Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

 *

Istoria începe

de oriunde

o privești

*

Vol. 3

*

***

Prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a, a 29-a, a 30-a, a 31-a, a 32-a, a 33-a, a 34-a, a 35-a, a 36-a, a 37-a, a 38-a, a 39-a, a 40-a, a 41-a, a 42-a, a 43-a, a 44-a.

***

99. Scrisorile lui Kogălniceanu

Dintre anii 1834-1849[1]. Și costau 2 lei la publicare.

Din prefața lui Haneș, aflăm că manuscrisele lui Kogălniceanu au fost cumpărate de Academia Română și că el a copiat toate scrisorile lui Kogălniceanu către tată și surori, din vremea studiilor sale la Lunéville și Berlin[2].

De la Lunéville, Kogălniceanu a corespondat și cu Vasile Alecsandri, care era la Paris[3]. La Lunéville a studiat un an. De aici „a plecat amărît la Berlin”[4]. Și amărăciunea consta în aceea că dorea să studieze la Paris și nu la Berlin[5].

L-a cunoscut pe Alexander von Humboldt[6] dar și pe Willibald Alexis[7].

Tot de la Haneș aflăm că grafia scrisorilor lui Kogălniceanu este cea chirilică[8].

Prima scrisoare editată aici e din 17 august 1834. Către tatăl său. În care îl numește: „băbacă” [tată][9]. Și se semnează: „Al dumitale pre[a] plecat fiu, Mihalache Kogălnicean”[10].

Totodată îl anunță că a stat în gazdă, la Botoșani, „la mătușica Mărioara”[11].

Surugiii erau beți[12]…când caii nu suportă să aibă un vizitiu care să miroase a băutură…

La Herța a dormit „la cucoana Catinca Ghiculeasă”[13].

Duducile sunt surorile lui: Marghioara și Elenco[14].  Fratele său mai mic: Alecu[15]. Pe surorile și pe fratele lui îi sărută „dulce”[16].

De la Cernăuți la Lemberg a făcut trei zile și jumătate[17]. În p. a 4-a a cărții vorbește despre târgul Cernăuți: „un târg mic dar frumos”.

A trecut Nistrul pe un pod plutitor[18]. Avea aversiune față de evrei, pe care îi numește „jâdovvĭ”[19].

Satul cu multe poame[20]. Crucile și statuile stradale din Austria[21]. Pe 30 august 1834 își anunță tatăl că peste 7 zile ajunge la Viena[22].

În „ducatul Austriei”, oamenii erau „țivilisați”[23] [civilizați], însă vorbeau „un fel de nemțăște stricat”[24].

Miunhen [München]: „capitalia” [capitala] Bavariei[25]. De aici scrie o scrisoare pe 19 septembrie 1834[26]. În care spune că nu i-a plăcut cetatea Vienei, pentru că ulițele ei sunt foarte strâmte[27].

Dar la Viena a cercetat „mormânturile” împăraților, ale împărăteselor și ale prinților Austriei[28]. Aici a văzut și mormântul fiului lui Napoleon[29].

În prima scrisoare către Mihail Sturza i se adresează cu apelativul „Suveranul meu”, apoi cu: „Măria Voastră” [30]. Și își exprimă recunoștința pentru faptul că a fost trimis la studii[31].

Iar scrisoarea către domnul Moldovei o semnează astfel: „cel mai plecat și pre[a] ascultător supus, Mihail[32].

Până atunci semnase cu Mihalache, dar asta în scrisori de familie, către tatăl său.

Pe 9 noiembrie 1834 scrie surorilor sale în limba franceză[33]. Mai multe scrisori în franceză, pe care editorul român nu le traduce. Până în p. 40.

Îi scrie din nou tatălui său…și dă laudă Prea milostivului Dumnezeu, din a Cărui milă se află „în bună stare”[34].

„Colleghium” pentru colegiu[35]. Și vrea să învețe latină, franceză și germană[36].

Dintr-o altă scrisoare către tatăl său, aflăm că a avut probleme cu ochii. A fost la un doctor și i-a dat „niște apă”[37] de ochi.

„Cucoana lui Costache Pașcanu”[38], la Viena a cheltuit 10 galbeni[39], un ceasornic de aur costa 30 de galbeni[40], un pieptene de os costa 15 franci, adică 15 lei moldovenești[41].

Din p. 57-58 aflăm că ceasornicul de aur costa 30 de galbeni la Paris și că i l-a cumpărat „Monsiu Lencur”[42].

La Lunéville, în martie 1835, un galben costa 11 franci și jumătate[43].

În p. 61, Kogălniceanu vorbește despre faptul că a postit prima săptămână. Iar cum scrisoarea e din martie, se referă la Postul Mare.

A primit premiul întâi la limba germană[44]. În p. 63 dă mărturie că a studiat limbile franceză, greacă și latină la Lunéville.

În gazetele din Franța se vorbea mult despre Moldova și Valahia. Din ele a aflat că turcii nu mai i-au bir din Moldova[45].

În timpul postului a mâncat doar pâine, cartofi și mere coapte[46].

În p. 65 vorbește despre orașul Nantes, pe care îl numește Nansi. Pe atunci Nantesul avea 40.000 „de suflete” și era unul dintre cele mai frumoase „politii” [orașe] ale Franței[47].

În aceeași scrisoare în care a vorbit despre Nantes, datată 6/18 iunie 1835[48], trimisă tatălui său, autorul vorbește și despre „Vasălică Alecsandri [Vasile Alecsandri], fiul spatariului Alecsandri”, care era în Paris[49].

Și Kogălniceanu își dorea, ca împreună cu Alecsandri să viziteze Parisul, „acest frumos oraș, minunea lumei”[50].

De la Berlin, pe 22 februarie 1837, Kogălniceanu îi scrie, în limba franceză, lui Mihail Sturza. Cu aceeași formulă: „Mon souverain [Suveranul meu]”[51].

De la p. 72 încep scrisorile către tatăl său, dintre anii 1835-1838.

Despre cel mai mare butoi din lume: 160.000 de garafe de vin[52]. Și-a trimis cărțile pe Dunăre, pe la Galați, într-un vas cu aburi[53].

La pastorul luteran Sușon, în casă, împreună cu beizadeaua Vogoridi, Kogălniceanu a învățat latină, franceză, germană, engleză, matematică, să călărească, să tragă cu arma, să zugrăvească [să picteze], să danseze[54].

În scrisoarea din 16/ 4 octombrie 1835, către tatăl său, autorul îi mărturisește că postește pentru a se împărtăși în curând[55]. Tot din această scrisoare aflăm că învăța și greaca și latina…dar și diplomație[56].

Despre rugăciunile sale de seară și de dimineață[57]. Contravaloarea la 60 de galbeni era 195 de taleri[58]. Despre bacșișul dat slugilor[59].

Însă din p. 79 aflăm, că Kogălniceanu a stat la Berlin pe banii tatălui său și nu pe banii domnului Moldovei, deși fusese trimis ca să învețe împreună cu fiul domnului.

(imagine text)

Un măr sau o pară la Berlin, în 1836, costa un gros, adică 20 de parale[60].

În p. 80 autorul mărturisește că a început să învețe limba italiană pe banii lui.

Pe 7 aprilie 1836, în Joia Mare, s-a spovedit și s-a împărtășit[61]. Dar nu înțelegea nimic din slujbe pentru că erau în slavonă[62].

Din scrisoarea din 28 aprilie 1836 aflăm că își plătea singur dascălii și că a început să poarte ochelari[63].

Cucoana Saftița Paladi[64].

„Dorul meŭ cel maĭ mare și mâhniciunea mea este că nu sînt acasă, ca să pot a-țĭ arătà prin fapte cît îțĭ sînt de cunoscătoriŭ [de recunoscător] pentru nenumăratele facerĭ de bine cu care dumneata [i se adresează tatălui său] m’aĭ dăruit [mi-ai dăruit] de la cea maĭ mică copilărie a mè”[65].

Pe 8 februarie 1837 îl anunță pe tatăl său că a scris, în limba franceză, o istorie a Moldovei și a Valahiei[66].

Tatăl îi trimite 50 de galbeni, 30 dintre ei dându-i pe tipărirea istoriei și pe cumpărarea de cărți „trebuincioase”[67].

Istoria a fost tipărită pe 20 de coli tipografice[68].

În p. 107 îi cere tatălui său istoria lui Cantemir, care a fost publicată la Mănăstirea Neamț. Din n. 1 a p. 107 aflăm că e vorba despre Hronicul Romano-Moldo-Vlahilor, Iași, 1835. Cererea istoriei o face în scrisoarea din 13/ 1 aprilie 1837, de la Berlin.

În p. 110 își arată nemulțumirea sa profundă față de moldovenii săi neavizi de cultură: moldovenii dau sute de mii de lei pe carete și mărfuri din Viena dar nu dau un galben sau doi pentru „o istorie a patrieĭ lor”.

Însă considera că străinii și muntenii îi vor cumpăra istoria…și deja fusese cerută în Franța, Germania și Rusia (50 de exemplare) și în Valahia (20 de exemplare)[69].

I-a scris lui Asachi de la Berlin[70].

Din scrisoarea din data de 25/ 13 iunie 1837 aflăm că avea 20 de ani pe când își publica istoria…și că se considera „un om” cu multe cunoștințe și prieteni[71]. Asta, apropo, de cei care au probleme cu scriitorii precoci

Considera drept matcă a legilor „codica” Sfântului Justinian cel Mare[72]. Ocrotitorul tatălui său: Sfântul Proroc Ilie[73].

Din p. 120 aflăm că, la Berlin, mureau de holeră câte 50-60 de oameni pe zi și se îmbolnăveau câte 120-130.


[1] M.[ihail] Kogălniceanu, Scrisori (1834-1949), cu o prefață și cu indice de lucruri, de nume proprii și de cuvinte de Petre V. Haneș, profesor secundar, Ed. Minerva, București, 1913, XIX + 262 p. + 11 f. facsl.

[2] Idem, p. III.

[3] Idem, p. IX.

[4] Idem, p. X.

[5] Ibidem.

[8] Idem, p. XIX.

[9] Idem, p. 1.

[10] Ibidem.

[11] Ibidem.

[12] Idem, p. 2.

[13] Ibidem.

[14] Ibidem și Idem, p. 2, n. 2.

[15] Ibidem și Idem, p. 2, n. 3.

[16] Ibidem.

[17] Idem, p. 3.

[18] Idem, p. 4.

[19] Ibidem.

[20] Idem, p. 4-5.

[21] Idem, p. 5.

[22] Idem, p. 7.

[23] Idem, p. 8.

[24] Idem, p. 9.

[25] Idem, p. 11.

[26] Ibidem.

[27] Idem, p. 11-12.

[28] Idem, p. 12.

[29] Ibidem.

[30] Idem, p. 15.

[31] Ibidem.

[32] Idem, p. 16.

[33] Idem, p. 17.

[34] Idem, p. 41.

[35] Ibidem.

[36] Ibiddem.

[37] Idem, p. 43.

[38] Idem, p. 46.

[39] Idem, p. 48.

[40] Idem, p. 49.

[41] Ibidem.

[42] Idem, p. 58.

[43] Idem, p. 61.

[44] Idem, p. 62.

[45] Idem, p. 63.

[46] Ibidem.

[47] Idem, p. 65.

[48] Idem, p. 66.

[49] Idem, p. 65.

[50] Ibidem.

[51] Idem, p. 69.

[52] Idem, p. 73.

[53] Ibidem.

[54] Idem, p. 75.

[55] Ibidem.

[56] Ibidem.

[57] Idem, p. 77.

[58] Idem, p. 78.

[59] Idem, p. 79.

[60] Ibidem.

[61] Idem, p. 82.

[62] Ibidem.

[63] Idem, p. 84.

[64] Idem, p. 98, 106, 108, 112.

[65] Idem, p. 99-100.

[66] Idem, p. 100.

[67] Idem, p. 101.

[68] Ibidem.

[69] Idem, p. 110.

[70] Ibidem.

[71] Idem, p. 112.

[72] Idem, p. 113.

[73] Idem, p. 115.

Did you like this? Share it: