Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

istanbul escort istanbul escort beylikduzu escort istanbul escort

Zi: 6 august 2013

Istorie 4. 3

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

 *

Istoria începe

de oriunde o privești

(vol. 4)

***

Prima parte și a 2-a.

***

3. Descântătoarea citea cărți

N. Al Mironescu a scris articolul O descîntătoare din Hangu (Influențe cărturărești în practica descîntecelor)[1] după ce a cunoscut-o pe descântătoarea Glicheria Ion Timuș, în vârstă de 71 de ani și născută în 1887[2]. Locuia de 20 de ani în satul Hangu[3], din regiunea Bacăului[4], fiind „țigancă de origine”[5].

Stând de vorbă cu ea, autorul și-a dat seama că descântătoarea și-a fundamentat ocultismul pe câteva cărți citite. Prima despre care vorbește: Viața Sfântului Antonie cel Mare, din care îi spune despre cei 12 demoni, care te fac să crezi în necuratul[6]. Citise ediția apărută la Piatra Neamț, în 1936, care avea 32 de pagini[7]. Adică un rezumat al cărții Sfântului Atanasie cel Mare.

A doua carte citită: Descrierea Moldovei a lui Dimitrie Cantemir, ediția de la București, din 1956[8]. Din ea a învățat că se poate descânta de deochi unui cal[9].

De la cal a trecut la câine și i-a descântat laptele câinelui Ducu, care se trântea și făcea spume la gură…și „l-a vindecat”[10].

Întrebând-o de unde a învățat să dea în bobi…Ghicheria i-a arătat cartea Oracolul sau noua ghicitoare, a lui George Cațafanis[11]. După care i-a arătat o carte despre hipnotism, apărută la Bârlad, în 1906, două cărți de „științe oculte” (una apărută la Bârlad și alta la Câmpina), plus încă două[12].

Cunoștea Epistolia Maicii Domnului[13] dar și povestea lui Alexandru Machedon[14] sau Alexandria populară.

Și pe baza acestor surse, alături de scornelile ei și de ce a mai auzit pe la alte descântătoare, Glicheria descânta „profesionist”.

*

4. Monumente evreiești în București

Potrivit listei[15] existente pe Judaica. ro în București sunt 4 monumente.

Primul e Templul coral (sec. XIX-XX) din strada Sfânta Vineri, nr. 9. Al doilea: Templul mozaic (sec. XX), din str. Toneanu Vasile, nr. 48. Al 3-lea: mormântul Dr. Iuliu Barasch și al 4-lea: Monumentul eroilor din 1916-1918, din Bld. Ion Mihalache, nr. 87.

*

5. Înainte și după Auschwitz II

Evreul Adler Otto, născut la Cluj în 4 mai 1929[16], a fost închis la Auschwitz II[17]. Adică la Birkenau[18].

Și el mărturisește: „Când am intrat în lagăr aveam 60 de kilograme și tata avea 110 kilograme, iar când am ieșit din lagăr eu avem 29 de kilograme și tata 36 kilograme, că ne-au cântărit americanii”[19].

*

6. Monografia lui George Poboran despre orașul Slatina

Are 507 pagini în ediția a doua. Publicată în 1909 (potrivit copertei întâi) sau 1908 (potrivit paginii de titlu a cărții)[20].

Cuvântul Slatina, într-o primă accepțiune, vine din limba latină și se crede că s-a format din s + latina[21]. Sau de la denumirea tribului latin Stelatin. Sau de la cuvântul saltus. Sau de la latinescul Saline/ Satine. Sau de la Stelatina = steaua latină[22].

Există însă și varianta că numele e de origine slavonă și că înseamnă mlaștină sau pământ sărat[23].

Și autorul tinde să creadă că Slatina e cuvânt slavon, pentru că în jurul orașului există și alte localități cu nume slavone: Obrocari, Grădiștea, Clocociov, Brebeni, Milcov, Dobrotinet, Teslui, Sopot[24].

Prima atestare a orașului e din sec. 16[25].

Venită din partea scriitorului ungur din Transilvania, Laurentius Topeltinus, care scria în latină, și care a spus că în sec. al 8-lea după Hristos, locuitorii din Slatina purtau cojoace lungi de oaie și căciuli drepte în cap iar în picioare purtau opinci[26].

Orașul e așezat pe dealul Grădiștea[27]. Gârlița din partea de nord a orașului se numește Valea Muierii[28]. Slatina se află la altitudinea de 167, 49 m. deasupra nivelului mării[29].

Marca județului Olt este un turn[30].

În 1698, Ilie era pârcălab [primarul în Evul mediu] de Slatina[31]. În 1723, Iane și Pantazi erau vel [mari] căpitani de Slatina[32].

În 1752, într-un hrisov al lui Grigore Vodă Ghica I, se vorbește despre viile de pe Dealul Slatinei[33].

Într-un act din 1797 se amintește de Biserica Maicii Domnului din Slatina[34].

Nicolae Iorga vizitează Slatina în 1904[35].

La 1863 exista în Slatina hanul lui Sisilică cât și heleșteul lui Pârvan[36].

Există și un cimitir evreiesc în Slatina[37].

După statistica oficială, pe baza recensământului din 1899, populația orașului Slatina era de 8.028 locuitori[38]. Dintre care 4.563 erau bărbați și 3.465 femei[39]. Peste 70 de ani erau 41 de bărbați și 42 de femei[40].

Alături de români, în Slatina erau, la sfârșitul secolului al 19-lea, și evrei, bulgari, sârbi, nemți, greci[41].

Potrivit aceleiași statistici din 1899, în Slatina erau 4.537 de bărbați și 3254 de femei de credință ortodoxă. Catolici: 92 de bărbați și 91 de femei. Mahomedani: 7 bărbați și 7 femei. Mozaici: 106 bărbați și 113 femei. Și un bărbat: de altă religie. Nu ni se spune de care[42]

Tot în 1899, 2.212 bărbați și 1.088 femei știau carte în Slatina, pe când 2.351 bărbați și 2.377 femei nu știau[43].

La începutul secolului al 20-lea, în Slatina existau 1.276 de case, învelite cu tablă, șindrilă sau țiglă, multe având două etaje și doar una având trei[44].

Casele boierești erau adevărate cetăți[45] și fiecare avea câte o Biserică[46].

În 1530 trăia în Slatina judecătorul Vintilă, care va ajunge domn[47] între 1532-1534[48].

În toamna lui 1886, regele Carol I a fost în Slatina[49].

Orașul a fost afectat de ciuma în anii 1737, 1744-1748, 1758-1761, 1761-1763, 1770-1774, 1792-1793, 1795, 1813, 1828-1830[50].

Între 1776-1783 populația Slatinei a suferit din cauza lăcustelor, a secetei, a pietrei, a bolilor de vite[51].

Ani de foamete din cauza iernilor lungi: 1458, 1603, 1709, 1813, 1871[52]. Ani de foamete din cauza secetei: 1784, 1788, 1809, 1866, 1899[53].

Incendii mari: 30 martie 1793[54] și 1833. În 1833 „orașul arde aproape jumătate”[55].

Mari cutremure: 6 octombrie 1802 (a ținut 4 minute), 11 ianuarie 1838 (două minute și jumătate), 1904, 1906, 1908[56].

Celor din Slatina li se mai spune și găvăuneni, pentru că orașul e situat într-o văgăună[57].

În 1503, Slatina avea relații comerciale cu Brașovul[58].

Iosif Gardo a fost primar al orașului în 1871[59].

Pe când se scria cartea, în Slatina erau 4 Mănăstiri și 7 Biserici ortodoxe[60].

Mănăstirea Clocociov are hramul Sfântul Arhanghel Mihail și e făcută de jupân Diicu, care era vel agă la 1645[61].

Biserica Ionașcu e catedrala orașului[62]. Fiind construită de Ionașcu Cupeț în anul 1782, în timpul domniei lui Alexandru Ipsilanti[63].

La 1763 exista o școală la o mănăstire ortodoxă din Slatina[64].

Mitropolitul primat Ghenadie Petrescu avea case în Slatina[65].


[1] N. Al Mironescu, O descîntătoare din Hangu (Influențe cărturărești în practica descîntecelor), în Revista de Folclor, anul III, nr. 3, București, 1958, p. 53-54.

[2] Idem, p. 53.

[3] Ibidem.

[4] Idem, p. 53, n. 1.

[5] Idem, p. 53.

[6] Ibidem.

[7] Idem, p. 53, n. 3.

[8] Idem, p. 53, n. 4.

[9] Idem, p. 53.

[10] Idem, p. 54.

[11] Ibidem.

[12] Idem, p. 54, n. 5.

[13] Idem, p. 54, n. 6.

[14] Idem, p. 54.

[16] Smaranda Vultur și Adrian Onică (editori), Memoria salvată II. Cine salvează o viață salvează o lume întreagă, Ed. Universității de Vest, Timișoara, 2009, p. 15.

[17] Idem, p. 22.

[18] Idem, p. 18.

[19] Idem, p. 24-25.

[20] G.[eorge] Poboran (directorul Scoalei de băeți No. 1 Ionașcu din Slatina), Istoria orașului Slatina, edițiunea II, Tipografia de Lux Costica[ă] Constantinescu & Fiu, Slatina, 1909 [1908], 507 p.

[21] Idem, p. 16.

[22] Ibidem.

[23] Idem, p. 19.

[24] Idem, p. 20.

[25] Idem, p. 21.

[26] Ibidem.

[27] Idem, p. 44.

[28] Idem, p. 45.

[29] Idem, p. 47.

[30] Idem, p. 50.

[31] Idem, p. 58.

[32] Idem, p. 59.

[33] Idem, p. 60.

[34] Ibidem.

[35] Idem, p. 118.

[36] Idem, p. 121.

[37] Idem, p. 125.

[38] Idem, p. 129.

[39] Ibidem.

[40] Ibidem.

[41] Ibidem.

[42] Ibidem.

[43] Ibidem.

[44] Idem, p. 130.

[45] Ibidem.

[46] Idem, p. 131.

[47] Idem, p. 136.

[49] Idem, p. 158.

[50] Idem, p. 164-165.

[51] Idem, p. 165.

[52] Idem, p. 169-170.

[53] Idem, p. 170.

[54] Idem, p. 172.

[55] Idem, p. 176.

[56] Ibidem.

[57] Idem, p. 179.

[58] Idem, p. 231.

[59] Idem, p. 312.

[60] Idem, p. 329.

[61] Ibidem.

[62] Idem, p. 364.

[63] Ibidem.

[64] Idem, p. 374.

[65] Idem, p. 496.

Emil Botta: masca de histrion [15]

Iluminarea nopții sau clarul nopții sunt cântate în poemele: Veniți, adieri și Mozart.

Din nou, unui peisaj vesperal i se imprimă semnificații alegorice, biblice: „Treacă paharul acesta,/ potirul amurgului plin de otrave!” (Veniți, adieri).

Înserarea este aici un ceas al conștientizării a cât de încărcată a devenit conștiința de lungul zilei sau al zilelor.

De aceea e un pahar cu otravă.

Noaptea e timpul reculegerii, al avântării dorului de nemurire, în care se scutură de praful cotidianității:

Iluminare și noapte! Un înger își trece
aureolele de pe un umăr pe altul.
Se preoțește verdele codru
Și prin frunzime se arată înaltul.

Veniți, adieri negrăit de blânde,
în ale visărilor crenge și lunce! /…/

Oh, sufletul mi-e plin și ars de dor…
El noaptea se îmbată cu himere,
visându-se nemuritor
pierdut printre clare sidere.

În celălalt poem:

Claritate a nopții! Liră
pe care se întrec maeștrii îngeri!

Florile toate se inspiră,
în ora de muzică,
ascultând, fredonând.

Claritate a nopții! Undă
Tremurătoare ce mă poartă…

Se desprinde din aceste versuri un sentiment de taină universală, în asentimentul lui Blaga și al tradiționaliștilor mai mult, dincolo de unda specifică de neliniște sau de atmosfera mai stranie.

Și gândul la moarte este exprimat într-un mod apropiat de stilul care l-a făcut inconfundabil pe Lucian Blaga:

„Dragă mi-e libertatea/ de a visa în lan /… de a visa moartea, de a mi-o imagina/ ca un desfrâu./ An cu an,/ clipă cu clipă va crește,/ mă va cuceri./ Tot cuprinsul, întregul, tâlhărește,/ regiunile acestea singuratece,/ cad în mâinile morții sălbatece” (Fericirile).

În poemul Dă-mi freamătul, cerul înstelat al nopții îi pare o risipă de lacrimi („Risipa-ți de lacrime o cer”), viziune inspirată tot din Eminescu (Călin Nebunul sau Călin (file din poveste)):

Stele rare din tărie cad ca picuri de argint,
Şi seninul cer albastru mândru lacrimile-l prind;
Dar dacă ar cădea toate, el rămâne trist şi gol,
N-ai putea sa faci cu ochii înălţimilor ocol.

(Călin (file din poveste))

*

E frumos pe când din cerul plin de-o sântă bogăție
Cade-o lacrimă frumoasă în adâncă vecinicie /…/
Stea ce cade taie lumea ca o lacrimă de-argint,
Pe seninul cer albastru frumos lacrimile-l prind…

(Călin Nebunul)

Din Eminescu s-a hrănit toată poezia noastră modernă. Pare-se însă că Botta e un fervent consumator de poezie și de viziuni eminesciene, pe care le resemantizează în propriile versuri.

Tot aici, „moartea cea grea” este „minunăția” pe care o așteaptă: „Și vântul a jale când s-o tângui,/ duiosu-ți păr când l-o clătina,/ ah, moarte, nu mă ocoli,/ arată-mi-te, stea!”.

Conjugând eminescianismul (freamătul pădurii și lacrimile stelare) cu balada populară, intenția poetului era probabil să ajungă la un fel de esență a românismului.

Doar că astfel de juxtapuneri poetice, preluate de ideologii comunismului, vor deveni, peste nici un deceniu, exerciții facile în procesul de construire a unei…poezii socialiste.

Bineînțeles, comuniștii nu erau atenți la subtilități și poezia lor militantă va fi în speță o parodie grotescă a poeziei și a intențiilor predecesorilor.

Totuși, nimic nu îi va împiedica, pe cei ce vor încerca să conceapă noua literatură socialistă, să se inspire copios tocmai din ceea ce susțineau că detestă.

Adică din tendințele manifestate anterior la Gândirea sau de către poeții tradiționaliști în general.

Și acest lucru este de înțeles, pentru că poezia populară oferea un model eroic, dar și prozodic ușor de adaptat de către comuniști. Fapt care le-a convenit de minune.

Iar modul acesta – cam forțat și doctrinar la rândul lui – de a asocia tipare lirice a căror substanță poetică e totuși greu de conjugat, așa cum face Botta mai sus, le-a oferit alt model comuniștilor, pe care aceștia l-au exploatat masiv. Cu exagerările grotești de rigoare.

Cam același lucru se poate afirma și despre poemul La moartea lui Paul Popescu.

Botta îl intertextualizează aici pe Miron Costin: „Spun cuvintele din bătrâni/ că viețile stau în clipita ochiului /…/ și zilele omului sunt bătăi delicate de pleoapă,/ și totul, odată, se curmă”.

Dar exagerează apăsând pe coarda lirismului patriotic până la o exaltare cam deșănțată:

Paule, Paule,
ferice de tine, viteazule,
te aud în adierile frunzei și-n munți,
în izvoarele patriei te aud,
dar ce spui a traduce nu-s vrednic
fiindcă nu cunosc
vorbirea exaltată a îngerilor.

Pământul spune: „Luați, mâncați!”
Și mușcat-ai țărâna,
și acum știi ce dulce-i
glia României,
dulce ca o zimă dospită în miere,
turta din miere și fiere a tatălui nostru
care ești în ceruri, Bălcescu.

Poezia patriotică din epoca socialistă va musti de astfel de formulări.

Inclusiv aluziile religioase blasfemice vor fi împrumutate de noua direcție căreia, de asemenea, îi convenea blasfemia.

Nu ofer exemple în acest sens, dar cine dorește să le caute, le va găsi.

Iarbă și piatră

iarba si piatra

Închipuirea de sine e ca iarba…trece repede.

Cei care încearcă să se eternizeze pe pământ…își fac lucruri din piatră, durabile…

Numai că pe ele le moștenesc cei care n-au depus nicio sudoare pentru ca să le ridice.

Fobia nu există

Fobia nu exista

…decât pe pereți și în mintea celor care își publicitează decadența.

Nu ne e frică de oameni cu devianțe sexuale ci situația lor ne indispune…ne dezamăgește…ne îndurerează…pentru că nu acceptăm relațiile nefirești între oameni.

Capitalismul și viața

capitalismul si viata

De la avion

de la avion

Femeia venea din Italia, de la avion…și de frica hoților de la bagaje a îmbrăcat geamantanul în folie.

O idee bună!

De aceea am și fotografiat bagajul ei, ca să înțelegeți cum trebuie să faceți în atare situație…

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

istanbul escort istanbul escort istanbul escort