Catedrala din Urziceni a primit din Sfintele Moaște ale Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina

primirea moastelor sf nectarie

Cu binecuvântarea și mijlocirea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor o delegație a Protopopiatului Urziceni a mers într-un scurt pelerinaj în Insula Eghina din Grecia în zilele de 24-25 septembrie 2013.

Preacucernicul Părinte Protopop Bogdan-Ionuț Stancu însoțit de Părintele Cocheci Constantin s-au întâlnit cu Înaltpreasfințitul Părinte Efrem Mitropolit de Hydra, Spetses și Eghina.

in Grecia

Chiriarhul locului a binecuvântat dorința credincioșilor din Urziceni de a avea încă un protector spiritual pe ocrotitorul Eghinei, Sfântul Ierarh Nectarie. Cu această ocazie Părintele Protopop a primit în dar o părticică din moaștele celui între sfinți părintelui nostru Nectarie de la Eghina, făcătorul de minuni și un document de atestare.

Sfintele relicve au fost așezate în Catedrala din Urziceni duminică 29 septembrie 2013, eveniment la care au participat mai multi preoți din protopopiat și mulțime de credincioși.

moastele Sf Ierarh Nectarie in CAtedrala din Urziceni. sus

Timp de 40 de zile se va săvârși Sfânta Liturghie și Acatistul Sfântului Nectarie în semn de mulțumire pentru acest mare dar oferit.

racla cu moastele sf nectarie in catedrala din urziceni

Sfântul Nectarie Taumaturgul, unul dintre cei mai iubiţi sfinţi de dată recentă, este cunoscut mai ales ca vindecător al uneia dintre cele mai cumplite boli: cancerul. El este grabnic ajutător tuturor celor care vin și se roagă cu credință înaintea icoanei sale și ale Sfintelor Sale Moaște. Biserica îl prăznuiește în fiecare an pe data de 9 noiembrie.

Îți mulțumim Sfinte Nectarie pentru această bucurie oferită credincioșilor din Episcopia Sloboziei și Călărașilor, în anul 2013, când se împlinesc 20 de ani de existență.

Preot Bogdan-Ionuț Stancu,

Protoiereul Urzicenilor

Să furăm și noi ceva?!

Plagiatul nu există doar în literatură sau în teologie, ci și în muzică, în politică, în design, în modă, în sport, în tehnică. Pentru că nu au idei, atunci au pseudo-soluții: fură fără nicio speranță, mustrare de cuget, înserare de gând…

Pe Debelah Morgan (Dance With Me) a furat-o la ritm Extra (Îngerașul meu).

Pepe n-a avut idei la O femeie cât o sută și a furat-o pe Rosario Flores (El niño de tus ojos).

Supărat al lui Adi de la Vâlcea e, de fapt, cântecul lui Jasmin Stavros.

Adrian „Minune” fură Stau și plâng în fața ta de la Zeljko Joksimovic, care a fost cu acest cântec la Eurovision. Etc.

Furatul prostesc. Pentru că fură melodii, idei, pasaje din creații foarte cunoscute.

Pe de o parte, au orgoliul de a veni cu ceva nou, pe de altă parte: nu sunt în stare de nou.

Și furtul pare…soluția de „avarie”.

Care avarie?…

*

Există preconcepția, în anumite medii, că maneaua nu înseamnă muzică. Sau că e un gen muzical neprizabil. Nimic mai fals! Maneaua e pentru mulți, după cum și nedusul la școală e al multora.

Ea e o muzică gripală, care merge din om în om, se extinde, îți sare în urechi și când vrei și când nu vrei, pentru că nu îți dă mari bătăi de cap să îi înțelegi mesajul.

Însă, ca și muzica populară, țigănească, pop, rock, hip-hop sau clasică, maneaua e legitimă din punct de vedere muzical, pentru că are aderenți nu puțini.

E pentru un public care are un anume nivel de gândire sentimentaloidă. Care gândește sentimental, ritmat, din buric.

Și degeaba vrem noi ca nivelul muzical al oamenilor să fie ridicat, când ei nu au bani să treacă strada. Sau când cultura lor se rezumă la aceea că abia știu să literească pe un ziar.

*

La nuntă, unde chef înseamnă să te îmbeți și să joci, orice muzică e pentru joc și pentru oboseală.

Când invidia dictează relațiile între oameni, oamenii se întrec în a se fura reciproc la idei.

De aici graba de a-mi lua mașină, pentru că și-a luat Costel. Sau dacă Mitică a făcut casă cu două etaje, eu fac cu trei…și cu turnulețe.

Dacă viitorul Doctor în Teologie, Istorie, Biologie…are mentalitate de urangutan, de parvenit, de profitor, credeți că munca lui de cercetare, pe viitor, va fi altfel decât el?

*

N-am înțeles niciodată de ce e mai ușor să furi decât să admiri.

Pentru că admiratul cere puțin…pe când furatul se lasă cu multă rușine…și cu belele din partea legii.

Mie îmi place să admir oamenii, să admir lucrurile lor speciale, lucrurile lor de succes, modul în care se pun pe ei înșiși în ceea ce fac.

Da, există modul creator în care poți să dai replica unei opere anume!

Pastișa deformată a unui tablou, a unui poem, a unei nuvele, pentru că vrei să atragi atenția asupra unui aspect anume, nu înseamnă plagiat.

Plagiatul e atunci când, cu o nesimțire rară, pătrunzătoare, iei tabloul lui Picasso și spui că este al tău. Iei o idee de la Sfântul Grigorie de Nazianz, scrii pe baza ei un articol, și spui că e ideea ta.

Însă dacă copiezi tabloul lui Picasso 70 %, arătând că ai multă măiestrie în pictură, și 30 % pui o minge, zeci de semne de întrebare sau un bilet de tren…asta e o pastișă deformată/ o copie deformată/ o parodie…și nu un furt ordinar.

*

De ce se tem plagiatorii că au idei puține…sau opere puține?

Oare nu pentru că nu se simt creatori?!

Iar dacă își doresc să creeze, de ce încearcă să îi imite pe alții, când creație înseamnă să spui ceea ce crezi tu despre ceva anume?

*

Plagiatul, plagiatorii și plagiații.

Numai că plagiatorii pot face bani frumoși și pot dobândi funcții nemeritate pentru că sunt „agili” în a fura, pe când cei care sunt plagiați, cei care sunt furați…sunt crezuți drept „proști”, pentru că au idei prea multe…și îi învață și pe alții „să fure bine”.

Adică plagiatorii sunt niște pușcăriabili, niște oameni pasibili oricând să fie trași la rost, pe când cei plagiați sunt oamenii muncitori…cărora li se fură și pepenii din căruță, după ce s-au muncit o vară întreagă ca să-i producă.

*

Cum spuneam și altădată, plagiatul nu înseamnă doar să furi opere integrale sau parțiale ci și să furi idei, scheme, ciorne, formule.

Dacă ai furat formatul…încerci să îl umpli cu de toate.

Dacă ai văzut cum scrie Părintele Stăniloae…și încerci să îl imiți, ajungi, în mod inevitabil, la ingurgitabila limbă de lemn teologică.

Pentru că teologia ta vine din viața ta duhovnicească, din traducerile tale, din studierea surselor, dintr-o continuă spunere personală a lucrurilor pe care le înțelegi și nu din repetarea ideilor preluate de la alții.

A fura ceea ce crezi că te-ar reprezenta nu face decât să te umple de ridicol.

Pentru că nu poți să împrumuți și să înțelegi decât ceea ce are corespondent în viața ta și în modul tău de a gândi.

Mai pe scurt: plagiatul grosier sau suavizat e falimentar.

El nu spune nimic despre tine și nici nu te face „mai profund” decât ești.

Între Divanul lui Cantemir și Memento mori al lui Eminescu: Reporta din vis [12]

În expunerea sa, bătrânul transformă toate întâmplările povestite mai sus în…fabule, în evenimente cu finalitate morală.

Ba chiar introduce, din nou, momente de predică morală:

Numai omul scump, orbit de avere,
Nu să mișcă văzând că vecinul pere,
Ba de să și mișcă, în loc să-i agiute,
Îl mai asuprește, să piaie mai iute.

Au nu-i, drept aceia, ca porcul mai rău
Și negânditor de sfârșitul său?

Parcă îl reauzim pe Antim Ivireanul…

Să-i fi fost cunoscute lui Aaron predicile acestuia și vehemența cu care el flagela viciile și mai ales neomenia „creștinilor” contemporani?

Predica bătrânului înțelept și mustrarea lui vizează direct un singur auditor, pe Reporta din vis, dar intenția autorului se înțelege că are în vedereo plajă de audiență mult mai numeroasă.

Regăsim în aceste ipostaze pe teologul și moralistul Vasile Aaron.

Se poate chiar susține că el a încercat să conceapă o lucrare vastă menită educării în spirit ortodox a tinerelor generații și mai cu seamă a tinerilor cu potențe intelectuale și materiale, care trebuia să devină liderii societății românești:

Un filosof mare, un om procopsit,
Cu minte înaltă de sus dăruit,
Cum și tu pe tine te ziseși a fi,
Nu e cu putință așa [egoist] a gândi.

/…/

Socotesc că tu încă te căiești
Și așa mai mult nice nu grăiești.
Nice cum ai zis vei [mai] face cu fapta,
Ci vei să ții mai deschisă [spre compasiune] direapta,

Precum legea firei sângură poftește
Și Însuși Stăpânul cel ceresc poftește.

Au mai fost ca tine avuți și-nvățați
Ș-acum putrezesc în gropi astupați!
Și tu astăzi, mâne, poți ca ei umbla,
Și a ta avere cui o vei lăsa? /…/

Au mai fost puternici și plini de avere,
Au mai fost voinici frumoși cu putere,
Și frumseța lor o zmoli mormântul,
Averea, tăria o sorbi pământul!

Sângură vârtutea și fapta cea bună
Au călătorit cu ei dempreună!

Este indirect evocat (din nou) Miron Costin: În lut şi în cenuşă te prefaci, o, oame/ În viiarme, după care te afli în putoare /…/ Una fapta, ce-ţi rămâne, buna, te lăţeşte,/ În ceriu cu fericie în veci te măreşte (Viiața lumii).

Reporta primește o învățătură cu adevărat creștină, care astăzi s-a cam pierdut:

Pe orice străin, sau îți e știut,/ Sau tocma de nu-ți iaste cunoscut,/ Ca pre un al tău frate credincios/ A-l zice, a-l crede, e cuviincios.

Dacă nu procedează astfel, este exclus din catalogul celor învățați/ Cu înțelepciunea bine adăpați.

Vedem că înțelepciunea/ știința/ filosofia este în primul rând teologică și morală și abia după aceea empirică, așa cum era considerată în toată epoca veche și după cum o promovează și Dimitrie Cantemir în Divanul său.

Și tot ca în Divanul lui Cantemir sau ca în culegerea numită Floarea darurilor, învățătura bună este susținută și prin invocarea filosofilor care au ascultat de legea firii (cum a numit-o Sfântul Pavel), de legea sădită de Dumnezeu în inima și conștiința omului:

Din veacuri trecute și din vremi păgâne
Oricâși filosofi, oricâți învățați
Și în legea firei cu spor bun umblați
A fi cel mai bun au și învățat
Și altora pildă prin sine au dat.

De acestea sunt a lor scrisori [scrieri] pline,
Precum socotesc că știi și tu bine,
Ca unul ce zici că ești învățat,
Citit și prin țări străine umblat
Precum cei avuți să obicinuiesc
A școalelor curs cât îl isprăvesc.

Avem la final…fizionomia pașoptistului

Dăscălirea tânărului are loc în aer liber, așa cum erau odinioară școlile filosofice sau așa cum propovăduiau Apostolii: prin livezi, prin iarbă cu mine umblând,/ Dintr-un loc într-altu șederea mutând.

Cei doi adorm, apoi, gios pe iarbă verde, în pustietate,/ Pe câmp larg, cu tot depărtat de gloate.

Pustietatea câmpiei va deveni o constantă a peisajului romantic al epocii pașoptiste.

La 6 ani de la întronizarea ca Patriarh al României [30 septembrie 2013]

PFP Daniel al Romaniei, 30 septembrie 2013

La 30 septembrie 2007 era întronizat cel de-al şaselea Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române în persoana Preafericitului Părinte Daniel.  Patriarhul României s-a născut la data de 22 iulie 1951, din părinţii Alexe şi Stela Ciobotea, în satul Dobrești, comuna Bara, județul Timiș.

La Botez a primit numele Dan-Ilie. Studiază la Institutul Teologic Universitar Ortodox din Sibiu (1970-1974), urmează cursurile de doctorat la Institutul Teologic Universitar Ortodox din București, Secția Sistematică,  studiază la Facultatea de Teologie Protestantă a Universităţii de Ştiinţe Umane din Strasbourg – Franţa (1976-1978) apoi la Facultatea de Teologie Catolică a Universităţii „Albert Ludwig” din Freiburg im Breisgau – Germania (1978-1980). La 15 iunie 1979 susține teza de doctorat la Universitatea din Strasbourg, intitulată: Réflexion et vie chrétiennes aujourd’hui. Essai sur le rapport entre la théologie et la spiritualité (424 p) .

La 6 august 1987 – intră în viața monahală la Mănăstirea Sihăstria, jud. Neamț, cu numele Daniel, avându-l ca naș de călugărie pe Părintele Arhimandrit Cleopa Ilie; la  1 iulie 1990  este întronizat Arhiepiscop al Iașilor și Mitropolit al Moldovei și Bucovinei; la  12 septembrie 2007 – este ales în demnitatea de Arhiepiscop al Bucureștilor, Mitropolit al Munteniei și Dobrogei și Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române;  la 30 septembrie 2007 – este întronizat Patriarh în Catedrala patriarhală din București.

Sfânta Liturghie în Catredrala Patriarhală

Astăzi, 30 septembrie 2013, la ceas aniversar, în Catedrala Patriarhală, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României. Din soborul slujitor au făcut parte şi următorii ierarhi, membrii ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române: Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Înaltpreasfințitul Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, Înaltpreasfințitul Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, Înaltpreasfințitul Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, Înaltpreasfințitul Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, Înaltpreasfințitul Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, Înaltpreasfințitul Timotei, Arhiepiscopul Aradului, Preasfințitul Lucian, Episcopul Caransebeșului, Preasfințitul Sofronie, Episcopul Oradiei, Preasfințitul Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, Preasfințitul Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, Preasfințitul Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului, Preasfințitul Ambrozie, Episcopul Giurgiului, Preasfințitul Visarion, Episcopul Tulcii, Preasfințitul Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, Preasfințitul Daniil, Episcopul locțiitor al Daciei Felix, Preasfințitul Siluan, Episcopul Ortodox Român din Ungaria, Preasfințitul Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord, Preasfințitul Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, Preasfințitul Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, Preasfinţitul Emilian Lovişteanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi.

În cadrul Sfintei Liturghii, părintele arhimandrit Timotei Aioanei, Mare Eclesiarh al Catedralei patriarhale şi Exarh cultural al Arhiepiscopiei Bucureştilor a rostit rugăciunea de mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru binefacerile revărsate asupra Preafericitului Părinte Daniel în cel de-al șaselea an de slujire patriarhală.

Te Deum la 6 ani de Patriarhat

După Sfânta Liturghie, în prezenţa Patriarhului României şi a ierarhilor prezenţi, a fost oficiată în Catedrala Patriarhală o slujbă de Te Deum ca mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru binefacerile revărsate asupra Bisericii Ortodoxe Române, poporului român şi Preafericirii Sale în cei şase ani de slujire patriarhală. Slujba a fost săvârşită de Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop Vicar Patriarhal, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.

La finalul slujbei de Te Deum, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a rostit un cuvânt omagial în care a prezentat câteva elemente din lucrarea Preafericitului Părinte Daniel în calitate de Patriarh al României. Apoi, Mitropolitul Moldovei a oferit Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Române, din partea membrilor Sfântului Sinod, o icoană reprezentând pe Maica Domnului.

De asemenea, Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul a oferit Preafericirii Sale, din partea ostenitorilor Administraţiei Patriarhale, două candele confecţionate în Atelierele Patriarhiei Române, iar din partea slujitorilor Catedralei Patriarhale, Părintele Patriarh a primit un coş cu flori cu prilejul acestui moment aniversar.

Pe Colina Bucuriei sunt prezenți membri ai Permanenţelor Consiliului Naţional Bisericesc şi Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor, profesori ai Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, profesori şi elevi ai  Seminarului Teologic din București, clerici şi mireni.

*

Arhiva audio TPA a evenimentului.

***

6 ani de patriarhat

Cuvânt rostit de Înaltpreasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei la slujba Te-Deum-ului săvârşit în Catedrala Patriarhală din Bucureşti cu ocazia împlinirii a şase ani de la întronizarea Preafericitului Părinte Daniel ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române – 30 septembrie 2013:

30 septembrie, anul mântuirii 2007: ziua întronizării Preafericitului Părinte Daniel ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române

După păstorirea binecuvântată a Părintelui Patriarh Teoctist cu o durată de peste două decenii, poporul lui Dumnezeu din România și-a primit cu bucurie și nădejde noul Patriarh. De atunci au trecut, prin mila Domnului, șase ani. Astăzi, la ceas aniversar, ne-am rugat Domnului Hristos la Dumnezeiasca Liturghie și la slujba Te-Deum-ului ca Preafericirea Sa, Părintele Patriarh Daniel, să fie dăruit în continuare sfintelor biserici în pace, în cinste și sănătate, cu înzilire îndelungată, mărturisind cu putere Cuvântul Adevărului.

Mărturisirea Cuvântului lui Dumnezeu este sarcina de căpetenie a arhiereului lui Hristos și, cu atât mai mult, a celui așezat să prezideze adunarea arhiereilor constituiți în Sfânt Sinod. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, venit pe scaunul patriarhal după 18 ani de slujire arhierească în Moldova, a înțeles necesitatea continuării lucrării de mărturisire a lui Hristos în noua slujire, s-a integrat rapid și specific în aceasta, iar acum, la șase ani de la întronizare, putem observa roadele bogate ale acestei slujiri.

În câteva minute şi fără pretenţia epuizării subiectului, permiteţi să prezint câteva elemente din lucrarea Preafericitului Părinte Daniel ca Patriarh în aceşti primi şase ani ai păstoririi Sale, păstorire aflată sub semnul mărturisirii Evangheliei Domnului Hristos.

1. Mărturisirea Evangheliei Domnului Hristos este împlinită în viața credincioșilor prin slujirea preoților sub oblăduirea arhiereilor din fiecare eparhie. La nivel de parohie, pe lângă viaţa liturgică – sacramentală care rămâne esenţială, preoţii au nevoie în permanenţă de instrumente de lucru, programe misionare, proiecte catehetice.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a pus, prin hotărâri ale Sfântului Sinod, la îndemâna parohiilor, astfel de materiale aşezate sub egida unor cuvinte cheie: Hristos împărtăşit copiilor, Alege şcoala, Calea mântuirii, etc. În acelaşi timp, Preafericitul Părinte Daniel a înțeles, din primele zile ale păstoririi Sale ca Patriarh, necesitatea așezării de arhierei în eparhiile recent înființate din țară și a înființării de noi eparhii în cadrul comunităților românești din Europa apuseană sau în Extremul Orient. În acestea din urmă, îndeosebi, s-a remarcat în ultimii ani o intensificare a vieții bisericești prin înființări de parohii, zidiri de biserici, organizări de centre eparhiale, apariții de publicații, etc.

2. Mărturisirea Evangheliei Domnului Hristos în contextul lumii de azi impune și folosirea altor mijloace decât cele tradiționale. Acestea rămân esențiale, adică amvonul, cartea scrisă, cateheza, etc, dar pe lângă cele menționate și în strânsă legătură cu acestea, mijloacele moderne de comunicare se impun cu necesitate.  Preafericitul Părinte Patriarh Daniel s-a deschis categoric spre această zonă încă din timpul păstoririi Sale la Iași. Aici la București, această preocupare a cuprins noi deschideri.

Lucrarea misionară prin Radio și Televiziune, îndeosebi așezate sub semnul Sfintei Treimi, face posibilă mărturisirea Evangheliei și acolo unde, de obicei, acest lucru este mai anevoios. Singur Dumnezeu știe câte persoane singure găsesc prin intermediul Radio-ului și Televiziunii Trinitas spații generoase de mângâiere sufletească, de confort lăuntric, de regăsire a stării de bucurie şi de nădejde. Personal am cunoscut multe situații în care au fost rostite cuvinte precum „Dumnezeu să-i răsplătească Patriarhului pentru darul oferit prin Trinitas”.

3. Mărturisirea Evangheliei Domnului Hristos  are nevoie, pe lângă oameni trăitori ai vieţii în Duhul Sfânt, de izvoare autentice care să hrănească pe cei înfometaţi şi însetaţi de pâinea cea spre fiinţă şi de apa cea vie. Scrierile Sfinţilor Părinţi nu pot lipsi din această sursă de hrană. De fapt, fără aceste scrieri dimpreună cu dumnezeiasca Scriptură nu poate fi concepută viaţa creştină. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a constatat faptul că, deşi deţinem în limba română Colecţia Părinţi şi scriitori bisericeşti, datorată îndeosebi predecesorilor săi, patriarhii Iustin şi Teoctist, este de urgentă necesitate intensificarea lucrării de traducere din limba greacă şi latină a numeroase scrieri patristice de care avem o imensă nevoie.

Rodul acestei constatări n-a întârziat să apară şi opere fundamentale ale dumnezeieştilor Părinţi au fost traduse, editate şi tipărite în atelierele tipografice înnoite esenţial ale Patriarhiei Române. Se cunoaşte, de asemenea, faptul că multe alte lucrări patristice sunt în diferite etape de pregătire în cadrul editurii patriarhale, încât, cunoscând determinarea care-l defineşte pe Întâistătătorul Bisericii noastre, avem încredinţarea că an de an şcolile de teologie, preoţii, monahii şi credincioşii, vor primi la scurte intervale de timp, noi volume din Colecţia Părinţi şi scriitori bisericeşti.

Aceste scrieri, aşezate împreună cu îndreptările şi diortosirile cărţilor de cult, oferă parohiilor şi mănăstirilor conţinutul adecvat continuării vieţii bisericeşti care are nevoie în permanenţă de înnoire liturgică şi patristică în duhul Tradiţiei.

4. Mărturisirea Evangheliei Domnului Hristos cuprinde într-un mod special pe cei chemaţi, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, să urmeze o şcoală teologică. Aceştia au nevoie de o ambianţă duhovnicească adecvată a ceea ce vor fi ei într-o bună zi, dar şi de instrumente academice care să-i ajute în confruntarea cu o exigenţă din ce în ce mai mare pe care o au oamenii astăzi în legătură cu lucrarea Bisericii.

Implicat adânc şi de foarte mulţi ani în cercetarea teologică şi cunoscător îndeaproape a ceea ce se întâmplă în arealul şcolii teologice din România şi din afara ei, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a iniţiat, şi multe rezultate se văd deja, alcătuirea unei serii de instrumente de lucru academice pentru profesorii, cercetătorii, doctoranzii, masteranzii şi studenţii facultăţilor de teologie, precum şi pentru cei care în lumea academică şi universitară arată interes faţă de viaţa Bisericii.

Seria de enciclopedii şi dicţionare în domeniul teologic alcătuite sau în curs de alcătuire de cei mai cunoscuţi ostenitori în şcoala teologică românească ajută misionarul de azi, membru al preoţiei sacramentale sau universale, să dialogheze cu cei care caută din partea teologilor Bisericii răspuns avizat, bine documentat şi coerent prezentat. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a acţionat cu putere în această direcţie, avertizând totodată în multe din intervenţiile Sale că teologia academică, înzestrată cu instrumente pe măsură, îşi împlineşte raţiunea de a fi numai în interiorul unei vieţi duhovniceşti adecvate.

5. Mărturisirea Evangheliei Domnului Hristos nu este, se ştie bine, condiţionată de locuri sau timpuri anume. Cu toate acestea, în anumite situaţii, sunt necesare repere puternice, spaţii sacre cu calitate de simbol şi putere inspiratoare. Un astfel de simbol inspirator şi cu putere multă este aşezământul liturgic, misionar şi cultural aşezat sub denumirea de Catedrala mântuirii neamului. Preafericitul Părinte Daniel a preluat slujirea de Patriarh într-un moment în care se impunea o decizie hotărâtă în legătură cu acest deziderat exprimat cu insistenţă de-a lungul timpului şi, în mod special, după 1990.

Nu puţine şi nu uşoare au fost obstacolele aflate în calea începerii şi desfăşurării ulterioare a lucrărilor la Catedrală. Cu răbdare şi insistenţă, cu înţelepciune şi curaj deopotrivă, construcţia Catedralei a ajuns, sub coordonarea Patriarhului, la un punct în care o altă cale decât a continua nu există.

Cu mila Domnului, nu va trece multă vreme până la momentul în care Catedrala Sfintei Patriarhii va intra în rândul celorlalte Catedrale care împodobesc capitalele lumii creştine. Ea va umple un gol sesizat de multă vreme în misiunea Bisericii, va împlini o necesitate liturgică evidentă şi va fi acel loc în care Numele Domnului să fie preaslăvit de tot românul. Constatând ceea ce s-a realizat într-un timp relativ scurt sub mâna hotărâtă a Preafericirii Sale, suntem încredinţaţi, prin purtarea de grijă a Cerului, că nu peste multă vreme, Catedrala îşi va începe lucrarea specifică în sânul neamului românesc.

6. Mărturisirea Evangheliei Domnului Hristos implică starea de jertfă continuă din partea oamenilor sfinţi, dar şi o bază materială adecvată. Este vorba de lăcaşuri de închinare construite cu mult efort, edificii care adăpostesc aşezăminte de caritate, educaţionale, culturale, economice, etc. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a conştientizat acest lucru şi, în ciuda a numeroase critici venite din partea celor care nu cunosc din interior în mod real nevoile Bisericii, a continuat să lupte pentru redobândirea bunurilor Bisericii confiscate la care să se alăture altele noi.

Gestionarea corectă şi eficientă a acestor bunuri şi punerea lor la dispoziţia misiunii Bisericii în componentele ei liturgice, de caritate, de educaţie sau de cultură, au fost preocupări importante în cei şase ani de slujire ca Patriarh a Preafericitului Părinte Daniel. Aceste bunuri dimpreună cu sprijinul acordat de autoritatea statului în diferitele ei forme se adaugă suportului material pe care-l oferă credincioşii, suport care rămâne singurul constant, generos, nesupus fluctuaţiilor de orice fel.

Pentru toată această strădanie de mărturisire a Cuvântului Adevărului împlinită în cei şase ani de Patriarhat de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel şi pentru toate celelalte care n-au putut fi cuprinse în acest cuvânt, aducem mulţumire lui Dumnezeu. Îl rugăm pe Hristos Domnul să-l aibă în continuare pe Părintele Patriarh Daniel sub ocrotirea Sa, „întărindu-l”, cum spune rugăciunea Bisericii, „cu bunăvestirea dumnezeieştii Sale învăţături”, dăruindu-i sănătate, îndelungare în zile şi putere întru propovăduirea Evangheliei.

Purtarea de grijă a Atotţiitorului Dumnezeu să cuprindă întreaga Biserică Ortodoxă Română, pe credincioşii, monahii, preoţii şi arhiereii săi, pe Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, pentru ca împreună, urmând drumul celor ce ne-au precedat în dreapta credinţă, să-L preaslăvim pe Dumnezeu Cel în Treime lăudat, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt.

***

În Sala Europa Christiana din Palatul Patriarhiei a avut loc, începând cu ora 12. 00, un moment aniversar în timpul căruia au fost prezentate mesaje de felicitare din partea autorităţilor de Stat centrale şi locale, precum şi ale altor instituţii publice.

În cele ce urmează vă prezentăm mesajele de felicitare adresate Patriarhului României cu prilejul împlinirii a șase ani de patriarhat:

Mesajul Președintelui României, dl. Traian Băsescu (mesajul a fost citit de dl. Cristian Diaconescu – consilier prezidențial)

Preafericirea Voastră,

Am deosebita plăcere de a Vă adresa felicitările mele călduroase cu prilejui aniversării întronizării Preafericirii Voastre ca Patriarh ai Bisericii Ortodoxe Române. Sunt onorat să evoc, în acest moment festiv, prezenţa activă în societate a Bisericii Ortodoxe Române, care evidenţiază cât de importante sunt valorile spirituale pentru lumea în care trăim şi, mai ales, pentru viitorul pe care îl datorăm generaţiilor care vor veni.

Experienţa pe care Biserica Ortodoxă Română a acumulat-o, sub înalta păstorire a Preafericirii Voastre, reprezintă un bun pentru întreaga societate şi comunitate naţională. Pentru instituţiile Statului Român, prin care acesta vine concret în întâmpinarea cetăţenilor, Biserica Ortodoxă Română este un partener deosebit de important, în orizontul valorilor morale şi al binelui comun. Am convingerea că modelul acestei colaborări, inspirate de nevoile reale ale oamenilor, va continua să aducă roade, cu purtarea de grijă a Preafericirii Voastre, contribuind în acelaşi timp la consolidarea unui climat de solidaritate şi de încredere, fără de care o societate nu poate progresa.

Fie ca acest moment aniversar să Vă dăruiască, Preafericirea Voastră, bucurie şi împliniri!

Întru mulţi şi fericiţi ani!

***

Mesajul Președintelui Senatului României, dl. Crin Antonescu

Preafericirii Sale, Preafericitului Părinte Daniel,

Arhiepiscopul Bucureştilor, Mitropolitul Munteniei şi Dobrogei,

Locţiitor al Tronului Cezareii Capadociei, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Preafericirea Voastră Părinte Patriarh Daniel,

Cu prilejul împlinirii a şase ani de la întronizarea Preafericirii Voastre în Scaunul Patriarhal al Bisericii Ortodoxe Române, în numele Senatului României, vă urez sănătate, viaţă lungă, pace, inspiraţie, arhipăstorire îndelungată şi mântuire.

La acest moment aniversar, ne exprimăm aprecierea deosebită faţă de eforturile pe care Biserica Ortodoxă Română le depune pentru ocrotirea vieţii spirituale a românilor dinăuntrul şi din afara graniţelor ţării.

În acelaşi timp, doresc să vă asigur de tot sprijinul nostru în demersurile pe care le întreprindeţi pentru intensificarea asistenţei duhovniceşti acordate membrilor diasporei româneşti, cu recădere fraţilor noştri români ortodocşi din Republica Moldova, Ucraina, Serbia – ceea ce suntem convinşi, va avea efecte benefice în păstrarea identităţii lor naţionale, culturale şi religioase.

Cred că misiunea noastră este să netezim – prin mijloacele specifice aflate la îndemâna statului – drumul spre identificarea şi promovarea, la toate nivelurile, a unor ierarhi dedicaţi, care să-i mângâie şi să-i îndrume pe calea îngustă a credinţei pe românii aflaţi departe de ţara lor.

De asemenea, doresc să vă mărturisesc că suntem, cu toţii, deopotrivă, mândri şi recunoscători pentru punerea în operă, cu imense sacrificii, dar egală determinare, a impresionantului şi atât de necesarului proiect de înălţare a Catedralei Neamului – simbol al credinţei neclintite în Adevăr a acestui neam şi garanţie a veşnicei perpetuări a valorilor noastre spirituale.

Am fi extrem de onoraţi dacă aţi permite unei delegaţii senatoriale să viziteze locul situat – desigur, nu întâmplător – în preajma Senatului României, în care se naşte acest excepţional lăcaş de cult.

Avem credinţa că proximitatea Catedralei Neamului şi apartenenţa instituţiei noastre la această parohie ne vor aduce dragostea, pacea, înţelepciunea, smerenia şi răbdarea de care au atâta nevoie oamenii care ne-au împuternicit, vremelnic, să le hotărâm destinele.
Fie ca acest moment aniversar să reprezinte un nou imbold pentru diversificarea şi consolidarea colaborării dintre păstorii lumeşti şi cei duhovniceşti ai acestui popor, întru redobândirea respectului de sine şi al celorlalte naţiuni.

Binecuvântaţi, Preafericite Părinte Patriarh, munca, strădania şi credinţa poporului român!

Vă doresc, la ceas de sărbătoare, „Întru Mulţi şi Fericiţi Ani!”

***

Mesajul Preşedintelui Camerei Deputaţilor, dl. Valeriu Ştefan Zgonea

Prea Fericitului Părinte Daniel Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Prea Fericirea Voastră,

Astăzi, întreg poporul de credincioşi ai Bisericii Ortodoxe Romîne, sărbătoreşte într-u Hristos, şase ani de la întronizarea Preafericirii Voastre, ca Părinte Patriarh al Bisericii Ortodoxe din ţara noastră.

La acest ceas de Aniversare, cu inimile pline de încredere, ne gândim la puterea pe care o aveţi pentru a putea dirigui proiecte de o măreaţă taină diplomatică şi administrativă, cu o încărcătură pastoral – misionară, menite să ajungă la sufletele tuturor credincioşilor. Aţi făcut din această Misiune Divină, o preocupare permanentă de a oferi poporului credincios, o Biserică apropiată de nevoile oamenilor, o Biserică adaptată la schimbările prin care trece nu doar ţara noastră, ci întreaga Lume, mai ales în contextul dificultăţilor economice profunde.

Am deplină credinţa că păstorirea Preafericirii Voastre, ca Patriarh al Bisericii noastre, în cei şase ani care au trecut de la taina întronizarii, este dedicată ceas de ceas, împlinirii Marilor Proiecte ale Bisericii noastre.

Pentru toate acestea, mă rog şi eu, să aveţi deplină putere şi sănătate, să Vă puteţi continua Menirea cu care întâmpinaţi zorii fiecărei zile.

Vă adresez din toata inima, tradiţionala urare de Ani mulţi cu sănătate şi realizări misionar- pastorale trainice, într-u Biserica lui Hristos!

Cu alease sentimente de preţuire,

***
Mesajul Primului-Ministru al României, dl. Victor Ponta (mesajul a fost citit de către dl. Remus Pricopie, Ministrul Educaţiei Naţionale)

Preafericite Părinte Patriarh Daniel,

Cu ocazia împlinirii a 6 ani de când aţi fost întronizat Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Vă dorim ani mulţi, sănătoşi şi putere de muncă în lucrarea misionară la care aţi fost chemat.

Bucuroşi că Biserica Ortodoxă Română are ca întâistătător un Patriarh înţelept într-o perioadă nu uşoară, Preafericirea Voastră aţi avut şi aveţi nu numai înţelepciunea, ci şi forţa de a răspunde tuturor provocărilor contemporane prin muncă şi jertfelnicie. Prin tot ceea ce faceţi, dar mai ales prin înţelepciunea cu care cântăriţi lucrurile şi evenimentele, sunteţi pentru noi toţi un exemplu de slujire a neamului, un adevărat model demn de urmat.

La ceas aniversar, Vă rugăm să primiţi urările noastre sincere de sporite puteri şi sănătate.

Cu aleasă preţuire,

***

Mesajul Ministrului delegat pentru Învăţământul Superior, Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică, dl. Mihnea Costoiu

Preafericitului Părinte DANIEL Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române,

Preafericite Părinte Patriarh, cu ocazia împlinirii a şase ani de la întronizarea ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, îmi revine deosebita bucurie de a vă aduce cele mai sincere urări de sănătate, viaţă îndelungată, împliniri profesionale şi spor duhovnicesc.

Asigurându-vă de toată preţuirea şi de tot sprijinul nostru în demersurile Preafericirii Voastre, spre binele Bisericii şi ţării noastre, Vă urez, la acest moment de sărbătoare, din toata inima: întru Mulţi şi Fericiţi Ani!

***
Mesajul Ministrului afacerilor externe, dl. Titus Corlăţean (mesajul a fost citit de către dl. ambasador Gheorghe Dinică)

Preafericite Părinte,

Înalţi ierarhi ai Sfântului Sinod,

Distinşi participanţi,

Am deosebita onoare şi plăcere să adresez, la acest deosebit moment aniversar, cele mai bune gânduri remarcabilei personalităţi pe care bunul Dumnezeu a aşezat-o acum şase ani în fruntea Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

Sunt şase ani de însemnate realizări, de inspirată şi fructuoasă păstorire, o perioadă în care activitatea Bisericii a simţit un binecuvântat suflu nou, un plus de energie şi de har care au făcut-o să devină din ce în ce mai mult temelia spirituală a poporului român, instituţia care se bucură în cel mai mare grad de încrederea şi dragostea compatrioţilor noştri.

Sunt, totodată, şase ani în care Biserica şi-a făcut simţită prezenţa şi în rândul comunităţilor de români dispersaţi în întreaga lume. Ea a reprezentat şi continuă să reprezinte din ce în ce mai mult aripa spirituală care se întinde peste hotarele patriei pentru a oferi consolare şi linişte sufletească celor plecaţi de acasă. Ea este una din legăturile lor cu familiile rămase în ţară, cu tradiţiile şi cultura noastră. în acest sens, Ministerul Afacerilor Externe şi misiunile noastre diplomatice se bucură să găsească în această muncă de păstorire şi misionariat desfăşurată de Biserica Ortodoxă Română în străinătate un sprijin nepreţuit în munca lor neîncetată de protejare a intereselor confraţilor noştri aflaţi departe de ţară.

Daţi-mi voie, Preafericirea Voastră, să vă urez ani mulţi şi rodnici de binecuvântată păstorire, multă sănătate şi împliniri.

Istorie 4. 30

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

 *

Istoria începe

de oriunde o privești

(vol. 4)

***

Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a, a 29-a.

***

*

Amintiri. Partea a doua, începe odată cu p. 259. Pentru perioada 1938-1947[1].

Extrema dreaptă[2].

Despre rolul Patriarhului Miron Cristea la Adunarea de la Alba Iulia, din 1 decembrie 1918[3].

Pe 31 martie 1938 se desființează toate partidele politice din România[4].

De ce Garda de Fier a câștigat în alegerile din decembrie 1937[5].

Ion Zelea Codreanu, tatăl lui Corneliu Zelea Codreanu, era polonez. Se chema Zelinski. Și el și-a schimbat numele în Zelea[6].

Legiunea Arhanghelul Mihail a devenit Garda de Fier, apoi s-a numit Totul pentru țară[7].

Uniforma legionarilor: cămașă verde, centură și diagonală, imitând uniforma militară. Se salutau precum hitleriștii: „cu brațul stâng ridicat și palma deschisă”[8].

Dan Barbilian, P. P. Panaitescu, Vasile Cristescu au fost legionari[9].

Despre Nae Ionescu, autorul spune: „curios acest om…un amestec de inteligență satanică, de filosofie compozită, jumătate raționalistă, jumătate mistică, de talent real de vorbitor, fascinând tineretul, cu apetituri mari politice și de „jouisseur[10]””[11].

La 1 decembrie 1937, Corneliu Zelea Codreanu a declarat că este de partea Romei și Berlinului în politica externă[12]. Fiind considerat „o mare primejdie pentru țară”, el a fost închis pe 16 aprilie 1938[13]. A primit 10 ani de muncă silnică[14].

„La Berghof, Hitler îi cere regelui Carol al II-lea să aducă Garda de Fier la putere”[15]. Însă Carol a hotărât „decapitarea mișcării legionare”[16].

„Ion Antonescu era un ambițios, dublat de un megaloman[17].

Rebeliunea din București: 21 ianuarie-23 ianuarie 1941[18]. Pusă la cale de legionari.

Omorârea evreilor în abator[19].

Uciderea lui Nicolae Iorga și a lui Madgearu a provocat o mare indignare, sporită și prin faptul că rectorul Universității a refuzat la început să arboreze drapelul negru”[20].

Pe 23 ianuarie 1941, Horia Sima, la ora 5 dimineața, a dat ordin legionarilor să înceteze focul[21].

După încetarea rebeliunii, „încetează nu numai participarea mișcării legionare la conducerea statului, dar și existența ei legală; ea este interzisă. La 28 ianuarie 1941 ia ființă un nou guvern Ion Antonescu, alcătuit exclusiv din militari și tehnicieni”[22].

Guvernarea Ion Antonescu: 23 ianuarie 1941-23 august 1944[23].

Asasinatele făcute de către legionari[24].

Nicolae Iorga a fost împușcat de legionari în marginea comunei Strejnicu, în județul Prahova[25]. Vestea morții lui Iorga, autorul a aflat-o de la nepotul acestuia, Frasin Munteanu-Râmnic, în dimineața zilei de 28 noiembrie 1940[26]. Iorga fusese ucis cu o zi înainte: pe 27 noiembrie 1940[27].

Trupele hitleriste capitulează în ziua de 2 februarie 1943[28]. Din 2 aprilie 1944 războiul s-a purtat pe teritoriul României[29].

Pe 12 aprilie 1944, Uniunea Sovietică acordă României un armistițiu [suspendarea temporară a acțiunilor militare][30].

Rușii bombardează aerian Bucureștiul[31].

Raidurile s-au făcut „cu puține avioane; ele n-au făcut însă pagube materiale mari, nici multe victime omenești”[32].

Americanii, tot aviatic, bombardează Câmpina, Ploieștiul și localitatea Brazi, în zonele petroliere[33].

Însă contraofensiva română a făcut daune considerabile aviației americane. „După însăși recunoașterea americanilor, a fost bombardamentul cu cele mai mari pierderi în avioane și echipaje. Prizonierii au fost bine tratați, mai bine decât se așteptau ei și decât ar fi vrut germanii”[34].

Numai că în ziua de 4 aprilie 1944, de la ora 14, în valuri succesive, bombardierele americane au bombardat masiv Bucureștiul[35]. …Și „niciodată în istoria Bucureștilor n-au pierit, în mai puțin de două ceasuri, atâția oameni; n-am putut să-mi procur o cifră exactă. Un romancier a dat cifra de optsprezece mii de morți; în cercurile de istorie economică se vorbește de două mii două sute[36].

Stivele de morți au fost formate în mai multe puncte. Una la Atelierele Căilor Ferate-Grivița: circa 50 de ingineri și subingineri. O a doua pe Calea Griviței, a 3-a lângă restaurantul „5 lei”: tot pe Calea Griviței. Cea mai mare a fost cea din Facultatea de Medicină, unde s-au adus morții din cartierul Cotroceni dar și din alte cartiere[37].

În parohia Cărămidarii de Jos au murit circa 140-150 de persoane la bombardamentul american[38]. În cartierul Dudești-Cioplea au murit 21 de persoane[39]. Bombele americane au lovit și câteva trenuri în Gara de Nord, în care se aflau refugiați din Moldova.

Al doilea bombardament american devastator, de data aceasta și cu bombe incendiare, a avut loc în București pe 15 aprilie 1944. La 11 zile după cel la care ne-am referit anterior[40].

„A fost lovită greu Universitatea, dărâmându-se partea veche și arzând etajul mansardat din clădirea nouă; o serie de biblioteci de seminar, între care biblioteca seminarului de istorie veche, cu cărțile lui Grigore Tocilescu și Vasile Pârvan, și o parte din biblioteca seminarului de istoria românilor, cu donația „Profesor Grigore Niculescu”, au dispărut în flăcări.

Tot atunci a fost distrusă complet și clădirea de alături, a „Cărții Românești”.

Un început de incendiu a fost provocat de o bombă incendiară cu fosfor la locuința profesorului Victor Papacostea; a putut fi stins aruncându-se nisip, nu apă – aceasta activa arderea – asupra focarelor de incendiu”[41].

În luna mai a anului 1944, de mai multe ori, Bucureștiul a fost atacat de bombardiere engleze[42]. Însă în al doilea război mondial au fost bombardate și Turnul-Severin, Constanța, Iașiul, Brașovul[43]. A doua scriere se termină în p. 331.

*

Ultima scriere cuprinsă în carte începe în pagina 355. Despre detenția sa la Sighet. Fiind prefațată de fiul său, Acad. Dinu Giurescu (p. 335-352).

Din prefața lui Dinu Giurescu, aflăm că tatăl său, Acad. Constantin C. Giurescu, a fost arestat în zorii zilei de 6 mai 1950, o zi de sâmbătă, de la locuința sa din str. Berzei, nr. 47, din București.

A fost dus cu duba la Sighet, unde a ajuns duminică, 7 mai 1950, către ora 18, 30[44].

A fost închis până în ziua de 5 iulie 1955, fiind eliberat pentru domiciliu forțat în satul Măzăreni, din Brăila. S-a întors în București în noiembrie 1955[45].

La Măzăreni, autorul a început să scrie ce s-a petrecut cu el la Sighet[46].

Manuscrisul Sighet a fost îngropat de avocatul Nicolae Caracaleanu „în grădina casei sale părintești, situată pe Calea Călărași, nu departe de intersecția cu strada Traian”[47]. Dinu Giurescu a primit manuscrisul în 1977, în anii ’80 manuscrisul a locuit în Huntington, Indiana, la Prof. Paul Michelson și l-a reprimit în 12 aprilie 1988, după ce a ajuns în America[48].

În prefața cărții despre Sighet, Constantin Giurescu ne spune că a început s-o scrie la Măzăreni, pe 17 iulie 1955 și a terminat-o pe 12 noiembrie 1955[49].

Pe 6 mai 1950, Securitatea vine cu ordin de percheziție[50]. E dus la Ministerul de Interne[51]. I se sechestrează toate bunurile avute la el[52].

Dus cu duba. Șoseaua Ploieștiului[53]. Sinaia, Făgăraș (mașina e alimentată cu benzină)[54], Sibiu, Alba-Iulia[55]. La Sighet îi spune ofițerului: „istoria noastră rămâne una singură[56].

După lotul său a ajuns la Sighet și grupul greco-catolic[57].

A fost închis într-o celulă de „circa cinci metri lungime pe doi lățime și pe trei și jumătate înălțime”[58]. Fereastra era la doi metri înălțime[59]. Patul era de fier, cu saltea de paie, cearșaf, pătură și pernă de paie[60].

Prima mâncare: o bucată de pâine (35-40 de grame) și o bucățică de slănină (10-12 grame)[61].

Mai târziu primește rația de pâine pentru 24 de ore: 250 de grame[62].

La prânz: fasole cu grăsime de porc[63]. După mâncare primește apă[64]. Pe la 17-18 mâncarea de seară: tot iahnie de fasole[65].

Trei ani și două luni, în mod predominant, le-a servit arpacaș[66]. Medicul închisorii e uman[67]. Bărbierit pe 20 mai[68]. Tot atunci le-a servit 40-50 de grame de carne[69].

Aflăm titlul tezei de licență a fiului său, Dinu Giurescu: Costache Negri și secularizarea averilor mănăstirești[70]. Teza de doctorat a aceluiași: Viața și opera lui Costache Negri, „pe temeiul celor 263 de scrisori inedite adresate lui Cuza Vodă și găsindu-se în arhiva acestuia depusă la Academia Română”[71].

Pe 22 mai, autorul e scos „la plimbare”[72]. Câte 30 de pași înainte și înapoi, cu capul plecat în pământ[73]. Îl zărește pe Victor Papacostea[74].

„Penitenciarul principal din Sighet a fost construit de unguri în 1896”[75]. Clădirea unde a stat autorul era în formă de T[76].

În celula 12, cea mai proastă a închisorii, au fost închiși Dinu Brătianu (1950) și Constantin Argetoianu (1954-1955)[77].

Comuniștii au transformat capela închisorii Sighet în depozit de paturi, saltele și alte obiecte iar din 1955 în „magazie pentru bagajul deținuților”[78].

Celula 57: celula frizerului[79].

Vasile Ciolpan era directorul închisorii la acea dată[80]. Din iunie 1955 au avut alt director, pe un locotenent de etnie țigănească[81].

La finele lui 1953, începutul lui 1954, le-au servit macaroane[82].

În cinci ani și două luni de închisoare, autorul a numărat circa 40 de gardieni[83].

Pintea a fost unul din gardienii cei mai buni pe care i-am avut. Om de omenie, gata de glumă, avea o reală simpatie pentru noi, deținuții”[84].

Autorul a locuit în celula 21[85].

Celula lui Iuliu Maniu[86].

Celulele 39 și 69 erau „neagră”[87], adică celule de izolare. Comunicarea prin zid[88]. Conferințele între deținuți[89]. Exercițiile de limbă[90]. Toate făcute fără știrea gardienilor.

De la Ing. Priboianu a aflat că C. Argetoianu se pare că a murit în celula 12[91]. Mihail Manolescu a murit în noaptea de 30 spre 31 decembrie 1950, în celula 67[92]. Aurel Vlad a murit pe 1 iulie 1953, la orele 3 dimineața[93].

Al. Lepădatu s-a spânzurat. Gh. Brătianu s-a sinucis prin tăierea venelor de la gât, Costel Tătăranu s-a sinucis din cauza bolii de ficat[94].

La început au fost îngropați în sicrie. Mai apoi fără sicrie: în pături[95].

Ion Pelivan a murit pe 24 decembrie 1953[96].

D. Burileanu, guvernatorul BNR [Banca Națională a României], a murit pe 24 aprilie 1954[97].

În celula 21, autorul a trăit două luni, în vara lui 1951, cu un păianjen cu cruce. Pe care l-a domesticit[98].

Cucul care cânta la 4 dimineața[99]. Pupăza pe care a auzit-o de câteva ori[100]. În p. 469 se încheie cartea însemnărilor de la Sighet.


[1] Constantin C. Giurescu, Amintiri, ed. îngrijită de Dinu C. Giurescu, Ed. All Educational, București, 2000, p. 259.

[2] Idem, p. 260.

[3] Idem, p. 261.

[4] Idem, p. 263.

[5] Ibidem.

[6] Ibidem.

[7] Idem, p. 264.

[8] Ibidem.

[9] Ibidem.

[10] Cuvânt în limba franceză: care se complace într-o bucurie cam perversă.

[11] Constantin C. Giurescu, Amintiri, ed. cit., p. 265.

[12] Idem, p. 266.

[13] Ibidem.

[14] Idem, p. 267.

[15] Idem, p. 268.

[16] Ibidem.

[17] Idem, p. 293.

[18] Idem, p. 305.

[19] Idem, p. 306.

[20] Idem, p. 307.

[21] Ibidem.

[22] Idem, p. 308.

[23] Idem, p. 309.

[24] Idem, p. 317.

[25] Ibidem.

[26] Ibidem.

[28] Constantin C. Giurescu, Amintiri, ed. cit., p. 324.

[29] Ibidem.

[30] Idem, p. 325.

[31] Ibidem.

[32] Ibidem.

[33] Idem, p. 326.

[34] Ibidem.

[35] Ibidem.

[36] Idem, p. 327.

[37] Ibidem.

[38] Ibidem.

[39] Idem, p. 328.

[40] Ibidem.

[41] Idem, p. 328-329.

[42] Idem, p. 329.

[43] Idem, p. 331.

[44] Idem, p. 335.

[45] Ibidem.

[46] Idem, p. 336.

[47] Ibidem.

[48] Ibidem.

[49] Idem, p. 355.

[50] Idem, p. 357.

[51] Idem, p. 360.

[52] Idem, p. 361.

[53] Idem, p. 366.

[54] Idem, p. 368.

[55] Idem, p. 369.

[56] Idem, p. 373.

[57] Idem, p. 376.

[58] Idem, p. 377.

[59] Ibidem.

[60] Ibidem.

[61] Idem, p. 378.

[62] Idem, p. 379.

[63] Idem, p. 380.

[64] Ibidem.

[65] Idem, p. 381.

[66] Idem, p. 382.

[67] Idem, p. 386.

[68] Idem, p. 389.

[69] Ibidem.

[70] Ibidem.

[71] Idem, p. 390.

[72] Idem, p. 391.

[73] Ibidem.

[74] Idem, p. 392.

[75] Idem, p. 396.

[76] Ibidem.

[77] Idem, p. 397.

[78] Idem, p. 398.

[79] Idem, p. 402.

[80] Idem, p. 407.

[81] Idem, p. 411.

[82] Idem, p. 418.

[83] Idem, p. 420.

[84] Idem, p. 422.

[85] Idem, p. 426.

[86] Idem, p. 438.

[87] Idem, p. 447.

[88] Idem, p. 448.

[89] Idem, p. 452-455.

[90] Idem, p. 456.

[91] Idem, p. 458.

[92] Idem, p. 461.

[93] Idem, p. 466.

[94] Idem, p. 467.

[95] Ibidem.

[96] Ibidem.

[97] Idem, p. 468.

[98] Ibidem.

[99] Idem, p. 469.

[100] Ibidem.

Istorie 4. 29

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

 *

Istoria începe

de oriunde o privești

(vol. 4)

***

Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a.

***

De pe atunci a început munca la Istoria românilor[1], pe care a editat-o între 1935-1946[2]. În 5 volume[3].

Primul său asistent universitar a fost G. Sofronie, apoi Constant Grecescu[4].

Când a început să participe la ședințele consiliului facultății, și-a dat seama că Iorga nu vorbea cu Mihalache Dumitrescu[5]. Nici Mehedinți cu Iorga nu vorbise o perioadă[6].

Soția lui Constantin Giurescu a fost fiica lui Simion Mehedinți[7].

Între 1926-1930, autorul a fost binevoitor cu Iorga, datorită atitudinii binevoitoare pe care o avusese față de el la doctorat și docență, deși Iorga se comportase urât față de tatăl său[8].

În 1928, deși strânge banii pentru delegația istoricilor români, care au plecat la Oslo (10.000 de franci elvețieni, acordați de Nicolae Titulescu), autorul rămâne în țară pentru că era pe cale să se nască al doilea său copil[9].

La Sibiu, în iunie 1929, s-a făcut un congres al profesorilor de Istorie din țară[10]. Însă Iorga a considerat referatul lui Panaitescu, susținut la acest congres, ca pe „un atac împotriva sa”[11].

Pentru că neagă unele opinii ale lui Iorga, acesta „a început să mă critice la curs și seminar; și nu numai pe mine, dar și pe P. P. Panaitescu și pe Al. Rosetti, care-și îngăduiseră să aibă păreri deosebite în [ceea] ce privește textele vechi românești”[12].

Giurescu nu îi răspunde lui Iorga. În anul universitar 1928-1929[13], „criticile și înțepăturile au continuat; ne acuza că ne ocupăm de detalii fără însemnătate sau – așa cum va formula-o apoi în scris – că suntem „adunătorii tuturor nisipurilor” și „călăreții tuturor vânturilor””[14].

Același lucru și în anul universitar 1929-1930[15]. Discuție lăsată în derivă.

La mormântul lui Avram Iancu[16].

„Vinerea neagră”: criza economică declanșată de bursa de la New York, în ziua de 24 octombrie 1929[17]. Efectele ei s-au adâncit în 1931, 1932 și, parțial, și în 1933[18].

În primăvara și vara lui 1929, autorul a adăugat un etaj casei din strada Berzei, nr. 47[19].

În vacanța de iarnă a anului 1927, împreună cu soția, autorul a făcut o călătorie în Franța și Italia[20]. Cu trenul. Au trecut prin Vinkovce (în Iugoslavia), Ljubljana, Trieste, Lombardia, Veneția, Padova, vreo jumătate de oră la Milano, Paris[21], Nisa, Avignon[22], Grasse („orășelul parfumului”). Cu autocarul la Monte Carlo[23]. Trec prin Villefranche și Menton spre Italia. Milano[24], Veneția[25].

O a doua călătorie cu soția: de Paști, în 1929, la Constantinopol[26]. Pornesc pe mare, cu vasul Principesa Maria[27]. Și autorul îi consideră pe arhitecții Sfintei Sofia drept „oameni de geniu”, care au realizat „cel mai impresionant spațiu închis, superior aceluia de la Sf. Petru din Roma sau din catedralele de tip francez”[28].

Ceaiul turcesc[29]. Vizitează și muzeul Saraiului. Vede spada Sfântului Ștefan cel Mare. Despre care autorul crede că sultanul Soliman Magnificul a luat-o din cetatea Sucevei, în 1538, cu prilejul campaniei împotriva lui Petru Rareș[30].

Tot în Sarai a văzut o metopă [placă cu basoreliefuri n.n.] de la Adamclisi[31].

Vizitează Fanarul („un cartier amărât, cu case leproase, mucegăite, [care îți dau] o impresie de sărăcie lucie și de tristețe”[32]) dar și Patriarhia ecumenică[33].

A fost și la Șapte Turnuri, care se afla în ruină[34]. Aici, în această închisoare, i s-a tăiat capul lui Barnowski Vodă al Moldovei, în 1633, pentru care s-a arătat semne minunate că a fost nevinovat, aici a fost închis Vasile Lupu dar și Sfântul Constantin Brâncoveanu înainte de martirizare, pe care turcii îl porecliseră Altân bey = Principele aurului[35].

Se întoarce la disputa cu Iorga[36]. Scrie un studiu cu minusurile lui Iorga. Iorga tace[37].

Înainte de recenzia pentru Iorga, a făcut o recenzie pentru ediția lui Giorge Pascu, profesor universitar în Iași, la Descriptio Moldaviae[38]. Nici Pascu n-a răspuns nimic[39].

Pe 18 iulie 1932, autorul a fost ales deputat de Putna, fiind votat cu 5. 721 de voturi[40].

Pe 16 februarie 1933 se trage în muncitorime[41].

În 1934 Alexandru Rosetti conducea Fundațiile Regale[42].

În primăvara lui 1938, pleacă din nou cu vaporul spre Constantinopol. Îmbarcați pe vasul Regele Carol I[43]. Din nou la Sfânta Sofia, Marea de Marmara, Marea Egee, Pireu[44], Acropole[45], Muzeul Național al Greciei și Muzeul Benakis[46], golful Saronic, spre Corint cu autocarul[47], Eleusis (ruinele templului zeiței agriculturii, Demeter), Megara[48], Teba, Livadia[49], iar măslinul rodește doar după ce împlinește vârsta de 30 de ani, dar poate trăi sute de ani[50]. „A-l tăia e o crimă; în antichitate această crimă se pedepsea cu moartea[51].

Ajung la Delfi[52]. În pagina 256 se termină prima scriere a cărții.


[1] Constantin C. Giurescu, Amintiri, ed. îngrijită de Dinu C. Giurescu, Ed. All Educational, București, 2000, p. 176.

[2] Idem, p. 179.

[3] Idem, p. 180.

[4] Idem, p. 181.

[5] Idem, p. 185.

[6] Ibidem.

[7] Idem, p. 186.

[8] Ibidem.

[9] Idem, p. 187.

[10] Ibidem.

[11] Idem, p. 188.

[12] Idem, p. 189.

[13] Ibidem.

[14] Idem, p. 190.

[15] Ibidem.

[16] Idem, p. 196.

[17] Ibidem.

[18] Ibidem.

[19] Ibidem.

[20] Idem, p. 202.

[21] Ibidem.

[22] Idem, p. 203.

[23] Idem, p. 204.

[24] Idem, p. 205.

[25] Idem, p. 206.

[26] Idem, p. 207.

[27] Ibidem.

[28] Idem, p. 208.

[29] Idem, p. 209.

[30] Ibidem.

[31] Idem, p. 210.

[32] Ibidem.

[33] Ibidem.

[34] Ibidem.

[35] Idem, p. 210-211.

[36] Idem, p. 221.

[37] Idem, p. 222-223.

[38] Idem, p. 224.

[39] Ibidem.

[40] Idem, p. 230.

[41] Idem, p. 238.

[42] Idem, p. 239.

[43] Idem, p. 247.

[44] Idem, p. 248.

[45] Idem, p. 249.

[46] Idem, p. 250.

[47] Idem, p. 252.

[48] Idem, p. 253.

[49] Idem, p. 254.

[50] Idem, p. 255.

[51] Ibidem.

[52] Ibidem.

Sfântul Augustin al Hipponei, Despre Sfânta Treime [22]

Traduceri patristice

*

vol. 4

 *

Traduceri și comentarii de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

și

Dr. Gianina Maria Cristina Picioruș

*** Sfantul Augustin al Hipponei

Sfântul Augustin,

Episcopul Hipponei

(13 noiembrie 354-28 august 430,

pomenit la 15 iunie în Biserica Ortodoxă)

*

Despre Sfânta Treime

*

Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a.

***

13. În confuzia acestei întrebări, ajutând Domnul [ca să ne luminăm], se pune mai întâi problema, dacă [a fost trimis] Tatăl sau Fiul sau Duhul Sfânt; sau uneori Tatăl, alteori Fiul [și] alteori Duhul Sfânt; sau dacă, fără nicio distincție a persoanelor, după cum este numit Dumnezeu unul și singurul. Adică, [dacă nu cumva], a apărut Părinților însăși Treimea, prin acele forme creaturale.

Apoi, oricare din acestea va fi găsită și considerată [adevărată], [trebuie să vedem dacă], fie o creatură a fost făcută pentru acest scop, în care Dumnezeu, după cum a judecat atunci să se facă, să fie arătat ochilor omenești, fie Îngerii, care deja erau [existau], au fost trimiși astfel, încât să vorbească din/ în conformitate cu persoana lui Dumnezeu [ex persona Dei].

[Fiindcă ei] își asumă chipuri materiale de creaturi trupești, pentru slujirea lor, după cum este necesar fiecăruia.

Sau după puterea dată lor de către Creator, ei își transformă și își schimbă [mutantes atque vertentes] însuși corpul lor, căruia nu se supun, ci îl stăpânesc, [fiind] supus [lor], în orice apariție/ arătare doresc, după cum [aceste apariții] sunt potrivite și concordă cu acțiunile lor.

În fine, vom căuta [să înțelegem] ceea ce am stabilit să cercetăm: [și anume], dacă Fiul și Duhul Sfânt au fost trimiși și mai înainte.

Și, dacă au fost trimiși, ce diferență este între acea trimitere [anterioară, în fața Profeților] și cea[1] pe care o citim în Evanghelie.

Sau dacă niciunul dintre Ei nu a fost trimis, decât fie atunci când a fost făcut Fiul din Maria Fecioara, fie când Duhul Sfânt a apărut ca o arătare vizibilă, ori în porumbiță, ori în limbi de foc.

*

Capitolul VIII

 

14. Să-i lăsăm, așadar, pe cei foarte trupești, care cred că natura Cuvântului lui Dumnezeu și Înțelepciunea este nu numai schimbabilă, ci și cu adevărat vizibilă – [Înțelepciunea] Care, în Sine rămânând [neschimbată], înnoiește toate, pe Care o numim unicul Fiu al lui Dumnezeu.

Căci aceștia au adus o inimă groasă [crassum], întrebându-se asupra lucrurilor dumnezeiești cu îndrăzneală, [mai degrabă] decât în mod cuvios.

Sufletul fiind, desigur, o substanță spirituală și fiind așadar el însuși făcut, nu putea să fie făcut prin altcineva, decât prin Cel [prin Care] toate sunt făcute și fără de Care nimic nu s-a făcut (In. 1, 3).

Care, deși este schimbabil, totuși nu este vizibil: [aceasta este] ceea ce ei au crezut despre însuși Cuvântul și însăși Înțelepciunea lui Dumnezeu, prin Care s-a făcut sufletul.

Deși Aceasta [Înțelepciunea] nu este numai nevăzută, așa cum și sufletul este, dar este, deopotrivă, [și] neschimbabilă, așa cum sufletul nu este[2].

În mod evident este amintită aceeași neschimbabilitate [incommutabilitas] a Ei, când se spune: „În Sine Însăși rămânând, pe toate le înnoiește” (Înțel. lui Sol. 7, 27).

Și aceștia, care fac eforturi ca să sprijine dărâmăturile [ruinam] greșelii lor prin mărturiile Dumnezeieștilor Scripturi, invocă spusa Apostolului Pavel.

Și primesc/  acceptă, că despre Unul singur Dumnezeu – în Care se înțelege însăși Treimea – este scris [înțelegându-se] numai despre Tatăl, [iar] nu a fi spus [deopotrivă] și despre Fiul și despre Duhul Sfânt: „Iar Împăratului nemuritor al veacurilor, nevăzutului, singurului Dumnezeu, [fie] cinstea și slava în vecii vecilor” (I Tim. 1, 17).

Și în altă parte e aceasta: „Binecuvântat este Cel singur puternic, Împăratul împăraților și Domnul domnilor, Cel ce singur are nemurirea și locuiește în lumină neapropiată/ neajunsă [inaccesibilem]. Pe Care niciun om nu L-a văzut, nici nu poate să Îl vadă” (I Tim. 6, 15-16).

[Iar] în ce mod trebuie înțelese acestea, cred că, mai înainte, deja noi am explicat îndeajuns.

*

Capitolul IX

 

15. Cei care vor să creadă că aceasta [s-a spus] nu despre Fiul și nici despre Duhul Sfânt ci, cu adevărat, numai despre Tatăl, Îl consideră pe Fiul văzut [visibilem], nu prin trupul luat din Fecioară, ci mai mult înainte de aceasta, prin Sine Însuși.

Pentru că spun că El a apărut în fața ochilor Tatălui.

Cărora, dacă le spui: „În ce mod deci este Fiul văzut prin Sine Însuși, prin urmare și muritor prin Sine Însuși?” – ca să se potrivească vouă, care vreți să înțelegem numai despre Tatăl, ceea ce s-a spus, [anume:] Care singur are nemurirea –; căci dacă prin trupul primit Fiul este muritor, [tot] prin acesta se poate ca să fie și văzut, [atunci] ei răspund: nu prin acesta este considerat Fiul muritor, ci după cum [era] văzut și înainte [de întrupare], astfel înainte [era] și muritor.

Căci dacă spun că Fiul este muritor prin trup, deja [recunosc] că nu Tatăl singur, fără Fiul, are nemurirea.

Pentru că și Cuvântul Lui, prin Care toate s-au făcut, are nemurirea.

Deci [sunt nevoiți să admită că] nu Și-a pierdut nemurirea Sa, pentru că a asumat trupul muritor. [Căci] văd că nu se poate întâmpla așa ceva nici sufletului omenesc, ca să moară odată cu trupul. [Lucru despre care] zice Însuși Domnul: „Nu vă temeți de cei care ucid trupul, dar care nu pot ucide sufletul” (Mt. 10, 28).

Sau, într-adevăr, Și-a asumat la fel trup și Duhul Sfânt? De Care, desigur, [aceștia] se vor tulbura, fără îndoială.

Dacă Fiul este muritor prin trup, în ce fel consideră că numai Tatăl are nemurirea, fără Fiul și fără Duhul Sfânt, din moment ce Duhul Sfânt nu a luat trup[3]?

Care[4], dacă nu are nemurirea, [înseamnă] așadar [că] nu prin trup este Fiul muritor.

Iar dacă Duhul Sfânt are nemurirea, [atunci] nu numai despre Tatăl s-a spus: „Care singur are nemurirea”.


[1] Este vorba de Întrupare și apoi de arătarea Duhului Sfânt în chip extatic.

[2] Pentru că ei au corelat și confundat însușirile sufletului cu cele ale Dumnezeirii. Au crezut că așa cum e sufletul, tot la fel trebuie să fie și Dumnezeu, pentru că este Duh. Au considerat așadar că firea dumnezeiască poate suferi schimbare sau transformare.

[3] Duhul Sfânt nu S-a întrupat, deci dacă mortalitatea se răsfrânge asupra unei persoane datorită trupului, atunci cum pot acei eretici să susțină că numai Tatăl e nemuritor?

[4] Duhul Sfânt.

1 2 3 10