Zi: 16 iulie 2013

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

 *

Istoria începe

de oriunde

o privești

*

Vol. 3

*

***

Prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a, a 29-a, a 30-a, a 31-a, a 32-a, a 33-a.

***

Pe 23 august 1944 era la Polovragi și a aflat că „s’a făcut pace”[1]. Și înțelegând că vor veni la putere comuniștii, ierodiaconul Vartolomeu a vrut să fugă peste graniță[2].

Însă e dus sub escortă undeva lângă Timișoara[3]. Este eliberat și ajunge în satul Obreja. Apoi la Petroșani[4]. Ajunge în Parâng[5]. Îl mănâncă puricii și la stână[6].

Și, mergând prin munți, ajunge din nou la Polovragi[7]. Însă cu ajutorul unui camion al jandarmeriei ajunge la Râmnicu-Vâlcea[8].

Înainte să plece de la Polovragi, Părintele Bica, starețul, i-a spus că și Radu Gyr se hotărâse să fugă în Ungaria-Austria și că într-un moment de disperare încercase să se sinucidă bând otravă. A fost spitalizat pentru că „avea gâtlejul ars”[9].

Ajunge la București[10]. Se întoarce la Brașov[11], ajunge la Mănăstirea Bistrița[12]…unde a fost trei săptămâni în convalescență[13]. Aici începe să-i placă de Maica Artemia, care „nu era frumoasă dar avea ochi migdalați și făptură de trestie neagră”[14].

În p. 92, în loc de a confesa, mitropolitul folosește verbul a confia. Și află de la Galiani (probabil o altă monahie), că în timp ce el cânta la slujbă, Maica Artemia „plângea în strană”[15].

Pleacă la Mănăstirea Arnota[16]. Aici observă faptul că „piatra de pe mormântul lui Matei Basarab”[17] nu mai avea inscripție. Cine o stricase? Starețul mănăstirii. Pentru că „primise ordin de la niște inși să radă inscripția cu dalta, că s’a isprăvit cu domnii și cu boierii și cu toți exploatatorii poporului”[18].

Pleacă de aici la Schitul Pătrunsa[19]. Motivul? Era căutat de agenți[20]. De aici, i-a rămas mult timp în urechi, „muzica nocturnă”[21] a lupilor și a câinilor.

După zece zile se întoarce la Mănăstirea Bistrița, pentru că demonul desfrânării îi tot aducea aminte „de ochii maicii Artemia”[22].

Stă „la voroavă [la discuție] cu Mama Olga”[23]. Vrea să se predea la Târgu-Jiu[24]. Și aici este pus în libertate, „după cinci luni de pribegie”[25]. Ajunge până la Polovragi, apoi merge la Sibiu, la cursurile de Medicină[26].

La Sibiu stă în gazdă la o săsoaică[27]. Iar ca student la Medicină lucra pe mâini și pe capete luate de la morgă[28].

O visează pe femeia căreia, pe zi, îi făcuse disecție[29]. Însă era atât de sărac, ca student medicinist, încât nu putea să-și cumpere nici măcar o pereche de pantaloni[30].

Maica Artemia, de care era îndrăgostit, era și ea medicinistă la Sibiu[31].

Aici, la Sibiu, la un cenaclu, în 1945, o cunoaște și pe Zorica Lațcu, viitoarea Maică Teodosia de la Mănăstirea Vladimirești[32].

ÎPS Nicolae Colan (1893-1967)[33] era prieten[34] cu episcopul greco-catolic Iuliu Hossu, viitor cardinal[35]. „Mergeau împreună la teatru sau la unele șezători literare și-și spuneau „frate””[36].

ÎPS Nicolae Colan nu vrea să îl ajute financiar pe autor[37]. Nici măcar atunci când își dă pulpanele rasei la o parte și îi arată că are niște vechituri de pantaloni pe el[38].

Mitropolitul Colan „a ridicat din umeri, a neputință, și n’a zis nimic”. Fapt pentru care viitorul mitropolit Bartolomeu spune, cu durere: „am plecat rușinat, umilit de moarte, și am ajuns acasă plângând”[39].

Și așa te știe toată lumea, post-mortem, dacă faci lucruri fără conștiință…

Părăsește Clujul[40]. În p. 142 e la Mănăstirea Bistrița. Se întoarce la Schitul Pătrunsa[41]. Revine la Mănăstirea Bistrița pe timpul verii[42].

Îi scrie Maicii Iuliana teza de licența. Într-o lună și jumătate. Cu titlul: Terminologia religioasă în opera lui Titus Livius[43]. Și astfel o face…Profesoară de Latină[44].

Și pentru că îi făcuse teza Iulianei, Mama Olga și-a adus aminte că și Maica Sebastiana „e în urmă cu teza de licență”[45]. De data asta la Limba Română. Titlul: Tipăriturile de la Râmnic din a doua jumătate a secolului XVIII[46]. S-a dus la Biblioteca Academiei și i-a scris-o și pe a Maicii Sebastiana[47].

Însă Maicile, după cum se vede, își alegeau subiecte grele dar fără să dorească să muncească serios pentru ele. Multă părere de sine…și puțină muncă.

Pe atunci, pe când făcea teze de licență pentru Maici nemuncitoare, Mitropolitul nostru era dat afară de la Medicină[48].

Comuniștii fraudează alegerile și formează guvernul[49].

E arestat de pe stradă la Cluj[50]. Iar Maica Artemia îl vizitează în arest[51]. După o săptămână la Bistrița pleacă spre Baia de Arieș[52].

E arestat din nou[53].

În p. 151 ajunge stareț la Mănăstirea Toplița…pus de același mitropolit Colan, care nu îl putuse ajuta cu puțin timp mai înainte.

Într-o seară îl cunoaște pe Lucian Blaga[54].

E din nou arestat[55]. „Celula era un fel de coșciug confortabil, în care ai fi putut sta cocoșat sau în genunchi”[56].

Pleacă de la Cluj la Toplița[57]. Merge cu Părintele Bica la Mănăstirea Govora, pentru că acela fusese numit stareț acolo[58].

În 1948 mitropolitul nostru avea 27 de ani și se simțea neîmplinit[59]. Părintele Grigore Băbuș ajunsese Arhidiacon la Patriarhie[60].

Pe Maica Tiberiada, „cea mai strașnică monahie a Bistriței; voinică, îndrăzneață, onctuoasă, fără cultură, dar cu o prodigioasă inteligență nativă, perseverentă și răzbătătoare”[61], o întâlnește la București și o roagă să intervină pentru el la ÎPS Justinian Marina[62]. De ce? Pentru că Tiberiada îl cunoștea pe mitropolit[63].

Însă mitropolitul Justinian nu îl ajută[64]…

Se duce la Arhiepiscopul Emilian Antal, al Sucevei, să-l ajute, însă „arhiereul [Emilian] – veleitar la scaunul patriarhal – avea să folosească dosarul și pe mine împotriva celui ce devenea patriarhul Justinian”[65].

Din nou la Schitul Pătrunsa[66]. Apoi la Sibiu[67]. Și în p. 168 autorul ne spune că a terminat teologia „după șapte ani” de la începerea facultății.

Se întoarce la București[68]. Studiază aproape două luni la Biblioteca Academiei pentru că dorea să scrie viețile mai multor Sfinți[69].

Mănăstirea Bistrița era stavropighie patriarhală[70]. Aici e cerut de Patriarhul Justinian[71].

Discuția cu patriarhul e la p. 171-172…care avea nevoie de „colaboratori destoinici”[72].

Capitolul „Sub patriarhul Justinian” începe cu fraza: „nu fusesem niciodată în reședința primului prinț al Bisericii”[73].

Dintele de aur, pe care îl avea Patriarhul Justinian, îi „ședea foarte rău”[74].

E primit de patriarh[75]. Și după ce a așteptat două ore în palatul patriarhal…e poftit la masă[76].

După masă iarăși mai așteaptă ceva timp, până când vine Părintele Gheorghe Pașoi, care îi vestește că a fost făcut intendent…și primește în grijă palatul patriarhal, cel cu 144 de camere[77].

Părintele Bartolomeu o aduce la palat pe Maica Achilina, care l-a slujit 20 de ani pe Patriarhul Justinian[78].

Este impresionat de „vigoarea și vioiciunea” Patriarhului Justinian Marina, de „uriașa sa putere de muncă, de memoria sa prodigioasă, de spiritul său administrativ aproape perfect”[79].

Și mai târziu a descoperit în el „pe diplomat, pe omul extrem de abil care tratează cu adversarul de pe poziții aparent comune”[80].

Patriarhul, pe când era preot de mir, fusese țărănist[81]. Și ca patriarh, când mergea în provincie, era însoțit de un agent al Securității[82], care era înarmat și care pretindea că este inginer, arhitect, consilier de presă[83]…

Însă Patriarhul Justinian, subliniază autorul, „avea vederi de stânga [și] se declara de acord…cu politica generală a Guvernului”[84].

ÎPS Nicolae Bălan considera că Patriarhul Justinian era „omul potrivit”[85]. Și autorul spune că patriarhul nu a încercat niciodată să-i violenteze convingerile[86].

Arhiep. Emilian Antal era „cel mai înverșunat dușman al noului patriarh”[87]. De aceea el a redeschis dosarul grevei lui Bartolomeu de la Cluj[88].

Bartolomeu îi recita poeme patriarhului Justinian, în mașină, când făcea, împreună cu el, drumuri lungi[89].

Și de anul nou (anii 1948-1949) a fost singurul care a ciocnit cu patriarhul un pahar de șampanie[90].

Despre „ecumenismul intern”[91].

E arestat din nou[92]. Însă, pentru că Patriarhul Justinian a vorbit cu prim-ministrul Petru Groza, nedormind toată noaptea, Bartolomeu a fost eliberat[93].

După care patriarhul l-a dat afară din palat pe agentul Papamanole, pe care era să-l lovească cu bastonul[94].

În p. 186, Părintele Bartolomeu devine „inspector patriarhal pentru învățământul religios”.

Patriarhul știa că preotul Vasilian era „unul dintre cei mai periculoși informatori ai Securității”[95].

Și, în p. 188, Părintele Vasilian, informatorul, intră în viața Părintelui Bartolomeu…și îi laudă capacitatea intelectuală, talentul literar, integritatea caracterului, naționalismul, faptele sale eroice de la Cluj, conștiința sa românească[96]…

Însă Părintele Vasilian, căruia Nenea Ion îi spunea „Popa Dracu”[97], era „fost legionar, chiar șef de garnizoană prin Dobrogea”[98].

Vizită la Arghezi, în care acesta, pentru prima dată, l-a sărutat pe ambii obraji[99].

La 28 de ani i s-a propus, pentru prima dată  Părintelui Bartolomeu, să devină ierarh[100]. A fost anunțat într-o duminică dimineață de către fiul patriarhului, care locuia la palat[101]. Propunere: vicar patriarhal[102].

A refuzat[103]. Însă, de-a lungul anilor, i s-a propus de mai multe ori[104].

Arghezi îi mulțumește pentru poezia pe care o scrie[105]. La Mănăstirea Văratec s-a bucurat de ospitalitatea stareței Irina Lecca, „o călugăriță foarte cultă și manierată, boieroaică de viță veche, fostă, în vremea ei, doamnă de onoare la Palatul Regal”[106].

Secretarul Cazacu îi spune cum stă treaba cu ancheta patriarhală: ancheta nu se face în funcție de adevăr, de ce a găsit la fața locului, la Văratec, ci „se conchide în funcție de ceea ce ai simțit că dorește șeful”[107], adică patriarhul…

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

 *

Istoria începe

de oriunde

o privești

*

Vol. 3

*

***

Prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a, a 29-a, a 30-a, a 31-a, a 32-a.

***

Făcea adesea amigdalită și răcea[1]. Și de la mărturisirea doamnei, blondă și cu ochi albaștri, îndrăgostită de el, va ieși Iovanca din Meșterul Manole[2].

În aceeași primăvară îl cunoaște pe Arghezi[3]. Fuma și când era diacon[4]. Iar episcopul și starețul Antimului „slujea frumos dar nu avea în slujbă nicio trăire”[5] duhovnicească.

Și văzând atâta decadență în episcopul cu care slujea, dar și în alții, monahul Vartolomeu/ Bartolomeu începe să trăiască „durerea de a nu mai putea iubi”[6].

Datorită Părintelui Sofian nu pleacă pe front[7]. Trece prin fraudă la Ebraică[8]. În p. 46 apare numele duhovnicului său de atunci: Părintele Melchisedec.

Datorită canonului dat de episcop vrea să plece din monahism[9]. Însă întâlnirea cu Părintele Gherasim Bica a fost „un adevărat miracol”[10] pentru ierodiaconul Bartolomeu. Pentru că acesta era starețul Mănăstirii Polovragi, din județul Gorj și a plecat cu el la Polovragi[11].

Ziua când a plecat la Polovragi: 20 noiembrie 1942[12]. Și aceasta a rămas Mănăstirea inimii sale[13].

Aici a găsit ce nu era la Mănăstirea Antim: „duhul comunitar, spiritul de dăruire, dragostea nefățarnică”[14].

La Polovragi, care aparține de Mitropolia Craiovei, fuma și bea cafea împreună cu starețul[15].

Într-o noapte de insomnie a scris piesa în versuri Intimitate[16]. La Polovragi și-a dat seama „și mai bine” că nu are vocație mistică și s-a hotărât să se facă medic[17].

Se întoarce la București în 1943 și predă Religie[18].

În p. 50 vorbește despre o vizită, din primăvara lui 1972, la Geo Bogza, care locuia la bloc, în Piața Cosmonauților.

Locuiește cu tatăl lui[19]. Își vizitează fratele încarcerat în penitenciarul de la Galați[20].

Însă la Milostea, în drum spre Polovragi, ierodiaconul Vartolomeu Anania află că va fi arestat[21].  Se predă singur procurorului militar[22].

În arest a dormit „pe scândura goală”[23]. E condamnat la „șase luni de lagăr”[24]. Aici începe să scrie piesa Drumur[25].

E pus să slujească în închisoare, de către comandantul închisorii, de Nașterea Domnului a anului 1943[26].  Și a slujit Utrenia și Obednița, cu veșminte diaconale și cădelniță aduse de la Mănăstirea Antim[27].

A și predicat, scoțând lacrimi din „ochii multora”[28].

De Bobotează l-au pus să boteze pușcăria[29]. Însă de la Negru Vodă a fost dus la Jilava[30]. Pentru închisoarea Jilava găsește doar doi termeni: fioroasă și dezgustătoare[31].

Aici întâlnește legionari, „unii dintre ei fanatici”[32]. Le dădeau să mănânce „o zeamă caldă, cu câteva fărâme de cartofi stricați, în care…se mai fierbea și fân proaspăt cosit”[33]. Fapt pentru care cei închiși ajunseseră „în așa hal de înfometare încât se rugau de gărzile de deasupra să le arunce câte un smoc de iarbă; preferau s’o mănânce verde”[34].

Bartolomeu era considerat un golan trăsnitor[35], în slangul închisorii. Nu ne explică însă ce înseamnă această poreclă…

Celula în care își trăise ultimele zile Corneliu Codreanu fusese transformată în capelă[36].

L-au lăsat cu o carte de rugăciuni la el[37].

De la Jilava a fost dus la Târgu-Jiu[38]. Aici fuseseră închiși și Victor Eftimiu, Geo Bogza, Tudor Arghezi…dar și Gheorghe Gheorghiu-Dej[39].

Lagărul avea o Biserică din lemn, în care, duminica, slujea un preot din oraș[40].

Într-o zi de 4 aprilie a fost eliberat. Știa codul Morse[41].

A fost eliberat pe 4 aprilie 1944. Și a plecat spre Polovragi[42]. Devine „cetățean cu domiciliu obligatoriu”[43], supervizat de șeful de jandarmi Moacă[44].

Moacă însă îi permite un drum la București, „în interes de serviciu” și Părintele Bartolomeu găsește Bucureștiul distrus, în parte, de bombardamentele americane[45].

În iunie intră la Medicină la Cluj-Sibiu[46]. Înainte să plece la facultate, îl cunoaște pe Radu Gyr și pe soția lui, care vin și vizitează Mănăstirea Polovragi[47].

Gyr își pierduse un ochi pe front…și a stat aproape două săptămâni la Polovragi[48]. Autorul îl numește: „cântărețul „oficial” al Gărzii de Fier”[49] deși era „aproape deloc”[50] om politic.

A venit cu soții Gyr și Monica, fiica lor de 10 ani[51]. După ce a plecat Gyr a venit la Polovragi și Emil Botta și așa l-a cunoscut[52]. Botta a vizitat Polovragiul împreună cu prietenul său Arșavir Acterian[53].