Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

 *

Atenție teologică

*

Cap. al 10-lea al cărții.

***

Despre Părintele Dumitru Stăniloae la timpul prezent

 Anul 2013 înseamnă „110 ani de la naşterea sa și 20 de ani de la trecerea sa la cele veșnice”[1].

Însă, în fond, înseamnă o invitație serioasă la a face o reactualizare a persoanei și a operei Părintelui Stăniloae și o continuare a eforturilor sale teologice. Pentru că Părintele Dumitru s-a considerat nu un sfârșit de drum ci o parte componentă a acestui drum infinit al aprofundării Tradiției Bisericii.

Și credem că cel mai bun mod în care putem să îl pomenim pe Părintele Dumitru e să traducem intens și cu evlavie din Sfinții Părinți ai Bisericii, după modelul său și să-i comentăm pe Sfinții lui Dumnezeu, în măsura în care îi înțelegem și în care ni-i facem prieteni.

Doamna Lidia Stăniloae, fiica sa, pe 13 mai 2013, la Iași, vorbea despre Părintele Stăniloae ca despre teologul care „a elaborat o teologie care nu este numai știință, ci este [și] convingere, credință, entuziasm, gândire nuanțată și specifică. Ea este trăire, este încredere în Dumnezeu, este certitudinea că suntem ființe privilegiate, pe care Dumnezeu ne numește fii ai Săi[2].

Așadar, pentru a traduce și a comenta, trebuie să avem certitudinea prezenței lui Dumnezeu și simțirea purtării Sale de grijă față de Biserica Sa. Pentru că numai atunci când scrisul teologic reprezintă încrederea cea mai profundă a omului și starea lui de împlinire, el îi mișcă și îi luminează pe oameni, pentru că este o certitudine și o încredințare.

Căci scrii spre încredințare, având certitudinea prezenței și a lucrării lui Dumnezeu.

Tot Lidia Stăniloae, într-un articol din Lumina, din 15 noiembrie 2009, spunea că Părintele Dumitru avea o relație „concretă, personală [cu Dumnezeu]. Din această relație concretă a luat forța de a fi senin, liniștit, calm, în cele mai grele momente ale vieţii – care nu l-au cruțat – în fața nenumăratelor împrejurări din care se părea că nu există ieșire”[3].

Pentru că scrisul teologic profund vine dintr-o profundă relație cu Dumnezeu. Experiența teologică și duhovnicească e primordială în tot ceea ce trăim și facem. Căci ne exprimăm în măsura în care suntem capabili să înțelegem anumite nuanțe teologice și duhovnicești.

Iar cine studiază opera Părintelui Stăniloae înțelege că ea s-a scris organic. Pe măsură ce a tradus tot mai mult din Sfinții Părinți și, în măsura în care a început să facă sinteze tot mai mari pe baza lor, el a început să înțeleagă nevoia  fundamentală a unor mari proiecte de traducere și de sinteză teologică.

De aceea, prin tot ceea ce a scris și a tradus, ne-a spus, în mod răspicat, că e pueril și fără rost să începem cu sinteze la concluziile teologice ale altora. Asta înseamnă să ne furăm singuri căciula.

Pentru a ajunge la concluzii profunde și personale trebuie mai întâi să deschidem largi șantiere de cercetare personală și din ele vor ieși viitoarele noastre cărți și multiple studii punctuale.

Căci baza de date a teologului e întreaga Tradiție a Bisericii iar experiența Bisericii este trăirea teologică a patrimoniului Tradiției.

Acesta e motivul pentru care nu ne putem limita la un Sfânt Părinte sau la o perioadă istorică a Bisericii în cercetarea noastră teologică. În scrisul și în modul său de lucru observăm că Părintele Dumitru nu s-a limitat doar la o discuție de suprafață asupra unui Părinte al Bisericii ci a mers, punctual, la operele sale, la afirmații, la modul în care aceste afirmații au fost înțelese de-a lungul timpului.

Pe de altă parte, trebuie să înțelegem și limitările veacului său. Ce eforturi uriașe a făcut pentru a recupera Tradiția Bisericii, într-o vreme în care nu putea nici călători după bunul plac și nici nu exista avalanșa de înlesniri tehnologice de care noi beneficiem din plin.

De aceea, cu atât mai copleșitoare este mărturia sa teologică, cu cât privațiuni de tot felul i-au stat înainte în mod constant.

Însă tot demersul său a început de la încrederea în Dumnezeu și de la trăirea teologiei ca fapt de viață.

Fără acestea două nu ar mai fi scris „înfofolit, cu pâslari în picioare, îmbrăcat într-o rasă veche”[4], într-o casă insalubră, trăind astfel „aproape treizeci de ani, până când a reușit să-și cumpere cele două cămăruțe din Strada Cernica”[5], din București.

Dacă ar fi urmărit funcții, onoruri, laude, nu ar fi trăit modest și nu ar fi lucrat atât de mult și de profesionalizat, când, în epoca sa, lucrurile se făceau la normă, fără personalitate.

De aceea, mai întâi de toate, trebuie să ne uităm la anvergura muncii sale teologice, la diversitatea și complexitatea temelor tratate, la modul în care a dus, până la capăt, câteva mari proiecte teologice. Proiecte teologice, pe care, în străinătate, le face o instituție și nu o persoană.

Dar când faci munca unei întregi instituții înseamnă că ești purtat de un entuziasm sfânt, de o mare bucurie împlinitoare. Și, în același timp, că ai multiple specializări.

Pentru că, „la Părintele Dumitru, esenţială era comuniunea cu Sfinţii pe care îi traducea şi care îl inspirau în această muncă de tălmăcire. Simțeai în preajma sa, când îți vorbea, cum se hrănește de la Părinţi, cum pune în valoare și asimilează mesajul lor, cum întrupează într-un mod firesc viața şi învățătura lor”[6].

Dar ca să ai comuniune cu Sfinții și pentru ca să muncești mult în domeniul teologic, trebuie să ai o familie care să te susțină în toate și o casă plină de cărți.

Însă camera lui de lucru, din strada Cernica, potrivit unui martor ocular, Costion Nicolescu, arăta cam așa:

„Camera în care locuia avea aspectul de chilie, ceva minuscul, cu bibliotecă și un birou absolut modest – aşa, de ultimul student, mobilă obișnuită și un televizor pe care nu-l deschidea decât doamna preoteasă ca să asculte „vremea”, după care îl închidea. Printre cărțile acelea care stăteau să se prăbuşească, erau și icoane vechi, pe sticlă. Toate acestea dădeau aspectul unei chilii mai deosebită decât una obișnuită, deoarece era însufleţită de prezenţa părintelui. Pentru mine, casa părintelui era un loc de odihnă și de validare duhovnicească[7].

Iar soția sa, potrivit mărturiei unui alt prieten al Părintelui Dumitru, PFP Daniel Ciobotea, îl ajuta în acest fel:

„Mergeam aproape în fiecare sâmbătă și [îl] vizitam pe părintele la casa sa din strada Cernica și vedeam pe preoteasă totdeauna smerită, înțeleaptă, rugătoare și postitoare. […]

[Căci] preoteasa Maria…l-a ajutat foarte mult în timpul vieții, mai ales în timpul când a fost în închisoare, cu rugăciunile ei şi cu răbdarea și postul ei.

[De aceea] este surprinzător faptul că un preot căsătorit a tradus şi comentat Filocalia scrisă de monahi și a scos în evidenţă teologia Sfinților Părinți, în așa fel încât adevărata teologie este eclesială și pentru cei căsătoriți, și pentru monahi, tineri sau vârstnici”[8].

Pentru că trebuie să ai liniște, susținere din partea familiei și a prietenilor, sănătate, multe surse teologice la îndemână dar și…bani.

Teologia științifică, cea serioasă și cu multe note de subsol, se face cu bani. Pentru că ai nevoie de tot felul de cărți, de lucru în biblioteci, de deplasări de tot felul, de tehnologie adusă la zi, pentru a fi propriu unei scriituri corecte și complexe.

Însă dacă le ai pe toate dar nu ai viziune de ansamblu, pentru că nu ai excavat, de unul singur, în carierea de aur a Tradiției, tot nu poți să faci teologie, teologie de anvergură.

Așa că învățăm de la Părintele Dumitru Stăniloae că totul începe și se termină cu Dumnezeu dar că e nevoie de eforturi conjugate pentru o mare operă teologică.

Într-o lume pe care ne-am dori-o, Biserica și societatea ar trebui să-l ajute pe teolog să-și facă treaba foarte bine iar teologul ar fi responsabil pentru calitatea teologiei pe care o dăruie Bisericii și societății.

Însă până acolo, până când totul va fi mult mai bine…viitorul Stăniloae rămâne tot o instituție care se clădește pe sine și nu un efort instituțional.


[1] † Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Anul comemorativ al Părintelui Dumitru Stăniloae (30 ianuarie 2013), cf. http://www.patriarhia.ro/ro/patriarhul/02msg30ian2013.html.

[2] Lidia Stăniloae, la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iași, cf. http://www.basilica.ro/stiri/lidia-staniloae-la-facultatea-de-teologie-ortodoxa-din-iasi_6933.html.

[3] Lidia Stăniloae, La ziua de naștere a tatălui meu, părintele Dumitru Stăniloae, în Lumina de duminică, 15 noiembrie 2009, cf. http://ziarullumina.ro/biografii-luminoase/la-ziua-de-nastere-tatalui-meu-parintele-dumitru-staniloae.

[4] Lidia Ionescu Stăniloae, „Lumina faptei din lumina cuvântului”. Împreună cu tatăl meu, Dumitru Stăniloae, în col. Memorii/ Jurnale/ Convorbiri, Ed. Humanitas, București, 2000, p. 174.

[5] Ibidem.

[6] Diac. George Aniculoaie, Amintiri despre părintele Dumitru Stăniloae, în Lumina de duminică, 16 noiembrie 2008, cf. http://ziarullumina.ro/interviu/amintiri-despre-parintele-dumitru-staniloae.

[7] Ibidem.

[8] Silviu Dascălu, 17 ani de la trecerea la veșnicie. La mormântul părintelui Stăniloae, în Lumina, 11 octombrie 2010, cf. http://ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/la-mormantul-parintelui-staniloae.

Did you like this? Share it: