Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

 *

Istoria începe

de oriunde o privești

(vol. 4)

***

Prima parte.

***

Pensionarea, „din oficiu”, a ierarhilor la vârsta de 70 de ani[1].

Pe 4 octombrie 1946, într-o zi de vineri, patriarhul Nicodim merge la Timișoara pentru ca să sfințească catedrala[2].

Pe 23 noiembrie 1946, într-o zi de sâmbătă, autorul află de la Diac. Marinescu, că PS Justinian Marina i-a declarat, la întoarcerea din Rusia, că s-a „vindecat de comunism”, după ce a văzut „mizeria” de acolo[3].

În 1946, Emil Bodnăraș era „secretar general la Președinția Consiliului de Miniștri”[4].

Pe 2 ianuarie 1947, Velicu își nota despre Părintele Chiriac, noul „redactor responsabil al revistei Lumina creștină”, că este „un cleric socialist bine pregătit, însă are fumuri filosofice din lulele germane”[5].

În p. 215 e amintit Ierodiac. Grigore Băbuș.

Pe 23 aprilie 1947, Velicu amintește de un anume Gică Petrescu, „consilier la Curtea de Apel” și „unul din intimii Patriarhului”[6].

În p. 220: „[PS] Justinian [Marina] se autoizolează de cler”.

Patriarhul Nicodim decade din punct de vedere fizic și psihic[7].

Pe 25 aprilie 1947, într-o zi de vineri, autorul își notează vizita monseniorului Vladimir Ghica[8] la Sfântul Antim, în care s-a întâlnit cu Arhim. Vasile Vasilache[9].

În mai 1947, Părintele D . Cristescu, directorul Tipografiei Cărților Bisericești, se afla în imposibilitatea de plată pentru angajații săi[10].

În p. 243 sunt amintiți profesorii Gala Galaction și Nichifor Crainic.

Dezorganizare în altarul Catedralei patriarhale la vizita Patriarhului Alexei al Rusiei[11]. Pe când Patriarhul Nicodim a primit „suma de cinci miliarde de lei din partea Guvernului, pentru cheltuielile în legătură cu vizita Patriarhului Alexei al Rusiei. Dejunul dat în cinstea acestuia duminică, 1 iunie [1947], în Palatul patriarhal, a costat patru sute de milioane lei[12].

Pe 7 iunie 1947, o zi de sâmbătă, aflăm că Prof. I. D. Ștefănescu și Arhim.Vasile Vasilache sunt cei care editează revista Biserica Ortodoxă Română[13] și că revista „excelează prin iregularitate în apariție și prin materialul slab, ceea ce revoltă clerul, care este obligat o aboneze [să se aboneze la ea] pentru parohii, deci din fondurile Bisericii”[14].

Pe 14 iunie 1947, autorul își notează vestea primirii a 20 de burse de studii, pentru Facultatea de Teologie din București, de la „Consiliul Mondial Creștin (condus, în realitate, de protestanți)”[15].  Bursele erau pentru America, Anglia, Franța și Germania[16].

Patriarhul Nicodim nu mai putea să mănânce. Vomita până și laptele…Însemnare din 30 iunie 1947, o zi de luni [17].

Pe 17 iulie 1947 își notează demisia ÎPS Irineu Mihălcescu[18]. Pe când, pe 5 august 1947, faptul că ÎPS Irineu s-a retras la Mănăstirea Agapia, împreună cu un ucenic al său, monah[19].

Medicii de la Iași, în frunte cu Dr. Enescu, constată că Patriarhul Nicodim suferă de uremie[20].

Pe 22 septembrie 1947, autorul își notează îngrijorarea monahilor de la Mănăstirea Cernica cum că statul ar dori să desființeze mănăstirile[21].

Pe 30 septembrie 1947, o zi de marți, nota autorului începe cu salariile preoților, pe care protoieriile vor începe să îi vireze prin CEC[22].

PS Justinian Marina dorește să fie patriarh[23]. Părintele Burducea îl asigură pe autor că PS Justinian „va fi patriarh în mod sigur[24]. Afirmație făcută de Burducea în timpul mesei, la el acasă, în ziua 6 noiembrie 1947, o zi de joi[25].

Al 10-lea punct din convorbirea cu Burducea a fost acela că „Biserica [e] antisemită[26].

Pe 23 noiembrie 1947, Velicu vorbește despre „Mitropolitul Marina” al Moldovei[27].

Părintele Benedict Ghiuș, care preda la București cursul de Teologie Mistică, primește să predea la Paris pentru anul universitar 1947-1948[28].

Pe 3 decembrie 1947, autorul ne anunță că Patriarhul Nicodim „și-a făcut testamentul”[29]. Pe când, pe 4 decembrie 1947, o zi de joi, că ÎPS Justinian Marina, când era văduv, ar fi avut „amantă o învățătoare foarte frumoasă”[30].

„Mihail Wieder, fost rabin în Ardeal și trecut de mai mulți ani la Ortodoxie”, a avut drept naș de Botez pe ÎPS Irineu Mihălcescu[31].

Pe 30 decembrie 1947, într-o zi de marți: „Regele Mihai I a abdicat de la tron”[32]. Pagina 296 e ultima fila cu însemnări din volumul 1.

Volumul al doilea de însemnări al lui Dudu Velicu începe în ziua de joi, 1 ianuarie 1948[33].

Firmilian Marin ajunge arhiepiscop al Craiovei[34].

Părintele Dumitru Fecioru preda la facultate în februarie 1948 și era preot la Biserica Cuțitul de Argint[35].

ÎPS Nifon Criveanu avea o pensie de 10.700 de lei pe lună. Însemnare din 25 februarie 1948[36].

Vineri, 27 februarie 1948, autorul anunță moartea Patriarhului Nicodim Munteanu[37]. Patriarhul a murit în această zi, la ora 17. 45[38]. Boala din cauza căreia a murit: pneumonie, contractată în timpul unei vizite la Mănăstirea Cernica[39].

Însă moartea patriarhului „a avut un ecou aproape șters[40] în presă.

Săparea mormântului în catedrală[41]. ÎPS Justinian Marina devine locțiitor de Patriarh[42].

Credincioșii vin la catafalcul Patriarhului. Joi, 4 martie 1948[43]. Panegiricul e rostit de Mitropolitul Justinian, despre care autorul spune că nu el l-a scris[44].

Joi, 1 aprilie 1948, Velicu vorbește despre acțiunea a 7 clerici din Turnu-Severin, a câtorva din Caracal, împreună cu câțiva cântăreți bisericești, care „au pus bazele Sindicatului clerului și cântăreților bisericești din Arhiepiscopia Olteniei[45]. Însă ÎPS Firmilian „a demis pe cei în cauză”[46]. Adică pe cei care se constituiseră într-un sindicat. Așa că încercarea preoților, tot din Oltenia, din 2008[47], de a-și face un sindicat al lor a fost o încercare de reactualizare a gestului din 1948.

Pe 6 aprilie 1948, într-o zi de marți, Velicu își notează că preoții din București fac muncă voluntară pe Dealul Patriarhiei, sădind pomi[48].

Deși în primul volum a vorbit cuviincios despre Rugul aprins, în ziua de vineri, 23 aprilie 1948, spune că la Mănăstirea Antim există „un cerc mistic”, care nu e străin de francmasonerie[49].

Alegerea celui de-al 3-lea Patriarh al României s-a făcut în luna mai, a anului 1948[50]. Pe 25 mai[51].

PFP Justinian Marina a fost ales patriarh cu 383 de voturi[52]. Noul patriarh vorbește între 13. 50-14. 10. După el vorbește Petru Groza: 14. 10-14. 15[53].

În p. 70 apare numele celui de-al 5-lea patriarh al României. Ca Arăpaș și nu Arăpașu, după cum am văzut, în vol. al 3-lea al cărții de față, că îl numește și ÎPS Bartolomeu Anania.

În p. 80: „Popii se acoperă și mușamalizează afacerile”.

Pe 1 iulie 1948, autorul afirmă că în vol. al III-lea din scrierile Patriarhului Justinian nu e nimic „inedit”[54].

Preoții de la sate au fost ostili guvernului Petru Groza[55].

Relațiile dintre preoții coliturghisitori: „ură, invidie, ceartă”[56].

Autorul nu ne-a propus nicio imagine pozitivă, niciun om de admirat până acum. Totul e cernit

Pe 30 iulie 1948, Velicu notează că „patriarhul este acela care a insistat ca seminariile teologice să fie desființate[57].

Părintele Ilie Imbrescu, de la Biserica Boteanu din București, a primit o condamnare de 15 ani. A mărturisit că a fost legionar[58].

Pe 13 august 1948, autorul notează că un preot din București nu a vrut să boteze un copil pentru că nașa vroia să îi pună copilului numele Soare[59]. Pentru acest lucru preotul a fost…arestat[60].

Patriarhul Justinian a dat două milioane de lei pe o nouă mobilă pentru palatul patriarhal și a îmbrăcat scaunele în pluș roșu[61].

Părintele Ilie-Palanca a fost condamnat la 25 de ani de închisoare[62].

Pe 4 septembrie 1948, o zi de sâmbătă, Patriarhul Justinian pleca în concediu la Băile Herculane[63].

Slujbe fără chitanță[64]. Prozelitismul sectar prin predici, cântece și broșuri[65].

În toamna lui 1948 preoții ortodocși nu au mai fost chemați să sfințească școlile la început de an școlar[66].

În ianuarie 1949, PFP Justinian a fost la Sinaia[67].

În 1949 existau 300 de preoți recăsătoriți în Mitropolia Ungrovlahiei[68].

Pe 21 februarie 1949, autorul vorbește despre minuni recente: femeia transformată în măgăriță, un copil născut cu cap de miel, în com. Jilava, jud. Ilfov[69] și despre cei care au vrut să omoare pe cineva și au împietrit cu topoarele ridicate[70].

Pensionarea preoților la 60 de ani[71]. Se aprobă tipărirea revistei Ortodoxia[72]. Șoferul Meca îl conduce pe patriarh la Craiova[73].

Părintele Dumitru Stăniloae e amintit în p. 151. Făcea parte dintr-o comisie de corectare a tezelor[74].

Pe lângă Ortodoxia apare și revista Studii Teologice, ca a 3-a a Patriarhiei Române. Însemnare din 31 martie 1949[75].

Tot Arăpaș e și în p. 157. Studenții ieșeau în oraș cu bilet de voie[76]. Pe 11 iunie 1949, autorul își notează că Părintele Benedict Ghiuș „a suferit o paralizie facială”[77].

Părintele Sârbu, de la Biserica Sfinții Constantin și Elena, parohia Vergu, a venit la patriarh și i-a spus că „a văzut chipul Maicii Domnului pe una din ferestrele bisericii sale”[78]. Însemnare din 17 iunie 1949[79].

Despre tudoriști și în p. 162. ÎPS Firmilian Marin bea bere cu viitorul Patriarh Iustin[80]. În p. 166: despre arestarea Arhim. Bartolomeu Anania.

Pe 12 septembrie 1949, Dudu Velicu spunea că preoții contemporani cu el sunt „întârziați”, „atei”, „dezorientați”, „stângaci”, „stăpâniți de mania persecuțiilor și de suspiciune”, „anacronici”[81].

Părintele Pistol, de la Biserica Icoanei, a murit din cauza unui cancer la creier[82].

Pe 2 octombrie 1949, autorul a fost în vizită la PS Emilian Antal, care locuia pe Bulevardul Republicii, nr. 72, et. 2, ap. 6, colț cu Calea Moșilor, și acesta l-a făcut pe Patriarhul Justinian „țigan” și a spus că are peste 3.000 de lei salariu pe lună[83].

În octombrie 1949, Părintele Ciceu slujea la Biserica Sfântul Ilie-Gorgani iar Părintele Ilie Băcioiu la Biserica Stavropoleos[84]. Parohul Bisericii Ruse din București, în 1949, era Părintele Stasov[85].

Pe fiul patriarhului îl chema Ovidiu Marina. El a scris cartea 30 de zile în URSS, un exemplar fiind vândut cu 1.000 de lei, preț pe care Dudu Velicu îl consideră „exagerat”[86].

În p. 196 vorbește despre Părintele Constantin N. Galeriu.

Pastorala nativității din 25 decembrie 1949, a PFP Justinian Marina, a fost socotită de preoți drept „foarte slabă; o rușine pentru el, lipsită de nerv și oportunistă”[87].

Vineri, 2 noiembrie 1956, Velicu își notează că în luna precedentă s-a căsătorit fiica lui Arghezi la Catedrala patriarhală[88].

Părintele Nițișor Cazacu, de la Biserica Batiștei, a primit „o carte poștală ilustrată” de la Părintele Andrei Scrima. Scrisoarea a fost trimisă pe 28 noiembrie 1956 de la Belgrad și a ajuns la București pe 7 decembrie 1956[89].

Tudor Vianu era în China[90]. Iar un volum de articole al Părintelui Grigore Pișculescu (Gala Galaction) era în lucru[91].

„Stiliștii se agită și activează intens[92].

PS Galaction Cordun, după ce a fost depus din treaptă, a devenit mitropolitul stiliștilor din România și a hirotonit un arhiereu sau doi din rândul monahilor[93].

Pe 26 decembrie 1956, autorul spune că „Episcopul Antim Nica e cel mai bogat dintre ierarhi. Are 18 engolpioane grele, foarte valoroase”[94].

În p. 217: „Consistoriul [bisericesc este] o grozăvie; tarabă de afaceri”.

Pe 31 decembrie 1956 găsește, în sfârșit, cuvinte bune despre cineva: „La Tipografia Cărților Bisericești, l-am vizitat pe preotul Olimp Căciulă, un distins teolog și acum corector. Acolo era și preotul Nicolae Șerbănescu (Biserica Albă-Postăvari), bun ostenitor în domeniul istoriei”[95].

Părintele Benedict Ghiuș a refuzat, în mai multe rânduri, să devină episcop[96].

În ianuarie 1957, Biserica Domnița Bălașa din București era închisă, pentru că era în renovare[97].

Părintele Iancu Petrescu, de la Biserica Sfântul Visarion din București, a obținut din partea Academiei pensia de 1.000 de lei lunar, ca muzicolog[98].

Pe 27 mai 1957, într-o zi de luni, autorul își notează că Părintele Gala Galaction „e de mult paralizat; nu poate articula un cuvânt”[99].

Din p. 230 aflăm că Părintele Stăniloae își punea problema viitorului catedrei de Dogmatică de la București, după moartea lui Chițescu. Nu vedea teologi „pregătiți” pentru această catedră, care cere „și cunoștința multor limbi”[100].

Din p. 231 înțelegem că Dudu Velicu cunoștea limba rusă.

Despre un monah homosexual[101].

În octombrie 1957, autorul vorbește despre Oastea Domnului ca despre o asociație „dizolvată”[102].

Despre păcatele ierarhilor și ale patriarhului în p. 239.

Pe 10 ianuarie 1958, autorul spune că Părintele Liviu Stan, de la Biserica Albă-Popa Dărvaș, „l-a spovedit și împărtășit pe dr. P.[etru] Groza, care a lăsat cu limbă de moarte să fie slujit de 3 preoți: preotul Liviu Stan, preotul Iliescu Gh.-Izvoarele…[și de] preotul Alexandru (Alecu) Ionescu”[103]. Însă PFP Justinian nu a fost de acord și l-a slujit el, împreună cu alți ierarhi[104].

Dr. Ovidiu Marina, fiul Patriarhului Justinian, se va căsători cu „nepoata de fiică” a ÎPS Tit Simedrea. Însemnare din 26 iulie 1958[105].

Preotul Dragomirescu Țicu, de la Biserica Amza, s-a spânzurat în clopotnița Bisericii, pe la ora 13[106].

Pe 29 octombrie 1958, autorul vorbește despre judecarea Părintelui Stăniloae și a celor din lotul lui[107].

Pe când în p. 254 se termină și al doilea volum de însemnări al lui Dudu Velicu.


[1] Dudu Velicu, Biserica Ortodoxă în perioada sovietizării României. Însemnări zilnice, vol. I, 1945-1947, cu studiu introductiv și note de Alina Tudor-Pavelescu, Arhivele Naționale ale României, Bucureşti, 2004, p. 179. Pe care o vom cita: Velicu 1.

[2] Idem, p. 181.

[3] Idem, p. 197.

[4] Idem, p. 199.

[5] Idem, p. 201.

[6] Idem, p. 217.

[7] Idem, p. 222.

[9] Velicu 1, p. 234.

[10] Idem, p. 237.

[11] Idem, p. 246.

[12] Idem, p. 247.

[13] Idem, p. 248.

[14] Ibidem.

[15] Idem, p. 250.

[16] Ibidem.

[17] Idem, p. 257.

[18] Idem, p. 260.

[19] Idem, p. 262.

[21] Ibidem.

[22] Idem, p. 270.

[23] Idem, p. 272.

[24] Idem, p. 280.

[25] Idem, p. 279.

[26] Idem, p. 280.

[27] Idem, p. 289.

[28] Idem, p. 290.

[29] Idem, p. 291.

[30] Ibidem.

[31] Idem, p. 292.

[32] Idem, p. 296.

[33] Dudu Velicu, Biserica Ortodoxă în perioada sovietizării României. Însemnări zilnice, vol. II, 1948-1959, cu studiu introductiv și note de Alina Tudor-Pavelescu, Arhivele Naționale ale României, Bucureşti, 2005, p. 1. Pe care o vom cita: Velicu 2.

[34] Ibidem.

[35] Idem, p. 18.

[36] Idem, p. 20.

[37] Idem, p. 22.

[38] Ibidem.

[39] Idem, p. 23.

[40] Ibidem.

[41] Idem, p. 24.

[42] Idem, p. 25.

[43] Idem, p. 27.

[44] Idem, p. 28.

[45] Idem, p. 43.

[46] Ibidem.

[48] Velicu 2, p. 46.

[49] Idem, p. 54.

[50] Idem, p. 56.

[51] Idem, p. 61.

[52] Idem, p. 68.

[53] Idem, p. 69.

[54] Idem, p. 85.

[55] Idem, p. 89.

[56] Idem, p. 91.

[57] Idem, p. 97.

[58] Ibidem.

[59] Idem, p. 101.

[60] Ibidem.

[61] Ibidem.

[62] Idem, p. 103.

[63] Idem, p. 104.

[64] Idem, p. 110.

[65] Idem, p. 112.

[66] Ibidem.

[67] Idem, p. 120.

[68] Idem, p. 126.

[69] Idem, p. 138.

[70] Idem, p. 139.

[71] Idem, p. 145.

[72] Idem, p. 148.

[73] Idem, p. 149.

[74] Idem, p. 150.

[75] Idem, p. 151.

[76] Idem, p. 158.

[77] Idem, p. 160.

[78] Idem, p. 161-162.

[79] Idem, p. 161.

[80] Idem, p. 164.

[81] Idem, p. 184.

[82] Idem, p. 185.

[83] Idem, p. 187.

[84] Idem, p. 189.

[85] Idem, p. 190.

[86] Ibidem.

[87] Idem, p. 197.

[88] Idem, p. 210.

[89] Idem, p. 212.

[90] Idem, p. 213.

[91] Ibidem.

[92] Idem, p. 215.

[93] Ibidem.

[94] Idem, p. 216.

[95] Idem, p. 218.

[96] Idem, p. 220.

[97] Idem, p. 224.

[98] Idem, p. 228.

[99] Idem, p. 229.

[100] Idem, p. 230-231.

[101] Idem, p. 233.

[102] Idem, p. 234.

[103] Idem, p. 241.

[104] Ibidem.

[105] Idem, p. 244.

[106] Idem, p. 246.

[107] Idem, p. 250.

Did you like this? Share it: