Teologia Dogmatică Ortodoxă (vol. 1) [60]
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
*
Teologia Dogmatică Ortodoxă
O expunere sistematică a învățăturii ortodoxe
în contextul religios, cultural și științific al lumii de astăzi
*
vol. 1
***
„Glasul Domnului [este] peste ape” [28, 3]. Iar „apele” sau „apele multe” de la 28, 3 sunt o expresie a slavei Sale. Pentru că Domnul vorbește întru slava Sa, adică în vederi extatice, dumnezeiești.
Tot în 28, 3 e pentru prima dată în Psalmi când regăsim sintagma Dumnezeul slavei. Anterior, în Ps. 23, El fusese numit de 5 ori Împăratul slavei.
Pentru a doua oară în Psalmi, la 28, 3, aflăm că Dumnezeu a tunat. Prima dată am aflat din Ps. 17, 14. Iar sintagma „glasul Domnului” apare de 7 ori în Ps. 28.
Glasul Lui este „în tărie” [28, 4]. Tăria fiind un alt sinonim al slavei Sale. Glasul Lui este „în mare cuviință” [en megaloprepia] [28, 4]. Căci El Se exprimă cuviincios, pentru că Se adresează oamenilor evlavioși, curați, plini de sfințenie.
Însă glasul Lui zdrobește cedrii. Cedrii din Libanos [28, 5]. Pe leptini, Biblia de la 1688 îl traduce prin va mărunți. Căci Domnul va mărunți cedrii, pe care îi va zdrobi, ca pe vițelul Libanosului [ton moshon ton Libanon] și pe cel iubit [o igapimenos] ca pe fiul celor cu un corn [nonocheroton] [28, 6].
Glasul Lui taie în două [diacoptontos[1]] flacăra/ văpaia focului [28, 7]. Glasul Lui clatină/ cutremură pustiul [28, 8]. Glasul Lui pregătește [catartizomenu][2] cerbii și dezvăluie crângurile/ dumbrăvile [28, 9].
În 28, 10 revine cuvântul potop [ton cataclismon], existent doar în Facerea. Pentru ca să ni se spună că „Domnul va locui în potop [Chirios ton cataclismon catichii]”.
Însă potopul, în Ps. 28, 10, e o expresie a mulțimii slavei Sale și nu a distrugerii, așa cum a fost în Facerea. De aceea, „Domnul va locui în potop” se traduce prin: „Domnul va locui în slavă multă”. Sau slava Sa va fi receptată, de către cei înviați din morți și transfigurați prin ea, ca un potop, ca o bogăție nesfârșită ce le depășește puterea de cuprindere, de înțelegere.
Și atunci când El Se va arăta în potopul/ în mulțimea slavei Sale, vom vedea cum „Domnul stă Împărat întru veac” [28, 10].
Domnul dă tărie poporului Său [28, 11] și îl binecuvintează în pace [28, 11]. El ne scoate sufletul din Iad [29, 4], căci sfințenia este a Lui [29, 5].
Domnul are urgie în mânia Lui [29, 6] și viață în voia Lui [29, 6]. Și când El Își întoarce fața de la noi, atunci ne tulburăm [29, 8].
Însă El Se și grăbește să ne scoată [30, 3] din situații grele. Pentru că El Se face nouă întru casă a scăpării [is icon catafighis][3] [30, 3] și El ne hrănește [30, 4].
Despre mâinile lui Dumnezeu se vorbește în 9, 35; 30, 6; 30, 16. Și în mâinile Sale ne punem/ ne încredințăm duhurile noastre [30, 6], pentru că în mâinile Lui sunt timpurile [i cheri][4]/ vremurile noastre [30, 16].
Ps. 30, 6 e singurul loc din Psalmi în care găsim sintagma: Dumnezeul adevărului [o Teos tis alitias]. Pentru că niciodată Dumnezeu nu a mințit și nici nu ne va minți.
Dacă în 17, 12 întunericul era ascunderea Lui, în 30, 21 Dumnezeu ne acoperă „în ascunderea feței” [en apocrifo tu prosopu] Sale, adică în slava Lui. Pentru că întunericul și ascunderea feței vorbesc, în mod mistic, despre slava/ lumina Lui.
Domnul răsplătește celor care se mândresc [30, 24]. În sensul că îi pedepsește.
În 31, 1, prin expresia acoperirea păcatelor, nu se afirmă că Dumnezeu consimte și ascunde păcatele noastre, ca și când ar fi „lucruri bune”, ci că El ne acoperă cu slava Sa și ne iartă păcatele, atunci când ne pocăim pentru ele. El ne acoperă păcatele cu iertarea Sa, le șterge din noi, nu mai le ia în seamă, dacă nouă ne pare rău de ele. Căci El nu mai socotește/ nu mai judecă păcatele pe care le-a iertat [31, 2].
În 31, 4, cel păcătos este împovărat/ îngreunat, ziua și noaptea, de mâna Lui. Iar pentru ca să fim iertați, trebuie să ne mărturisim Lui fărădelegile noastre [31, 5].
Verbul a lăsa are de-a face cu iertarea noastră și îl regăsim în Taina Mărturisirii. Pentru că El lasă neevlavia [tin asevian] păcatelor noastre [31, 5]. El lasă/ iartă/ șterge/ uită păcatele noastre (care sunt, cu toatele, o cădere din evlavie, o lipsă de evlavie), atunci când ne pocăim pentru ele și le mărturisim înaintea Lui.
De aceea, El este bucuria [to agalliama] noastră [31, 7].