Lumină, ce liniște,
ce aer de lumină,
ce liniște e în lumina de dimineață
și ce dulceață în
lumina de seară.

Ce veselie e liniștea
și ce ochi drăgăstos are lumina care se naște!

Lumina dimineții e calmă
iar lumina înserării
e atât de iertătoare.

Înotăm în lumina
în care cântă un guguștiuc
și ne scufundăm în
lumina
în care greierii
își acordează viorile.

Ca dintr-un ocean de lumină în altul
traversăm ziua, viața,
umplându-ne ochii
de cuțite dulci,
de valuri marine,
de înspumate fără spume.

Cine poate picta lumina?

Cine poate vedea vuietul ei
de intensitatea imensității?

Rembrandt a văzut doar o petală…

Lumină de liniște…
Lumina e o liniște
mai mare decât tăcerea,
ea e o liniște
care se face
interior.

Lumina e liniște.

Pentru că toate lucrurile
trebuie să existe în lumină
și nimic nu se vede
fără liniște.

Iar liniștea nu e tăcere,
ci ființă.

Dacă lumina ar fi guralivă,
nu ne-am putea auzi unii pe alții,
dar lumina vorbește
cu ochii.

Oriunde e lumină,
e o liniște care nu tace.

E forfotă a nemișcării.