În timp ce el își făcea rugăciunile pentru împărtășire…la televizor se transmitea știrea cum că un pastor a fost ucis…după ce a asistat la moartea fiului său. De 9 ani…

„Un pastor…Înseamnă că nu e de-al nostru. Ce ne interesează pe noi cum mor pastorii, evreii, africanii?!”…

Concentrat, cu privirea în carte. O muscă îi bâzâie pe la urechi dar încearcă să se abțină. Ce rugăciune e aia, în care nu te poți abține? În care ești mai slab decât o muscă?

De fapt aici e marea problemă: cât de tare ești?  Însă ce înseamnă să fii tare, într-o lume în care slăbiciunea e socotită drept poftă de viață?

Mâine se va împărtăși…Și e bucuros pentru asta. Chiar dacă mai moare câte un pește, câte un preot…câte un pastor, în circumstanțe neelucidate…câte o muscă…câte o barză…a te împărtăși înseamnă a simți că intră în tine Hristos.

Și tot omul ar trebui să simtă cum intră în el…Hristos, nu?! Și ar trebui să simtă atât de mult…și atât de mulți…încât să fim un popor de Sfinți.

„Numai că nu suntem un popor de Sfinți…Doar unii dintre noi încearcă să lupte cu secularizarea din noi, cu tot acest mod de a ne simți bine în lume…Dar nu ca creștini…ci ca creștini care ne pierdem printre ceilalți. Care părem ca ei…”.

Întotdeauna e interesant să vezi zbaterile oamenilor credincioși. Interiorul lor…Să vezi cât de sinceri sunt ei…și cât de naivi par celor care cred că a fi om credincios înseamnă a fi prost.

„Nu pot să mă apropii de Hristos fără să Îi spun totul. Și nu pot fi primit la El dacă nu încerc tot posibilul ca să mă apropii de om. Căci ce fel de om poate fi acela care nu e uman, care nu are sentimente profunde față de oameni?”.

Nu, nu se pierde în detalii! Își știe păcatele. Își știe neputințele…Dar dorul lui de viață e enorm. Vrea să facă numai binele. Vrea să fie un om plăcut lui Dumnezeu. Numai că oamenii încearcă tot timpul să vadă din altă perspectivă…aspirațiile sale și tocmai de aceea…neînțelegerile de tot felul.

Închinăciunile. Și metaniile de după rugăciune. Acele căderi cu totul în fața Domnului pentru ca să simți puterea Lui. Și e împlinit! Mâine se va împărtăși cu pace…Și și-ar dori ca mulți să facă acest lucru.

Însă nu a fost întotdeauna astfel! Pentru ca să ajungă aici a trebuit să lupte cu toată lumea. Începând de la familia lui, de la prietenii lui, de la oamenii pe care i-a găsit în Biserică. Pentru că cele mai mari ispite le ai din partea celor care îți câștigă încrederea…dar nu au caracter.

Și tot ce trăiești în tine…e atât de greu de tradus în cuvinte…încât nimeni nu-ți poate ști greutățile, cu adevărat, în afara lui Dumnezeu.

Zile întregi de chin ca să lupte cu o patimă sau alta. Cel mai mult cu ispita trupului și cu judecarea celorlalți.

Pentru că atunci când judeci, când te crezi mai bun decât alții, trăiești imediat căderea, rămânerea ta fără sprijinul Lui. Și ceea ce culegi e amărăciunea păcatului.

Dar prin rugăciune, prin multă atenție, prin multă reținere de la gânduri rele, ajungi să trăiești în pacea lui Dumnezeu, în aceea în care te bucuri de împărtășirea cu El.

„Putem fi indiferenți față de moartea vreunui om? Sau trebuie să judecăm moartea din punctul de vedere al moralității celui care moare sau din punct de vedere ontologic, ca unii care avem aceeași ființă? Ce se întâmplă cu mine când mor alții?”.

Se întinse în pat ca un fulg. Se simțea împăcat. În ultima clipă a vieții lui ar vrea să fie la fel: împăcat. O moarte scurtă, ca o trecere lină…plină de rugăciune…

Dumnezeu ne dă moartea de care avem nevoie.

Did you like this? Share it: