Traduceri patristice

*

vol. 4

 *

Traduceri și comentarii de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

și

Dr. Gianina Maria Cristina Picioruș

*** Sfantul Augustin al Hipponei

Sfântul Augustin,

Episcopul Hipponei

(13 noiembrie 354-28 august 430,

pomenit la 15 iunie în Biserica Ortodoxă)

*

Despre Sfânta Treime

*

Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a.

***

Dar acestea au apărut așa cum trebuiau să apară, în mod oportun, creatura slujind Creatorului și la dorința Lui.

[Căci Duhul Sfânt] rămânând în El Însuși neschimbabil [incommutabiliter], [ele] au fost mutate și schimbate, spre simbolizarea și arătarea Lui [ad Eum significandum et demonstrandum], după cum trebuia să fie simbolizat și arătat muritorilor.

Așadar, deși acea porumbiță a fost numită Duhul (Mt. 3, 16) și despre acel foc – când s-a spus: „Li s-au arătat lor”, zice, „acele limbi împărțite, ca de foc, care au și stat peste fiecare dintre ei și au început a vorbi în limbi, fiecare în modul în care Duhul îi dădea lui să spună [pronunciare]” (Fapt. 2, 3-4) – [s-a zis astfel], ca să releveze faptul că prin acel foc a fost arătat Duhul Sfânt, la fel ca și prin porumbiță.

[Însă] nu Îl putem numi, așadar, pe Duhul Sfânt, și Dumnezeu și porumbiță sau și Dumnezeu și foc, [la fel] după cum spunem că Fiul este și Dumnezeu și om.

[Și] nici după cum spunem că Fiul este Mielul lui Dumnezeu, zicând [astfel] nu numai Ioan Botezătorul: „Iată Mielul lui Dumnezeu” (In. 1, 29), ci, la fel, [și] Ioan Evanghelistul văzându-L în Apocalipsă pe Mielul ucis [Agnum occisum] (Apoc. 5, 6).

În mod evident, acea vedere profetică [visio prophetica] nu este arătată ochilor trupești prin forme trupești, ci în Duh, prin imagini spirituale ale chipurilor [corporum][1].

Cu adevărat, pe acea porumbiță și pe [acel] foc i-au văzut cu ochii, oricare [au fost cei care] au văzut. Deși se poate [naște o] dezbatere despre foc, dacă a fost văzut cu ochii sau cu duhul, [judecând] după cuvintele utilizate astfel.

Căci nu a zis [că] au văzut limbi împărțite ca de foc, ci: „li s-au arătat lor [visae sunt eis]”.

Fiindcă nu cu aceeași semnificație suntem obișnuiți a spune s-a arătat mie, ca [atunci când] spunem: am văzut.

Și, cu certitudine, în acele vederi duhovnicești ale imaginilor trupești se obișnuiește a se spune atât mi s-a arătat mie, cât și: am văzut.

În acestea [însă], care sunt arătate cu adevărat ochilor într-o formă trupească evidentă, nu se obișnuiește a se spune mi s-a arătat mie, ci : am văzut.

Așadar, despre acel foc se poate face cercetare, în ce mod a fost văzut. Fie lăuntric, în Duh, deși [imaginea era] în afară, fie cu adevărat cu ochii trupești, prin vederea dinafară/ exterioară.

[Însă], într-adevăr, despre acea porumbiță, despre care s-a spus că s-a pogorât trupește, nimeni nu s-a îndoit vreodată că a fost văzută cu ochii.

[Dar] nu Îl putem chema pe Duhul porumbiță sau foc[2], așa după cum nu Îl numim pe Fiul piatră (fiindcă este scris: „Iar piatra era Hristos” [I Cor. 10, 4]).

Acum, deci, acea piatră era în creatură [in creatura] și prin acțiunea metodei [de a prefigura alegoric] este numită cu numele lui Hristos, pe Care Îl simboliza.

[Tot la fel] ca acea piatră pe care Iacov a pus-o la căpătâi și, de asemenea, a uns-o (Fac. 28, 18), spre a semnifica pe Domnul adormit [Dominum assumpsit].

La fel cum Isaac era Hristos[3], când spre jertfirea sa purta lemnele (Fac. 22, 6).

S-a adăugat acestora, deja existente[4], oarecare acțiune semnificativă[5]. Dar [care] nu [a fost] ca și cum acea porumbiță și [acel] foc au venit întru ființă dintr-o dată, numai ca să simbolizeze.

Mie mi se pare [a fi] mai mare asemănarea [cu porumbița și limbile de foc, a] acelui foc care i-a apărut lui Moise în rug (Ieș. 3, 2) și a acelui stâlp pe care îl urma poporul în pustiu (Ieș. 13, 21-22) și a fulgerelor și tunetelor care se întâmplau când s-a dat Legea în munte (Ieș. 19, 16).

Pentru aceasta, deci, s-a făcut vederea acelor lucruri materiale [corporalis][6], pentru ca [ele] să semnifice ceva anume și apoi să treacă[7].

*

Capitolul VII

12. Deci Duhul Sfânt a fost numit trimis, așadar, din cauza acelor forme materiale [corporales formas], care au apărut în timp spre a-L semnifica pe El [pe Duhul Sfânt] și care erau menite să Îl arate pe potriva simțurilor omenești [sicut humanis sensibus].

Totuși, nu s-a spus că [Duhul] este mai mic decât Tatăl, precum [s-a spus despre] Fiul, în conformitate cu chipul robului.

Pentru că acel chip al robului [forma servi] a intrat în unitatea persoanei [inhaesit ad unitatem personae] [Fiului], [pe când] acele chipuri trupești/ sub formă materială [corporales][8] au apărut la timp [ad tempus][9], spre a arăta că a fost o lucrare [opus] [a Duhului Sfânt] și au încetat de a mai fi după aceea.

De ce, deci, nu este și Tatăl numit trimis prin acele apariții trupești [species corporales], [adică:] focul rugului și stâlpul de nor sau de foc și fulgerările [fulgura] în munte, și prin oricare altele, dacă atunci au apărut în acest fel, când El a vorbit înaintea Părinților, [după] cum am învățat din mărturia Scripturii, dacă El Însuși S-a arătat prin acele moduri creaturale [creaturae modos] și chipuri exprimate trupește și prezentate în orizontul uman [de percepție și înțelegere]?

Dar dacă, prin aceasta [nu Tatăl, ci] Fiul a fost arătat, de ce [atunci], după aceea, atât de mult s-a numit trimis, când a fost făcut din femeie –  după cum spune Apostolul: „Deci când a venit plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, făcut din femeie” (Gal. 4, 4) –, din moment ce și mai înainte [de a Se întrupa] a fost trimis, când prin acele forme creaturale schimbătoare S-a arătat Părinților?

Or, dacă nu se poate spune că [Fiul] a fost trimis cu adevărat, decât atunci când Cuvântul S-a făcut trup, de ce se spune că a fost trimis Duhul Sfânt, Care n-a avut nicio astfel de întrupare?

Dacă prin aceste lucruri văzute, cu adevărat, care sunt arătate/ încredințate [Părinților] în Lege și [în] Profeți [in Lege et Prophetis], nici Tatăl, nici Fiul, ci Duhul Sfânt S-a arătat, de ce acum[10], așadar, El este numit trimis, când prin acele moduri a fost trimis și înainte?


[1] Ceea ce spune, din nou, Sfântul Augustin, contrazice toate pretențiile romano-catolicilor cu privire la vederea cu ochii fizici. Iată că nici măcar pogorârea Duhului Sfânt ca o porumbiță sau ca limbi de foc, care a fost văzută de toată lumea, nu numai de către Sfinții Apostoli, adică nu numai de către oameni duhovnicești, nici aceasta așadar nu a fost o vedere oarecare, cu ochii trupești, ci cu toții au văzut în Duh.

Cu atât mai puțin nu se poate spune că Sfinții Apostoli au văzut lumina dumnezeiască pe Tabor cu ochii trupești, așa cum susține doctrina romano-catolică.

Mai departe, Sfântul Augustin va explica minuțios de ce consideră că este vorba despre vederi duhovnicești.

[2] Adică, deși cel puțin despre chipul porumbiței se spune că a reprezentat o revelare în formă trupească a Duhului Sfânt, ea nu trebuie înțeleasă ca o vedere destinată ochilor trupești, ci tot ca o vedere duhovnicească.

[3] Cu sensul: Sfântul Isaac L-a prefigurat pe Hristos.

[4] Piatra, lemnele și celelalte existau deja în lume, ele fuseseră mai înainte create de Dumnezeu și acum slujeau numai spre a fi simboluri, fiind luate din cele ce existau deja. După cum ne va explica Sfântul Augustin mai departe, situația nu a fost aceeași în cazul porumbiței sau al limbilor de foc.

[5] Cu rol de semnificare, de simbolizare.

[6] Adică au fost văzute de toți pentru că erau materiale. Și cu toate acestea nu erau lucruri obișnuite, deși aveau o substanță și o formă materială cunoscută.

[7] Adică, deși ele semnificau prezența lui Dumnezeu sau deși Dumnezeu era prezent în acele forme, ele nu au fost asumate în vreun fel în Dumnezeire și nici nu au devenit veșnice.

[8] Adică porumbița și limbile de foc.

[9] Într-un anume timp, când a vrut Dumnezeu.

[10] Prin chipul porumbiței și al limbilor de foc.

Did you like this? Share it: