Maica Domnului în teologia ortodoxă românească

  Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

 *

Studii

de

Teologie Dogmatică

Ortodoxă

 *

(vol. 2)

***

Cap. al 12-lea al cărții

*

Părintele Profesor Dumitru Stăniloae, în Dogmatica sa, discută mariologia nu ca pe un capitol distinct ci ca pe a 3-a consecință a unirii ipostatice[1]. Adică o auxiliază hristologiei.

Și Prea Curata Fecioară Maria este Născătoare de Dumnezeu, întrucât Fiul lui Dumnezeu  „S-a născut din ea, după firea Sa omenească”[2].

După ce îl citează pe Leonțiu de Bizanț pentru a argumenta „unitatea persoanei” Fiului lui Dumnezeu întrupat[3], în aceeași pagină îl citează pe Sfântul Chiril al Alexandriei, subliniind faptul că acesta „a unit lupta împotriva lui Nestorie, pentru o unică persoană în Hristos, cu lupta pentru calitatea Fecioarei Maria de Născătoare de Dumnezeu”[4].

Însă Părintele Stăniloae vorbește despre mariologie în cadrul hristologiei pentru că așa apare expusă în dogma de la Calcedon: Fecioara Maria e „tin Teotocos” [Născătoare de Dumnezeu][5].

„Nașterea lui Dumnezeu-Cuvântul ca om”, accentuează teologul nostru, „este o naștere unică”[6]. Pentru că Fiul întrupat „Se face, [în mod] nemijlocit, ipostasul naturii umane”[7].

Însă, urmându-l pe Leonțiu de Bizanț, Părintele Stăniloae precizează că „Duhul și Cuvântul lucrează împreună de la început; Duhul nu creează un trup în sine, ci trupul la a cărui formare lucrează Duhul e trupul pe care Și-l formează totodată Cuvântul prin imprimarea Sa în el, ca fiind ipostas al lui”[8].

Pentru că Dumnezeu Cuvântul Și-a format trup din Fecioara Maria „cu împreună-lucrarea Duhului Sfânt”[9].

La fel procedase Părintele Dumitru și în 1943, în Iisus Hristos sau restaurarea omului: a 3-a consecință a unirii ipostatice este Fecioara Maria, Născătoarea de Dumnezeu[10].

Iar prin Maica lui Dumnezeu, Creștinismul nu este „o doctrină rigidă”[11]. Pentru că „în cer este o Maică ce stă alături de Dumnezeu, având, pe de o parte, prin bunăvoința Lui, autoritate de Maică asupra Lui, atunci când se roagă pentru noi iar, pe de alta, duioșie de Maică pentru greutățile noastre”[12].

În studiul Maica Domnului ca mijlocitoare, publicat în 1952[13], teologul nostru pornește discuția de la concluzia unui studiu anterior și anume aceea că „mijlocirea Maicii Domnului nu întrerupe contactul direct al omului cu Hristos”[14].

Și combătând juridismul romano-catolic în ceea ce privește mijlocirea Maicii Domnului[15], el spune că Maica Domnului e „o mijlocitoare reală de energie dumnezeiască”[16], pentru că „e învăluită mai mult decât oricine de lumina lui Hristos”[17]. Ea se roagă pentru noi din slava Prea Sfintei Treimi și ne iradiază cu slava pe care o primește de la Dumnezeul treimic.

De aceea, „Maica Domnului mijlocește [pentru noi/ se roagă pentru noi], pentru că e unită la maximum cu Hristos, din Care izvorăște harul [și] nu pentru că Dumnezeu ține seama de meritele ei”[18], așa cum spun teologi romano-catolici.

Citându-l de mai multe ori pe Sfântul Grigorie Palama, Părintele Stăniloae accentuează faptul că Maica lui Dumnezeu ne împărtășește din harul ei[19].

În același sens îi citează și pe ÎPS Isidor al Tesalonicului († 1397)[20], pe PFP Eftimie al Constantinopolului († 917)[21], pe Sfântul Andrei Criteanul[22], pe Sfântul Ioan Damaschin[23], pe Sfântul Filaret al Moscovei[24].

Căci „Maica Domnului nu [doar] se roagă pentru noi, ci și revarsă din ea însăși, în noi, puterea dumnezeiască a Fiului ei”[25].

În p. 107-108 citează din Acatistul Buneivestiri și din cel al Adormirii Maicii Domnului. Pentru ca să sublinieze că Maica lui Dumnezeu este plină de har și „dătătoarea tuturor bunătăților”[26].

Căci Maica lui Dumnezeu este „fără asemănare”[27]. Este incomparabilă cu o altă făptură creată de Dumnezeu.

Însă autorul subliniază și faptul că „niciun Părinte și scriitor bisericesc mai vechi n-a spus că harul Sf. Taine se dă prin Maica Domnului”[28].

În p. 123 citează trei Sfinți Părinți, pentru a preciza că, „în viziunea ortodoxă, [Maica Domnului e] cel mai înalt arhiereu după Hristos”[29]. Pentru că ea „se află pe culmile cele mai înalte, neînțeles de înalte, ale curăției și ale rugăciunii”[30].

Părintele Profesor Dumitru Popescu, în Iisus Hristos Pantocrator, include mariologia tot în discuția despre hristologie și tot ca a 3-a consecință a unirii ipostatice[31]. Pentru că este tributar teologiei Părintelui Dumitru Stăniloae.

Părintele Profesor Vasile Citirigă consideră mariologia „o parte integrantă a hristologiei și [a] soteriologiei”[32].

Înțelegând prin parte componentă a soteriologiei aceea că Maica lui Dumnezeu ne ajută, prin rugăciunile sale, să ne mântuim.

Însă în vol. al 2-lea din Probleme fundamentale ale Teologiei Dogmatice și Simbolice, a 5-a consecință a unirii ipostatice e faptul că Fecioara Maria este Născătoare de Dumnezeu[33] dar acordă Maicii Domnului și un subcapitol, al 4-lea, din cel dedicat cinstirii Sfinților, în care vorbește, în mod polemic, despre preacinstirea Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu[34]. Și acest autor e tributar teologiei Părintelui Dumitru Stăniloae.

Părintele Arhidiacon Profesor Ioan I. Ică jr., într-un studiu din 2008[35], încercând să demonstreze că a existat „o servitute umilitoare a Bisericii oficiale [se referă la Biserica Ortodoxă Română n.n.] față de regimul comunist și sovietic”[36], insinuează faptul că Părintele Dumitru Stăniloae a scris articolele sale mariologice anticatolice tocmai din acest motiv: fiind presat de comunism[37].

Numai că articolele sale mariologice nu au miză politică ci teologică iar Părintele Stăniloae și-a păstrat modul de a se raporta la falsele dogme romano-catolice pe tot timpul vieții. Așa că nu putem pune pe seama cadrului politic crezurile sale teologice.

În p. a 19-a a studiului citat, Părintele Ică jr. îl consideră pe Părintele Stăniloae, în mod calomniator, „o ilustră victimă a acomodării la noul regim”. La regimul comunist.

Și după ce prezintă conținutul celor două noi „dogme” mariologice romano-catolice, autorul afirmă că reacțiile ortodoxe, inclusiv cele românești, „au fost nu doar critice, ci polemice în exces”[38].

Numai că polemica, atunci când e vorba de adevărul Bisericii, nu e niciodată excesivă, dacă prezintă căderile de la credință în mod detaliat și cu responsabilitate.

Afirmând faptul că la baza „comunicatului sinodal oficial” al Bisericii Ortodoxe Române stă teologia Părintelui Stăniloae[39], Părintele Ică jr. citează poziția lui Stăniloae față de noua mariologie romano-catolică dar nu ne dă niciun exemplu de polemică excesivă.

Cu ce e citat Stăniloae de Ică jr.?

Prima afirmație din p. 42 e aceea că romano-catolicii, prin „imaculata concepție” și prin „înălțarea Fecioarei cu trupul la cer”, pe care Ortodoxia nu le acceptă, încearcă să paralelizeze pe Fecioara Maria cu Domnul atribuindu-i un rol asemănător Lui în istoria mântuirii.

A doua afirmație teologică e aceea că romano-catolicii au scos-o pe Maica Domnului de sub necesitatea mântuirii prin Iisus Hristos[40].

A treia afirmație: teologia romano-catolică confundă harul general cu harul mântuitor[41].

A 4-a afirmație: Maica Domnului nu a primit prin naștere o situație privilegiată ci a învins păcatul, prin harul lui Dumnezeu, păstrându-se curată de orice păcat personal[42].

A 5-a afirmație: noile „dogme” romano-catolice încearcă să raționalizeze și să simplifice marea taină a curăției Maicii Domnului[43].

A 6-a afirmație: înălțarea la cer a Maicii lui Dumnezeu, care a avut loc după adormirea ei, nu s-a făcut prin propriile sale puteri ci a fost un act al Fiului[44].

A 7-a afirmație: Maica Domnului nu creează o distanță între noi și Hristos, pentru că ea e mijlocitoarea noastră plină de smerenie[45].

A 8-a afirmație: ortodocșii o slăvesc pe Maica Domnului mai mult decât catolicii, pentru că ei văd slava ei din Hristos și în Hristos, fără niciun paralelism sau autonomie față de Hristos[46].

Însă afirmațiile Părintelui Stăniloae sunt cu totul adevărate și reprezintă mărturisirea noastră, ortodoxă. Iar astăzi ele sunt și mai evidente decât atunci când romano-catolicii abia își „dogmatizaseră” erorile.

Astfel, înțelegem de ce el a inclus mariologia în hristologie: pentru a arăta că Maica Domnului nu este autonomă față de Hristos și nici față de întreaga umanitate, pentru că și mântuirea ei a fost prin Hristos, ca a întregii umanități.

Se observă așadar, că Părintele Stăniloae este fundamentul în ceea ce privește mariologia ortodoxă în spațiul românesc. Că el a dezvoltat teologia mariologică în funcție de teologia patristică și de unele evenimente punctuale, față de care nu putea fi decât polemic.

Însă, în același timp, că e nevoie de o elaborare mult mai vastă a teologiei mariologice, care să țină cont de Scriptură, de Sfinții Părinți și de cultul nostru ortodox.