Zi: 12 august 2013

Iubiții mei,

în postul acesta și în toată viața noastră ne-am apropiat de Maica lui Dumnezeu cu sfială și cu delicatețe de suflet.

Ne-am apropiat cu lăuntrul nostru, în rugăciune, de simțirea duhovnicească a Prea Curatei Maici a lui Dumnezeu.

Pentru că așa se cuvine să ne apropiem de cea mai cinstită și mai mărită Sfântă a lui Dumnezeu.

De cea care s-a făcut locaș al Stăpânului și scară pe Care S-a coborât la noi Fiul lui Dumnezeu.

Pentru că Maica lui Dumnezeu dorește să ne învețe maternitatea sa, relația sa de mare iubire cu Fiul ei și cu Dumnezeul nostru, modul în care ea se roagă pentru noi, modul în care Sfinții stau în fața Prea Sfintei Treimi.

De aceea, spre exemplu, Sfântul Maxim Cavsocalivitul (care a trăit în secolul al 14-lea) a primit de la Maica lui Dumnezeu putere asupra demonilor și a fost întărit de ea cu pâine cerească. Dar totodată a mirosit bună mireasmă datorită venirii Maicii Domnului la el și s-a umplut de bucurie și veselie negrăită.

De unde vedem măreția duhovnicească, plină de bucurie, de delicatețe dumnezeiască, pe care o revarsă în viața Bisericii prezența îndumnezeită a Maicii lui Dumnezeu.

Căci noi o cinstim ca vie pe cea vie, al cărei trup nu a mai fost găsit în mormânt, pentru că a fost ridicat la cer de Fiul ei.

De unde relația continuă, neîntreruptă dintre Fiu și Maică, Maica fiind întotdeauna ascultătoare Fiului ei.

Pentru că ascultarea ei e învățată de la Cel care S-a arătat întru toate ascultător Tatălui Său.

Sfintele sale Icoane, cele în care Maica lui Dumnezeu ne descoperă prezența sa duhovnicească, sunt chemări spre Dumnezeu.

Sunt chemări spre a trăi pe viu prezența lui Dumnezeu în persoana Maicii Domnului.

Și Maica lui Dumnezeu, prin Icoanele ei care zboară sau plâng, zâmbesc sau privesc cu profunzime în sufletul nostru, ne învață să ne comportăm în mod complex în viața noastră de evlavie.

Dacă Portărița zboară e pentru ca noi să alergăm pe apă după ea.

Să nu credem că e de ajuns doar să ne rugăm în fața ei…ci trebuie să ne și nevoim a-i căuta voia.

Dacă Maica Domnului plânge într-o anume icoană a ei nu trebuie să credem că plânge doar de bucurie…ci și pentru păcatele noastre.

Iar dacă ne zâmbește într-o anume zi dintr-o icoană a ei sau din alta ne privește cu mustrare…e pentru ca să înțelegem cu ce delicatețe dorește Maica lui Dumnezeu să ne învețe evlavia curată, duhovnicească a vieții cu Dumnezeu.

Însă evlavia curată nu își permite diminutivări cu Maica Domnului și nici iconizări ale persoanei sale de o factură folclorică.

„Măicuță” cred că e un apelativ neserios, pentru că vine dintr-o intimitate cu ea prea…îndrăzneață. Un fel de tragere de șireturi cu Stăpâna lumii.

Pentru că Biserica vorbește despre Născătoarea de Dumnezeu, despre Prea Curata Fecioară, despre Maica Domnului, despre Mireasa Stăpânului, adică cu sobrietate, cu evlavie plină de cutremurare…dar nu îi diminutivează personalitatea în cultul ei.

Pentru că diminutivarea, în această situație, înseamnă bagatelizarea persoanei sale.

Tot la fel, Biserica, nu ne propune o întâlnire cu „Iisuț” sau cu „Domnulețul” nostru…pentru că Biserica vorbește cu claritate, cu demnitate și cu bun simț, cu multă evlavie.

Dar când consideri că teologia iconizată trebuie pictată într-o manieră largă, fără acrivie, fără delicatețe teologică și istorică, tocmai de aceea poți să faci din Maica Domnului un fel de țărancă româncă, cu cosițe la vedere și cu stele în păr…pentru că nu o mai vezi sobru, așa cum o vede Biserica.

Încurajarea lucrului neserios, a raportării neteologice la Dumnezeu și la Sfinți e catastrofală.

Pentru că asta e secularizarea despre care tot vorbim: dezrădăcinarea teologiei și a vieții ortodoxe din Biserică și înțelegerea lor după ureche.

Reinterpretarea non-teologică a teologiei.

Și când ai îndrăzneală rea în ceea ce privește raportarea la Sfinții Bisericii arăți că ai o raportare îndrăzneață la Dumnezeu, de la Care ar fi trebuit să înveți evlavia.

De ce vorbesc despre toate acestea?

Pentru că în praznicul de azi nu suntem chemați la înțelegerea unei simple înmormântări…ci la un eveniment plin de evlavie, plin de reală raportare la Dumnezeu.

Maica Domnului a primit cu bucurie vestea adormirii ei.

Sfinții Apostoli au fost aduși în mod minunat, întru slava Treimii, la prohodirea ei.

Totul s-a făcut cu cuviință bisericească.

Cu evlavie multă, cu cutremurare dumnezeiască.

De aceea suntem chemați să ne întâlnim cu cea care, întru adormirea ei, nu ne lasă pe noi singuri.

Pentru că venim pentru trecut, pentru retrăirea trecutului tocmai pentru ca să ne întâlnim cu prezentul de bucurie și de har pe care Maica lui Dumnezeu îl revarsă în viața noastră.

Și poate că unii se întreabă de ce tot ne scufundăm în trecut, în trecutul Bisericii și al lumii, ca să descoperim viețile Sfinților lui Dumnezeu și ce a făcut Dumnezeu pentru noi…și nu ne raportăm acum, actual, cotidian, la Dumnezeu?

De ce are Biserica nevoie de istorie ca să vorbească despre prezent?

Pentru că prezentul Bisericii nu e rupt de trecutul ei!

Trecutul Bisericii e un continuu prezent, pentru că Maica lui Dumnezeu, căreia noi îi retrăim adormirea, e vie și împreună cu noi la acest eveniment eclesial.

La acest eveniment din care Biserica se hrănește și învață enorm de multe lucruri.

Dar nu numai Sfinții Bisericii participă la viața prezentă a Bisericii, ci întreaga umanitate vie sau adormită, care este sau nu plină de harul Treimii, are de-a face cu viața Bisericii, trăiește din cauza ei, pentru că viața Bisericii e viața lui Dumnezeu cu oamenii și cu întreaga creație.

Postul încheiat azi a fost pentru ca să avem minte clară, lucidă, bucuroasă.

Ca să înțelegem cu delicatețe și să simțim cu revărsare de inimă prezența lui Dumnezeu, a Maicii lui Dumnezeu și a tuturor Sfinților și Îngerilor Lui în viața noastră.

Și cred că suntem bucuroși toți câți suntem împăcați cu Dumnezeu și recunoscători pentru toate binefacerile primite, prin rugăciunile Maicii Domnului, în viața noastră.

Cred că suntem mulțumitori, cu toate căderile noastre cele cumplite…

De aceea suntem prezenți astăzi la praznic, pentru că suntem împreună cu Maica lui Dumnezeu în viața noastră.

Și vrem ca să îi învățăm pe toți să nu hulească persoana și viața ei, Sfintele sale Icoane, toată evlavia Bisericii, pentru că prezența ei în lume, ca rugătoare și susținătoare a noastră în lupta cu păcatul înseamnă propria noastră mântuire.

Prea Curată Stăpână, Pacea și Bucuria întregii lumi, cea care ne înveți pe noi marile tale binefaceri, nu ne lăsa nici acum și nici vreodată, goi și lipsiți de harul tău, ci ne întărește în toate ale noastre cu rugăciunile tale cele preasfinte.

Roagă-te pentru noi neîncetat, Fiului tău și Dumnezeului nostru, ca să înțelegem cum să facem în toate voia Lui.

Cum să cinstim pe Treimea cea Preasfântă și Preadumnezeiască, dintru Care e toată ieșirea cea bună și desăvârșită a slavei cele îndumnezeitoare și cum să ne umplem de mila ta de Maică și de bucuria ta pentru a sluji lui Dumnezeu.

Pentru ca astfel, bucuroși și împliniți în toate zilele vieții noastre, să ne umplem, prin rugăciunile tale, de mila și de ajutorul lui Dumnezeu, Cel în Treime slăvit și închinat, Tatăl, Fiul și Sfântul Duh Dumnezeu, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!