Traduceri patristice

*

vol. 4

 *

Traduceri și comentarii de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

și

Dr. Gianina Maria Cristina Picioruș

*** Sfantul Augustin al Hipponei

Sfântul Augustin,

Episcopul Hipponei

(13 noiembrie 354-28 august 430,

pomenit la 15 iunie în Biserica Ortodoxă)

*

Despre Sfânta Treime

*

Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a.

***

Mai departe, acel chip uman [forma hominis] primit este persoana Fiului iar nu a Tatălui.

Prin urmare, Tatăl nevăzut, [Care este] una cu Fiul, împreună cu El [sunt Amândoi] nevăzuți, [iar] făcându-L văzut pe Fiul, L-a trimis pe El ca să fie dat [morții].

[De aceea] s-a spus: Care [Fiul], dacă în acest mod ar fi fost făcut văzut, încât să fie despărțit de Tatăl nevăzut –  adică, dacă firea nevăzută [substantia invisibilis] a Cuvântului era schimbată în creatură văzută, [fiind] schimbată și transformată –, se înțelegea că astfel a fost trimis Fiul de către Tatăl, atât de mult trimis [tantum missus], așa încât să nu se mai cunoască [faptul] [că Fiul] împreună cu Tatăl [,Amândoi, așadar,] sunt trimițătorii [non etiam cum Patre mittens inveniretur][1].

[Dar] când, într-adevăr, astfel a fost primit chipul robului, încât să rămână neschimbat [incommutabilis] chipul lui Dumnezeu [din persoana Fiului], este clar că de la Tatăl și de la Fiul s-a făcut, ca să nu fie evident ceea ce apărea în Fiul [întrupat]: adică, ca de la Tatăl nevăzut și de la Fiul împreună [cu El] nevăzut să fi fost trimis Același Fiu, Însuși [făcut] văzut[2].

În ce fel, așadar, zice: „Și Eu nu am venit de la Mine Însumi” (In. 8, 42)?

Acum, aceasta s-a spus [înțelegându-se] după chipul robului, în conformitate cu care s-a zis [și că]: „Eu nu judec pe nimeni” (In. 8, 15).

10. Dacă, deci, [Fiul] s-a chemat trimis întrucât a apărut în afară [foris][3], în creatură trupescă[4] [in creatura corporali], Cel Care înăuntru, în firea [Sa] spirituală [in natura spirituali][5], este pururea ascuns pentru ochii muritorilor, [atunci] este limpede acum a se înțelege, de asemenea, despre Duhul Sfânt, de ce și El s-a chemat trimis.

Deci s-a făcut oarecare vedere [sub forma] creaturii, în timp [ex tempore], în care Duhul Sfânt era arătat în mod vizibil [visibiliter], fie când S-a pogorât în Însuși Domnul [in Ipsum Dominum] [Hristos] ca o porumbiță [colomba], în chip trupesc (Mat. 3, 16), fie când, la zece zile după Înălțarea Lui, în ziua Cincizecimii, s-a făcut repede din cer un sunet, ca și când ar fi fost o suflare/ un vânt puternic [flatus vehemens] și au fost văzute acele limbi împărțite, ca de foc, care au și stat [insedit] deasupra fiecăruia dintre ei (Fapt. 2, 2-4).

Această lucrare arătată în mod vizibil, oferită și ochilor celor muritori[6], s-a spus [a fi] trimiterea Sfântului Duh.

Nu [în sensul că] a apărut însăși firea [substantiam] Lui[7], Care și El [, Duhul Sfânt,] este nevăzut și neschimbabil [invisibilis et incommutabilis], la fel ca Tatăl și Fiul, ci [în sensul ca] inimile oamenilor, cutremurate prin vederile din afară [exterioribus][8], să fie schimbate [în acest mod:] de la revelarea temporală a venirii [Lui] la veșnicia ascunsă a prezenței [Sale celei de-a] pururea.

*

Capitolul VI

11. Pentru aceasta, pe de altă parte, nicăieri nu este scris că Dumnezeu Tatăl este mai mare decât Duhul Sfânt sau că Duhul Sfânt este mai mic decât Dumnezeu Tatăl.

[Și este] astfel pentru că [forma] în care a apărut Duhul Sfânt nu este creatură asumată [non est assumpta creatura][9], așa după cum este asumat Fiul omului [assumptus est Filius hominis], în care chip era arătată persoana Cuvântului Însuși al lui Dumnezeu.

[Și S-a pogorât Duhul peste Hristos în chip văzut] nu ca să aibă Cuvântul lui Dumnezeu [pe Duhul Sfânt], precum alți Sfinți L-au cunoscut, ci „mai înaintea părtașilor Săi” (Evr. 1, 9).

[Și S-a pogorât] cu adevărat, nu pentru că [Hristos] era părtaș Cuvântului mai mult [amplius] decât ceilalți [Sfinți], ca să fie de o extraordinară înțelepciune [excellentiore sapientia], ci pentru că era Cuvântul Însuși[10].

Altceva este deci Cuvântul în trup [Verbum in carne], [și] altceva este Cuvântul [făcut] trup [Verbum caro].

Adică, altceva este Cuvântul în om [Verbum in homine] și altceva Cuvântul [făcut] om [Verbum homo].

Trupul așadar este pus [sinonim] pentru om, în aceea ce a zis: „Cuvântul S-a făcut trup” (In. 1, 14). La fel și dincolo: „Și va vedea tot trupul, deopotrivă, mântuirea lui Dumnezeu” (Lc. 3, 6).

Nu [este vorba], așadar, [despre] trupul fără suflet sau fără minte, ci astfel [zice] tot trupul, ca și cum ar spune: tot omul.

În felul acesta, deci, nu este creatură asumată [acea formă] în care a apărut Duhul Sfânt, așa după cum este asumat acel trup și acel chip omenesc [luat de Fiul] din Fecioara Maria.

Deci nici Duhul Sfânt nu a sfințit porumbița, sau acel vânt, sau acel foc și nu le-a conjugat pentru veșnicie cu Sine și cu persoana Sa, în unitate și în obicei [in unitatem habitumque] [și,] cu adevărat, nici nu este firea Duhului Sfânt schimbătoare sau transformabilă [mutabilis et convertibilis], așa încât acestea [porumbița, vântul, focul] să nu fie din creatură, ci El Însuși să fi fost schimbat, în mod variabil, în una sau alta, precum apa în gheață[11].


[1] Dacă Fiul, prin întrupare, făcându-Se om văzut de oameni, S-ar fi despărțit astfel de Tatăl, atunci Fiul nu ar mai fi fost și Dumnezeu din momentul în care a fost trimis, și atunci nu Tatăl, împreună cu Fiul, L-ar fi trimis pe Fiul ca să Își asume umanitatea în persoana Sa.

[2] În chipul robului apărând Fiul lui Dumnezeu, în trupul asumat, nu era o evidență pentru oameni că este Fiul lui Dumnezeu, că întruparea Sa s-a făcut de la Tatăl și de la Fiul Însuși.

[3] Adică: în lume.

[4] În chipul creaturii trupești. Pentru că există și creaturi netrupești, care sunt Îngerii.

[5] Dumnezeu este pururea necunoscut oamenilor și tuturor creaturilor în firea Sa dumnezeiască. Prin această afirmație, Sfântul Augustin dezminte pretențiile de mai târziu ale romano-catolicilor, care vor susține că firea sau ființa lui Dumnezeu poate fi văzută și cunoscută de către creaturi, adică de către Sfinți și Îngeri.

Firea dumnezeiască este numită de către Sfântul Augustin fire spirituală/ duhovnicească, în sensul în care se spune că Dumnezeu este Duh (cf. II Cor. 3, 17), dar această fire a lui Dumnezeu este incomparabil mai înaltă decât firea spirituală a Îngerilor sau a sufletelor umane, care sunt ființe create.

[6] Vizibilă tuturora, indiferent de starea duhovnicească.

[7] Atunci când Duhul Sfânt a apărut sub formă de porumbiță sau de limbi de foc împărțite, nu a fost văzută firea Sa dumnezeiască, ci doar un oarecare chip trupesc pe care l-a luat pogorârea Sa peste Domnul întrupat sau, apoi, peste Apostoli și lume.

[8] Prin vedere cu ochii trupești i-a cutremurat Duhul Sfânt și pe cei lipsiți de vedere duhovnicească, pentru ca să îi aducă la aceasta din urmă.

[9] Duhul Sfânt nu S-a întrupat, precum Fiul, astfel încât nu se poate vorbi despre El așa cum se vorbește despre Fiul, Care, ca om, este mai mic decât Tatăl.

[10] Nu ca un simplu om întrece Hristos pe ceilalți Sfinți în înțelepciune, ci ca Fiul lui Dumnezeu întrupat. De aceea S-a pogorât Duhul Sfânt în chip văzut peste El, pentru că era Fiul lui Dumnezeu întrupat și nu un Sfânt între alții, care să primească mai mult pe Duhul Sfânt.

Adică s-a petrecut un eveniment extraordinar atunci când, fără să Se întrupeze, Duhul Sfânt S-a arătat ca porumbiță, în chip văzut, pogorându-Se peste Hristos.

Dar acesta s-a petrecut pentru a se arăta că toți Sfinții primesc harul Duhului Sfânt prin Hristos, prin Fiul lui Dumnezeu întrupat, în Care S-a pogorât Duhul Sfânt „mai înaintea părtașilor Săi”. Prin trupul îndumnezeit al lui Hristos se revarsă harul Dumnezeirii la toată umanitatea din toate secolele.

[11] Ar fi o mare impietate să gândească cineva astfel, spune Sfântul Augustin.

Did you like this? Share it: