Dante, Divina Comedie, în traducerea lui George Coșbuc, ediție îngrijită și comentată de Ramiro Ortiz, Ed. Polirom, 2000.

*

Prima parte, a doua, a treia, a patra, a cincea, a șasea, a șaptea, a opta, a noua, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a.

„umbra fericită”/ p. 623.

„acrime”/ p. 624.

Strămoșul lui Dante îl sfătuiește ca: „ntreaga ta vedenie-o fă obștită” (p. 625), adică să facă oamenilor cunoscute călătoriile sale în lumea spirituală.

Dante se prevalează de acest îndemn, ca și de alte solicitări de a transmite celor vii mesaje de la cei trecuți dincolo, folosindu-le ca pretexte (care țin de fantezia literară) pentru a scrie Commedia sa.

Scopul scrierii este relevat în aceste versuri:

Minciunii, totuși, tu să-i pui zăvor

și-ntreaga ta vedenie-o fă obștită,

iar cei cu râie scarpine-o cum vor.

*

Căci vorba ta de-o fi nesuferită

la-ntâiul gust, va fi un nutremânt

hranace-apoi când fi-va mistuită.

*

A ta strigare-asemeni e c-un vînt

ce mult mai mult supreme culmi le bate ;

și probe tari de-onoare-acestea-ți sunt.

*

De-aceea-ți fură-n ceruri arătate,

ca și pe deal și-a morții vale crudă,

tot duhuri mari prin faimă reputate/ p. 625.

În cerul al șaselea, al lui Jupiter, sunt principii înțelepți și drepți/ p. 626.

„Beatrice cu zâmbiri divine”/ Ibidem.

Dante invocă Muza:

O, Muzo, tu, ce-nvecinești cu glorii

poeții tăi, și-i faci eterni să fie

și-orașele prin ei, și-mperatorii,

*

o, dă-mi lumina ta să pot descrie

aceste chipuri cum le-avui în vis

și-n scurtu-mi vers tu vars-a ta tărie/ p. 629.

Altă retorică morală/ p. 631.

Dante pretinde că ceea ce spune el, „nici limbă n-a mai spus, n-a scris condeiul,/ nici n-a mai conceput vreo fantazie”/ p. 632.

„rostreiul” (rostul, gura)/ p. 632.

Până la p. 637 urmează din nou o diatribă morală.

În acest cer, al șaselea, Dante socotește că ar fi Sfântul David, Sfântul Constantin cel Mare și alți regi apuseni/ p. 639-640.

Din nou despre scoaterea lui Traian din Iad, așa cum se află scris în Viața Sfântului Grigorie cel Mare, papă al Romei/ p. 642.

Numai că se pare că de aici s-a dezvoltat și o poveste, pe care și Dante o crede, despre faptul că Traian ar fi înviat și s-ar fi pocăit, și astfel ar fi fost mântuit, ceea ce în Viața Sfântului Grigorie nu scrie.

În cerul al șaptelea, al lui Saturn, se află sufletele contemplative/ p. 644 ș. u.

„lucoarea” Beatricei și „strălucoarea” acestui cer/ p. 644.

„a ochilor pășune”/ p. 645.

Vede o scară și pe fușcei nenumărate lămpi/ p. 645.

Dante descrie, pe de o parte, simboluri/ imagini simbolice din care se desprind uneori suflete care susțin anumite discursuri, mai mult morale decât teologice.

Iar descrierile sunt bazate pe analogii cu cele pământești. Chiar și comentatorii au observat prea multă senzualitate în înfățișarea Beatricei.

Did you like this? Share it: