Traduceri patristice

*

vol. 4

 *

Traduceri și comentarii de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

și

Dr. Gianina Maria Cristina Picioruș

*** Sfantul Augustin al Hipponei

Sfântul Augustin,

Episcopul Hipponei

(13 noiembrie 354-28 august 430,

pomenit la 15 iunie în Biserica Ortodoxă)

*

Despre Sfânta Treime

*

Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a.

***

Deci este [la Judecată] vederea chipului Meu, în care, pe când eram [în trup], nu am considerat o răpire a fi egal cu Dumnezeu [non rapinam arbitratus sum esse aequalis Deo] dar ca să îl primesc pe acesta [chipul robului/ al omului], M-am golit [de slavă] pe Mine Însumi (Filip. 2, 6-7).

Așadar, Acesta [este] unul Dumnezeu Tatăl și Fiul și Duhul Sfânt [unus Deus Pater et Filius et Spiritus Sanctus], Care va apărea doar spre bucuria [ad gaudium], care nu se va lua de la [cei] Drepți.

După care bucurie suspină [suspirat] și cel ce zice: „Una am cerut de la Domnul, pe aceasta o voi căuta: ca să locuiesc în casa Domnului [in domo Domini] pentru toate zilele vieții mele, ca să contemplu desfătarea/ plăcerea Domnului [ut contemplet delectationem Domini]” (Ps. 26, 7-8).

Căci unul, Dumnezeu Însuși, este singur bun și aceasta pentru că nimeni nu Îl vede pe El  pentru a plânge și a se jeli, ci doar spre mântuire și bucurie adevărată [laetitiam veram].

[Domnul i-a răspuns deci aceluia[1] ca și cum ar fi zis:] Dacă Mă înțelegi, în conformitate cu acel chip [ca Dumnezeu], sunt bun; dacă însă [Mă privești] numai în conformitate cu acesta [, cu chipul Fiului omului], de ce Mă întrebi despre [ceea ce este] bun, dacă ești între cei care „vor vedea [pe Cel] în Care au împuns” (Zah. 12, 10)[2]?

Această vedere va fi rea pentru ei, pentru că va pedepsitoare [poenalis].

[Că astfel este sensul] acestui cuvânt pe care l-a spus Domnul – „De ce Mă întrebi despre [ceea ce este] bun? Nimeni [nu e] bun, fără numai Unul Dumnezeu” – este posibil [să se înțeleagă] din aceste exemple/ dovezi pe care le-am amintit mai devreme.

Pentru că acea vedere a lui Dumnezeu, întru care vom contempla pe Cel neschimbabil [contemplabimur incommutabilem], ca și firea lui Dumnezeu nevăzută ochilor omenești [atque humanis oculis invisibilem Dei substantiam], [este vederea] care a fost făgăduită numai Sfinților [solis Sanctis], despre care spune Apostolul Pavel [că va fi]: „față către Față” (I Cor. 13, 12)[3].

Și despre care zice Apostolul Ioan: „Vom fi asemenea Lui, pentru că Îl vom vedea pe El precum este” (I In. 3, 2).

Și despre care s-a zis: „Una am cerut de la Domnul […] ca să contemplu desfătarea/ plăcerea Domnului” (Ps. 26, 7-8).

Și despre care zice Însuși Domnul: „Și Eu Îl voi iubi pe El și Mă voi arăta pe Mine Însumi lui” (In. 14, 21).

Și numai pentru aceasta ne curățim inimile prin credință[4], ca să fim: „Fericiți cei curați cu inima, pentru că ei vor vedea pe Dumnezeu” (Mt. 5, 8).

Și dacă oricare altele s-au spus despre această vedere – pe care le găsește din plin [copiosissime] răspândite în toate Scripturile, acela care caută la ele cu ochiul iubirii – aceasta [vederea] este cel mai mare bun al nostru, pentru a cărui câștigare mai înainte ne pregătim, ca să facem drept [recte] orice facem.

Prin acea vedere adevărată a Fiului omului, care este mai înainte vestită – [care va fi] „când se vor aduna înaintea Lui toate semințiile”, și vor zice Lui: „Doamne, când Te-am văzut flămând și însetat?” (Mt. 25. 37, 44) și celelalte – nu va fi Bun cu cei necucernici, pe care îi va trimite în focul veșnic [ignem aeternum], nici nu va fi [aceasta] cel mai mare bun al Drepților[5].

Căci are să îi cheme pe ei la Împărăție, care este pregătită pentru ei de la începutul lumii.

La fel, deci, [cum] va să zică celorlalți: „Mergeți în focul veșnic” (Mt. 25, 41), [va spune] dar acestora: „Veniți, binecuvântații Tatălui Meu, ca să moșteniți Împărăția pregătită vouă” (Mt. 25, 34).

Și la fel se vor duce aceia în arderea veșnică [ambustionem aeternam], după cum cei Drepți [vor merge] în viața veșnică.

