Sfântul Augustin al Hipponei, Despre Sfânta Treime [19]

Traduceri patristice

*

vol. 4

 *

Traduceri și comentarii de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

și

Dr. Gianina Maria Cristina Picioruș

*** Sfantul Augustin al Hipponei

Sfântul Augustin,

Episcopul Hipponei

(13 noiembrie 354-28 august 430,

pomenit la 15 iunie în Biserica Ortodoxă)

*

Despre Sfânta Treime

*

Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a.

***

8.  De aceea, dacă și Fiul și Duhul Sfânt sunt trimiși în acel loc unde era [Unul sau Altul] [illuc mittitur ubi erat], vom căuta să înțelegem în ce mod [a fost] acestă trimitere [ista missio], fie a Fiului, fie a Duhului Sfânt.

Căci numai despre Tatăl [Pater solus] nu citim nicăieri că a fost trimis.

Și despre Fiul, cu adevărat, astfel scrie Apostolul: „Când deci a venit plinirea vremii [plenitudo temporis], Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, făcut din femeie [factum ex muliere], făcut sub Lege [factum sub Lege], ca pe cei care erau sub Lege să îi răscumpere” (Gal. 4, 4-5).

[Așadar] a spus: „a trimis pe Fiul Său, făcut din femeie”.

Prin care numire [femeie], ce creștin[1] nu știe că a vrut să semnifice nu lipsa fecioriei, ci diferența de sex[2], vorbind după obiceiul evreiesc?

Când așadar zice [că] „Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, făcut din femeie”, a arătat îndeajuns [de limpede] că Fiul a fost trimis prin însăși aceea că a fost făcut din femeie[3].

Deci întrucât S-a născut din Dumnezeu [Tatăl, din veșnicie], în această lume era[4].

Iar întrucât S-a născut din Maria, în această lume a venit [fiind] trimis [missus advenit].

În același timp, nu se poate să fi fost trimis de la Tatăl [a Patre] fără Duhul Sfânt.

[Și aceasta] nu numai fiindcă se înțelege că, atunci când Tatăl L-a trimis pe El, adică [atunci când] L-a făcut din femeie, desigur că nu fără Duhul Său L-a făcut.

Dar și pentru că, într-adevăr, [răspunzând] Fecioarei Maria, care întreba „în ce fel va fi aceasta?” (Lc. 1, 34), de către Înger se spune în Evanghelie, în modul cel mai limpede și mai deschis: „Duhul Sfânt Se va pogorî în tine [superveniet in te] și puterea Celui Preaînalt te va umbri pe tine [virtus Altissimi obumbrabit tibi]” (Lc. 1, 35).

Și Matei zice: „s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt” (Mat. 1, 18).

Totuși, și la Profetul Isaia se înțelege că Însuși Hristos zice despre venirea Sa viitoare: „Și acum Domnul M-a trimis pe Mine, și Duhul Lui” (Is. 48, 16).

9. Poate cineva ne-ar sili să spunem astfel, că Fiul a fost trimis de Sine Însuși. Pentru că această zămislire și naștere a Mariei este lucrarea Treimii, prin a Cărei operă creatoare toate au fost create.

Și acum, zice, în ce fel Tatăl L-a trimis pe El, [pe Fiul], dacă El Însuși [Fiul] S-a trimis pe Sine?

Căruia îi răspund mai întâi cerându-i ca să spună, dacă poate: în ce fel Tatăl L-a sfințit pe El, dacă El Însuși S-a sfințit pe Sine?

Căci Domnul le-a spus pe amândouă deopotrivă: „despre Cel pe Care Tatăl”, zice, „L-a sfințit și L-a trimis în această lume voi [, iudeilor,] spuneți „Tu hulești”, deoarece v-am spus că sunt Fiul lui Dumnezeu?” (In. 10, 36).

[Iar] în alt loc zice [Hristos]: „Și pentru ei [pentru Apostoli] Mă sfințesc pe Mine Însumi” (In. 17, 19).

Întreb, de asemenea, în ce fel Tatăl L-a dat [tradidit] [morții] pe El, dacă [Fiul] S-a dat [morții] pe Sine Însuși?

Căci pe amândouă le spune Apostolul Pavel: „[Tatăl] Care”, zice, „pe propriul Fiu [Filio proprio] nu L-a cruțat, ci pentru noi toți L-a dat pe Acesta” (Rom. 8, 32).

Pe când în alt loc zice despre Același Mântuitor: „Care m-a iubit [dilexit] pe mine și S-a dat pe Sine Însuși pentru mine” (Gal. 2, 20).

Cred că va răspunde, dacă știe aceasta corect: pentru că una este voința Tatălui și a Fiului [una voluntas est], iar lucrarea [Lor este] nedespărțită.

Astfel deci, să înțeleagă acea întrupare și naștere din Fecioară, în care Fiul se înțelege [a fi] trimis, ca fiind făcută prin una și aceeași lucrare nedespărțită a Tatălui și a Fiului, de la care cu adevărat nu a fost despărțit [nici] Duhul Sfânt, despre Care se spune în mod neacoperit: „[Preacurata Fecioară] s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt” (Mat. 1, 18).

Considerăm, prin urmare, că poate [răspunsul] va apărea în mod limpede, dacă întrebăm în acest mod: în ce fel L-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său?

[Oare Tatăl] I-a poruncit [Fiului] ca să vină, și Acela, suspunându-Se poruncii, a venit, sau L-a rugat, sau în alt mod L-a convins?[5]

Dar oricare dintre acestea ar fi [luată în considerare], cu certitudine s-a făcut prin cuvânt [verbo factum est].

Dar Cuvântul lui Dumnezeu este Însuși Fiul lui Dumnezeu. De aceea, când Tatăl L-a trimis pe El prin cuvânt, de la Tatăl și de la Cuvântul Lui s-a făcut ca să fie trimis [factum est ut mitteretur].

Deci de la Tatăl și de la Fiul a fost trimis Același Fiu, deoarece Cuvântul Tatălui este Însuși Fiul [Tatălui].

Cu adevărat, cine s-ar acoperi [induat] pe sine cu o atât de hulitoare opinie [sacrilega opinione], încât să creadă că s-a făcut de către Tatăl un cuvânt vremelnic [temporale verbum] pentru ca Fiul cel veșnic [aeternus Filius] să fie trimis și să apară în trup, sub vremuri [ex tempore]?

Dar cu certitudine, în Însuși Cuvântul lui Dumnezeu, Care era la început la Dumnezeu și [Care] era Dumnezeu [cf. In. 1, 1], cu siguranță în Însăși Înțelepciunea lui Dumnezeu, [Care] fără timp era, s-a hotărât [oporteret] timpul în care El [Fiul] să apară în trup.

Și astfel, pe când [nu era] niciun început al timpului, la început a fost Cuvântul, și Cuvântul era la Dumnezeu, și Dumnezeu era Cuvântul. Fără niciun timp, în Cuvântul Însuși era [cunoașterea aceasta:] în ce vreme Cuvântul Se va face trup și Se va sălășlui în noi (In. 1. 1-2, 14).

Și când a venit plinirea vremii, „Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, făcut din femeie” (Gal. 4, 4), adică făcut în timp/ sub vremi [factum in tempore], pentru ca să apară oamenilor Cuvântul întrupat. Cel Care în Însuși Cuvântul[6] fără timp era, [și] Care în timp S-a făcut [trup].

Cu adevărat, în veșnica Înțelepciune a lui Dumnezeu [Cea] fără de timp, este ordinea vremurilor.

Și astfel când aceasta [întruparea] s-a făcut de la Tatăl și de la Fiul[7], pentru ca Fiul să apară în trup, în mod corespunzător s-a spus că a fost trimis Acela, Care a apărut în acel trup. Dar Cel Care a trimis [este Acela Care] nu a apărut în el [în trup, adică Tatăl].

Pentru că [și] acelea care sunt purtate afară[8], pe dinaintea ochilor trupului, răsar din lăuntrul sistemului [apparatu] naturii spirituale și de aceea, în mod corespunzător, sunt numite: trimise[9].


[1] În text: catholicus. Dar catolic are aici sensul de orice creștin sau creștinul de pretutindeni. Nu existau atunci romano-catolici.

[2] Sfântul Apostol Pavel s-a referit, adică, la femeie ca gen, și nu ca adversativ față de fecioară. El a vorbit astfel într-un limbaj simplu, familiar, pentru a arăta umanitatea reală, asumată de Fiul lui Dumnezeu.

Iar făcut din femeie înseamnă că Hristos Și-a luat trup din trupul Preacuratei Fecioare Maria și că a fost născut de Preasfinția sa.

[3] Adică trimiterea Fiului a însemnat întruparea Lui, asumarea chipului de rob.

[4] Era pretutindeni, ca un Dumnezeu Care umple lumea, cf. Înțel. lui Sol. 8, 1 și Ps. 138, 8, după cum Sfântul Augustin a arătat în capitolul anterior.

[5] Sfântul Augustin încearcă să arate că erorile ereticilor pornesc de la niște întrebări false și de la o gândire care se dovedește a fi blasfemiatoare, atunci când este cercetată în profunzime.

În esență, sunt niște întrebări infantile și care arată modul pământesc de a judeca al celor care pot să ridice astfel de probleme.

Pentru că ar fi trebuit, după gândirea ereticilor, ca Tatăl să aibă o discuție cu Fiul și să Îl convingă să Se întrupeze.

[6] În ipostasul Cuvântului, în persoana Fiului lui Dumnezeu din veșnicie.

[7] Tatăl L-a trimis pe Fiul și Fiul a binevoit și S-a întrupat.

[8] Cele care sunt exterioare.

[9] Faptele pe care le facem în afară, adică în văzut tuturor, sunt mandatarii noștri, care vorbesc despre noi și despre interiorul nostru.