Predică despre slujire [4 septembrie 2013]
Iubiții mei,
astăzi împlinesc 8 ani de când am fost hirotonit diacon.
Diaconia fiind prima treaptă a Preoției.
Peste 13 zile, pe 17 septembrie 2005, am fost hirotonit preot.
Așa că am fost diacon numai două săptămâni…Însă diaconia/ slujirea am înțeles-o tot mai profund pe fiecare zi de preoție.
Pentru că preoția este slujire zilnică, constantă, continuă a lui Dumnezeu și a oamenilor.
Slujire nu doar în sensul de slujbă (că asta ar fi ușor, am fi diaconi și preoți numai la Biserică) ci de închinare a întregii noastre vieți în folosul lui Dumnezeu și al oamenilor.
Pentru că preoția nu se termină niciodată, ea nu are vacanță ci e o continuă mijlocire către Dumnezeu.
Pentru că Dumnezeu are nevoie de oameni prin care să lucreze mântuirea oamenilor. A tuturor oamenilor.
Are nevoie de glasuri și de mâini iubitoare și de suflete care ard de grijă pentru toți.
Și pe fiecare zi am observat că ceea ce nu facem pentru toți, în folosul tuturora, e o pierdere.
O pierdere de timp. Un minus în preoția noastră. Pentru că ne gândim doar la noi…și nu la vocația noastră.
Pentru că orice slujbă pe care o facem trebuie să includă pe toată lumea, grija pentru întreaga umanitate.
La fel orice carte scrisă și orice cuvânt rostit trebuie să includă grija pentru toți. Grija pentru toți și pentru diverse probleme.
Nu doar probleme trecute și prezente…ci și de viitor.
Dar pentru a sluji lui Dumnezeu în folosul oamenilor trebuie să fim mânați de Dumnezeu/ orientați de El/ învățați de El.
Învățare care vine în urma familiarizării cu Dumnezeu.
Pentru că primul lucru pe care Dumnezeu ni-l luminează în preoția noastră e tocmai acesta: a îndrăzni la mila Lui pentru noi și pentru întreg poporul Bisericii Sale.
A ne ruga cu îndrăzneală, cu îndrăzneală de fii, de fii iubitori față de El.
Și familiarizarea cu El vine din continua slujire a Sfintelor Taine, a împărtășirii continue, a harului care coboară neîntrerupt în noi și sfințește toate și pe toți.
De aceea, în mod constant, am învățat iubirea Lui față de oameni, mila Lui față de noi, grija Lui pentru detalii, bunătatea Lui fără margini.
Am învățat cum trebuie să mă comport față de cei pentru care mă rog, față de cei pe care îi spovedesc, față de cei pentru care sufăr.
Și dacă nu-mi doresc să am duhovnici orbi, care să nu vadă omul și să nu aibă grijă de el, am încercat să nu fiu cel care nu-mi place să fiu.
Pentru că Dumnezeul nostru e delicat, e iubitor, e profund, e înțelegător, e blând, e îndelung-răbdător cu oamenii iar preotul trebuie să aibă inimă de mamă, să fie maternal și paternal, în același timp, cu cei credincioși.
Așa că slujirea lui Dumnezeu e pe măsura a ceea ce ne învață Dumnezeu să facem.
Slujirea Lui vine din iluminare dumnezeiască, dintr-o profundă și atentă înțelegere a vieții oamenilor.
Și cine e actual, cine înțelege la modul prezent viața oamenilor și ceea ce trebuie să facă pentru oameni…e plin de luminarea lui Dumnezeu.
Pentru că mai întâi de toate, cei credincioși au nevoie de certitudini din partea noastră.
Vor să știe că Dumnezeu e viu, că El lucrează în viața noastră și modul în care ei trebuie să se împace cu El și să-I placă Lui.
Adică credincioșii Bisericii vor lucruri practice, pline de pragmatism teologic și duhovnicesc, pentru că vor să aibă o relație vie, reală cu Dumnezeu, care să îi schimbe continuu.
De aceea munca primă a slujirii e aceea de a ne arăta sufletul, adâncul nostru, în slujba și în predica noastră.
Slujirea noastră trebuie să ne facă transparenți pentru toți.
Adică oamenii să știe că vorba și viața noastră sunt una, că noi vrem lucruri clare și de aceea întreținem și zidim Biserici, facem instituții diverse, facem tot felul de întruniri teologice: pentru că vrem ca viața cu Dumnezeu să fie tot mai largă, tot mai răspândită, tot mai bine înțeleasă.
Dar toate lucrurile pe care le facem au sens și sunt înțelese profund de către toți, dacă mai înainte de a zidi orice lucru material…ne zidim duhovnicește. Ne zidim ca pietre vii în Hristos. Ne zidim întru harul Treimii.
Fără ca noi să fim o comuniune de iubire și de slujire…Biserica, ca locaș, nu reprezintă decât o unitate de cult…dar nu o comunitate vie.
De aceea Biserica reală, profundă, se face în oameni și nu în afara lor!
Biserica reală e Biserica ce răspunde în cor, care se zbate la unison, care are frământări comunitare.
Și acea Biserică, fără doar și poate, e slujită și hrănită zilnic de o ierarhie vie, plină de viața lui Dumnezeu.
De o ierarhie care este exemplu transparent de viață sfântă, de jertfire de sine, de frumusețe duhovnicească.
Însă pentru a putea sluji și pentru a putea vorbi oamenilor, trebuie să fii mereu rugăciune, mereu vorbire, mereu căutare de sensuri.
În cei 8 ani de preoție am înțeles, în mod continuu acest lucru: că slujirea mea preoțească nu se termină nicio clipă, că mereu sunt în rugăciune și în căutare de înțelegeri pentru cei care, azi, mâine, peste 2 sau 10 ani, vor să știe un lucru sau altul.
Pentru că slujirea nu e doar alinare, nu e doar iertare, ci și iluminare a oamenilor.
Oamenii au nevoie să știe, să cunoască despre revelația dumnezeiască, despre istoria Bisericii, despre cum arată Sfinții și teologii ei.
Pentru asta trebuie să te consumi non-stop ca să faci slujbe, ca să te rogi, ca să fii alături de oameni dar și să studiezi.
Să studiezi pentru ei, pentru cei care te caută și te întreabă…iar odată ce studiezi și scrii la modul serios, îi ajuți și pe cei din viitor, care se vor bucura de roadele muncii tale de cercetare.
Așa că slujirea noastră preoțească include grija pentru întreaga lume, pentru toți oamenii, fie ei din trecut, din prezent și din viitor.
Pentru că slujirea lui Hristos Dumnezeu, de la Care noi am primit preoția, este una universală și continuă, pentru că El dorește mântuirea tuturor.
De aceea noi con-slujim cu Dumnezeu și Dumnezeu lucrează prin noi toate cele ale Preoției dumnezeiești, pentru că El dorește ca noi să-i aducem pe toți la comuniunea cu Sine.
Însă noi slujim cu Dumnezeu nu ca niște „instrumente”, de care El se folosește la modul impersonal ci ca niște parteneri de slujire.
Bineînțeles, noi suntem niște parteneri ai Săi cu multe slăbiciuni, cu multe căderi…El face aproape totul în slujbele noastre…dar ne cere și nouă grijă multă și atenție și delicatețe, pentru ca oamenii să nu se smintească, să nu fugă de El ci să se apropie tot mai mult de El.
El ne cere să botezăm după rânduiala liturgică…și tot El trimite harul și săvârșește toate cele de taină ale renașterii noastre duhovnicești.
El mirunge. El iartă. Cu El ne împărtășim. El ne hirotonește. El ne cunună. El ne dezleagă de păcate. El ne sfințește.
Însă noi, ca niște robi netrebnici, trebuie să fim ascultători Lui întru toate și să ne curățim pe noi înșine mereu, pentru a înțelege cum trebuie să slujim, cu ce inimă, cu ce perspectivă asupra vieții și asupra veșniciei.
Pentru toată această perspectivă sfântă asupra vieții bisericești și asupra veșniciei, Îi mulțumesc astăzi Prea Sfintei Treimi pentru tot ceea ce a făcut în viața mea preoțească.
Și mă rog Dumnezeului nostru treimic, ca și de aici încolo, tot la fel de delicat, de profund, de frumos, să mă învețe intimitatea cu Sine, pentru ca să mă apropii și mai mult de El și El de mine, în adâncurile mele, ca de acolo să pot vorbi și să pot sluji oamenilor.
Vă mulțumesc și dumneavoastră pentru sprijin și pentru rugăciuni. Pentru iubire și pentru atenție.
Căci toate se fac cu atenție, cu dăruire, cu responsabilitate.
Toată binecuvântarea din partea mea și de la Domnul mare și multă bucurie duhovnicească! Amin.