Ce este deci viața veșnică, decât „să Te cunoască pe Tine”, zice, „unul Dumnezeu Adevărat, și pe Cel pe Care L-ai trimis, pe Iisus Hristos” (In. 17, 3).

Dar atunci [Îl vor vedea pe Hristos] în acea slavă/ strălucire, despre care [Fiul Îi] spune Tatălui: „Pe care am avut-o la Tine, mai înainte de a fi lumea” (In. 17, 5).

Așadar, atunci „va preda Împărăția lui Dumnezeu și Tatălui” (I Cor. 15, 24), ca să intre slujitorul cel bun în bucuria Domnului Său (Mt. 25. 21, 23) și ca să îi ascundă/ adăpostească [abscondat] pe cei pe care Dumnezeu îi avea în taina vederii Sale [in abscondito vultus Sui] de tulburarea oamenilor, a acelora, desigur, care vor fi tulburați atunci, auzind acea sentință.

De care rea auzire [însă] Dreptul nu se va teme (Ps. 111, 6), numai dacă este ascuns/ acoperit în cort [in tabernaculo], adică în dreapta credință [in fide recta] a Bisericii universale, „de împotrivirea limbilor” (Ps. 30, 21), adică de calomniile ereticilor [calumniis haereticorum].

Dar dacă există o altă înțelegere a cuvintelor Domnului – a ceea ce a zis: „De ce mă întrebi despre [ceea ce este] bun? Nimeni [nu e] bun, numai unul Dumnezeu” – atâta timp cât, totuși, nu se crede, așadar, că mai mare în bunătate [majoris bonitatis][6] este firea Tatălui decât cea a Fiului, în conformitate cu care Cuvântul este Cel prin care toate s-au făcut, și nimeni [dintre cei care înțeleg altfel spusa Domnului] nu se întoarce de la învățătura sănătoasă [sana doctrina], [atunci și noi] folosim [interpretarea lor] în mod sigur și nu doar una singură [dintre învățături], ci cât de multe vor putea găsi.

Căci cu cât mai tare ereticii sunt înfruntați, cu atât mai multe soluții găsesc [în Scripturi], evitând cursele lor.

Dar acestea [sunt] pe care le-am luat în considerare până în acest moment.

De acum să țintim a începe cu altele.

 [Sfârșitul cărții întâi]


[1] Celui care L-a întrebat despre cum poate să aibă viața veșnică, și care I s-a adresat numindu-L: Învățătorule Bun.

[2] Sfântul Augustin vrea să spună fie că Domnul știa că tânărul respectiv Îl numea Învățător Bun, dar mai târziu avea să fie între cei care au cerut Răstignirea Lui, fie că toți cei care nu cred în dumnezeirea Lui Îl străpung cu necredința și cu păcatele lor și sunt osândiți la un loc cu cei care L-au răstignit.

[3] Nu se înțelege de aici că Sfinții vor vedea ființa lui Dumnezeu, ci se face diferența între ceea ce vor vedea Sfinții – adică vor avea comuniune cu Dumnezeu –, și ceea ce nu vor vedea păcătoșii: adică nu vor avea comuniune cu El.

Nu se poate înțelege deci, din acest pasaj, ceea ce susțin romano-catolicii, și anume că cei care sunt creaturile Lui, Îngerii și Sfinții, pot vedea esența lui Dumnezeu, decât dacă acest fragment este scos din context și răstălmăcit, distorsionat.

Dimpotrivă, dacă se urmărește cu atenție contextul, adică toată pledoaria făcută până acum de Sfântul Augustin, se vede foarte bine că el nu se referă niciodată la vederea ființei lui Dumnezeu, ci prin „Dei substantiam” înțelege firea dumnezeiască a lui Hristos, dumnezeirea Lui, pe care o vor vedea Sfinții, în Cel care este Dumnezeu și om, spre deosebire de cei răi, care nici măcar la Judecată nu vor vedea dumnezeirea Fiului, ci numai umanitatea Lui.

Pe de altă parte, Sfântul Augustin precizează fără echivoc faptul că dumnezeirea este nevăzută [invisibilem] ochilor omenești, și prin urmare contrazice tocmai teologia romano-catolică, care susține că slava dumnezeiască se vede cu ochii fizici.

[4] Sfântul Augustin nu se referă la sola fide a protestanților și a neoprotestanților, ci la credința în dumnezirea lui Hristos, din care decurge toată înțelegerea dreaptă și viața curată. Adică pune această credință drept temelie a vieții sfinte și a mântuirii, nu drept sfârșit al lor, așa cum se întâmplă în protestantism.

[5] Este vorba de vederea Fiului omului, adică a umanității lui Hristos: nu această vedere va fi cel mai mare bun al Sfinților, ci vederea slavei dumnezeirii Lui.

[6] Mai bună, superioară.

Did you like this? Share it: