Istorie 4. 17

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

 *

Istoria începe

de oriunde o privești

(vol. 4)

***

Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a.

***

21. Sinodul de la Iași, din 1642

La începutul lunii septembrie, delegația grecească ajunge la Iași și pe 6 septembrie și delegația rutenilor[1].

Din partea Patriarhiei ecumenice a participat fostul arhiepiscop de Niceea, Porfirie, și Meletie Sirigos/ Sirigul, dascăl și predicator al Marii Biserici din Constantinopol[2].

Din partea Mitropoliei Kievului au fost 3 participanți: Isaia Trofimovici Kozlovski, profesor de filosofie, primul rector al Academiei movilene și egumen al Mănăstirii Sfântul Nicolae din Kiev, Iosif Kononvici Gorbațki, egumen al Mănăstirii Teofania din Kiev și care va ajunge episcop de Mstislav și Ignatie Oxenovici Starușici, predicator al catedralei Sfânta Sofia din Kiev[3]. Unii cercetători au afirmat că a participat și Sfântul Petru Movilă la sinod[4], lucru pe care Părintele Bodogae îl neagă, cf. n. 1, p. 133.

Nu a participat niciun ierarh din Țara Românească, pentru că domnul Țării Românești era în conflict cu cel al Moldovei[5].

Din partea Moldovei au participat Sfântul Mitropolit Varlaam al Moldovei, PS Evloghie de Roman, PS Anastasie de Rădăuți, PS Gheorghe de Huși și Ieromonahul Sofronie Pociațki, egumenul de la Mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi din Iași și rectorul colegiului lui Vasile Lupu din Iași[6].

Ședințele sinodului au fost secrete însă au participat și alți reprezentanți la discuții, așa că există și mărturii altele decât ale sinodalilor[7].

Sinodul a durat aproximativ 43 de zile. Între 6 septembrie și 27 octombrie 1642[8]. Și discuțiile s-au purtat în limba latină, pe care o cunoșteau „mai toți participanții”[9].

Mărturisirea ortodoxă a Sfântului Petru Movilă, trimisă sinodului spre cercetare, a fost scrisă tot în limba latină[10].

Mărturisirea Sfântului Petru Movilă a fost amendată de sinod în două puncte: epicleza și purgatoriul[11].

S-a optat pentru răspunsul delegației grecești: prefacerea Cinstitelor Daruri are loc la chemarea harului Duhului Sfânt peste ele iar foc curățitor/ purgatoriu nu există ci milosteniile și slujbele celor vii îi ajută pe cei adormiți[12].

Începând cu ziua de 15 septembrie 1642, Meletie Sirigul începe să traducă, în limba greacă vulgară, Mărturisirea Sfântului Petru Movilă[13]. A terminat traducerea întregului text pe 27 octombrie 1642 și pe 30 octombrie 1642 i-a trimis traducerea Patriarhului ecumenic, Partenie I, spre aprobare[14].

Pe 11 martie 1643, Partenie I îi trimitea Sfântului Petru Movilă Mărturisirea sa în forma aprobată[15].  Ea era semnată și de PFP Ioanichie al Alexandriei, PFP Macarie al Antiohiei și PFP Paisie al Ierusalimului[16].

Iar Mărturisirea îndreptată a Sfântului Petru Movilă va fi tipărită în Olanda, în 1667, prin grija lui Panaiot Nikussios, dragoman al Porții[17]. Prefața ediției tipărite în Olanda a fost scrisă de PFP Nectarie al Ierusalimului în 1662[18].

Un exemplar greco-latin al cărții a fost trimis și regelui Ludovic al XIV-lea al Franței și el se păstrează în Biblioteca Națională din Paris, sub numărul de inventar 1265[19].

Ediții greco-latine, românești, rusești, germane, olandeze, englezești, sârbești, maghiare ale cărții sunt amintite în n. 2-4 ale p. 139.

*

22. Jurnalul inedit al lui Vasile Alecsandri

A fost publicat de C. D. Papastate în 1947[20]. Și e în limba franceză. Ediția de față e una bilingvă: francezo-română.

Însemnările încep în ziua de 7/19 iunie 1846, când Alecsandri pleacă din Iași spre Roman[21]. Trece prin Bacău[22] și se îndreaptă spre Galați[23]. Își așteaptă cinci ore pașaportul, pe care îl uitase la cucoana Zulnia[24]. Și împreună cu Alexandru Cuza (pe atunci colonel, viitor domn al Principatelor[25]) și Vârnav (Liteanu, fostul soț al Elenei Negri[26]) face o plimbare cu vaporul pe Dunăre[27].  Discută două ore cu prințesa Mavrogheni și cu fiica ei[28].

După un paragraf lipsă, Alecsandri ne spune că pe 19 august 1846 a plecat din Constantinopol „cu vaporul englez Montrosa”[29]. A sosit la Smirna pe 20 august, noaptea și a locuit în hotelul Mille. Apoi ajunge în Veneția în luna septembrie a anului 1846[30].

Ninița sau Elena Negri, iubita lui Alecsandri, ajunge la Triest pe 5 septembrie 1846, la ora două după amiază[31]. Se cazează la hotelul du Prince Metternich, unde era cazat și Alecsandri[32]. Aflând că a venit, poetul se duce în camera ei „și o strâng la piept cu toată înflăcărarea unui amor exaltat de două luni îndelungate de absență. În acest răstimp amândoi am făcut mai multe sute de leghe ca să ne întâlnim unul cu altul”[33].

Însă Elena Negri, iubita cu care Alecsandri se întâlnea clandestin, era „obosită și suferindă”[34]. Aici, la Triest, se plimbă pentru prima dată împreună în trăsură[35]. Mănâncă la vila Murat[36].

Pe 8 septembrie 1846, îmbarcați pe vapor la 6 dimineața, călătoresc spre Veneția „pe o vreme minunată”[37].

Se plimbă cu gondola[38]. Și au locuit într-un apartament cu 3 camere, la Veneția, între 11 septembrie 1846 și 8 martie 1847[39].

Aventura lor italiană a decurs „fără piedici, fără griji; absorbiți cu totul de fericirea noastră și de nebuniile noastre copilărești”[40].

Mănâncă portocalele cumpărate pentru a face dulceață[41]. Lista de cumpărături din p. 187, cumpărate din piața San Marc din Veneția[42].

„Un cuvânt și-o sărutare, [acesta] este temeiul conversației noastre”[43].

Gondolierul le prezintă palatele Veneției[44]. Cafea și pipă turcească[45]. Și îl citează pe Byron cu zisa: „credința înalță pe om la cer, amorul coboară cerul în om”[46].

În zi de duminică, lume multă și…se cânta muzică militară în piața San Marc[47]. Se foloseau lămpi de gaz în Veneția pentru iluminatul public pe timp de noapte[48].

La Lido au văzut mormintele evreilor și s-au plimbat pe plajă, pe nisipul Adriaticii[49].

Până la urmă fac și dulceață de portocale[50]. Cumpără un scaun venețian pentru Elena, pe 11 noiembrie 1846[51]. Vântul de iarnă[52]. Și părăsesc Veneția în luna noiembrie a anului 1846[53], deși anterior vorbise de luna martie a anului 1847.

Au aflat unde a locuit Byron în Veneția[54].

Pe 12 noiembrie 1846 călătoreau către Triest cu un vaporaș[55]. De la Cilly călătoresc cu trenul, la clasa întâi[56]. Se cazează la un hotel din Gratz, unde rămân două zile[57]. Însă la Gratz, Elena are „o tusă [tuse] ce-i sparge pieptul. Are dureri de cap grozave, totuși ca întotdeauna nu o părăsește de fel curagiul [curajul]”[58].

Pe 18 noiembrie 1846 se îndreptau către Viena[59]. Cu trenul. Elena a mers la Viena iar Alecsandri a coborât la Bruck[60] (un oraș austriac[61]).

Pe 22 noiembrie 1846, poetul era la Salzburg[62]. Vede casa unde s-a născut Mozart[63].

În p. 267: „un Neamț își pierde mai degrabă capul decât pălăria”. Iar „italianul cântă printre dinți zi și noapte”[64].

Elena vine la Salzburg pe 23 noiembrie 1846. La 6 dimineața, „pe o vreme îngrozitoare: ploaie în două [îndoită] cu zăpadă”[65]. Aici, la Salzburg, îi citește însemnările sale (adică pagini din jurnalul de față) despre șederea lor în Veneția[66]. „În cursul acestei citiri, ea a trecut rând pe rând de la lacrimi la râs și de la râs la lacrimi cu un farmec copilăresc deplin, cum n’are nimeni alta. Drumul o obosise peste măsură, dar ca totdeauna sărutările mele nu i-au dat răgaz să se odihnească”[67].

Pleacă împreună de la Salzburg pe 24 noiembrie 1846, „pe la ceasurile unu după amiază”. Spre München[68].

Sosesc la München la ora 8 dimineața[69]. Pleacă din oraș pe 27 noiembrie 1846, la ora 10 dimineața. Cu trenul, îndreptându-se spre Augsburg[70].

Trec prin Ulm și ajung la Stuttgart, la 8 dimineața, în ziua de 28 noiembrie 1846[71]. Pe 29 noiembrie părăsesc Stuttgartul, la ora 10 dimineața[72].

Pe 30 noiembrie sunt în orașul Carlsruhe[73]. Se opresc în Baden-Baden[74]. Călătoresc cu trenul spre Kehl, pe o vreme ploioasă…și deplânge Germania, „cu chipurile ei, care îți fac milă, cu oamenii ei caraghioși și cu ghiftuirea și tărăgănelile ei”[75].

Pe 2 decembrie 1846 ajung în Strasbourg[76]. Călătoresc cu caleașca spre Paris[77]. Pe 5 decembrie ajung la Paris, spre ora 17[78].

Stau 13 zile la Paris dar aceste zile sunt „cele mai triste și mai nesuferite pe care le-am trăit cândva, deși ne găseam în inima Parisului, în inima desfătărilor”[79].

Pe 22 decembrie 1846 ajung la Lyon, spre ora 18. Pe 24 decembrie erau la Avignon[80]. Pe 25 decembrie erau în Marsilia[81]. Pe 30 decembrie 1846, la ora 10 seara, erau în portul Genua [Genova][82].

Pe 3 ianuarie 1847 erau la Livorno. Au ajuns la Pisa cu trenul. Au vizitat Domul. Pe 4 ianuarie erau la Neapole, unde au plecat pe 19 ianuarie. Pe 20 ianuarie erau în Palermo[83].

Tocmai pe 24 martie se întorc la Neapole și pleacă, spre Constantinopol, cu un vapor francez, pe 25 aprilie 1847[84].

Pe 4 mai 1847, „la orele 3 dimineața”, Elena Negri „moare pe vapor, la intrarea în Cornul de aur”[85].