Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

 *

Istoria începe

de oriunde

o privești

*

Vol. 3

*

***

Prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a, a 29-a, a 30-a, a 31-a, a 32-a, a 33-a, a 34-a, a 35-a, a 36-a, a 37-a, a 38-a, a 39-a, a 40-a, a 41-a.

***

Grigurcu[1] a scris despre el[2].

T. este ocultat[3], cel care cumpără „o gâscă și cartofi”[4]. Însă T. „lucrează la catedră”[5], adică a fost coleg de catedră, la facultate, cu autorul.

Ironic la adresa lui Adrian Păunescu[6]. Tudor Țopa îi scrie o scrisoare „cam zurlie”[7]. Încă o băută cu Maestrul[8].

Țăranii „precupeți”, la București, vindeau o gâscă cu 100 de lei în 1980[9].

Și tot în 1980, Ciocârlie avea peste 4.000 de lei la CEC[10].

Numele lui Liiceanu apare în p. 161. Radu Petrescu face pancreatită în 1981[11]. În p. 184 apare „tușa Lola, tanti Chiva și uica Ion”.

Daniel Vighi a fost, împreună cu Marcel Tolcea, în vizită la Nichita Stănescu[12]. Însă reîntâlnim din nou invidia autorului pe marii scriitori contemporani cu el. Pentru că, despre poemul dăruit de Nichita celor doi, spune: „s-au ales cu o poezie fircălită pe o foaie de caiet. [Și] de emoție, s-au urcat în trenul de Iași”[13].

Însă orice poezie compusă pe loc și scrisă de mână e fircălită/ mâzgălită pe hârtie/ scrisă febril. Iar Nichita le-a făcut o mare cinste unor tineri…că le-a dăruit un poem. Ce a dăruit vreodată autorul, din scrisul său, celor care l-au vizitat? Ce a compus, pe loc, pentru cineva?

Dar dacă darul lui Nichita a fost „o mâzgălitură pe hârtie”, Livius Ciocârlie s-a bucurat însă că lui Nichita i-au plăcut poeziile „fine” ale lui Marcel Tolcea[14]. Pentru că autorul știa cine e Nichita…dar nu dorea să recunoască acest lucru. Și asta este invidia: a nu vrea să recunoști valoarea cuiva și nu a nu o înțelege!

Mihăieș apare în p. 185, autorul, într-o noapte, se visează boier[15], o cafea la Caransebeș[16], pe Corina (?) „o trage ața spre literatură”[17] iar „lumea e un război generalizat al pulsiunilor”[18]. În p. 196 mărturisește că citește din Scriptură, însă „nevrotic”, alături de cărți de Manolescu, Zaciu, Papahagi, Ricoeur, Faulkner, Sorin (?)”[19]. Și tot din p. 196 aflăm că Marin Preda abia murise.

Studenții lui 1981: „Examen oral până la douăsprezece. Nivel de limbă submarin, lecturi deloc, dar au tocit de prin cursuri, speriați de renumele meu de capsoman[20].

Nu a scris cu plăcere ceea ce a publicat[21]. Și, deopotrivă, scrie anevoios: „Mă foiesc zile întregi până încep un articol, de parcă nu știu ce minuni aș pregăti. Ce scriu cu vervă e superficial”[22].

Mircea Mihăieș îl sună în 1981 și îl anunță că a devenit profesor „într-un sat de lângă Oradea, [iar] nevastă-sa prin Harghita”[23].

Cumpără „o carte pentru copii de Ana Blandiana”[24]. Îl cunoaște pe Emil Brumaru în p. 219 și se întâlnește cu „Pepelea de la engleză”[25].

X îl laudă în față și îl denigrează pe la spate pentru un articol despre Eminescu[26].

Oamenii stăteau la coadă în fața unui „ghișeu liliputan[27]. Adică minuscul.

Mircea Dinescu e bolnav în p. 275. Însă, cu toată boala lui, „ne spune poeziile scrise în ultima vreme, unele contestatare, altele cu imagini neașteptate despre care zice că sunt mișto. Mulțumit de ce face, fără nimic supărător. Chiar și așa, diminuat [din cauza bolii], umple camera de viață, de minte tânără, de curajoasă nepăsare. E tonicul perfect. Cu unul ca el pe aproape, treci mai ușor prin Istorie”[28]. E pentru prima dată când laudă pe cineva la modul absolut…

Pentru că Sorin „e în Olanda”[29], înseamnă că e vorba despre Sorin Alexandrescu[30].

Eugen Simion îi dă o carte a lui în manuscris, pentru ca să o citească[31]. Dorin Tudoran e amintit în p. 281. Vorbește cu Mircea Martin[32], Nicolae Manolescu „a avut necazuri cu sănătatea, cu boala…de care au murit și tatăl, și bunicul lui”[33], în p. 297 îi amintește pe Sorin Dumitrescu și pe Andrei Pleșu, vorbește cu Bujor Nedelcovici despre polonezi[34], cu Petre Stoica despre fotbal[35]…și se termină anul 1981[36].

În 1982, îi judecă pe oameni „după distanța pe care o pun între cuvintele mângâioase și adevăratul mesaj[37].

N. Manolescu a fost consultat de un medic din Cluj[38]. Tatăl autorului împlinea 77 de ani în 1982[39]. În p. 321 apare și Alex. Ștefănescu[40] (pe care îl cheamă, de fapt, Alexandru Ștefănescu).

Prima însemnare pe 1983 e din luna martie[41]. Primește o „scrisoare amabilă” de la Dan C. Mihăilescu[42]. Zoe Dumitrescu-Bușulenga e amintită, în treacăt, în începutul p. 344.

Cine e „Moș Poveste”[43] de la facultate? Apare „familia X”[44]. Ceaușescu și „o nouă teorie despre viață”[45].

Artur Silvestri a scris împotriva lui Ciocârlie în Luceafărul. În 1983[46].

Îl apără Norman Manea, tot în Luceafărul. Iar autorul își notează: „atenții prietenești aproape că n-am avut până acum decât de la evrei[47].

Și Jurnalul se termină în p. 383, unde amintește că a fost „atacat” și în Săptămâna.

Între p. 387-422 ale cărții avem note despre autor din dosarul său de la Securitate.

Sursa Arbore N., pe 25 aprilie 1966, ne spune că Ciocârlie era pe atunci „asistent de limbă Franceză la Institutul Pedagogic”[48].

Într-o notă din 18 iunie 1989[49], aflăm că era influențat de N. Manolescu și că dorea „să întreprindă acțiuni ostile, contestatare, fiind de acord cu „scrisorile de protest”, semnate de scriitorii Mircea Dinescu, Dan Deșliu din Capitală și cu scrisoarea „celor șapte scriitori” în apărarea susnumiților”[50].

Dintr-o notă a Securității din 18 octombrie 1988 aflăm că pe 17 octombrie 1988 Alexandru Paleologu a fost la Timișoara și a fost cazat la hotelul Continental[51].

Și tot din aceeași notă, că Livius Ciocârlie, Mircea Mihăieș și Adriana Babeți-Simlovici[52]au cultivat insistent pe Nicolae Manolescu, Lucian Raicu, Andrei Pleșu, Gabriel Liiceanu și Eugen Simion, cunoscuți ca rezistenți față de conducerea domeniilor”[53].

Din nota informativă a zilei de luni, 14 noiembrie 1988, în care se prezintă o discuție telefonică între Manolescu și Ciocârlie, aflăm că autorul era „conferențiar universitar la Timișoara”[54].


[2] Livius Ciocârlie, Cu dinții de lână. Jurnal 1978-1983, op. cit., p. 138.

[3] Ibidem.

[4] Idem, p. 139.

[5] Idem, p. 143.

[6] Idem, p. 145.

[7] Idem, p. 153.

[8] Ibidem.

[9] Idem, p. 153-154.

[10] Idem, p. 157.

[11] Idem, p. 165.

[12] Idem, p. 184.

[13] Ibidem.

[14] Ibidem.

[15] Idem, p. 187.

[16] Idem, p. 191.

[17] Idem, p. 194. Expresia vine de la lațul cu care se prind păsări.

[18] Idem, p. 196.

[19] Ibidem.

[20] Idem, p. 201.

[21] Idem, p. 208.

[22] Ibidem.

[23] Idem, p. 214.

[24] Idem, p. 215.

[25] Idem, p. 259.

[26] Idem, p. 266.

[27] Idem, p. 270.

[28] Idem, p. 275.

[29] Ibidem.

[31] Livius Ciocârlie, Cu dinții de lână. Jurnal 1978-1983, op. cit., p. 280.

[32] Idem, p. 281.

[33] Idem, p. 281-282.

[34] Idem, p. 298-299.

[35] Idem, p. 299.

[36] Idem, p. 300.

[37] Idem, p. 301.

[38] Idem, p. 304.

[39] Idem, p. 317.

[41] Livius Ciocârlie, Cu dinții de lână. Jurnal 1978-1983, op. cit., p. 334.

[42] Idem, p. 336.

[43] Idem, p. 344.

[44] Ibidem.

[45] Idem, p. 346.

[46] Idem, p. 379.

[47] Ibidem.

[48] Idem, p. 387.

[49] Idem, p. 389.

[50] Idem, p. 390.

[51] Idem, p. 398.

[52] Ibidem.

[53] Idem, p. 398-399.

[54] Idem, p. 400.

Did you like this? Share it: