Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Zi: 30 iulie 2013

Dante, Divina Comedie [22]

Dante, Divina Comedie, în traducerea lui George Coșbuc, ediție îngrijită și comentată de Ramiro Ortiz, Ed. Polirom, 2000.

*

Prima parte, a doua, a treia, a patra, a cincea, a șasea, a șaptea, a opta, a noua, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a.

„umbra fericită”/ p. 623.

„acrime”/ p. 624.

Strămoșul lui Dante îl sfătuiește ca: „ntreaga ta vedenie-o fă obștită” (p. 625), adică să facă oamenilor cunoscute călătoriile sale în lumea spirituală.

Dante se prevalează de acest îndemn, ca și de alte solicitări de a transmite celor vii mesaje de la cei trecuți dincolo, folosindu-le ca pretexte (care țin de fantezia literară) pentru a scrie Commedia sa.

Scopul scrierii este relevat în aceste versuri:

Minciunii, totuși, tu să-i pui zăvor

și-ntreaga ta vedenie-o fă obștită,

iar cei cu râie scarpine-o cum vor.

*

Căci vorba ta de-o fi nesuferită

la-ntâiul gust, va fi un nutremânt

hranace-apoi când fi-va mistuită.

*

A ta strigare-asemeni e c-un vînt

ce mult mai mult supreme culmi le bate ;

și probe tari de-onoare-acestea-ți sunt.

*

De-aceea-ți fură-n ceruri arătate,

ca și pe deal și-a morții vale crudă,

tot duhuri mari prin faimă reputate/ p. 625.

În cerul al șaselea, al lui Jupiter, sunt principii înțelepți și drepți/ p. 626.

„Beatrice cu zâmbiri divine”/ Ibidem.

Dante invocă Muza:

O, Muzo, tu, ce-nvecinești cu glorii

poeții tăi, și-i faci eterni să fie

și-orașele prin ei, și-mperatorii,

*

o, dă-mi lumina ta să pot descrie

aceste chipuri cum le-avui în vis

și-n scurtu-mi vers tu vars-a ta tărie/ p. 629.

Altă retorică morală/ p. 631.

Dante pretinde că ceea ce spune el, „nici limbă n-a mai spus, n-a scris condeiul,/ nici n-a mai conceput vreo fantazie”/ p. 632.

„rostreiul” (rostul, gura)/ p. 632.

Până la p. 637 urmează din nou o diatribă morală.

În acest cer, al șaselea, Dante socotește că ar fi Sfântul David, Sfântul Constantin cel Mare și alți regi apuseni/ p. 639-640.

Din nou despre scoaterea lui Traian din Iad, așa cum se află scris în Viața Sfântului Grigorie cel Mare, papă al Romei/ p. 642.

Numai că se pare că de aici s-a dezvoltat și o poveste, pe care și Dante o crede, despre faptul că Traian ar fi înviat și s-ar fi pocăit, și astfel ar fi fost mântuit, ceea ce în Viața Sfântului Grigorie nu scrie.

În cerul al șaptelea, al lui Saturn, se află sufletele contemplative/ p. 644 ș. u.

„lucoarea” Beatricei și „strălucoarea” acestui cer/ p. 644.

„a ochilor pășune”/ p. 645.

Vede o scară și pe fușcei nenumărate lămpi/ p. 645.

Dante descrie, pe de o parte, simboluri/ imagini simbolice din care se desprind uneori suflete care susțin anumite discursuri, mai mult morale decât teologice.

Iar descrierile sunt bazate pe analogii cu cele pământești. Chiar și comentatorii au observat prea multă senzualitate în înfățișarea Beatricei.

Istorie III. 44

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

 *

Istoria începe

de oriunde

o privești

*

Vol. 3

*

***

Prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a, a 29-a, a 30-a, a 31-a, a 32-a, a 33-a, a 34-a, a 35-a, a 36-a, a 37-a, a 38-a, a 39-a, a 40-a, a 41-a, a 42-a, a 43-a.

***

97. Prima rugăciune din CRV 278

E vorba despre o rugăciune „adunată” de Sfântul Patriarh Ghennadios al II-lea al Constantinopolului[1], pe care o transliterăm din grafie slavonă și o diortosim[2]:

Mărire Ție, Doamne, Ziditorule al nostru și Dumnezeule! Mărire Ție, Povățuitorule și Izbăvitorule al nostru! Mărire Ție, Împărate drepte și Părinte Preamilostiv!

Mulțumescu-Ți că m-ai auzit când Te-am chemat, Dumnezeul meu, căci în scârbe/ necazuri m-ai desfătat.

Însemnatu-s-a peste mine lumina feței Tale și ai dat veselie în inima mea.

[Așadar] și acum ascultă rugăciunea mea, că spre Tine am nădăjduit.

Doamne, Dumnezeul meu, mântuiește-mă de toți cei ce mă [pri]gonesc și mă izbăvește [de ei].

Ca nu cumva să răpească ca un leu sufletul meu, nefiind Cel ce izbăvește, nici Cel ce mântuiește. [Amin!]

*

98. Ce se spune despre Zaharia Stancu

Eugen Uricaru, într-un interviu din 2010, spunea că Zaharia Stancu „este o emblemă a celui care le-a făcut bine scriitorilor”[3].

El „a făcut politică de stânga, dar asta nu înseamnă că a fost un dogmatic[4].

Același: „Spre deosebire de Marin Preda, care a făcut din țărănia lui o operă de un realism cuceritor, Zaharia Stancu a făcut din țărănia lui o operă de un lirism cuceritor.

Avea o viziune mitică asupra țăranilor și asupra țărăniei”[5].

Valeriu Râpeanu, în 2012, scrie un articol în Curierul Național la împlinirea a 110 ani de la nașterea lui Zaharia Stancu[6].

În care spune că Stancu „a făcut un adevărat blazon…din originea lui țărănească”[7]. Însă, în același timp, și-a ajutat confrații din lumea scrisului.

Pentru că el „a deschis larg paginile revistei intelectualilor, scriitorilor asupra cărora apăsau ani grei de interdicție și chiar de închisoare.

Aici a reintrat în viaţa literară Șerban Cioculescu, care după 1947, din momentul interzicerii ziarului „Dreptatea” nu mai avea drept să publice, numele său fiind hulit ca „reacţionar”.

A trecut peste resentimentele personale şi conflictele de altădată. Și dintre multele exemple l-aș da pe cel mai semnificativ: Petru Comarnescu.

Atunci când l-am propus să scrie un articol despre colecția Shakespeare apărută în 1955 s-a așternut tăcere și George Macovescu, redactorul şef-adjunct, mi-a spus: să-l întreb pe Zaharia.

Nu știam că Petru Comarnescu îl dăduse în judecată pe Zaharia Stancu în anul 1935. Nu a mai vrut să-şi aducă aminte de acest episod care îi despărțise timp de decenii și mi-a spus să-i cer articolul.

Atunci, Petru Comarnescu, după șapte ani de interdicţie, reapărea în presa românească. Demersul lui Zaharia Stancu a fost, în acei ani, imens în deschiderea de drumuri a literaturii române”[8].

Cornel Ungureanu, în România literară, în 2007,  afirma că Stancu a început să își ficționalizeze biografia odată cu romanul Desculț[9].

Articol pe care îl încheia astfel: „în paralel cu opera de gazetar, de romancier, Stancu va publica poezii: e un act purificator, sau un ritual purificator care îi validează/ salvează cealaltă identitate, cea sustrasă imediatului politic.

Nimic nu e mai important pentru Zaharia Stancu decât identitatea pe care, în ultimă instanţă, poate să și-o asume. Și o face cu demnitate, în vremuri grele pentru breasla scriitoricească”[10].

Ion Murgeanu, într-un articol din 3 martie 2010, afirma că „Zaharia Stancu rămâne, [în mod] esențial, poet: confesiv, confesor, până și-n cărţile lui de proză, până în penultima sa carte de proză  Ce mult te-am iubit, Buc., EPL, 1968, un admirabil poem al morții şi al vieții deopotrivă, care i s-a dictat parcă anume de un destin special, spre a-și încununa și opera, dar și viața”[11].

Și încheie astfel articolul:

„Simplitatea, profunzimea și armonia, îl propun pe Zaharia Stancu ca pe un autentic clasic, din generaţia postbelică de clasici ai literaturii române.

Căci nu-i bine să uităm, că înaintea lui Marin Preda, care nici el în relaţia cu comuniștii nu a fost numai lebădă, ultimul cronicar al satului tradițional și rapsod al Câmpiei Române, a fost Zaharia Stancu”[12].


[2] Cf. BAR, CRV 278, p. 7-8.

[3] Monica Andronescu, Zaharia Stancu s-a făcut frate cu dracul ca să treacă puntea, 3 martie 2010, în Jurnalul,

cf. http://jurnalul.ro/cultura/arte-vizuale/zaharia-stancu-s-a-facut-frate-cu-dracul-ca-sa-treaca-puntea-537446.html.

[4] Ibidem.

[5] Ibidem.

[6] Valeriu Râpeanu, Zaharia Stancu – scriitorul adevărat, omul care a înfruntat furtunile, 13 noiembrie 2012, în Curierul Național, cf.

http://www.curierulnational.ro/Specializat/2012-11-13/Zaharia+Stancu+-+scriitorul+adevarat,+omul+care+a+infruntat+furtunile.

[7] Ibidem.

[8] Ibidem.

[9] Cornel Ungureanu, Istoria critică a literaturii române: Zaharia Stancu, în luptele cu „înalta societate”, nr. 15/ 2007, cf.

http://www.romlit.ro/zaharia_stancu_n_luptele_cu_nalta_societate.

[10] Ibidem.

[11] Ion Murgeanu, Zaharia Stancu – la judecata de apoi a literaturii, 3 martie 2010, cf. http://reteaualiterara.ning.com/profiles/blogs/zaharia-stancu-la-judecata-de.

[12] Ibidem.

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno