Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

 *

Istoria începe

de oriunde

o privești

*

Vol. 3

*

***

Prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a, a 29-a, a 30-a, a 31-a, a 32-a, a 33-a, a 34-a, a 35-a, a 36-a, a 37-a.

***

90. Chestiunea evreiască la Junimea

În cartea sa despre Junimea, Gheorghe Panu (1848-1910)[1], în cap. al XXIV-lea, vorbește despre „chestia evreiască”[2]. Chestiune politică…ce „se discuta liber” la Junimea[3].

Petre Carp[4] era „absolut singurul partizan de pe atunci al evreilor”[5]. Alături de el mai erau Manolache Costache și C. A. Rosetti[6].

Iar cei de la Iași erau „mai mult sau mai puțin antisemiți și „Junimea” nu se deosebea în această privință”[7].

Autorul încetează să mai fie antisemit în 1878, după ce se întoarce din străinătate[8]. Fără detalii…

Evreii din Iași erau emigranți din Rusia și Galiția[9]. Aveau un port aparte, descris în p. 225, și…„nu era evreu pe atunci care să vorbească, nu perfect, dar măcar corect românește; toți doctorii, arhitecții etc., evrei, vorbeau o limbă oribilă[10].

Motivul? Nu își trimiteau copiii la școală ci și-i educau în școli speciale, cu profesori „de o ignoranță fenomenală”[11].

Eminescu „era teribil”[12] în problema evreiască. Maiorescu era rezervat în această chestiune[13]. Vasile Pogor[14] era dezinteresat de evrei, pentru că nu-i iubea[15].

Vasile „Alecsandri era un antisemit vesel și glumeț”[16]. Iacob Negruzzi[17] era singurul junimist care era „antisemit pasionat, neastâmpărat, având vecinic [veșnic/ constant] preocuparea evreilor”[18].

Cuvântul de blam pe care îl foloseau: jidanul[19]. Căruia Carp îi lua apărarea și spunea că „jidanul…este harnic și sobru[20].

Oamenii învățați îi combăteau pe evrei cu Talmudul. Arătând că, după Talmud, „evreii sunt datori să fie lacomi, cruzi și înșelători față de alte rase”[21].

Junimiștii, deși îl considerau pe Hașdeu dușmanul lor, erau prieten cu el în ceea ce privește antisemitismul[22].

Și Vasile Conta[23] era „un antisemit îndârjit”[24]. El milita pentru „alungarea în masă”[25] a evreilor din pământurile românești.

*

91. Păunul la români

Părintele Simion Florea Marian alocă păunului p. 263-272 din vol. al 2-lea al cărții Ornitologia poporană română[26].

„Femeiușca” păunului e, la români, păuna, păunica sau păunița[27]. Iar bărbații și-au dezmierdat nevestele și iubitele cu aceste trei nume[28].

Într-o horă din Bucovina, mireasa e Păuna[29]. Într-o alta, tot din Bucovina, ea se numește Păunița[30].

Însă românii au numit păunițe și vacile și vițelele foarte frumoase la înfățișare[31].

În Ialomița, o locuință izolată se numește păună[32].

Puiul de păun este păunaș sau păunel[33]. Însă păunaș sau păunel este și dezmierdarea/ alintul pentru bărbații cei frumoși și, în special, pentru feciori, pentru tinerii necăsătoriți[34].

Păunașul e „rotat” într-un cântec popular. Adică are coada sub formă rotundă.

Dar și vițeii frumoși sunt păunaș sau păunel[35].

Iar autorul a găsit în Bucovina și nume de familii derivate de la păun: Păun, Păunaș, Păunel, Păunen, Pănescu[36]. Noi îl știm pe Adrian Păunescu[37], ca nume celebru derivat de la păun.

Când un tânăr și o tânără se aseamănă la frumusețe și purtări sunt „ca doi păunași”[38].

De la păun au apărut și numele: păunar, păuneasă, adj. păunescu, v. a se păuni = a se răsfăța, păunire = răsfățare, păunărie = o mulțime de păuni[39]. Păunărie fiind corelativul lui găinărie. Adică: crescătorie de păuni și de găini.

Există satul Păun (în județul Iași, în com. Bârnova)[40] dar și satele Păunești[41]: unul în Vrancea[42] iar altul în jud. Argeș[43].

Se purtau pene de păun la pălărie, în sărbători[44]. Dar se foloseau și la farmece și descântece[45].

Găinațul păunului, credeau unii români, dacă e amestecat în băutură, îl face pe bețiv să se lase de acest viciu[46].

În proverbele românești, păunul este tipul omului mândru. Care se laudă tot timpul, mai ales cu frumusețea sa exterioară[47]. De unde a se împăuna.

De aceea el e simbolul deșertăciunii[48].

*

92. Ziarul Adevărul la început de secol

Ziarul Adevărul din 21 noiembrie 1905 (o zi de luni) are 4 pagini[49]. Și costa „5 bani în toată țara”[50]. Fondatorul său: Alex. V. Beldiman…și apărea zilnic, la ora 5 seara. „Cu ultimele știri ale zilei”[51].

Cu litere mari, pe prima pagină: Cine va prezida jubileul. Regele și junimiștii. La putere era „guvernul Cantacuzino”[52].

În pagina a 2-a, singurul desen: capul lui Eugeniu Voineseu. Pe partea dreaptă, tot în a doua pagină, articolul: „Evreii în Rusia”. În care se vorbește despre „recentele masacre antisemite din Rusia”[53].

În pagina a 3-a găsim „ultimele informații”. Și anume că liberalii vor face o întrunire pe 4 decembrie, în sala Dacia[54].

Primul mesaj publicitar al ziarului e tot în p. 3. Unde ni se spune că sunt de vânzare „vițe americane altoite” (se referă la viță de vie), din pepiniera „Sigmund Teleki din Fünfkirchen”…și care se vindeau pe strada Doamnei, nr. 21, din București[55].

A 4-a pagină e aproape, în întregime, publicitară. Avem date de la bursă, despre casele de bani Hesky, despre „marea loterie” din Băneasa…

Redacția și tipografia ziarului erau pe strada Sărindar, nr. 11.


[2] Gheorghe Panu, Amintiri de la „Junimea” din Iași, ed. a 2-a, o ediție, cu pref. și tabel cronol., de Z.[igu] Ornea, Ed. Minerva, București, 1998, 223. Cartea are 677 în ed. a 2-a și noi discutăm aici doar p. 223-233. Prima ediție a fost tipărită de editura Adevărul, în 1908.

[3] Ibidem.

[5] Gheorghe Panu, Amintiri de la „Junimea” din Iași, ed. cit., p. 224.

[6] Ibidem.

[7] Ibidem.

[8] Ibidem.

[9] Idem, p. 225.

[10] Ibidem.

[11] Ibidem.

[12] Idem, p. 226.

[13] Ibidem.

[15] Gheorghe Panu, Amintiri de la „Junimea” din Iași, ed. cit., p. 226.

[16] Idem, p. 227.

[18] Gheorghe Panu, Amintiri de la „Junimea” din Iași, ed. cit., p. 227.

[19] Ibidem.

[20] Ibidem.

[21] Idem, p. 229.

[22] Ibidem.

[24] Gheorghe Panu, Amintiri de la „Junimea” din Iași, ed. cit., p. 230.

[25] Ibidem.

[26] Simion Florea Marian, Ornitologia poporană română, vol. 2, Ed. Tipografia lui R. Eckhardt, Cernăuți, 1883, 423 p. A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Simeon_Florea_Marian.

[27] Idem, p. 263.

[28] Ibidem.

[29] Idem, p. 264.

[30] Ibidem.

[31] Idem, p. 265.

[32] Ibidem.

[33] Ibidem.

[34] Ibidem.

[35] Ibidem.

[36] Ibidem.

[38] Simion Florea Marian, Ornitologia poporană română, vol. 2, ed. cit., p. 266.

[39] Ibidem.

[41] Simion Florea Marian, Ornitologia poporană română, vol. 2, ed. cit., p. 267.

[44] Simion Florea Marian, Ornitologia poporană română, vol. 2, ed. cit., p. 267.

[45] Idem, p. 268.

[46] Idem, p. 270.

[47] Ibidem.

[48] Idem, p. 271.

[49] Ziarul Adevărul, anul al 17-lea, nr. 5844, 21 noiembrie 1905, 4 p.

[50] Idem, p. 1.

[51] Ibidem.

[52] Ibidem.

[53] Idem, p. 2.

[54] Idem, p. 3.

[55] Ibidem.

Did you like this? Share it: