Istorie III. 40

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

 *

Istoria începe

de oriunde

o privești

*

Vol. 3

*

***

Prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a, a 29-a, a 30-a, a 31-a, a 32-a, a 33-a, a 34-a, a 35-a, a 36-a, a 37-a, a 38-a, a 39-a.

***

Muscel = deal înalt, de până la 400 de metri[1]; mușcoiu = catâr (cuvânt albanez, mușk)[2]; mutră (ironic) = obraz, îndrăzneală, personaj, rang, nazuri (pl.)[3]; nadiceancă = un fel de trăsură[4]; năem = plată, chirie[5]; namestie = dependență (cuvânt slavon)[6]; nărămzat = stacojiu[7]; a năstăvi = a inspira[8]; năstrapă = cană[9]; nat = fecior (în graiul bănățean; de la lat. natus)[10]; nătărău = tare prost[11]; năucie = stupiditate[12]; nemeș = de neam, nobil[13].

Neneacă = mamă (în Moldova, cuvânt turcesc)[14]; netoție = idioție[15]; ningău = ninsoare[16]; nisam-nitam (adv.) = cu totul fără temei[17]; nucet = pădure de nuci (de la lat. nucetum)[18]; oarzăn = timpuriu[19]; obrăzar = mască[20]; a obroci = a fermeca, a zăpăci (cuvânt sârbesc); octofor = purtător de lectică (la romani)[21]; odaliscă = femeie din haremul sultanului[22]; odobeală = închisoare[23]; ofis = decret domnesc[24]; olastiseală = lingușire (în Muntenia)[25].

Olum = vad în care se adapă vitele (de la turcescul olum = vad)[26]; onànie = ființă slabă și urâtă (în Moldova, de la cuvântul rutean: omana, vedenie amăgitoare)[27]; opreală = arest[28]; orândar = cârciumar în sat (în Moldova)[29]; otavă = iarbă crescută după a doua cositură (de la cuvântul bulgar: otava)[30]; otecinic = colecție de vieți de Sfinți (cuvânt slavon, utečĭniku, care derivă de la oteț/ părinte)[31]; otnoșenie = raport final (cuvânt rusesc: otŭnoșeniĭe)[32].

Oțopină = mârțoagă[33]; păcurar = cel ce scoate sau vinde păcură[34];  pălămar = paraclisier (în Moldova)[35]; palavră = vorbă seacă, minciună, vorbă lăudăroasă (de la cuvântul turc palàvra)[36]; pălincă = rachiu (vine de la cuvântul unguresc palinka, care vine de la sârbescul palinka; paliti = a arde…pentru că e o țuică ce te arde pe gât)[37].

A paradosi = a preda (în graiul moldovean, care vine din neogreacă)[38]; părăduitor = risipitor[39]; paraponisit = nemulțumit[40]; paraxân = bizar, curios (adv.) și ciudă (subst.)[41]; parètis = actul de demisie al unui arhiereu[42]; parlagiu = măcelar (cuvânt turcesc)[43]; parpalec = plăcintar grec[44]; parucic = locotenent[45]; pașol! = marș![46]; pațachină = arbust cu bobițe negre sau Rhmanus cathartica[47].

Pateriță = toiagul arhieresc[48]; pavogadu = exercițiu de solfegiere în muzica psaltică[49]; pazarlâc = târguială, negustorie[50]; pedel = servitor la o universitate[51]; pidosnic = ciudat, pe dos (în Moldova)[52]; pintenog = cal negru sau murg cu pete albe la glezne[53]; pipirig = un fel de trestie[54]; a pisicări = a linguși în mod viclean[55].

Și Lazăr Șăineanu cunoștea forma pimniță, care se mai folosește și azi în Teleorman, paralelă cu pivniță. Care vine de la slavonescul pivnița, unde pivo = băutură[56].

A pliroforisi = a lua informații, a se desluși/ clarifica într-o problemă anume[57]; podmet = momeală[58]; a poftori = a repeta[59]; pogonici = cel ce mână plugul[60]; pohoț = desfrânat[61]; pojijie = gospodărie[62]; polată = palat[63]; a pologi = a așterne jos[64]; ponor = scobitură a terenului în formă de pâlnie (de la slavonescul ponorŭ = locul unde apa se ascunde în pământ)[65]; ponos = nume rău, poreclă, greșeală[66]; popondoc = stâlpul unei prispe țărănești. Cuvânt folosit în Tulcea[67].

Poponeț = volbură (un fel de iarbă), opaiț (de la cuv. sârbesc: poponaț = volbură)[68]; a popri = a opri[69]; potlogar = cârpaci, pungaș ordinar[70]; povestaș = povestitor[71]; primiții = primele roade, prinoase[72]; a pritoci = a turna dintr-un vas în altul[73]; progrom = măcel în masă[74]; a puiezi = a face pui[75]; pulpană = partea de jos a unei haine, care acoperă pulpa piciorului[76].

Puțar = cel ce sapă puțuri (de la lat. putearius)[77]; putinei = putină mică în care se bate laptele pentru a face unt[78]; râbiță = pește de apă dulce din familia crapilor. Sau Gobio fluviatilis[79].

Răgălie = rădăcină[80]; rână = coastă, latură[81];  a răpști = a se răsti[82]; răsbucuros = foarte bucuros[83]; răsmeriță = revoluție (de la slav. razmirița = război)[84]; răspas = răgaz[85]; răstimp = interval temporal[86]; razna (adv.) = încoace și încolo[87]; refec = cusătură pe marginea unei stofe, la fig.: mustrare aspră[88]; regeà = rugăminte[89].

Sărăcan = foarte sărac[90]; sărăcustă = sărindar[91]; sardea = peștișor sărat[92]; sărman = sărac, orfan[93];  scârnă = balegă[94]; scârnăvie = murdărie[95]; a scorbeli = a scormoni în pământ[96]; scripcar = lăutar[97]; scutar = ciobanul care conduce stâna[98]; șelar = cel care face și vinde șei pentru cai[99]; șerpar = cingătoarea țărănească de piele în care se pătrau banii[100]; sgârță = babă sfrijită[101].

Silhui = acoperit de codri[102]; simigiu = cel care face și vinde simiți [pesmeți], covrigi etc.[103]; sin = fiu[104]; șiștar  = găleata în care se mulg oile[105]; șledun = gorun (un soi de stejar)[106]; șoacăță = șobolan, la fig: dușman[107]; a solomoni = a fermeca, a vrăji[108]. Și asta când Sfântul Profet Solomon este etalonul înțelepciunii…

Spițer = farmacist[109]; știubei = stup făcut dintr-un butuc găurit[110]; stretenie = întâmpinare[111]; stropșitură = epilepsie[112]; a sudui = a înjura, a dojeni[113]; a sugușa = a gâtui[114]; tocsin = clopot de alarmă[115]; toloșcan = om trândav (în Moldova)[116]; voloc = plasă de pește, una mai mică decât năvodul[117]; a vorovi = a vorbi[118];  zabet = guvernator[119]; zalhana = abator[120].

Dicționarul propriu-zis se termină în p. 711. De la p. 713 începe un dicționar de nume. Care se termină în p. 870. Suplimentul lingvistic: p. 871-872.


[1] Lazăr Șăineanu, Dicționar universal al limbei române, ed. a 8-a, revăzută și adăugită la ed. a 6-a, Ed. Scrisul românesc, Craiova, 1929, p. 414.

[2] Idem, p. 415.

[3] Idem, p. 416.

[4] Ibidem.

[5] Idem, p. 417.

[6] Ibidem.

[7] Idem, p. 418.

[8] Idem, p. 419.

[9] Ibidem.

[10] Idem, p. 420.

[11] Ibidem.

[12] Ibidem.

[13] Idem, p. 426.

[14] Idem, p. 427.

[15] Idem, p. 430.

[16] Idem, p. 431.

[17] Ibidem.

[18] Idem, p. 434.

[19] Idem, p. 436.

[20] Idem, p. 437.

[21] Idem, p. 440.

[22] Ibidem.

[23] Ibidem.

[24] Idem, p. 441.

[25] Idem, p. 442.

[26] Idem, p. 443.

[27] Idem, p. 444.

[28] Idem, p. 445.

[29] Idem, p. 446.

[30] Idem, p. 451.

[31] Ibidem.

[32] Ibidem.

[33] Ibidem.

[34] Idem, p. 453.

[35] Idem, p. 455.

[36] Ibidem.

[37] Idem, p. 456.

[38] Idem, p. 461.

[39] Ibidem.

[40] Idem, p. 462.

[41] Ibidem.

[42] Idem, p. 463.

[43] Idem, p. 464.

[44] Idem, p. 465.

[45] Idem, p. 466.

[46] Idem, p. 468.

[48] Ibidem.

[49] Idem, p. 471.

[50] Ibidem.

[51] Idem, p. 472.

[52] Idem, p. 480.

[53] Idem, p. 482.

[54] Idem, p. 483.

[55] Idem, p. 484.

[56] Idem, p. 485.

[57] Idem, p. 488.

[58] Idem, p. 491.

[59] Idem, p. 492.

[60] Ibidem.

[61] Ibidem.

[62] Idem, p. 493.

[63] Ibidem.

[64] Idem, p. 494.

[65] Idem, p. 495.

[66] Ibidem.

[67] Idem, p. 496.

[68] Ibidem.

[69] Ibidem.

[70] Idem, p. 501.

[71] Ibidem.

[72] Idem, p. 512.

[73] Idem, p. 514.

[74] Idem, p. 517.

[75] Idem, p. 523.

[76] Idem, p. 523-524.

[77] Idem, p. 526.

[78] Idem, p. 527.

[80] Idem, p. 529.

[81] Idem, p. 531.

[82] Idem, p. 532.

[83] Idem, p. 533.

[84] Idem, p. 534.

[85] Idem, p. 535.

[86] Ibidem.

[87] Idem, p. 537.

[88] Idem, p. 540.

[89] Idem, p. 541.

[90] Idem, p. 565.

[91] Ibidem.

[92] Idem, p. 566.

[93] Idem, p. 567.

[94] Idem, p. 572.

[95] Ibidem.

[96] Idem, p. 576.

[97] Idem, p. 577.

[98] Idem, p. 579.

[99] Idem, p. 582.

[100] Idem, p. 585.

[101] Idem, p. 589.

[102] Idem, p. 591.

[103] Idem, p. 592.

[104] Idem, p. 593.

[105] Idem, p. 595.

[106] Idem, p. 597.

[107] Idem, p. 599.

[108] Idem, p. 602.

[109] Idem, p. 609.

[110] Idem, p. 617.

[111] Idem, p. 621.

[112] Idem, p. 622.

[113] Idem, p. 625.

[114] Idem, p. 627.

[115] Idem, p. 657.

[116] Ibidem.

[117] Idem, p. 701.

[118] Idem, p. 702.

[119] Idem, p. 704.

[120] Idem, p. 706.

Sfântul Augustin al Hipponei, Despre Sfânta Treime [16]

Traduceri patristice

*

vol. 4

 *

Traduceri și comentarii de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

și

Dr. Gianina Maria Cristina Picioruș

*** Sfantul Augustin al Hipponei

Sfântul Augustin,

Episcopul Hipponei

(13 noiembrie 354-28 august 430,

pomenit la 15 iunie în Biserica Ortodoxă)

*

Despre Sfânta Treime

*

Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a.

***

Cartea a doua

Prefață

1. Când oamenii Îl caută pe Dumnezeu și spre cunoașterea Treimii își întind mintea/ sufletul [animum], după puterea slăbiciunii umane, experiază greutăți obositoare.

[Greutăți] fie în însăși vederea minții [acie mentis][1], încercând să privească lumina neapropiată [inaccessibilem lucem], fie în [înțelegerea a] numeroase și felurite exprimări/ moduri de a vorbi [locutionem] ale Scrierilor Sfinte.

Unde mie mi se pare că mintea/ sufletul este doar măcinat, pentru ca să se îndulcească [dulcescat] după ce va fi slăvit de harul lui Hristos.

Când [acei oameni] au venit/ au ajuns la o îndepărtare sigură a oricărei ambiguități, trebuie să ierte cu ușurință celor care rătăcesc în cercetarea [pervestigatione] unei taine atât de adânci.

Dar două sunt [lucrurile] care se tolerează cu greutate în eroarea umană:

[1] presupunerea [praesumtio], mai înainte ca adevărul să se arate/ să îi fie bine cunoscut, și

[2], atunci când adevărul s-a arătat, apărarea falsității [acelei] presupuneri.

De aceste două păcate, foarte împotrivitoare descoperii adevărului și păstrării [acurateții] Dumnezeieștilor Cărți Sfinte, numai de m-ar apăra pe mine Dumnezeu. Așa cum mă rog și sper. Și m-ar păzi cu scutul bună-voirii Sale [scuto bonae voluntatis Suae] (Ps. 5, 12) și cu harul milei Sale [gratia misericordiae Suae].

[Și astfel] nu voi fi leneș pentru a cerceta [despre] firea lui Dumnezeu [substantiam Dei], fie cu ajutorul Scripturii Lui, fie cu ajutorul creației [Sale][2].

Care, amândouă, sunt puse înaintea noastră spre contemplare. Pentru ca pe El să-L căutăm, pe El să-L iubim. Care și pe aceea [Scriptura] a inspirat-o și pe aceasta [lumea/ universul] a creat-o.

Nici nu voi fi ezitant [trepidus] în a arăta gândirea mea, în care voi iubi mai mult a fi luat în considerare de către cei Drepți [Rectis], decât să mă tem de a nu fi mușcat de cei nedrepți [perversis].

Căci ochiul de porumbiță [oculum columbinum] cu bucurie îl primește iubirea preafrumoasă și preamodestă [pulcherrima et modestissima charitas], dar dintele câinesc [dantem caninum] fie preaprudenta smerenie îl evită, fie preaputernicul adevăr îl tocește.

