Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

 *

Istoria începe

de oriunde o privești

(vol. 4)

***

Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a.

*

12. Călătoriile și portretele lui Alexandru Rosetti

Cităm ediția din 1977[1]. Iar Note din Grecia e dedicată soției sale, Maria Rosetti[2].

În septembrie 1936 autorul vizita Atena, despre care spune: „Atena, oraș modern, cu străzi și bulevarde rectilinii și o circulație bine dirijată. Casele, de un stil sobru, sunt bine adaptate nevoilor moderne, fără a jigni simțul proporțiilor. Ordinea și sobrietatea anglo-germană au reușit, adaptându-se mediului străin, să facă din Atena o cetate modernă, în care totul e de bun-gust[3].

„Măreția templului grecesc” constă nu în spațiu ci „în armonia proporțiilor sale”[4].

Partenonul a avut de suferit în 1687, în urma unei explozii[5].

Statuia lui Zeus a fost „pescuită în fundul mării, la Artemision. Străfundurile marine au dat bronzului o patină de un verde-închis inimitabil, bătând uneori în galben”[6].

De la Atena la Delfi, pe șosea, sunt 243 de kilometri[7].

Dar ruinele de la Delfi îl dezamăgesc, pentru că nu a găsit acolo „decât urma postamentelor coloanelor ce susțineau acoperișul”[8].

În septembrie, când el a fost în Delfi, se culegea bumbacul în Grecia[9].

Coboară în apa Castaliei, „în care se purifica odinioară Pithia, prin impunerea apei deasupra creștetului”[10].

De la Delfi a plecat spre Corint[11]. Eleusisul și insula Salamina din vecinătatea Atenei[12].

Corintul avea case abia reconstruite. După cutremurul din 1928. Dar arhitectura lui era „de prost-gust”, pentru că s-au întrebuințat „materiale ieftine” în construcții[13].

În vechiul Corint s-au găsit obiecte din templul lui Asclepios[14]. De la Corint la Micena[15]. Cetatea Tirint, apoi Epidaur[16]. La Epidaur, în vechime, oamenii se închinau la zeii Apolo și Asclepios[17].

Trece prin „orășelul” Nauplia, pe care îl găsește „pitoresc”[18]. Apoi ajunge în Patras, cu trenul. De la Corint la Patras face 4 ore cu trenul[19].

„Patras, port comercial, cu largi cheiuri și numeroase cafenele și restaurante, înșiruite unele lângă altele, în fața mării, oferă călătorului sosit în cursul serii spectacole pitorești sub lumina electrică a candelabrelor”[20].

Olimpia are „o gară mică”[21]. Templul Herei și cel al lui Zeus[22]. A călătorit cu vaporul de la Pireu la Naxos[23]. Apoi ajunge la Santorin, insulă vulcanică a Cicladelor meridionale[24]. Syra avea un „port primitor”[25]. În Tinos era o Icoană făcătoare de minuni[26]. Pe când „Miconos este unul din locurile cele mai pitorești din lume; portul nu prezintă nimic deosebit. Dar morile de vânt și piețele mititele, dalate, ale orășelului din interior și fântânile circulare, zidite, rezervă vizitatorului spectacole de o gingășie și intimitate de pictură olandeză. Viața este aici fricoasă și umilă, ca o plantă ce de-abia îndrăznește să-și facă loc printre pietre”[27].

Spre Delos a mers pe mare[28]. Din statuia lui Apolo de 7 metri, existentă aici, „nu au rămas decât fragmente insuficiente pentru reconstruirea ei”[29]. Muntele Cintos are doar 113 metri și domină insula Delos[30]. La poalele muntelui curge râul Inopos[31].

Se întoarce la Pireu și ajunge la Atena cu mașina[32]. Însemnările referitoare la călătoria în Grecia se termină în p. 45. Și au fost făcute între 1936-1938[33].

Însemnările despre India i le-a dedicat lui Mircea Eliade[34]. Pentru un motiv ușor de înțeles…

Descrierile autorului încep din Calcutta[35]. „Tonurile vii” ale Indiei și aglomerația ei, a acestei lumi care „mișună, se agită, cuprinsă parcă de delir”[36].

Vechiul templu al lui Shiva[37]. Gangele și spălatul în apele lui[38]. Paznicul locașului lui Shiva era „un bătrân cu o barbă până la brâu”[39].

„Foaia de betel” se mănâncă „unsă cu diverse uleiuri și presărată cu mirodenii”. Se mănâncă împăturită și „colorează gura amatorului cu roșu aprins”[40]. La resturant se consuma carne de pui, „gătită cu sosuri complicate, în care domină piperul, ardeiul și alte ingrediente”[41].

La Jaipur a întâlnit „un om aproape gol, cu părul și barba hirsută și pielea de culoare cenușie închis, bătând în negru; în această stranie arătare am recunoscut de îndată chipul Satanei, așa cum e înfățișat în picturile Bisericilor noastre”[42] ortodoxe.

Shiva are mai multe temple în Benares[43]. De la Aurangabad, care face parte din statul Bombay, se poate ajunge la peșterile Ellora și Ajanta[44].

Se consuma mult ardei în mâncare și populația era, în mare parte, vegetariană[45].

În Bombay e ca „într-un cuptor”, datorită căldurii excesive[46].

În 1970 populația Indiei depășea 510 milioane de locuitori[47]. Dintre care 250 de milioane erau hinduși, musulmani erau 94 de milioane, jainiști un milion și 300 de mii iar budiști circa 250.000[48].

„Bărbații poartă în genere haine albe: o tunică lungă de pânză, până peste genunchi sau un fel de togă, partea de jos fiind răsucită între picioare.

Femeile poartă în genere sariul, care le dă o înfățișare sărbătorească. Sariul e de obicei de mătase fină, bătută cu aur. […]

Fetele poartă deseori pantaloni albi, strâmți și încrețiți, iar mahomedanele uneori halate negre, cu capul acoperit de un văl protector prevăzut cu o răsuflare în dreptul gurii”[49].

Gandhi a fost incinerat la Delhi[50]. Bombayul avea peste 8 milioane de locuitori la acea dată, Calcutta 5 milioane iar Delhi 3 milioane de locuitori[51].

În orașul Hyderabad, din sudul Indiei, se află „magnifica moschee Mecca Mesjid, de proporții colosale (poate cuprinde 10.000 de persoane), cu splendida ei colonadă de marmură albă”[52].

Călătoria în India se termină în p. 60 și începe cea în Israel, dedicată lui Marcel Iancu[53].

„Drumul de la Tel-Aviv la Ierusalim trece prin Emaus (azi Abu-Gosh); un defileu stâncos duce la biserica în pur stil roman, ridicată de cruciați în secolul al XII-lea”[54]: începutul narațiunii despre Israel.

La Emaus e fântâna unde Domnul S-a întâlnit cu Sfânta Fotini și unde a frânt pâinea după învierea Sa din morți[55].

În Ierusalim, datorită unei legi anume, nu se pot construi decât case din piatră[56].

Muntele Scopus e „piscul cel mai înalt al Ierusalimului”[57].

Zidul Plângerii se sprijină pe zidul de apărare al orașului vechi, dominat de creneluri. Dincolo de zidul de apărare se află Grădina Ghetsimani, Golgotha, Via Dolorosa, Sfântul Mormânt și Moscheea lui Omar[58].

În vechiul Ierusalim se intră prin 8 porți. Străzi înguste, bazar cu multe prăvălii[59].

A văzut măgari și cămile pe străzile Ierusalimului[60]. Moscheea lui Omar (sec. 7) „se înalță pe un postament de marmură albă, iar de jur-împrejur, la distanță potrivită, se ridică portaluri cu coloane, care plutesc în lumina aurie a asfințitului”[61].

În 1967, Israelul avea o populație de 2.600.000 de locuitori[62].

Lângă lacul Tiberiada a vizitat Kibbutzul Guinossar sau Genezarethul[63].

În Muzeul Național al Israelului a văzut expuse manuscrisele de la Marea Moartă dar a văzut și Grădina zoologică biblică, în care se regăsesc toate animalele citate în Vechiul Testament[64].

Ultima filă despre Israel: p. 69. Prima despre SUA: p. 73. Și descrierea începe de la New York[65].

Turnurile de sticlă ale New Yorkului[66]. În „Muzeul metropolitan de arte din New York”[67] a văzut „un autoportret al lui Rembrandt, două pânze de Vermeer, din care una e o capodoperă, Sfântul Ieronim, de El Greco, o lungă figură meditativă”[68] etc.

În Chicago a găsit zăpadă în aprilie[69].

Universitatea Cornell avea o bibliotecă cu milioane de volume[70]. Iar în „universitățile americane totul e făcut pentru comoditatea și agrementul studenților. Căminele, de fapt hoteluri de lux, au camere individuale, cu baie și toaletă la câte două camere”[71].

Buffalo este „un oraș industrial”[72]. Iar „granița cu Canada nu e departe de Buffalo, precum și cascada Niagara”[73].

Dacă la Chicago era zăpadă, când a coborât din avion, în „Seattle, pe coasta Pacificului, [s-a văzut] sub un soare arzător”[74].

Muntele Rainier are peste 5.000 de metri și în vârful lui e un ghețar[75].

Orașul San Francisco „e construit în terase, care coboară până la imensul golf scăldat de apele albastre ale oceanului”[76].

Ultima pagină despre America e p. 80. După care urmează o pagină și jumătate despre Albania, dedicată lui Alexandru Xhuvani, in memoriam[77].

A vizitat Tirana prima oară în 1957. Apoi încă 15 zile, în luna iunie 1972[78]. Și despre Albania spune că este „una din cele mai pitorești țări mediteraneene: munți înalți, văi adânci, râuri mărețe, poieni și livezi, totul acoperit de o vegetație generoasă, cu ornamentația verde-argintie a măslinilor și veșmintele întunecate ale chiparoșilor”[79].

A fost în Franța în clasa a 3-a[80]. Despre Transfăgărășan scria în octombrie 1976[81]. În 1946 scrie despre Leningrad[82]. Iar Leningradul este „orașul coloanelor”[83]. Tot în 1946 scrie și despre Franța[84].

Considera că limba franceză este o limbă ce permite formularea gândirii abstracte[85].

Despre frumosul Parisului[86]. Iar „Franța este una din grădinile Europei”[87].

Și despre Londra a scris în 1946[88]. Numind-o „orașul secret”[89]. Pentru că aici „totul se petrece în șoapte, la mari adâncimi”[90].

Românii care citeau biblioteca Bodleiană[91].

În 1921 vizita Berlinul[92].

Revede Florența „pe o seară ploioasă de toamnă”[93]. În 1972[94].

A fost și în Copenhaga[95]. La Mănăstirea dintr-un Lemn[96], după care Roma e un „oraș de provincie”[97].

Călătoriile se termină în p. 118 și în pagina următoare încep portretele.

Primul portret e al lui Vasile Alecsandri[98]. El „a înțeles importanța folclorului pentru literatura noastră”, ne-a dat Miorița și Pastelurile, „a scris o proză excelentă, de o rară perfecțiune”[99].

Despre Mihail Sadoveanu spune că „este un mare cunoscător al naturii”[100] și „se înscrie printre cei mai desăvârșiți artiști ai cuvântului”[101].

Ion Bianu „suferea de o semisurditate”[102]. Și el este „creatorul Bibliotecii Academiei”[103].

Pe Ibrăileanu l-a cunoscut la Iași, prin 1923-1924[104]. Era „sfios, retras, victimă a mediului în care trăia, nepotrivit pentru acest om superior care, pus în alte condiții de viață, și-ar fi putut da întreaga măsură[105]. Ibrăileanu își găsise în Marcel Proust „un frate întru suferință…căci Ibrăileanu era și el un anxios și își descoperea în fiecare zi o altă maladie”[106].

Pe Paul Zarifopol l-a cunoscut în 1929[107], pe Matei Caragiale în 1919[108] și a fost prieten cu Mihail Sebastian[109]. „Sebastian era de o sensibilitate aproape feminină. Frumoasa lui privire reflecta, adeseori, o anxietate acută[110].

Mihail Sebastian „ținea foarte mult” la romanul Accidentul[111]. Și autorul îl consideră pe Sebastian „un fenomen în sine, de inteligență, sensibilitate și talent”[112].

În primăvara lui 1930, Alexandru Rosetti îl cunoaște pe Camil Petrescu[113]. Despre care spune: „scrisul lui Camil Petrescu izvorăște dintr-o înaltă tensiune sufletească. Repejune a trăsăturii, a replicii. Descrierile sale sunt neobișnuit de vii, iar versurile au sclipiri de fulger[114].

Vorbind despre jurnalul lui Theodor Pallady, Rosetti spune că „scrierile lui Baudelaire…au constituit pentru Pallady fundamentul crezului său artistic”[115].

Despre Tudor Vianu scrie în p. 148-149. Și spune despre el, că „Tudor Vianu a fost în tot cursul vieții sale îndrăgostit de cariera didactică și s-a dovedit un profesor desăvârșit[116].

Mihai Ralea avea „o inteligență vie și clară, un dar excepțional de expunere a ideilor, o vastă cultură literară și filosofică”[117].

Pe Ion Barbu îl considera drept „unul dintre marii noștri poeți”[118] dar știa că „gloria lui Ion Barbu e postumă[119].

George Călinescu avea „o bibliotecă plină de cărți rare”[120]. Și autorul îl consideră un om genial, care a scris „cel mai cuprinzător studiu asupra genezei operei lui Mihai Emineescu”[121].

În p. 158, sculpturile lui Brâncuși de la Târgu Jiu au următoarele nume: Poarta eroilor, Masa tăcerii și Coloana fără sfârșit.

Coloana fără sfârșit e formată „din 17 ovoide în patru laturi, de metal brunizat la foc, așezate cap la cap, și terminată printr-un ovoid retezat la mijloc, pentru a da impresia prelungirii în infinit (coloana are 30 de metri). Efectul este covârșitor, atât din depărtare, când coloana plutește în văzduh, cât și de aproape, când ochiul nu mai e în stare să măsoare distanța până la capătul coloanei”[122].

Cartea albă e dedicată lui Eugen Barbu[123] și începe în p. 201.

„Lungi conversații” cu Arghezi[124]. A fost cu Arghezi la Mănăstirea Cernica, i-a arătat chilia unde locuise pe când era monah și „unde mi-a declarat că ar vrea să fie îngropat după ritul călugăresc[125].

Vizitează împreună și Mănăstirea Văcărești[126].

L-a văzut pe Macedonski la cafeneaua Kübler[127].

„Iorga îl detesta pe Arghezi și se exprimase de mai multe ori în mod violent împotriva lui”[128].

L-a cunoscut pe Părintele Grigorie Pișculescu[129] dar și pe Părintele Vasile Radu[130].

L-a cunoscut și pe Victor Eftimiu[131], care, la rândul său, l-a cunoscut pe Ion Luca Caragiale[132].

Despre Goga scrie în p. 214-215. Care avea o conversație „strălucitoare”[133].

Ion Barbu i-a fost „coleg de liceu” autorului[134]. Și într-o scrisoare, pe care Barbu o semna Don Miguel Barbylos[135], i se adresează autorului cu expresia: „Rosetti, dragostea mea[136].

L-a vizitat de două ori acasă pe Matei Caragiale[137]. Locuia în casa soției sale, născută Sion, din strada Robert de Flers[138].

Matei Caragiale a murit la vârsta de 50 de ani și a fost îngropat la Bellu. Iarna[139]. Iar soția acestuia era „cu vreo 20 de ani mai în vârstă ca soțul ei”[140].

Mama lui trăia, era văduvă și a participat la înmormântare[141].

L-a cunoscut pe Perpessicius[142], Ion Vinea „era plin de farmec”[143] iar Istoria literaturii române a lui G. Călinescu e o carte „de proporții monumentale”[144].

Scriitura lui Hașdeu l-a „încântat întotdeauna”[145]. L-a avut profesor la facultate pe Ovid Densusianu[146].


[1] Al.[exandru] Rosetti, Călătorii și portrete. Note din Grecia, India, Israel, SUA, Albania. Diverse. Cartea albă, Ed. Sport-Turism, București, 1977, 292  p. Reproduce ed. 1973, de la Ed. Minerva.

[2] Idem, p. 15.

[3] Idem, p. 17.

[4] Idem, p. 18.

[5] Idem, p. 19.

[6] Idem, p. 21-22.

[7] Idem, p. 23.

[8] Ibidem.

[9] Ibidem.

[10] Idem, p. 27.

[11] Ibidem.

[12] Idem, p. 28.

[13] Ibidem.

[14] Idem, p. 29.

[15] Ibidem.

[16] Idem, p. 30.

[17] Idem, p. 31.

[18] Idem, p. 32.

[19] Ibidem.

[20] Idem, p. 32-33.

[21] Idem, p. 33.

[22] Idem, p. 35.

[23] Idem, p. 40.

[24] Ibidem.

[25] Idem, p. 41.

[26] Ibidem.

[27] Ibidem.

[28] Ibidem.

[29] Idem, p. 43.

[30] Ibidem.

[31] Idem, p. 44.

[32] Idem, p. 45.

[33] Ibidem.

[34] Idem, p. 47.

[35] Idem, p. 49.

[36] Ibidem.

[37] Ibidem.

[38] Idem, p. 50.

[39] Ibidem.

[40] Ibidem.

[41] Ibidem.

[42] Idem, p. 51.

[43] Ibidem.

[44] Idem, p. 53.

[45] Idem, p. 54.

[46] Ibidem.

[47] Idem, p. 55.

[48] Ibidem.

[49] Idem, p. 57.

[50] Idem, p. 58.

[51] Idem, p. 59.

[52] Idem, p. 60.

[53] Idem, p. 63.

[54] Idem, p. 65.

[55] Ibidem.

[56] Ibidem.

[57] Ibidem.

[58] Ibidem.

[59] Ibidem.

[60] Idem, p. 66.

[61] Ibidem.

[62] Idem, p. 67.

[63] Ibidem.

[64] Idem, p. 69.

[65] Idem, p. 73.

[66] Idem, p. 74.

[67] Idem, p. 75.

[68] Idem, p. 76.

[69] Idem, p. 77.

[70] Idem, p. 77-78.

[71] Idem, p. 78.

[72] Ibidem.

[73] Idem, p. 79.

[74] Ibidem.

[75] Ibidem.

[76] Ibidem.

[77] Idem, p. 81.

[78] Idem, p. 83.

[79] Ibidem.

[80] Idem, p. 88.

[81] Idem, p. 94-95.

[82] Idem, p. 99.

[83] Ibidem.

[84] Idem, p. 100.

[85] Idem, p. 100-101.

[86] Idem, p. 102.

[87] Ibidem.

[88] Idem, p. 105.

[89] Idem, p. 106.

[90] Ibidem.

[91] Idem, p. 108.

[92] Ibidem.

[93] Idem, p. 110.

[94] Idem, p. 112.

[95] Idem, p. 114.

[96] Idem, p. 115.

[97] Ibidem.

[98] Idem, p. 119.

[99] Ibidem.

[100] Idem, p. 121.

[101] Idem, p. 123.

[102] Idem, p. 124.

[103] Ibidem.

[104] Idem, p. 125.

[105] Ibidem.

[106] Ibidem.

[107] Idem, p. 126.

[108] Idem, p. 128.

[109] Idem, p. 134.

[110] Idem, p. 135.

[111] Ibidem.

[112] Ibidem.

[113] Idem, p. 139.

[114] Ibidem.

[115] Idem, p. 146.

[116] Idem, p. 149.

[117] Ibidem.

[118] Idem, p. 152.

[119] Idem, p. 153.

[120] Idem, p. 154.

[121] Idem, p. 155.

[122] Idem, p. 159.

[123] Idem, p. 195.

[124] Idem, p. 201.

[125] Idem, p. 202.

[126] Ibidem.

[127] Idem, p. 203.

[128] Idem, p. 209.

[129] Idem, p. 210.

[130] Idem, p. 212.

[131] Ibidem.

[132] Idem, p. 213.

[133] Idem, p. 214.

[134] Idem, p. 216.

[135] Idem, p. 219.

[136] Idem, p. 218.

[137] Idem, p. 222.

[138] Ibidem.

[139] Idem, p. 223.

[140] Ibidem.

[141] Ibidem.

[142] Idem, p. 225.

[143] Idem, p. 226.

[144] Idem, p. 240.

[145] Idem, p. 253.

[146] Idem, p. 254.

Did you like this? Share it: