Istorie 4. 11

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

 *

Istoria începe

de oriunde o privești

(vol. 4)

***

Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a.

*

11. Amintiri și opinii ale lui Mircea Vulcănescu

Pe Nae Ionescu l-a întâlnit într-o zi de miercuri. O zi de miercuri a anului 1920, pe când Vulcănescu[1] era în clasa a VII-a de liceu[2].

Pentru că nu l-a găsit pe Vasile Pârvan la curs, autorul a participat la cursul lui Ionescu „despre principiul uniformității în științele naturii”[3].

Dar pe Vulcănescu îl interesa, de fapt, paralela dintre Coșbuc și Alecsandri, pentru că dorea să știe „care din ei e poetul Românismului”[4].

Mai apoi l-a avut profesor pe Nae Ionescu, „timp de trei ani, până prin 1924”[5].

Iar pe Nae Ionescu autorul îl caracteriza drept „un mistic. Un mistic de-o categorie specială, un mistic zeflemist și sceptic. Spirit vioi și spirit critic ascuțit și analitic, dărâmător iscusit de artificii, vrăjmaș al istoriei filosofiei, în care totuși se pricepe de minune”[6].

De la Dimitrie Gusti[7], Vulcănescu a învățat „cum se citește o carte, cum se face o fișă după o carte citită, cum se adună o bibliografie, cum se alcătuiește planul de lucru și cum treptat, din acest plan, apare planul lucrării”[8]. Și „sistemul de gândire al lui Gusti” l-a influențat pe autor începând cu anul 1928[9].

Crescut în respectul pentru viață și libertate[10]. În p. 85 se declară prieten cu Mircea Eliade și solidar cu el. La 10 ani de existență a Gândirii, Vulcănescu avea păreri divergente de ale lui Nichifor Crainic[11].

În p. 141, autorul afirmă: „marxismul este mai viguros misionar printre ovreii [evreii] de azi decât creștinismul”.

În 1912 s-au sărbătorit 500 de ani de la nașterea Ioanei d’Arc[12].

Despre America în p. 249: „America este o regiune de azil, în care toți dezmoșteniții soartei, toți nonconformiștii spiritului, toți neîncadrații ierarhiei sau moralei sociale europene și-au dat mâna, peste toate deosebirile de neam, de datini, de religie, de limbă și chiar de onorabilitate socială anterioară colonizării, în lupta pentru supunerea naturii și pentru obținerea unui nivel de viață acceptabil”.

De aceea „omul abstract” visat în secolul al 18-lea a devenit azi homo americanus[13].

„Cultura americană oficială” e cultura parvenitismului[14].

Și „față de european, americanul de azi e un copil teribil, norocos, unul din acei copii care au crescut singuri, departe de părinți, și care au ajuns totuși bine: îndrăzneț, naiv, prost crescut, obraznic, vanitos și ipocrit, gata să fie oricărui sclav, numai să i se dea iluzia puterii și a libertății pe care, în fapt, n-o prețuiește”[15].

Rânduri despre America scrise la București, între 15-19 martie 1932[16].

În p. 269-271 avem un alt articol despre America, pe care îl începe cu frazele următoare: „păcatul Americii n-a fost niciodată materialismul, ci ipocrizia ascunsă sub numele de idealism.

Generozitatea americană e totdeauna rodul unui calcul, implică obligații și face proces-verbal.

Prisosul inimii, gratuitatea închisă în mila daniei românești: „Fă binele și aruncă-l în apă” e pentru american o imoralitate, un act necumpătat, o risipă”[17].

Finalul articolului e despre „Rusia Sovietică”[18], pe care o declară „un regim opresiv”[19].

În p. 272 mărturisește că nu e comunist ci are simpatie față de țărănimea românească.

În p. 280-289 vorbește despre viața lui Lenin.

„Sovietul este sfatul muncitoresc, organ de direcție și de execuție în același timp, principală organizație de luptă a maselor muncitorești, ușor de condus de elită, deliberarea lui fiind pusă-n slujba luării de hotărâri imediate, adaptate fiecărei situații”[20].

„Fascismul italian” a fost întrupat în Benito Mussolini.

La București, într-o zi de joi, pe 3 noiembrie 1932, la Fundația „Carol I”, al patrulea simpozion al Asociației „Criterion” a fost dedicat lui Mussolini[21].

Și dictatorul italian vorbea despre primatul statului asupra cetățeanului[22].

Despre barba lui Nicolae Iorga[23]. Însă Vulcănescu era dezamăgit de prestația publică a lui Iorga[24].

În p. 317, Vulcănescu credea că naționalismul românesc se exprimă prin următorii termeni: realism, autohtonism, monarhie și creștinism.

În p. 319 se referă la nihilismul lui Emil Cioran și la „dezordinea sa spirituală”.

Din p. 332 a plagiat Mihai Bendeac formula de încheiere la În puii mei: „trebuie să fim cu minte (nu „cuminți”, cum scrie Noica)”.