la Tatăl.

Și după aceste cuvinte S-a sculat de la masă și S-a dus de cealaltă parte a unui pârâu, care se cheamă Chedron, unde era o grădină [și] în care a intrat împreună cu Ucenicii Săi.

[Și de aici], din această grădină, a început pătimirea lui Hristos, a Domnului nostru.

Căci mare durere a avut Sfinția Sa în acea grădină, văzând și știind toate pătimirile Sale, cât și moartea Lui cea cumplită. Și de care Se înspăimânta ca un om deplin ce era, fapt pentru care S-a rugat cu sudori. Însă, ca un Dumnezeu, a învins[3] și i-a doborât[4] pe vrăjmașii Lui.

Iar în acea seară, când era Hristos în acea grădină cu Ucenicii Lui, Iuda, unul dintre Ucenicii Săi, s-a dus la mai marii jidovilor/ ai evreilor și L-a vândut pe Domnul său, pe Hristos. Și când a fost întâiul ceas din noapte, el[5] a venit, ca un tâlhar, asupra Învățătorului său, [împreună] cu gloate multe, cu arme și cu bețe[6].

Iar Domnul Hristos a orbit ochii lor cu puterea Sa cea dumnezeiască, fapt pentru care nu au putut să-L cunoască și umblau ca niște orbi, care nu văd [cele din jurul lor].

De aceea i-a întrebat pe ei și le-a zis: „Pe cine căutați?”. Iar ei I-au răspuns: „Pe Iisus Nazarineanul”.

Iar Domnul Hristos, Care de bună voie venise spre moarte, nu S-a tăgăduit [pe Sine], ci El Însuși S-a mărturisit pe Sine și le-a zis: „Eu sunt Acela pe Care voi Îl căutați”. Și când le spuse aceasta, îndată ei au căzut pe spate și erau ca niște morți.

[Iar] aici Domnul Hristos Și-a arătat puterea Sa cea dumnezeiască. [Adică faptul] că El putea, dintr-o dată[7], cât ar fi clipit din ochi, să îi piardă pe toți.

Însă El Și-a îmblânzit mânia Lui și S-a dat de bună voie în mâinile lor. Dar ei nimic din ce s-a petrecut nu au socotit/ nu au judecat, nici nu au priceput, ci L-au înconjurat, ca niște câini turbați, și L-au legat fără nicio milă.

Și mai întâi [de toate], după ce L-au prins, L-au dus din grădina aceea la Annea, și acolo a fost bătut cu palma peste obraz. După aceea, de la Annea [L-au dus] la Caiafa. Acolo, ca un mincinos a fost scuipat[8] și bătut și ocărât.

Și de-acolo [a fost dus] în închisoare[9]. Și toată noaptea a fost [luat în] râs și batjocorit[10] de slujitori. Și în multe chipuri/ feluri a fost întristat[11].

Din închisoare a fost scos foarte de dimineață. Și a fost dus la sfat[12] [judecată] în curtea Caiafei.

De la Caiafa [e dus] la Pilat.

De la Pilat la Irod.

Din nou[13] de la Irod la Pilat.

Și în toate aceste drumuri în care Îl purtară pe Domnul Hristos, Sfinția Sa a avut [parte de] legături grele și de lovituri[14] dese, [fiind] tras de păr și de sfânta [Lui] barbă, și a fost scuipat în obraz.

Și alături de acestea, alte 10 strâmbătăți [nedreptăți] i-au făcut Sfinției Sale.

Mai întâi, faptul că au strâns tot norodul oamenilor, ca unii să se mire de ce-I vor face, pe când alții să-I facă rău și să-L întristeze.

O a doua strâmbătate: Îl dezbrăcară[15] de veșmintele Sale.

A treia: Îl îmbrăcară într-un veșmânt mohorât, ca să râdă de El, cum că a vrut să fie[16] împărat al jidovilor [evreilor]. Căci mai întâi fusese îmbrăcat în veșmânt alb, cu care-L îmbrăcase Irod, iar după aceea L-au dezbrăcat [soldații romani] și L-au îmbrăcat în hlamidă ierusalimiteană[17].

A patra strâmbătate pe care I-au făcut-o: au pus pe capul Lui cunună de spini. Și cu această cunună i-au rănit și i-au înroșit/ i-au umplut cu sânge[18] tot capul lui.

A cincea [și a șasea]: în loc de steag împărătesc I-au dat Lui, în mână, o trestie de mare. Și încă nu le ajunse doar atâta[19]. Ci și-au făcut de râs, închinându-se, în genunchi, [în fața Lui] și strigau zicând: „Fii sănătos, împăratule jidovesc! Că acum, cu adevărat, ești împărat, pentru că ești îmbrăcat cu hlamidă mohorâtă și ai în cap cunună și în mână steag. Iată, că ceea ce ai cerșit, ai aflat!”.

A șaptea strâmbătate pe care I-o făcură: au scuipat în fața Lui și L-au bătut cu palma. [Însă într-atât de mult], încât pierise frumusețea feței Lui[20] și se schimbase[21] podoaba obrazului Lui.

A opta strâmbătate și durere mare pe care I-o făcură Sfinției Sale: au luat trestia și Îl loveau[22] cu dânsa[23] în cap, peste acea cunună vârtoasă [tare] și îmghimpoasă [ghimpoasă], până când I se înfipseră[24] ghimpii în capul Lui și-I curgea sângele pe față.

A noua: că au râs din nou de El și Îl ocărau și Îl băteau.

A zecea și cea de pe urmă strâmbătate pe care I-o făcură Sfinției Sale [a fost aceea], că L-au dezbrăcat de acea hlamidă și L-au îmbrăcat din nou cu veșmintele Lui.

Și s-au adunat multe gloate și noroade.

Și L-au luat pe Domnul Hristos și L-au dus pe o măgură [deal], care se chema Golgotha.

Acolo L-au răstignit pe Dânsul.

Și mai înainte [de moarte] L-au adăpat pe Dânsul cu oțet[25] și cu fiere[26], amestecate [la un loc].

Și cu Dânsul răstigniră și doi tâlhari: unul de-a dreapta și altul de-a stânga [Lui].

Iar după acele munci [pătimiri] și chinuri, după acele dureri și obide [întristări], pe care le-a răbdat pentru noi Domnul nostru Iisus Hristos, Evangheliștii au scris și despre ciudesele [minunile] care s-au făcut [au avut loc] la moartea Sfinției Sale.

Căci, mai întâi, până ce a fost viu pe cruce, s-a întunecat soarele de la amiază și până către seară, adică tocmai trei ceasuri.

După aceea, dacă Și-a dat sufletul în mâinile[27] Părintelui [Său], s-a rupt, după moartea Sfinției Sale, catapeteasma[28] Bisericii celei mari a Ierusalimului tocmai prin două, de sus [și] până jos[29].

După aceea s-a cutremurat pământul.

A patra ciudesă [minune]: s-au risipit pietrele.

A cincea: s-au deschis[30] gropile în ceasul morții[31] Domnului și, întru ziua învierii Sale, morții s-au sculat și s-au arătat la mulți.

Iată, iubiții mei creștini, ați auzit [cum s-a petrecut] moartea Domnului vostru și muncile Lui cele grele! Deci să le pomeniți [pe acestea] și pururea [mereu] să le aveți înaintea ochilor voștri, până când va veni Dumnezeu întru mărirea Sa.

Și să părăsiți păcatele [voastre] și pe Domnul Hristos să-L iubiți, căci mai înainte Acela v-a iubit pe voi și pentru voi a murit, pentru ca voi să nu muriți cu moartea cea de veci.

Căci Acela pentru vinele [păcatele] tale a plătit cu sângele Său și te-a răscumpărat pe tine din robia de veci și ți-a dăruit slobodziia [dezrobirea] Împărăției Cerului.

Pentru aceea să-L iubești pe Dânsul cu toată inima ta și să umbli[32] întru toate învățăturile Lui. Și cu acelea vei ajunge[33] [la] viața de veci și la Împărăția Cerului.

Pe care noi toți să o dobândim, pentru mila Domnului nostru, a lui Iisus Hristos, Căruia I se cuvine[34] cinste și închinăciune, împreună cu Părintele și cu Duhul Sfânt[35], acum[36] și pururea și întru veci de veci. Amin.