Sfântul Varlaam al Moldovei

 *

Carte românească

de

învățătură

 *

Diortosire și note de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

***

Diortosim ediția: [Sfântul] Varlaam al Moldovei, Carte romănească de învățătură:[la] Dumenecile preste an și la Praznice împărătești și la Svenți mari, ed. îngrijită și glosar de Stela Toma,  prefață și studiu de Dan Zamfirescu, vol. II, Ed. Roza Vânturilor, București, 2011, p. 67-69.

***

Dovada muncilor/ a chinurilor lui Hristos

Se cuvenea ca, prin ce l-a biruit diavolul pe om, prin aceea să fie biruit și el de către Hristos.

[Căci] început al blestemului și a toată osânda omului au fost acestea trei: femeia[1], lemnul și moartea.

[Căci] femeia, Eva, a fost amăgită[2] de șarpe.

[Iar] lemnul [, despre care vorbim aici,] este cel din care Adam și Eva au mâncat poame.

[Pe când] moartea [este cea] care a început[3] din cauza mâncării acelor poame.

Așadar, în același chip [s-au petrecut lucrurile] și acum: în locul Evei [a fost] Preablagoslovita/ Preabinecuvântata Fecioară Maria, în locul lemnului celui din Rai [a fost] lemnul Crucii, în locul morții lui Adam [a fost] moartea lui Hristos.

Căci cu ce a biruit Satana, diavolul, cu aceea a fost biruit. Cu lemnul cel din Rai l-a biruit diavolul pe Adam; așa și Hristos [a făcut]: cu lemnul Crucii l-a biruit pe diavolul.

Moartea lui Adam omora pe oamenii care s-au născut din el; așa și moartea lui Hristos: a înviat pe oamenii ce au fost după Dânsul.

Eva a agonisit muncă/ chin pentru tot neamul său[4], iar Fecioara Maria agonisi binele de veci/ binele veșnic pentru tot neamul ce crede în Fiul său.

De aceea nu te mira, o, iubitul meu creștin, pentru ce a răbdat Dumnezeu, Puternicul, [ca unul ce pare] a fi fără putere. Ci trebuie să știi și să pricepi/ să înțelegi, că într-alt chip nu se putea cunoaște puterea și înțelepciunea și dreptatea lui Dumnezeu.

Puterea: pentru că acolo unde nimeni nu a putut să facă [ceva], Dumnezeu a făcut[5].

Dreptatea: căci Dumnezeu putea și cu sila/ cu forța să izbăvească neamul omenesc din chinuri dar nu a vrut [să facă asta]. Ca să nu aibă ce să reproșeze diavolul și să spună: „Eu l-am biruit pe om, iar eu sunt biruit de Dumnezeu. Ce lucru mare este [acesta]?”. Pentru aceea a vrut Dumnezeu să primească toate acestea. Pentru că omul cel dintâi, Adam, a căzut, dar Adam cel nou, adică Domnul nostru Iisus Hristos, pe acesta iar l-a ridicat și  l-a îndreptat.

[Iar] înțelepciunea lui Dumnezeu s-a arătat [prin aceea], că toate lucrurile le-a adus împotriva [diavolului]. [Căci așa] cum a intrat diavolul în șarpe și l-a înșelat pe Adam, tot la fel și Dumnezeu a intrat în trup de om și l-a înșelat pe diavolul.

Căci de nu lua Dumnezeu moartea ca blestem, cum ar fi putut scoate pe om din blestem? Iar moartea ca blestem, în Legea Veche, nu era decât răstignirea.

Căci așa este scris: „Blestemat este tot omul ce moare pe lemn” [Deut. 21, 23]. Deci, pentru ca să schimbe blestemul în binecuvântare, [de aceea Hristos Domnul] a gustat din moartea cea cu blestem.

Și cum ar fi chemat limbile/ neamurile către Sine, dacă nu ar fi fost răstignit? Căci, în afară de răstignire, nimeni nu moare cu mâinile întinse. De aceea și Hristos a murit pe Cruce cu mâinile întinse, pentru ca, cu o mână, să tragă către Sine pe izrailiteni și, cu cealaltă mână, pe păgâni.

Pe Cruce a luat moarte Domnul Hristos, căci Crucea ține cele patru margini ale lumii. Căci cornul din sus ține partea de sus, cel din jos partea de jos, iar coarnele cele de la mijloc țin, de jur împrejur, toate marginile lumii, ca să arate Domnul Hristos că Măria Sa este Acela care pe toți, din toată lumea, îi adună și peste toți, din toată lumea, împărățește și cu moartea Sa pe toți îi luminează.

Putea Dumnezeu să-l izbăvească/ să-l mântuie pe om și fără chinuri și moarte.

Însă dreptatea dumnezeiască nu dorea să dobândească omul, în dar, binele pe care l-a pierdut de voie, ci dorea să se răscumpere strâmbătatea/ nedreptatea făcută lui Dumnezeu și omul să plătească pentru greșeala sa cu certare/ pedeapsă de chinuri și moarte.

Iar cine dintre oameni ar fi fost harnic/ capabil să poată răscumpăra cu moartea sa păcatele a toată lumea, când toți oamenii, care se născuseră din Adam, erau unși cu păcate și urâți lui Dumnezeu și toți erau căzuți sub blestemul lui Dumnezeu?

Nu era harnic/ capabil nimeni dintre oameni, ca, prin moartea sa, să îmblânzească pe Dumnezeu și, cu sângele său, să răscumpere lumea din munca de veci. Căci lui Dumnezeu, de la omul păcătos, nimic nu-i trebuie.

Pentru aceea, se cuvenea să fie fără de păcat, omul ce va plăti lui Dumnezeu pentru toți oamenii.

Să fie cu destoinicia/ demnitatea întocmai cu Dumnezeu, ca să fie plata aceea mare și fără preț, pentru ca să fie plată deplină.

Căci un rob, când îl rănește pe împăratul, nici cu mâinile și nici cu capul nu poate plăti strâmbătatea făcută împăratului, căci nu are nimic deopotrivă. Însă când un împărat îi plătește altui împărat, atunci plata lui e deplină.

Însă Hristos nu a răbdat munci/ chinuri în firea Sa dumnezeiască, ci în firea Sa omenească a răbdat pentru noi și a plătit, ca om, în mod deplin.

Iar ca un Dumnezeu deplin/ desăvârșit, plata Lui a fost fără măsură/ incomensurabilă și neprețuită, [plătită] pentru păcatele omenești cele fără de măsură.

Căruia mulțumire și închinăciune, dimpreună cu laudă Îi aducem, în vecii netrecuți/ nesfârșiți. Amin!


[1] În original: muiarea.

[2] Idem: prilăstită.

[3] Idem: ce stătu.

[4] Idem: a tot rodul său.

[5] Idem: isprăvi.

Did you like this? Share it: