Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

 *

Studii

de

Teologie Dogmatică

Ortodoxă

 *

(vol. 2)

***

Cap. al 12-lea al cărții

*

Părintele Profesor Dumitru Stăniloae, în Dogmatica sa, discută mariologia nu ca pe un capitol distinct ci ca pe a 3-a consecință a unirii ipostatice[1]. Adică o auxiliază hristologiei.

Și Prea Curata Fecioară Maria este Născătoare de Dumnezeu, întrucât Fiul lui Dumnezeu  „S-a născut din ea, după firea Sa omenească”[2].

După ce îl citează pe Leonțiu de Bizanț pentru a argumenta „unitatea persoanei” Fiului lui Dumnezeu întrupat[3], în aceeași pagină îl citează pe Sfântul Chiril al Alexandriei, subliniind faptul că acesta „a unit lupta împotriva lui Nestorie, pentru o unică persoană în Hristos, cu lupta pentru calitatea Fecioarei Maria de Născătoare de Dumnezeu[4].

Însă Părintele Stăniloae vorbește despre mariologie în cadrul hristologiei pentru că așa apare expusă în dogma de la Calcedon: Fecioara Maria e „tin Teotocos” [Născătoare de Dumnezeu][5].

„Nașterea lui Dumnezeu-Cuvântul ca om”, accentuează teologul nostru, „este o naștere unică”[6]. Pentru că Fiul întrupat „Se face, [în mod] nemijlocit, ipostasul naturii umane”[7].

Însă, urmându-l pe Leonțiu de Bizanț, Părintele Stăniloae precizează că „Duhul și Cuvântul lucrează împreună de la început; Duhul nu creează un trup în sine, ci trupul la a cărui formare lucrează Duhul e trupul pe care Și-l formează totodată Cuvântul prin imprimarea Sa în el, ca fiind ipostas al lui”[8].

Pentru că Dumnezeu Cuvântul Și-a format trup din Fecioara Maria „cu împreună-lucrarea Duhului Sfânt”[9].

La fel procedase Părintele Dumitru și în 1943, în Iisus Hristos sau restaurarea omului: a 3-a consecință a unirii ipostatice este Fecioara Maria, Născătoarea de Dumnezeu[10].

Iar prin Maica lui Dumnezeu, Creștinismul nu este „o doctrină rigidă”[11]. Pentru că „în cer este o Maică ce stă alături de Dumnezeu, având, pe de o parte, prin bunăvoința Lui, autoritate de Maică asupra Lui, atunci când se roagă pentru noi iar, pe de alta, duioșie de Maică pentru greutățile noastre”[12].

În studiul Maica Domnului ca mijlocitoare, publicat în 1952[13], teologul nostru pornește discuția de la concluzia unui studiu anterior și anume aceea că „mijlocirea Maicii Domnului nu întrerupe contactul direct al omului cu Hristos”[14].

Și combătând juridismul romano-catolic în ceea ce privește mijlocirea Maicii Domnului[15], el spune că Maica Domnului e „o mijlocitoare reală de energie dumnezeiască”[16], pentru că „e învăluită mai mult decât oricine de lumina lui Hristos”[17]. Ea se roagă pentru noi din slava Prea Sfintei Treimi și ne iradiază cu slava pe care o primește de la Dumnezeul treimic.

De aceea, „Maica Domnului mijlocește [pentru noi/ se roagă pentru noi], pentru că e unită la maximum cu Hristos, din Care izvorăște harul [și] nu pentru că Dumnezeu ține seama de meritele ei”[18], așa cum spun teologi romano-catolici.

Citându-l de mai multe ori pe Sfântul Grigorie Palama, Părintele Stăniloae accentuează faptul că Maica lui Dumnezeu ne împărtășește din harul ei[19].

În același sens îi citează și pe ÎPS Isidor al Tesalonicului († 1397)[20], pe PFP Eftimie al Constantinopolului († 917)[21], pe Sfântul Andrei Criteanul[22], pe Sfântul Ioan Damaschin[23], pe Sfântul Filaret al Moscovei[24].

Căci „Maica Domnului nu [doar] se roagă pentru noi, ci și revarsă din ea însăși, în noi, puterea dumnezeiască a Fiului ei”[25].

În p. 107-108 citează din Acatistul Buneivestiri și din cel al Adormirii Maicii Domnului. Pentru ca să sublinieze că Maica lui Dumnezeu este plină de har și „dătătoarea tuturor bunătăților”[26].

Căci Maica lui Dumnezeu este „fără asemănare”[27]. Este incomparabilă cu o altă făptură creată de Dumnezeu.

Însă autorul subliniază și faptul că „niciun Părinte și scriitor bisericesc mai vechi n-a spus că harul Sf. Taine se dă prin Maica Domnului”[28].

În p. 123 citează trei Sfinți Părinți, pentru a preciza că, „în viziunea ortodoxă, [Maica Domnului e] cel mai înalt arhiereu după Hristos”[29]. Pentru că ea „se află pe culmile cele mai înalte, neînțeles de înalte, ale curăției și ale rugăciunii”[30].

Părintele Profesor Dumitru Popescu, în Iisus Hristos Pantocrator, include mariologia tot în discuția despre hristologie și tot ca a 3-a consecință a unirii ipostatice[31]. Pentru că este tributar teologiei Părintelui Dumitru Stăniloae.

Părintele Profesor Vasile Citirigă consideră mariologia „o parte integrantă a hristologiei și [a] soteriologiei”[32].

Înțelegând prin parte componentă a soteriologiei aceea că Maica lui Dumnezeu ne ajută, prin rugăciunile sale, să ne mântuim.

Însă în vol. al 2-lea din Probleme fundamentale ale Teologiei Dogmatice și Simbolice, a 5-a consecință a unirii ipostatice e faptul că Fecioara Maria este Născătoare de Dumnezeu[33] dar acordă Maicii Domnului și un subcapitol, al 4-lea, din cel dedicat cinstirii Sfinților, în care vorbește, în mod polemic, despre preacinstirea Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu[34]. Și acest autor e tributar teologiei Părintelui Dumitru Stăniloae.

Părintele Arhidiacon Profesor Ioan I. Ică jr., într-un studiu din 2008[35], încercând să demonstreze că a existat „o servitute umilitoare a Bisericii oficiale [se referă la Biserica Ortodoxă Română n.n.] față de regimul comunist și sovietic”[36], insinuează faptul că Părintele Dumitru Stăniloae a scris articolele sale mariologice anticatolice tocmai din acest motiv: fiind presat de comunism[37].

Numai că articolele sale mariologice nu au miză politică ci teologică iar Părintele Stăniloae și-a păstrat modul de a se raporta la falsele dogme romano-catolice pe tot timpul vieții. Așa că nu putem pune pe seama cadrului politic crezurile sale teologice.

În p. a 19-a a studiului citat, Părintele Ică jr. îl consideră pe Părintele Stăniloae, în mod calomniator, „o ilustră victimă a acomodării la noul regim”. La regimul comunist.

Și după ce prezintă conținutul celor două noi „dogme” mariologice romano-catolice, autorul afirmă că reacțiile ortodoxe, inclusiv cele românești, „au fost nu doar critice, ci polemice în exces[38].

Numai că polemica, atunci când e vorba de adevărul Bisericii, nu e niciodată excesivă, dacă prezintă căderile de la credință în mod detaliat și cu responsabilitate.

Afirmând faptul că la baza „comunicatului sinodal oficial” al Bisericii Ortodoxe Române stă teologia Părintelui Stăniloae[39], Părintele Ică jr. citează poziția lui Stăniloae față de noua mariologie romano-catolică dar nu ne dă niciun exemplu de polemică excesivă.

Cu ce e citat Stăniloae de Ică jr.?

Prima afirmație din p. 42 e aceea că romano-catolicii, prin „imaculata concepție” și prin „înălțarea Fecioarei cu trupul la cer”, pe care Ortodoxia nu le acceptă, încearcă să paralelizeze pe Fecioara Maria cu Domnul atribuindu-i un rol asemănător Lui în istoria mântuirii.

A doua afirmație teologică e aceea că romano-catolicii au scos-o pe Maica Domnului de sub necesitatea mântuirii prin Iisus Hristos[40].

A treia afirmație: teologia romano-catolică confundă harul general cu harul mântuitor[41].

A 4-a afirmație: Maica Domnului nu a primit prin naștere o situație privilegiată ci a învins păcatul, prin harul lui Dumnezeu, păstrându-se curată de orice păcat personal[42].

A 5-a afirmație: noile „dogme” romano-catolice încearcă să raționalizeze și să simplifice marea taină a curăției Maicii Domnului[43].

A 6-a afirmație: înălțarea la cer a Maicii lui Dumnezeu, care a avut loc după adormirea ei, nu s-a făcut prin propriile sale puteri ci a fost un act al Fiului[44].

A 7-a afirmație: Maica Domnului nu creează o distanță între noi și Hristos, pentru că ea e mijlocitoarea noastră plină de smerenie[45].

A 8-a afirmație: ortodocșii o slăvesc pe Maica Domnului mai mult decât catolicii, pentru că ei văd slava ei din Hristos și în Hristos, fără niciun paralelism sau autonomie față de Hristos[46].

Însă afirmațiile Părintelui Stăniloae sunt cu totul adevărate și reprezintă mărturisirea noastră, ortodoxă. Iar astăzi ele sunt și mai evidente decât atunci când romano-catolicii abia își „dogmatizaseră” erorile.

Astfel, înțelegem de ce el a inclus mariologia în hristologie: pentru a arăta că Maica Domnului nu este autonomă față de Hristos și nici față de întreaga umanitate, pentru că și mântuirea ei a fost prin Hristos, ca a întregii umanități.

Se observă așadar, că Părintele Stăniloae este fundamentul în ceea ce privește mariologia ortodoxă în spațiul românesc. Că el a dezvoltat teologia mariologică în funcție de teologia patristică și de unele evenimente punctuale, față de care nu putea fi decât polemic.

Însă, în același timp, că e nevoie de o elaborare mult mai vastă a teologiei mariologice, care să țină cont de Scriptură, de Sfinții Părinți și de cultul nostru ortodox.


[1] Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. 2, ed. a II-a, Ed. IBMBOR, București, 1997, p. 53-60.

[2] Idem, p. 53.

[3] Ibidem.

[4] Ibidem.

[5] *** Conciliorum Oecumenicorum Decreta, curantibus Josepho Alberigo, Josepho A. Dossetti Perikle, P. Joannou Claudio Leonardi, Paulo Prodi, consultante Huberto Jedin, editio tertia, Ed. Instituto per le scienze religiose, Bologna, 1972, p. 84 și 86. Cartea are 1690 de pagini.

[6] Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. 2, ed. cit., p. 54.

[7] Idem, p. 55.

[8] Idem, p. 57.

[9] Idem, p. 58.

[10] Dumitru Stăniloae, Iisus Hristos sau restaurarea omului, ed. a II-a, Ed. Omniscop, Craiova, 1993, p. 165-167.

[11] Idem, p. 167.

[12] Ibidem.

[13] Pr. Prof. D.[umitru] Stăniloae, Maica Domnului ca mijlocitoare, în rev. Ortodoxia (1952), nr. 1, p. 79-129.

[14] Idem, p. 79.

[15] Idem, p. 82.

[16] Idem, p. 84.

[17] Ibidem.

[18] Idem, p. 85.

[19] Idem, p. 85-88.

[20] Idem, p. 88-90.

[21] Idem, p. 91-92.

[22] Idem, p. 92-98.

[23] Idem, p. 98-103.

[24] Idem, p. 103-104.

[25] Idem, p. 103.

[26] Idem, p. 107.

[27] Idem, p. 110.

[28] Idem, p. 117.

[29] Idem, p. 123.

[30] Idem, p. 124.

[31] Pr. Prof. Dr. Dumitru Popescu, Iisus Hristos Pantocrator, Ed. IBMBOR, București, 2005, p. 214-216.

[32] Pr. Conf. Univ. Dr. Vasile Citirigă, Temeiurile dogmatice ale preacinstirii Maicii Domnului, în *** Omagiu Părintelui academician Dumitru Popescu, Ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2005, p. 340. Articolul citat este cuprins între p. 340-360.

[33] Pr. Prof. Dr. Vasile Citirigă, Probleme fundamentale ale Teologiei Dogmatice și Simbolice, vol. II, Ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2008, p. 22-23.

[34] Idem, p. 126-128.

[35] Dispute mariologice și revoluțiile politice pe fundalul secolului XX, p. 5-149, în Diac. Ioan I. Ică jr., Maica Domnului în teologia secolului XX și în spiritualitatea isihastă a secolului XIV: Grigorie Palama, Nicolae Cabasila, Teofan al Niceei, Ed. Deisis, Sibiu, 2008, 638 p.

[36] Idem, p. 12.

[37] Idem, p. 14.

[38] Idem, p. 38.

[39] Idem, p. 41-42.

[40] Idem, p. 43.

[41] Idem, p. 45.

[42] Idem, p. 48.

[43] Idem, p. 49.

[44] Idem, p. 51.

[45] Idem, p. 53-54.

[46] Idem, p. 54.

Did you like this? Share it: