Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

 *

Istoria începe

de oriunde

o privești

*

Vol. 3

*

***

Prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a, a 29-a, a 30-a, a 31-a.

***

89. Din memoriile ÎPS Bartolomeu Anania

Ediția primă, ediția 2008, are 691 p.[1]. Și autorul își începe cartea cu mărturia că nu a ținut niciodată un jurnal[2]. De aceea memoriile sale sunt incomplete, scrise în grabă (semnate la Detroit, în 9 mai 1974)[3] și au fost păstrate într-o bancă (probabil americană) până în 2001[4].

Prima amintire e din vara lui 1941[5]. Devine chelner după terminarea seminarului[6]…unde observă că nemții lui Hitler beau „din plin bere amestecată cu coniac”[7].

Fuma, pantofii îi erau stricați, scria la o revistă[8]…și vede pe stradă convoiul funerar al lui Horia Codreanu[9].

Pe viitorul mitropolit nu îl mai interesa „politica legionară”, pentru că fratele său se afla în pușcărie pentru instigare la omor[10].

Însă la 15 ani, pe când era seminarist, a fost recrutat în Frăția de Cruce[11]. De către cine? De către „un elev mai în vârstă decât mine”[12]. Care avea un limbaj ideologic, din câte observ în p. 11, identic cu al celor care încearcă astăzi, la nivel online, să ne arate „binefacerile” extremismului religios.

Și iată cum, în mod ironic, descrie ÎPS Bartolomeu întreaga persuasiune asupra sa a elevului mai în vârstă: îmi „vorbise îndelung și cu tact despre soarta nenorocită a țării, roasă până’n măduvă de stricăciunea partidelor politice, despre apariția Căpitanului inspirat de Arhanghelul Mihail, despre lupta lui cea sfântă pentru mântuirea neamului de sub ghearele jidanilor și jidoviților, despre trebuința imperioasă a unei regenerări morale prin cultivarea credinței în Dumnezeu, a cinstei, onoarei, eroismului continuu și spiritului de sacrificiu, despre elita legionară, selecționată din tot ce are neamul mai bun, despre rolul mesianic al românismului printre semințiile pământului”[13].  Însă, în același timp, că ea este „o organizație secretă, conspirativă…în care sunt chemați și primiți decât cei destinați să devină legionarii de mâine ai Căpitanului”[14].

L-a gâdilat orgoliul de a face parte din „elită”…și a depus jurământul pe 25 martie 1936[15]. Pe câmpul Cotroceanca toți se regăsesc îmbrăcați…în cămașă verde[16]. Și după ce se leagă „să nu trădeze niciodată Legiunea și Căpitanul”[17], Valeriu primește „săcușorul cu pelin, pe care avea să și-l coase la cingătoare”[18].

Și pentru că l-a pedepsit „camaradul Grecu” să nu mănânce în Săptămâna Mare, a leșinat, de Paști, la Biserica Bazilescu[19].

Autorul mărturisește că nu avea vocație „mistică și nici ostășească”[20]. Despre lipsa vocației mistice și la bătrânețe a vorbit Eugeniei Vodă, în interviul de la Profesioniștii.

Însă a fost în Frăția de Cruce și între „1938-1939, după asasinarea lui Corneliu Codreanu, când o asemenea activitate era extrem de primejdioasă”[21].

În p. 14, mitropolitul nostru vorbește despre generația lui, de la seminar, ca despre o generație filogermană și antisemită, naționalistă și radicală.

Dar Frăția de Cruce, care „pretindea că nu face politică, ci doar educație”[22] pentru tineretul român, „ca orice extremă, cultiva o atitudine sectară, exclusivistă”[23], lucru care se vede până azi în persoanele, puține, care o mai trăiesc sau în cei care vor, în mod utopic, să o reinventeze.

Și extremismul legionar consta în faptul, subliniază autorul, că „tot ceea ce e în afara Legiunii sau împotriva ei e rău, corupt”[24].

Valeriu avea „o idee foarte vagă” despre comunism[25]. Nu știa prea multe nici despre francmasonerie sau iudaism[26]. Dar știa despre evrei că sunt „dușmanii numărul unu ai Neamului”[27], deși el, născut în Oltenia, nu prea văzuse evrei[28].

Primește un premiu de 5 mii de lei de la generalul Dombrovski, primarul Bucureștiului…doar pentru poezia Drapelul[29].

În iunie 1939 a primit medalia „Meritul Cultural”, din mâna regelui Carol al II-lea, care era „poreclit „Berilă”, asasinul Căpitanului”[30].

Datorită organizației Straja Țării[31], Valeriu primea „o bursă lunară de la preotul profesor Grigore Cristescu, fost cândva legionar și devenind apoi „trădător””[32].

Camarazii îl numeau pe Valeriu: „escrocul”, spus admirativ[33].

În vara lui 1940 a dat lecții copiilor bogați[34]. Când a abdicat regele, el deja își arsese cămașa verde[35]. Însă mitropolitul folosește în p. 16 sintagma „mântuirea Neamului” și ne povestește despre cum a muncit, în vara lui 1937, „în tabăra legionară de la Drăgășani”[36].

Pe Calea Victoriei îl întâlnește pe Mihale, consătean cu el și curvarul satului, care „răspândise prin sat o blenoragie care a ucis o femeie măritată”[37] și care acum devenise și el…legionar[38].

Și când a văzut că până și Mihale a devenit „legionar”, mitropolitul spune: „m’am dus acasă, am dezbrăcat cămașa verde și din ziua aceea nam mai pus-o niciodată[39].

Știa să schieze[40]. Marele cutremur din 10 noiembrie…în care s-a prăbușit blocul Carlton[41].

Ajunge cu Mioc în Banatul sârbesc[42]. În p. 21 are pistol. Și trage cu el în văzduh de Bobotează[43].

Când se întoarce din Iugoslavia află că „fuseseră asasinați Iorga și Madgearu, deținuții politici de la Jilava, că între cei doi lideri existau tensiuni și că o oarecare tensiune exista și între Horia Sima și bătrânul Codreanu”[44].

Primește aprobare pentru a scoate revista Dacia[45], care se va numi Dacia Rediviva[46]. Nichifor Crainic era pe atunci ministru[47].

La cimitirul Pătrunjelu îl aude vorbind pe „bătrânul Codreanu”[48]. Însă de acolo Valeriu e săltat de poliție[49].

E dus la închisoarea Malmaison[50]. Aici, ziua, se lupta cu muștele iar noaptea cu puricii[51]. „Purici de cal”[52].

A fost calificat drept legionar în timpul anchetei[53]. Pentru că „bătrânul Codreanu…dusese niște tratative cu Antonescu”, grupul închis odată cu Valeriu a fost eliberat dar fișele anchetei au rămas la poliție[54].

A ieșit cu barbă din arestul poliției. Așa că a înspăimântat-o pe doamna Buliga[55], la care stătea în gazdă…și care, cu bărbatul pe front, „avea nerușinarea să se dezbrace cu ușa deschisă și se făcea că are junghiuri prin coaste”[56].

În p. 34 autorul ne vorbește despre cum s-a inițiat în literatura ocultă și francmasonică.

Pe 22 septembrie 1941 a dezamăgit-o pe Genoveva: i-a spus că nu se căsătorește cu ea[57]. Și după ce și-a plătit chiria…a bătut la poarta Mănăstirii Antim, „cu un geamantan în mână”[58].

Însă nu s-a făcut monah „din vocație”[59]. Îl cunoștea pe Părintele Grigore Băbuș dar și pe Părintele Nicodim Bujor[60].

Când s-a făcut monah…stareț la Mănăstirea Sfântul Antim era PS Eugeniu Laiu Suceveanul, care l-a primit și l-a pus în chilie cu Băbuș[61].

Aici îl cunoaște pe ÎPS Gurie Grosu al Basarabiei[62], care era alungat din scaun[63]…și care îi spune să rămână în lume[64].

În p. 36, PS Eugeniu, starețul Antimului, are multe defecte. Iar Valeriu, deși la Antim, era cântăreț la Schitul Maicilor, unde Părintele Săvulescu îi da „un mic salar”[65].

Îl cunoaște la Antim pe Părintele Benedict Ghiuș, „cel cu sufletul și glasul de argint” dar și pe Părintele Sofian Boghiu[66].

Ca novice la Antim, Valeriu devine student teolog[67].  Și noviciatul său a fost de…„vreo patru luni”[68]. E făcut monah pe 2 februarie 1942…și PS Eugeniu l-a pus să-și aleagă numele monahal: între Visarion și Vartolomeu[69].

El dorea Vincențiu, episcopul dorea Visarion, dar pentru ca să nu îl cheme ca pe ÎPS Visarion Puiu și-a ales Vartolomeu[70].

Părintele Firmilian i-a fost naș de călugărie[71]. Tremura de emoție, a vrut să fugă de sub mantie…dar s-a lăsat purtat până la capăt[72].

După două săptămâni de la intrarea în monahism, PS Eugeniu l-a făcut diacon. Și a fost diacon aproape 25 de ani[73]

Publică în Gândirea[74]. Începe relația sa cu Nichifor Crainic, care îl sfătuiește să nu se dea cu legionarii și să devină „un călugăr bandit” dar nici să renunțe la monahism, așa cum a făcut Arghezi[75].


[1] Valeriu Anania, Memorii, Ed. Polirom, Iași, 2008, 691 p.

[2] Idem, p. 7.

[3] Idem, p. 8.

[4] Idem, p. 7, n. 1.

[5] Idem, p. 9.

[6] Ibidem.

[7] Ibidem.

[8] Ibidem.

[9] Idem, p. 10.

[10] Ibidem.

[11] Idem, p. 11.

[12] Ibidem.

[13] Ibidem.

[14] Ibidem.

[15] Ibidem.

[16] Idem, p. 12.

[17] Ibidem.

[18] Ibidem.

[19] Idem, p. 13.

[20] Ibidem.

[21] Ibidem.

[22] Idem, p. 14.

[23] Ibidem.

[24] Ibidem.

[25] Ibidem.

[26] Ibidem.

[27] Ibidem.

[28] Ibidem.

[29] Idem, p. 14-15.

[30] Idem, p. 15.

[31] Organizație paramilitară a tineretului din Regatul României, de inspirație fascistă, creată în 1935 de regele Carol al II-lea pentru a combate influența nefastă a Gărzii de Fier asupra tineretului românesc. A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Straja_%C8%9A%C4%83rii.

[32] Valeriu Anania, Memorii, ed. cit., p. 15.

[33] Ibidem.

[34] Ibidem.

[35] Idem, p. 16.

[36] Ibidem.

[37] Idem, p. 17.

[38] Ibidem.

[39] Ibidem.

[40] Ibidem.

[41] Idem, p. 18.

[42] Idem, p. 19.

[43] Idem, p. 21.

[44] Idem, p. 23.

[45] Ibidem.

[46] Idem, p. 24.

[47] Idem, p. 25.

[48] Idem, p. 29.

[49] Ibidem.

[50] Idem, p. 30.

[51] Ibidem.

[52] Ibidem.

[53] Idem, p. 32.

[54] Idem, p. 32-33.

[55] Idem, p. 33.

[56] Idem, p. 25.

[57] Idem, p. 34.

[58] Ibidem.

[59] Ibidem.

[60] Idem, p. 34-35.

[61] Idem, p. 35.

[63] Valeriu Anania, Memorii, ed. cit., p. 35.

[64] Ibidem.

[65] Idem, p. 36.

[66] Ibidem.

[67] Ibidem.

[68] Idem, p. 37.

[69] Ibidem.

[70] Ibidem.

[71] Ibidem.

[72] Ibidem.

[73] Idem, p. 38.

[74] Ibidem.

[75] Idem, p. 39.

Did you like this? Share it: