Istorie 4. 6

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

 *

Istoria începe

de oriunde o privești

(vol. 4)

***

Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a.

***

Volumul al 2-lea începe în ziua de 23 ianuarie 1896[1]. Pe 27 februarie 1896, Tolstoi considera arta „una din manifestările vieții spirituale a omului”[2].

Despre Marx și capitalismul care te învață „invidia, lăcomia, egoismul”[3].

„Principalul țel al artei…e acela de a scoate la iveală, de a spune adevărul despre sufletul omului, de a spune taine care nu pot fi cuprinse în simple cuvinte. […] [Pentru că] arta e un microscop care-l conduce pe artist la tainele propriului său suflet și le arată oamenilor aceste taine comune tuturor”[4].

Pe 28 mai 1896 își notează faptul că toate marile talente, ca Goethe, Shakespeare, Beethoven, Michelangelo „au produs, pe lângă lucruri minunate, nu doar lucruri mediocre, ci și respingătoare”[5]. Și își motivează opinia în acest fel: „Artiștii mediocri produc pe măsură mediocritate, și niciodată ceva cu totul respingător. Geniile recunoscute însă produc fie într-adevăr opere mărețe, fie o totală mizerie”[6].

„Minciuna față de tine însuți este întotdeauna o denaturare a adevărului, o dare înapoi de la cerințele vieții”[7]. Însemnare din 30 iulie 1896[8].

Pe 20 decembrie 1896 considera muzica bisericească drept lucru bun, pentru că „a fost accesibilă maselor. Incontestabil bun e numai ceea ce este accesibil tuturor”[9].

Pe când în ultima însemnare din 1896, făcută în ziua de 26 decembrie, autorul mărturisea: „am înțeles poziția mea filială față de Dumnezeu – fraternitatea și relația față de întreaga lume s-a schimbat”[10].

Pe 5 ianuarie 1897 scrie: „diavolul nu mă părăsește”[11].

„Somnul după muncă e folositor, necesar”[12].

Pe 25 februarie 1897 citește din Aristotel[13]. Pe când în luna mai a aceluiași an: „am șters, am ars ceea ce am scris la mânie”[14].

Pe 29 aprilie 1898 citește din Boccaccio[15].

Pe 17 iulie 1898 citește din Dobrotoliubie[16], adică din Filocalia rusească.

De unde își notează, pe scurt: „intențiile duc la visuri, visurile la pasiuni, pasiunile la diavoli”[17].

Pe 3 august 1898 vorbește despre două greșeli fundamentale ale marxiștilor[18].

Prima: „greșeala marxiștilor (și nu numai a lor, ci a întregii școli materialiste) constă în faptul că ei nu văd că viața oamenilor e pusă în mișcare de creșterea conștiinței, de mișcarea religiei…și nu de cauzele economice”[19].

A doua: „principala carență de gândire, greșeală, a teoriei lui Marx e presupunerea potrivit căreia capitalurile vor trece din mâinile persoanelor particulare în mâinile guvernului și, de la guvernul reprezentând poporul, în mâinile muncitorilor.

Guvernul nu reprezintă poporul, ci e constituit din aceleași persoane particulare, care au puterea, întrucâtva deosebite de capitaliști, dar parțial coincizând cu ele.

De aceea guvernul nu va preda niciodată muncitorilor capitalul. Că guvernul reprezintă poporul e o ficțiune, o înșelăciune. Dacă ar exista o asemenea orânduire, în care guvernul să exprime într-adevăr voința poporului, atunci un asemenea guvern n-ar mai avea nevoie de violență, n-ar mai fi nevoie de guvern în sensul puterii”[20].

Tot pe 3 august 1898, Tolstoi nega Dumnezeul revelației: „Eu susțin că Dumnezeul, Care a creat lumea în șase zile și Și-a trimis Fiul, și chiar și acest Fiu – nu e Dumnezeu, dar că Dumnezeu este ceea ce e unic, acel Bine suprem, principalul a tot și a toate; împotriva mea se spune că Îl neg pe Dumnezeu”[21].

„Arta e o activitate contagioasă, și cu cât e arta mai contagioasă, cu atât e ea mai bună”[22].

Pe 2 noiembrie 1898 scria la Învierea[23].

Pe 14 noiembrie 1898 considera închinarea la Sfintele Icoane drept „o înșelare”[24].

Și tot în aceeași zi, considera că singura raportarea a lui Dumnezeu la noi e la nivelul conștiinței: „Dumnezeu Se manifestă în noi prin conștiință. Câtă vreme nu e conștiință, nu e Dumnezeu. Doar conștiința îți dă posibilitatea binelui, a abstinenței, a slujirii, a sacrificiului”[25].

Referindu-se la moarte, autorul spune că ea este „o schimbare a conștiinței, schimbarea faptului că eu pot să fiu conștient de sine. De aceea, teama de moarte e o superstiție îngrozitoare. Moartea este un eveniment fericit, aflat la sfârșitul fiecărei vieți”[26]. Numai că lucrurile stau altfel: e fericit doar cel care vede că merge spre Împărăția lui Dumnezeu.

Pe 2 ianuarie 1899 arta e ca sosul la mâncare[27]. Pe 20 decembrie 1899 se declară „pregătit de moarte”[28]. În ziua de 1 ianuarie 1900 vorbește despre „tramvaiul cu cai”[29].

Pe 13 martie 1900[30] vorbește despre virginitate: „Dacă femeile ar înțelege întreaga frumusețe a virginității, măsura în care ea provoacă oamenilor sentimente mai bune, ele și-ar păstra-o mai des. Dar așa, asiști fără încetare fie la îngrozitoarea degradare a neprihănirii în poftele grosolane, cu toată minciuna îndrăgostirii prostești, fie la remușcarea față de propria înălțare și frumusețe”[31].

Pe 31 martie 1901, fiind la Moscova, lucrează la răspunsul către Sinodul Bisericii[32].

Pe 8 martie 1902 amintește de Bielinski și de Gogol[33].

Pe 20 septembrie 1902 își notează, că oamenii Bisericii, după ce au corupt Biserica, acum vor să corupă știința[34].

În ziua de 14 martie 1903 ne spune că a citit Opinions socialistes a lui Anatole France[35] iar pe 19 iunie 1903 că a recitit pe Francisc de Assisi[36].

Pe 6 iunie 1905 vorbește despre diferența dintre el și Rousseau: „Sunt comparat cu Rousseau. Lui Rousseau îi datorez multe și-l iubesc, dar e o mare deosebite [între noi doi]. Deosebirea e că Rousseau neagă orice civilizație, pe când eu o neg pe cea pseudocreștină. Ceea ce se cheamă civilizație este dezvoltarea omenirii. Dezvoltarea e necesară, nu poți spune despre ea că e bună sau rea. Ea este – în ea constă viața. Ca și creșterea unui copac. Dar cioturile sau forțele vieții care se dezvoltă în ciot, nu-s bune, sunt dăunătoare, dacă ele absorb toată forța creșterii. Așa se întâmplă cu pseudocivilizația noastră”[37].

Pe 2 februarie 1906 citește Kant[38]. Pe 8 august 1907 amintește de Darwin[39]. Pe 10 iunie 1908 își aduce aminte de mama lui, „care a rămas pentru mine un sfânt ideal”[40].

Însă, după ce se termină filele de jurnal ale anului 1908, de la p. 257 încep filele jurnalului secret din 1908. Și aici vorbește despre „murdăria îngrozitoare a masturbării”[41] și despre desfrâul în casele de toleranță din timpul adolescenței[42].

Pe 22 ianuarie 1909 spune că pentru el Sfânta Euharistie este „o renegare a sufletului, a binelui, a învățăturii lui Hristos, a lui Dumnezeu”[43]. De aceea nu dorește să fie împărtășit și nici înmormântat cu vreun „fel de așa-zisă slujbă religioasă, ci doar să-mi fie corpul îngropat în pământ, ca să nu pută”[44].

Pe 5 martie 1909 citește din Gogol și afirmă: „Gogol e un talent uriaș, o inimă minunată și o minte firavă, adică timidă, lipsită de curaj”[45].

Pe 9 noiembrie 1909 a citit din Gorki și a înțeles că are o cunoaștere a poporului de rând și „o limbă minunată”[46] dar, totodată, că are „o stimă de sclav față de știință”[47].

Pe 23 noiembrie 1901, Tolstoi afirmă că Gorki „e un scriitor dăunător” ca și Nietzsche[48]. Și în aceeași zi autorul mărturisește: „dragostea de Dumnezeu mi se pare întotdeauna de prisos, incomparabilă cu dragostea de aproape[le]”[49]. Motivația lui: dragostea de aproapele e „clară”, pe când dragostea de Dumnezeu ar fi „foarte neclară”[50]. Însă e „foarte neclară” când nu Îl iubești nici pe Dumnezeu și nici pe aproapele. Pentru că numai dragostea de Dumnezeu naște dragostea de aproapele.

Pe 25 noiembrie 1909 își notează că a citit din Dostoievski[51]. E pentru prima dată când găsesc vreo referire la Dostoievski.

Pe 30 noiembrie 1909: „prostia omenească mă îngrozește din ce în ce mai mult”[52].

Pe 24 decembrie 1909, seara, a citit din Epictet[53].

Pe 2 martie 1910 amintește de Șestov iar pe 6 martie 1910 de Bulgakov[54].

În ziua de 13 aprilie 1910 își mărturisește dragostea de Dumnezeu: „Să-mi ajute, să-mi ajute Cel care e în mine și e în toate și Care există și Căruia mă rog și-L iubesc. Da. Îl iubesc. Acum plâng, iubindu-L. Foarte mult”[55].

Pe 15 septembrie 1910 își notează: „maternitatea nu este pentru femeie chemarea supremă”[56].

De la p. 379 începe Jurnal numai pentru mine, care are însemnări din 1910. Ultima însemnare a vol. 2 și a întregului Jurnal e din 29 octombrie 1910[57].

*

Din Tabelul cronologic care începe în p. 395, aflăm că mama scriitorului, Maria Nikolaievna Volkonskaia, s-a născut pe 10 noiembrie 1790 iar tatăl său, Nikolai Ilici Tolstoi, pe 26 iunie 1794[58].

Autorul, Lev Nikolaievici Tolstoi, se naște pe 28 august 1828, la Iasnaia Poliana, în gubernia Tula[59].

În noiembrie 1852, Tolstoi scrie poezie[60].

Pe 9 octombrie 1855 îi scrie Turgheniev pentru prima oară, așa începând relația dintre cei doi[61].

Pe 9 februarie 1857 era la Paris[62]. În iulie 1857 vizitează Germania[63].

În decembrie 1870 studia limba greacă[64]. În ianuarie-aprilie 1872 citește cărți de fizică și astronomie[65]. Pe 9 noiembrie 1873 moare fiul său, Piotr[66].

Pe 20 februarie 1875 moare fiul său, Nikolai[67].

În martie 1876 citește din Pascal[68].

În zilele de 25-27 iulie 1877, împreună cu N. N. Strahov, vizitează Mănăstirea Optina[69].

Pe 20 decembrie 1879 se naște Mihail, cel de-al 7-lea fiu al lui Tolstoi[70]. Pe 31 octombrie 1881 se naște al 8-lea său fiu, Aleksei[71].

Din 8 octombrie 1882 familia sa se stabilește la Moscova[72].

Pe 18 iunie 1884 se naște fiica lui, Aleksandra[73].

În ziua de 23 februarie 1895 moare fiul său, Ivan. Avea numai 7 ani[74].

Pe 8-9 august 1895, Cehov îl vizitează pentru prima oară[75].

Pe 25-26 februarie 1901, „știrea privind excomunicarea lui Tolstoi [de către Biserica Ortodoxă Rusă] provoacă manifestații de simpatie la adresa scriitorului în piețele și pe străzile Moscovei”[76].

Pe 2 martie 1910 e vizitat de Lev Șestov[77].

Pe 28 august 1910 împlinea 82 de ani[78].

Pe 6 noiembrie 1910 lui Tolstoi îi slăbește inima la ora două noaptea. Ultimele sale cuvinte: „Adevărul…Iubesc multe…Ei cum [variantă: Ei toți…]”[79].

Pe 7 noiembrie 1910, tot noaptea, are un nou atac de cord. I se administrează morfină[80].

Și moare la 6 și 5 minute, fără conștiență, în dimineața zilei de 8 noiembrie 1910[81].

Tolstoi a murit fără să se împace cu Biserica Ortodoxă[82].

Pe 8 noiembrie 1910 sicriul său e dus la Iasnaia Poliana și pe 9 noiembrie 1910, la ora 15, e înhumat în pădurea Zakaz, „în locul dorit de el”[83].