Istorie III. 33

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

 *

Istoria începe

de oriunde

o privești

*

Vol. 3

*

***

Prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a, a 29-a, a 30-a, a 31-a, a 32-a.

***

Făcea adesea amigdalită și răcea[1]. Și de la mărturisirea doamnei, blondă și cu ochi albaștri, îndrăgostită de el, va ieși Iovanca din Meșterul Manole[2].

În aceeași primăvară îl cunoaște pe Arghezi[3]. Fuma și când era diacon[4]. Iar episcopul și starețul Antimului „slujea frumos dar nu avea în slujbă nicio trăire”[5] duhovnicească.

Și văzând atâta decadență în episcopul cu care slujea, dar și în alții, monahul Vartolomeu/ Bartolomeu începe să trăiască „durerea de a nu mai putea iubi”[6].

Datorită Părintelui Sofian nu pleacă pe front[7]. Trece prin fraudă la Ebraică[8]. În p. 46 apare numele duhovnicului său de atunci: Părintele Melchisedec.

Datorită canonului dat de episcop vrea să plece din monahism[9]. Însă întâlnirea cu Părintele Gherasim Bica a fost „un adevărat miracol”[10] pentru ierodiaconul Bartolomeu. Pentru că acesta era starețul Mănăstirii Polovragi, din județul Gorj și a plecat cu el la Polovragi[11].

Ziua când a plecat la Polovragi: 20 noiembrie 1942[12]. Și aceasta a rămas Mănăstirea inimii sale[13].

Aici a găsit ce nu era la Mănăstirea Antim: „duhul comunitar, spiritul de dăruire, dragostea nefățarnică”[14].

La Polovragi, care aparține de Mitropolia Craiovei, fuma și bea cafea împreună cu starețul[15].

Într-o noapte de insomnie a scris piesa în versuri Intimitate[16]. La Polovragi și-a dat seama „și mai bine” că nu are vocație mistică și s-a hotărât să se facă medic[17].

Se întoarce la București în 1943 și predă Religie[18].

În p. 50 vorbește despre o vizită, din primăvara lui 1972, la Geo Bogza, care locuia la bloc, în Piața Cosmonauților.

Locuiește cu tatăl lui[19]. Își vizitează fratele încarcerat în penitenciarul de la Galați[20].

Însă la Milostea, în drum spre Polovragi, ierodiaconul Vartolomeu Anania află că va fi arestat[21].  Se predă singur procurorului militar[22].

În arest a dormit „pe scândura goală”[23]. E condamnat la „șase luni de lagăr”[24]. Aici începe să scrie piesa Drumur[25].

E pus să slujească în închisoare, de către comandantul închisorii, de Nașterea Domnului a anului 1943[26].  Și a slujit Utrenia și Obednița, cu veșminte diaconale și cădelniță aduse de la Mănăstirea Antim[27].

A și predicat, scoțând lacrimi din „ochii multora”[28].

De Bobotează l-au pus să boteze pușcăria[29]. Însă de la Negru Vodă a fost dus la Jilava[30]. Pentru închisoarea Jilava găsește doar doi termeni: fioroasă și dezgustătoare[31].

Aici întâlnește legionari, „unii dintre ei fanatici”[32]. Le dădeau să mănânce „o zeamă caldă, cu câteva fărâme de cartofi stricați, în care…se mai fierbea și fân proaspăt cosit”[33]. Fapt pentru care cei închiși ajunseseră „în așa hal de înfometare încât se rugau de gărzile de deasupra să le arunce câte un smoc de iarbă; preferau s’o mănânce verde”[34].

Bartolomeu era considerat un golan trăsnitor[35], în slangul închisorii. Nu ne explică însă ce înseamnă această poreclă…

Celula în care își trăise ultimele zile Corneliu Codreanu fusese transformată în capelă[36].

L-au lăsat cu o carte de rugăciuni la el[37].

De la Jilava a fost dus la Târgu-Jiu[38]. Aici fuseseră închiși și Victor Eftimiu, Geo Bogza, Tudor Arghezi…dar și Gheorghe Gheorghiu-Dej[39].

Lagărul avea o Biserică din lemn, în care, duminica, slujea un preot din oraș[40].

Într-o zi de 4 aprilie a fost eliberat. Știa codul Morse[41].

A fost eliberat pe 4 aprilie 1944. Și a plecat spre Polovragi[42]. Devine „cetățean cu domiciliu obligatoriu”[43], supervizat de șeful de jandarmi Moacă[44].

Moacă însă îi permite un drum la București, „în interes de serviciu” și Părintele Bartolomeu găsește Bucureștiul distrus, în parte, de bombardamentele americane[45].

În iunie intră la Medicină la Cluj-Sibiu[46]. Înainte să plece la facultate, îl cunoaște pe Radu Gyr și pe soția lui, care vin și vizitează Mănăstirea Polovragi[47].

Gyr își pierduse un ochi pe front…și a stat aproape două săptămâni la Polovragi[48]. Autorul îl numește: „cântărețul „oficial” al Gărzii de Fier”[49] deși era „aproape deloc”[50] om politic.

A venit cu soții Gyr și Monica, fiica lor de 10 ani[51]. După ce a plecat Gyr a venit la Polovragi și Emil Botta și așa l-a cunoscut[52]. Botta a vizitat Polovragiul împreună cu prietenul său Arșavir Acterian[53].