Și mai mult voi alege să fiu blamat de oricine, decât să fiu lăudat, fie de cel ce rătăcește, fie de cel ce flatează [adulante].

Căci niciunul care este temător de a fi cenzurat/ corectat [reprehensor], nu este iubitor al adevărului.

Fiindcă cenzorul este fie dușman, fie prieten.

Dacă deci dușmanul insultă/ batjocorește [insultat], trebuie suportat.

Dar dacă prietenul greșește, trebuie îndreptat/ povățuit.

[Iar] dacă [prietenul te] învață [cele bune], trebuie ascultat.

Totuși cel ce laudă greșind încurajează eroarea și lăudând amăgește [și pe alții] în greșeală.

Așadar, „certa-mă-va Dreptul în/ cu milă și mă va mustra, iar uleiul/ untdelemnul [oleum] păcătoșilor să nu ungă capul meu [non impinguabit caput meum]” (Ps. 140, 5).

 *

Capitolul I

2. Pentru aceea, ne ținem cu tărie, privitor la Domnul nostru Iisus Hristos, de ceea ce a fost însămânțat  prin Scripturi și arătat a fi regulă/ învățătură canonică [canonicam regulam] de către învățații comentatori [tractatoribus] universali/ catolici ai prețiosului/ diversului canon al Scripturilor, prin care se înțelege că Fiul lui Dumnezeu este egalul Tatălui, după chipul lui Dumnezeu, în care este [din veșnicie] și mai mic decât Tatăl, după chipul robului pe care l-a primit (Filip. 2, 6-7) [prin întrupare].

În care chip [al robului] nu numai decât Tatăl se descoperă a fi mai mic, ci încă și decât Duhul Sfânt.

Și nu numai aceasta, ci chiar decât El Însuși [este mai mic], nu decât El Însuși, Care a fost [din veșnicie], ci decât El Însuși, Care este [în timp, ca om].

Fiindcă primind chipul robului, nu a pierdut chipul lui Dumnezeu, după cum Scripturile au dat mărturie în cărțile pe care le-am amintit mai sus.

Totuși sunt unele lucruri în textele dumnezeiești [in divinis eloquiis], astfel formulate [posita], încât sunt neclare [în exprimare], [cu privire] la care regulă/ învățătură se referă mai degrabă: fie la cea prin care Îl înțelegem pe Fiul [ca fiind] mai mic în creatura [umanitatea] asumată, fie la cea prin care Îl înțelegem pe Fiul, cu adevărat, a fi nu mai mic, ci egalul Tatălui.

[Dar], totuși, [se afirmă că] Acesta [Fiul] este din El [Tatăl], [adică] Dumnezeu din Dumnezeu, Lumină din Lumină [Deum de Deo, Lumen de Lumine].

Așadar, Îl numim pe Fiul: Dumnezeu din Dumnezeu, iar pe Tatăl doar Dumnezeu. [Căci] nu [spunem, deci, despre Tatăl că este] din Dumnezeu.

De unde este limpede că Fiul are pe Altcineva din Care să fie și al Cărui Fiu să fie.

Dar Tatăl nu are pe Fiul din Care să fie, dar totuși Acestuia Îi este Tată.

Orice fiu, deci, este din tatăl, care este [părintele său] și fiul este al tatălui.

Așadar, niciun tată nu este [născut] din fiul [său], care [fiu] este [din el], ci este tatăl fiului.

3. Sunt formulate în Scripturi lucruri certe despre Tatăl și [despre] Fiul [dar scrise] într-un fel sau în altul[3]. [Prin care s-a dorit] să se arate unitatea firii [dumnezeiești] și egalitatea [persoanelor].

După cum este [spus aici]: „Eu și Tatăl una suntem” (In. 10, 30) și: „Când era în chipul lui Dumnezeu, n-a socotit o răpire a fi egal cu Dumnezeu” (Filip, 2, 6).

Și oriunde [în Scripturi], astfel sunt [formulate: mai greu de înțeles].


[1] În asceza duhovnicească.

[2] Că Dumnezeu trebuie cunoscut din Scriptură și din natură/ creație, este un lucru pe care îl susțin toți Sfinții Părinți. Natura sau creația Lui este o biblie cosmică, fapt asupra căruia s-a insistat în toată literatura patristică, în toată tradiția bizantină și, de asemenea, în tradiția și literatura noastră românească.

[3] Adică se referă ba la Fiul înainte de întrupare, ba la Fiul întrupat. Tocmai de aceea e greu de înțeles, pentru un cititor nespecializat, când se referă la starea de dinainte și când la cea de după întrupare.