Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

 *

Istoria începe

de oriunde o privești

(vol. 4)

***

Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a.

***

18. Concluziile lui Stephen Hawking

În Scurtă istorie a timpului[1], Hawking concluzionează faptul că „timpul nu este complet separat și independent de spațiu, ci se combină cu acesta formînd un obiect numit spațiu-timp[2].

În al 3-lea capitol al cărții, autorul afirmă că soarele „este numai la 8 minute lumină depărtare”[3] de pământ, în timp ce steaua cea mai apropiată de pământ e la „o distanță de circa patru ani lumină”[4].

Autorul acceptă concluzia lui Hubble că „universul…este în expansiune; distanța dintre diferite galaxii crește neîncetat”[5].

Prin cartea lui din 1970, scrisă în colaborare cu Penrose, Hawking a popularizat concluzia cum că „universul a început cu o singularitate Big Bang”[6].

Dar în cartea de față, autorul vrea să ne convingă de contrariul concluziei de atunci, adică de faptul că „la începutul universului nu a existat o singularitate”[7].

În p. 103 a cărții, fără să ne lămurească pe ce se bazează, autorul afirmă faptul că „soarele nostru are probabil destul combustibil pentru încă cinci miliarde de ani”.

Lorin Fortuna[8] (asta ca o notă de culoare) a preluat expresia „stea pitică albă” din p. 104, aceasta fiind, de fapt, expresia savantului rus Lev Davidovici Landau[9].

Din p. 137, aflăm că Stephen Hawking crede în „posibilitatea ca spațiu-timpul să fie finit dar să nu aibă limite, ceea ce înseamnă că el nu a avut un început, un moment al Creaţiei”. Și prin asta s-a întors la perspectiva păgână asupra lumii, în care timpul era considerat „etern” și nu creat de Dumnezeu.

În p. 160 însă, autorul spune că e doar „o propunere” personală ideea cum că „timpul și spațiul ar trebui să fie finit fără limită”.

Deși confecționează tot felul de scenarii imaginare despre univers, despre începutul și extinderea lui, Hawking spune că „este destul de greu să vorbim despre memoria umană deoarece nu știm cum lucrează creierul în detaliu[10].

Dar dacă nu știm cum lucrează…creierul, de ce fabulăm despre univers și compoziția lui mai mult decât raționăm? Ce rost are să îți imaginezi tot felul de lucruri despre univers, dacă nu poți să le demonstrezi din punct de vedere practic? Pentru că știința reală se ocupă cu lucruri verificabile, demonstrate și nu cu presupuneri.

În p. 174, autorul admite că a greșit în ceea ce privește determinarea „fără limită”. Datorită lui Raymond Laflamme, studentul său, autorul și-a dat seama că el vorbise despre o continuare a dezordinii în timpul contracției universului[11].

În finalul cărții, Hawking ne spune că „teoria completă” despre univers e de domeniul viitorului și că, dacă aflăm „de ce existăm noi și universul”, atunci acest răspuns se constituie în „triumful final al rațiunii umane – pentru că atunci am cunoaște gândirea lui Dumnezeu”[12].

Numai că noi știm de la Dumnezeu de ce suntem făcuți și care e sensul nostru și al cosmosului și această cunoaștere prin revelație dumnezeiască nu este „triumful final” al rațiunii. Împlinirea întregului om constă în îndumnezeirea lui, în umplerea lui de slava lui Dumnezeu și în comuniunea veșnică cu El.

Cunoașterea de sine și a universului e un pas spre înțelegerea și comuniunea cu Dumnezeu și nu o centrare a noastră pe ceea ce e vizibil la modul grosier.

Însă de ce a vorbit Hawking despre Dumnezeu doar la final, când, în cuprinsul cărții, Dumnezeu nu e prezent nici măcar în postura de „ipoteză”?

*

19. Iorga despre evreii din România

Iudaica, 1940[13], în care Iorga îi răspunde Dr. Filderman[14]. La țară, evreii nu merg[15]. Și la țară, românii îi considerau pe evrei: „cârciumari otrăvitori” și „mari arendași”[16].

Evreii au ocupat „locurile goale” din orașele românești[17]. În 1850, blănarii din Botoșani arătau „prin ce mijloace au fost distruși de Evreimea năvălitoare”[18].

În p. 12, autorul își apără nația și spune: „românul poate face orice și concura pe oricine, cu o singură condiție: să fie ajutat de țara lui și să n’aibă în față ceia ce represintă de fapt Evreimea la noi: un stat economic complect, împlîntat în mijlocul oraganelor de viață ale unei societăți istorice stupid ospitaliere”.

Evreii au venit din Polonia în pământul românesc, în timpul fanarioților[19]. Însă cei de atunci aveau nume evreiești[20].

Pe când cei de azi, spune Iorga, au nume „poetice sau ridicule, nemțești: de la, să zicem: Filderman, Rosenbusch, Lustgarten, la denumiri caricaturale și grotesci”[21].

Evreii veniți din Galiția copiau „grosolan și stîngaciu” pe creștini, nu aveau niciun „meșteșug”[22], iar „în domeniul micii industrii ei erau cârpaci[23].

De aceea, în materie de industrie, evreii veniți în România erau niște plagiatori iar pentru comerț se constituiau într-un „parasitism”[24]. Căci parazitau comerțul românesc.

Însă de la 1820, evreii, simțindu-se mulți în spațiul românesc, și-au dat seama de rolul pe care îl pot juca[25]. Numai că evreii au devenit puternici datorită statului românesc corupt[26].

Din p. 17 aflăm că Adolf Stern (despre care am scris în Istorie 3[27]) a fost deputat.

Nicolae Iorga vorbește despre evreii din România ca despre o comunitate ghetoizată și ca despre o „nație năvălitoare”[28]. Fapt pentru care se manifestă discreționar față de noi, vrând să ne dea „pur și simplu afară din țara noastră”[29].

Evreii „ni zugrumă bisericile, ni înlocuiesc prăvăliile, ni ocupă locurile și, ce e mai pierzător, ni falsifică sufletul, ni degradează moralitatea prin opiul ziaristic și literar cu care ne încîntă”[30].

În p. 19 încep „spicuiri” din discursurile lui Iorga din 29 și 30 iunie 1937, de la Iași.

Și el cerea ca în jurul Bisericilor noastre românești să creăm „zone românești”[31]. Își dorea un Iași nou[32].

Broșura de față costa 5 lei la publicare.


[1] Stephen W. Hawking, Scurtă istorie a timpului. De la Bing Bang la găurile negre, ed. a III-a, trad. din lb. engl. de Michaela Ciodaru, Ed. Humanitas, București, 2001, 212 p. Despre autor a se vedea:

http://en.wikipedia.org/wiki/Stephen_Hawking.

[2] Idem, p. 37.

[3] Idem, p. 52.

[4] Ibidem.

[5] Idem, p. 57.

[6] Idem, p. 70.

[7] Ibidem.

[9] Stephen W. Hawking, Scurtă istorie a timpului. De la Bing Bang la găurile negre, ed. cit., p. 104.

[10] Idem, p. 170.

[11] Idem, p. 174.

[12] Idem, p. 200.

[13] N.[icolae] Iorga, Iudaica, Ed. „Bucovina” I. E. Torouțiu, București, 1940, 23 p.

[14] Idem, p. 5.

[15] Idem, p. 7.

[16] Ibidem.

[17] Idem, p. 9.

[18] Idem, p. 10.

[19] Idem, p. 12-13.

[20] Idem, p. 13.

[21] Ibidem.

[22] Idem, p. 14.

[23] Idem, p. 15.

[24] Ibidem.

[25] Ibidem.

[26] Idem, p. 16-17.

[27] A se vedea: Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș, Istoria începe de oriunde o privești, vol. 3, Teologie pentru azi, București, 2013, p. 147-151, cf.

http://www.teologiepentruazi.ro/2013/07/31/istoria-incepe-de-oriunde-o-privesti-vol-3/.

Inexplicabil pentru mine, am publicat vol. al 3-lea, despre care vorbesc acum, fără să fi specificat că e al 3-lea pe pagina de titlu. Și, în toată cartea, nu mai există nicio specificare a acestui fapt. Oboseala și-a spus cuvântul…

[28] N.[icolae] Iorga, Iudaica, ed. cit., p. 17.

[29] Ibidem.

[30] Idem, p. 18.

[31] Idem, p. 20.

[32] Idem, p. 21.

Did you like this? Share it: