A vorbi despre mâncare înseamnă a vorbi despre Dumnezeu pentru că El e sursa hranei noastre. Și când ne referim la mâncăruri, ne referim la gust, la ce e propriu pentru trupul nostru. Însă a vorbi despre prețuri înseamnă a vorbi despre ce avem sau nu în buzunare. Dar și prețurile sunt parte din munca noastră cu Dumnezeu. Pentru că primim, în schimbul prețului, mâncarea pe care ne-am câștigat-o cu Dumnezeu, adică muncind dimpreună cu El.

*

După soare și mare…au început ploile. Bucurie pentru pământ. Dar și vânturile. Vântul: expresie a mâniei…a pedepsei dumnezeiești…dar și a răcoririi noastre duhovnicești. Căci dacă nu e suflare de vânt duhovnicesc…e numai arșiță în suflet.

*

Frica de cutremur revine în România. Deși specialiștii spun că marile cutremure sunt…neprevăzute. Sunt la fel ca moartea: știi că vine dar nu știi…când. Și în așteptarea cutremurului, a morții, a mai binelui…stai în așteptare. Numai că e diferență mare între a aștepta stând, a aștepta nefăcând nimic…și a aștepta activ. De aceea cred că trebuie să așteptam împlinindu-ne prin ceva, printr-o muncă anume.

*

Nu numai poporul american are „un vis”, un ideal, ci orice popor și om are o aspirație fundamentală! Și poporul român a avut și are o aspirație fundamentală: să fie unitar, să fie sănătos, să fie împlinit, să se mântuiască.

*

Literaliștii preferă să creadă că Revelația dumnezeiască, cuprinsă în Scriptură și în Tradiție, e doar scrisă. De ce? Pentru că enunțurile revelaționale pot fi manipulate după bunul plac, la nivel rațional, fără să vezi, dincolo de cuvinte, un sens mai profund și unitar.

Teologii adevărați ai Bisericii însă văd, deopotrivă, textul și duhul textului. Adică scrisul și nescrisul Revelației. Tocmai de aceea, fără viață duhovnicească reală, fără cunoașterea mistică a vieții lui Dumnezeu, nimeni nu poate citi duhul textului și, implicit, a înțelege ceva, pe măsura lui, din Revelație.

Așa că Revelația dumnezeiască, ce a spus Dumnezeu Bisericii, nu e doar scris ci și un abis de nescris, care trebuie trăit, experimentat personal.

*

În Tradiția Bisericii s-a pus un mare accent pe fidelitate. Pe fidelitatea față de Dumnezeu. Relația cu Dumnezeu a fost văzută ca primordială în viața noastră, ca cea care subsumează tot ceea ce gândim, facem, dorim. Și de aceea orice dorință și atitudine care nu face sens cu voia lui Dumnezeu e o depărtare de El, un păcat, o cădere din relația cu El.

*

Războiul are relevanță pentru tine doar când tedoare la modul proxim. De aceea, sărăcia din România, faptul că nu ai loc de muncă, că nu ai bani de lumină, de haine, de mâncare…toate astea sunt mai importante decât prezumatul război din Siria. Acesta e motivul pentru care, cei doi copii de ieri, cu pancarte despre războiul din Siria, pe care i-am văzut în centrul orașului…erau priviți cu duioșie…dar din care ieși repede. Pentru că ceea ce te doare…merge cu tine.

*

Schimbarea de perspectivă despre care ne vorbește Domnul adesea constă în faptul de a ne pune…în locul altuia. Ca să vedem ce am face în locul lui. Ce am fi făcut în locul lui…când el a ucis…când el a jucat la ruletă și și-a pierdut casa…când el și-a văzut copilul în flăcări din cauza unui scurtcircuit. Ce am face în atare situații? Pentru că marea diferență e între: ce crezi că poți să faci…și ce faci în situații reale, în situații fără ieșire.

*

Numărul cerșetorilor dintr-un oraș reprezintă gradul nostru de indiferență față de realitatea concretă a celorlalți. Cu alte cuvinte suntem de acord cu ideea că și noi putem fi, la un moment dat, unul dintre ei. Pentru că nici de noi nu se va îngriji nimeni…

*

Insinuările sunt reptile. Când demonii ne insinuează anumite gânduri rele în suflet, hule, necredință, răceală, răzbunare, neomenie…ne introduc șerpi cu care ne lasă să ne batem. Numai că șerpii se încolăcesc pe noi, ne sugrumă, ne deteriorează perspectiva în care vedem lucrurile. Dar toate astea se petrec pentru că noi am crezut un gând-dușman drept un gând-prieten.

*

Când vrei să schimbi pe „țigan” cu „rom” după sute de ani…sau „familia tradițională”, care e de când lumea, cu „consensualitatea gay” recentă, opoziția nu e doar de suprafață ci de mare adâncime. Înmormântarea lui Florin Cioabă ne-a arătat că românilor li s-a urcat până-n gât treaba „cu romii” și i-au spus pe nume: țigăneală.

Tot la fel, când vine treaba cu parada gay, aversiunea nu e doar punctuală…nu se referă doar la evenimentul care se petrece, că nu l-am putea suporta noi…ci e de amploare și, mai ales, de amplitudine. Pentru că românii sunt familiști, iubesc femeile, iubesc copiii, așa sunt de 2.000 de ani…și când vii să le propui altceva, e ca și când ai vrea să le propui o altă limbă, un alt fel de a mânca și de a trăi, o altă țară.

În aceeași manieră trebuie să înțelegem aversiunea noastră față de unguri sau ruși. Adică față de cotropitori. Imaginea asaltului asupra noastră stârnește reacții profunde, care ne depășesc rațiunea…căci ne simțim ultragiați profund.

*

Corupția instituțională nu e un fenomen financiar ci o carență teologică. Pentru că nu banii sau parvenirea sunt cauza corupției ci încercarea de a escalada instituțional la nivel social deși tu nu te știi capabil de așa ceva. Pentru că ștacheta e ridicată prea sus, cumperi un loc pentru care nu te țin brăcinarele. Finalul? Încurci lucrurile, faci din instituția în care ai parvenit o dărâmătură, nimeni nu are de câștigat.

*

Ai o mare problemă de percepție a oamenilor, dacă crezi că ceea ce tu ai trăit în familie…au trăit și alții în familia lor. Dacă crezi că, dacă pe tine te-a iubit mama ta sau ai avut un bunic iubitor…cu toți s-au petrecut la fel lucrurile. Adică avem o problemă serioasă de receptare a oamenilor și de interrelaționare cu ei, când încercăm să le impunem modul nostru de viață.

Pentru că primul lucru într-o relație, pe care trebuie să îl respectăm, e tocmai alteritatea, faptul că cel din fața mea e altul decât mine. Dacă eu cred că e ca mine în orice situație, fără să îl întreb și pe el cum vede lucrurile, cearta/ controversa începe, pentru că mă arăt ca unul care i-am trecut marginile cu nesimțire.

*

Trăim într-o cultură a aparenței.

În aparență ea e frumoasă pentru că e foarte cosmetizată. Când o scoți din haine și din rujuri și din cadrul unde pare o divă…e o femeie normală.

După cum, în reclamă și film, în modul nostru de a ne afișa o neutralitate socială, o mască peste adevăratele noastre sentimente, aparența e iluzia în care ne trăim viața.

Ieșirea din iluzie se face prin întâlnirea brutală cu femeia nefardată sau cu domnul în pijama. Femeia nefardată are riduri și ticuri, nebuneli și lascivități bine construite, domnul în pijama are pofte nestăpânite și maniere debordante de manifestare.

Fapt pentru care nu trebuie să te lași convins de prima atitudine. Urmărește-l și la a o mia atitudine, pentru că s-ar putea să îi iasă la iveală o altă față!

*

Biserica Schimbării la față de pe strada Cuțitul de argint din București are cimitir în curte și Biserica a fost construită la împlinirea a 40 de ani de domnie ai lui Carol I. O cruce mare, voievodală, în partea dreaptă a Bisericii…peste liniștea din cimitir lăsându-se muzica la maximum din Arenele Romane.

Tradiția și postmodernitatea, cu alte cuvinte, conviețuiesc. Sau capitalismul și Biserica conviețuiesc, pentru că Biserica a conviețuit și cu Imperiul roman și cu cel otoman.

Un alt amănunt interesant: pe partea dinspre parc, pe dreapta, sub acoperiș, în ancadramentele de piatră, sunt mai multe cruci. Peste tot cruci și Sfinți, pictați la exterior. O podoabă picturală care îți teologhisește despre înălțimile duhovnicești ale Ortodoxiei.

Pentru că noi trebuie să nu ascundem mărețiile vieții Bisericii, minunile de Sfinți ale lui Dumnezeu, chiar dacă distanța dintre ei și noi e enormă…iar noi suntem netrebnici în fața lor.

*

De la București poți pleca cu autobuzul sau cu microbuzul în Grecia sau la Chișinău. În Turcia sau în Bulgaria. În Spania sau Italia. Românii au început să călătorească dar, mai ales, să se mute. Și când românii se mută…înseamnă că încearcă să fie ceea ce nu sunt…alături de alții.

Dorul de casă te mistuie. Dar nevoia te face să faci șmotru acolo unde nu vrei.

Cum împăcăm plecatul cu rămasul? Ce e atât de greu în a rămâne…dacă până acum am putut rămâne două milenii…în același loc?

*

Îl reascultam (video și audio) pe Părintele Dumitru Stăniloae recent. Și mă bucuram de faptul că se bucura să admire. Se bucura să recunoască frumusețea, munca, bucuria oamenilor.

De aceea cred că nu ești un om mare, o personalitate reală, un creator adevărat, dacă nu știi să admiri, dacă nu știi să ucenicești, dacă nu știi să te bucuri dimpreună cu oamenii.

Bucuria arată că ești împlinit.

Admirația față de alții arată că nu ești gelos, că nu ești resentimentar, că nu îți pare rău de ceea ce fac alții.

*

În sectorul 2 din București există o mică străduță numită Părintele Dumitru Stăniloae. Probabil e fosta stradă Cernica, pe care a locuit în ultimii ani.

În sect. 4 există strada Cornelia. Cornelia și atât…

Pe strada 11 septembrie există Fabrica…în care mulți tineri, datorită unui excesiv și bine gândit exercițiu de publicitare, beau bere și mănâncă…într-o fabrică dărâmată.

De ce nu, mâine vom vedea un restaurant într-un fost abator…fostă morgă…fostă Biserică…fost veceu…Totul e posibil…

Observatorul astronomic Bosianu aparține Academiei Române și a fost construit în 1908.

Jacob Levi Moreno (1889-1974) s-a născut la București și el e fondatorul psihoterapiei de grup, psihodramei și sociometriei. Într-o casă vizavi de Biserica Sfântul Spiridon Nou din București.

*

Pentru a scrie și a traduce ai nevoie de simțul limbii. Să simți dacă un cuvânt se potrivește într-un context anume sau nu. Pentru că o traducere e o citire personală a unui text cât mai aproape de glasul autorului. Adică o citire care tinde spre a fi pe glasul autorului.

De aceea scriitura personalizată e un mod de a vorbi unic de care trebuie să te apropii cu bucurie și nu critic. Pentru că a critica unicitatea înseamnă a produce o critică unică și nu a descoperi unicitatea unei scriituri. Trebuie să avem bucuria de a-l descoperi pe autor, de a învăța de la autor ceea ce el vrea să ne spună, de a ni-l apropia de sufletul nostru.

Did you like this? Share it: