Zi: 11 august 2013

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

 *

Istoria începe

de oriunde o privești

(vol. 4)

***

Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a.

***

8. Pe front și în prizonierat cu George Topârceanu

Topârceanu a editat Amintiri din Turtucaia. Pentru cei ce s-au mai întors și pentru familiile celor cari au pierit în 1918[1].

Și în amintirile sale începe prin a vorbi despre „lagărul întărit” de la Turtucaia[2].

Infanteriștii erau cu toții „rezerviști sau milițieni…în cea mai mare parte oameni trecuți de patruzeci de ani”[3].

„Mieluș țiganul” fusese luat în armată la 6 zile după ce se însurase[4].

Greierii dădeau concert „în pizzicato…ca mii de viori mărunte, risipite prin iarbă. Un murmur discret și cristalin tremura sub fiecare floare”[5].

Însă, pe când „noaptea era de păcură”[6], s-a auzit prima „bubuitură scurtă, înfundată”[7]. Începuse războiul[8]…Văd în depărtare cum oamenii își părăsesc satul incendiat[9].

„Războiul modern” e războiul în care „oamenii se bat cu mașinile – e o concurență de răbdare”[10].

Ce se întâmpla când oamenii intrau în panică: „Era un țipăt sfâșietor, vaiete de oameni în agonie, gemete de piepturi strivite sub cizme, de oameni cu capul zdrobit sub călcâie, de schilozi cu rana sângerândă, în neputința de a se apăra”[11].

Sângele gâlgâia din piciorul lui rănit[12].

Mieluș moare din cauza unui obuz bulgăresc: „intestinele îi atârnau pe jos…[și] cu mâinile tremurânde, el încerca să le adune, să le vâre la loc”[13].

Topârceanu, deși știa să înoate, n-a avut curaj să treacă Dunărea înot, așa cum o făceau cei din jurul lui, în speranța de a scăpa cu viață[14].

Autorul a făcut însemnările la doi ani după evenimentele trăite pe front[15].

„Înfrângerea de la Turtucaia, oricât de dureroasă, nu poate avea nicio semnificație în privința însușirilor neamului nostru, care și-a făcut proba de-a lungul veacurilor”[16].

*

Topârceanu a publicat Pirin-Planina. Episoduri tragice și comice din captivitate în 1937, la editura Naționala-Ciornei S. A.[17].

E vorba despre captivitatea sa în Bulgaria[18].

Gloanțele șuieră pe lângă el. „Trăim ceasul nesigur dintre două hotare, când vremea însăși parcă s-a oprit în loc, rotindu-se ca apa într-o bulboană”[19].

Bulgarii iau prizonieri „peste 25 de mii de plugari români” după înfrângerea de la Turtucaia[20].

Românii captivi „merg…cu ochii în pământ”, având pe fețele lor „aceeași resemnare mocnită”[21].

Îi duc pe jos în Bulgaria: „drumuri lungi în soare, subt arșița verii pe sfârșite”[22].

Pe jos…și 4 zile nu le-au dat nimic de mâncare[23].  Îi oprea și de la apă[24].

Printre românii captivi erau și răniți[25].

În pădurea de la Balbunar, captivii români au fost jefuiți de bulgarii care conduceau convoiul[26].

Românii captivi ajung la Razgrad[27]. Erau „slabi, murdari, hămesiți, cu fața suptă și cu ochii sticloși, ca de pe altă lume, toți calcă târâș, fără să privească în laturi”[28].

Sunt duși la marginea orașului și lăsați în soare[29].

Primesc, în sfârșit, câte o pâine[30]. Dar cei care îi conduc îi pradă de mantale[31]. Cu mantalele prizonierilor români își cumpără băutură[32].

Sunt urcați într-un tren[33] și ajung la Sofia[34].

Femeia din vagonul de lux. I-a aruncat inelul la picioare[35]. L-a luat, „m-a gratificat de departe cu un zâmbet – și mâna ei albă mi-a făcut un semn prietenesc de despărțire, cu mănușa”[36].

Se întâlnesc cu prizonieri francezi, „prinși pe frontul de la Salonic”[37].

Despre Macedonia: p. 117-118.

Prizonierii români au fost aduși ca să lucreze la o linie de cale ferată, făcută sub comandă germană[38].

Autorul începe să învețe limba bulgară[39]. Termină sectorul de cale ferată[40]. Convoiul se pune din nou în mișcare[41], bea o cafea într-un oraș[42], ajung la Pirin-Planina[43].

Capra mâncată la lumina focului[44]. Pinul bora, „cu lemnul îmbibat tare de rășină parfumată”[45].

Părăsește lagărul[46]. O noapte cu Caliopi[47]. Ajunge la Sofia cu trenul[48].

20 de zile, pe timpul iernii, stă într-o fabrică de zahăr[49]. Se îmbolnăvește și ajunge la spital[50]. La un spital din Sofia, „instalat într-un hotel”[51].

Priveghează în noaptea de Înviere în jurul unui foc[52]. Cântă Hristos a înviat[53]…

Zărește „o siluetă gingașă de fată”[54]. Se privesc amândoi prin binoclu și își fac semne cu batista[55].

Mănâncă în casă bulgărească de Anul Nou[56].

Ajunge cu trenul la Rusciuk[57]. E lângă apa Dunării. O noapte fără stele. Și aude, în Giurgiu, lătratul câinilor[58]…