Istorie 4. 5

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

 *

Istoria începe

de oriunde o privești

(vol. 4)

***

Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a.

***

Tolstoi calcă pe urmele lui Soloviov și pe 16 decembrie 1888, la Moscova, scrie: „Cărțile Bibliei și Evangheliile sunt mai proaste decât ar fi putut să fie. Apostolii și Biblia au introdus confuzie [în mintea oamenilor]. Și totul rezidă doar în asta”[1].

Pe 22 decembrie 1888 n-a putut să doarmă toată noaptea din cauza durerii de ficat[2].

Pe 11 ianuarie 1889 spune că a citit „Biblia mormonilor și Viața lui [Joseph] Smith, și m-am îngrozit. Într-adevăr, religia, religia propriu-zisă, este o creație a înșelăciunii, a minciunii cu scop generos. Ilustrarea acestui lucru e evidentă, extremă, în înșelăciune: Viața lui Smith; dar la fel și în celelalte religii (religiile propriu-zise), numai că în diferite grade”[3].

Pe 13 ianuarie 1889 arată că a fost impresionat de cele două scrieri mormone și ajunge la concluzia nefastă, cum că religia e formată din „născociri conștiente”[4]. Dar nu unele „reci” ci născociri „poetice și entuziaste”[5].

Îl pune pe Sfântul Pavel în categoria lui Mahomed: „născocirea aceasta există la Mahomed și la Pavel”[6].

Iar născocire el numește religia. Însă, din câte ne lasă să înțelegem, Tolstoi se referă, mai degrabă, la vederea mistică/ extaz decât la religie. Pentru că Sfântul Pavel nu a creat religie dar a avut vederi mistice. Pe când Mahomed a creat o falsă religie bazată pe o falsă descoperire.

Și Tolstoi continuă: „La Hristos nu e [ideea de religie]. Ea i-a fost lipită. De altfel, din El nici nu s-ar fi făcut o religie, dacă n-ar fi fost născocirea învierii, iar principalul născocitor e Pavel”[7].

Așadar Tolstoi îl acuză pe Sfântul Pavel că „a inventat” Învierea Domnului și, totodată, că „a făcut” din Creștinism o religie.

Pe 11 martie 1889 își notează că a citit Învățătura celor XII Apostoli a lui Soloviov[8]. După care spune: „Cât de inutile sunt cugetările savante!”[9].

Pe 17 martie 1889, după ce sparge lemne dimineața devreme…a citit Cehov, despre care spune că „nu e bun, e mărunt”[10].

Pe 5 aprilie 1889 scria la Sonata Kreutzer[11].

Visul cu luarea în armată[12]. Dureri de picioare[13]. De Sfântul Ilie s-a dus să se scalde[14]. Pe 24 iulie 1889 încă scria la Sonata Kreutzer[15].

Pe 10 august 1889 ară „până noaptea târziu”[16]. Pe 16 august 1889 citește opiniile lui Schopenhauer despre artă[17].

Pe 21 septembrie 1889 trăiește o depresie. Vrea să moară[18].  În ziua de 29 septembrie 1889, dimineața, s-a gândit la faptul că sunt „îngrozitori…oamenii care duc o viață animalică, deși au darul gândirii și al cuvântului”[19].

Pe 1 octombrie 1889 coase cizme[20]. Bea cafea[21]. Începe anul 1890 cu corectura făcută textului comediei Roadele învățăturii[22].

Pe 21 august 1890 citește drama Rosmersholm a lui Ibsen[23]. Dureri în capul pieptului[24].

Pe 22 noiembrie 1890 considera că Biserica nu îi ajută pe oameni să se mântuiască: „Biserica este perdeaua care ascunde poarta salvării, deschisă de Hristos. Oamenii care n-o văd se zbat ca disperații”[25].

În timp ce familia făcea bradul de Nașterea Domnului, Tolstoi îl citea pe Renan, pe care îl găsea „remarcabil de inteligent”. 25 decembrie 1890[26].

Din p. 452 deducem că autorul știa și limba engleză.

Îl citește pe Diderot[27]. Pe 6 iunie 1891 a ajuns la concluzia că „femeia nu crede în rațiune”[28].

Pe 5 mai 1893: „teribil când te gândești că n-am mai scris din 6 noiembrie 1892, deci de o jumătate de an fără o zi”[29]. Se referă la faptul că nu a mai scris aici, în Jurnal, pentru că atunci scria la cap. 12 din tratatul Împărăția lui Dumnezeu se află în voi[30].

Pe 5 octombrie 1893 ajunge la concluzia că „știința este o introducere în pușcăriologie”[31] și că există „două feluri de inteligențe: o inteligență logică, egoistă, îngustă, lungă, și alta – delicată, compătimitoare, largă, scurtă”[32].

Pe 11 iulie 1894 scria după 4 zile de boală[33]. Împlinea 66 de ani în ziua de 28 august 1894[34].

Pe 27 martie 1895, la Moscova, își începea însemnările zilei cu mărturisirea: „dragostea de Dumnezeu nu mă părăsește”[35]. Însă în aceeași zi își începe ciorna testamentului său. Dorește să fie îngropat acolo unde va muri, „în cel mai ieftin cimitir” și „în cel mai ieftin coșciug”[36].

Fără flori, coroane și discursuri la înmormântarea sa[37]. „Dacă se poate, fără preot și fără prohodire. Dar dacă acest lucru le e penibil celor care mă vor înmormânta, atunci fie, să mă înmormânteze după datină, cu slujbă, dar cât mai ieftin și mai simplu”[38].

Dorea ca jurnalele lui din viața de burlac „să fie distruse”[39]…dar noi tocmai le-am citit. Iar în ceea ce privește „restul” scrierilor sale, „îi rog pe cei ce se vor ocupa de trierea lor, să nu publice totul, ci doar ceea ce poate fi folositor oamenilor”[40].

Bolnav de friguri[41]. Pe 13 iunie 1895: „fierea îmi umple stomacul și-mi provoacă greață”[42]. „Tuse și guturai foarte violent”: 8 septembrie 1895[43].

Pe 23 septembrie 1895 împlinea 33 de ani de căsnicie[44]. Volumul 1 se încheie cu însemnarea din 24 decembrie 1895, Tolstoi fiind la Moscova.