Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

 *

Studii

de

Teologie Dogmatică

Ortodoxă

 *

(vol. 2)

*

Cap. al 13-lea al cărții

***

Prima parte și a doua.

*

***

Fecioara Maria e „fiica lui Dumnezeu, cea mai înainte aleasă din toate neamurile, spre a fi locaș lui Hristos Dumnezeu”[1]. Nu în sensul că Maica lui Dumnezeu a fost predestinată pentru a-L naște pe Hristos ci pentru că a fost găsită vrednică pentru a fi locaș al Stăpânului.

Predestinarea exclude tot efortul Maicii lui Dumnezeu de a se păstra în curăție. Pe când alegerea ei presupune confirmarea, din partea lui Dumnezeu, a faptului că a fost cea mai curată dintre toate fecioarele lumii și de aceea a fost găsită vrednică pentru a fi locaș al Fiului lui Dumnezeu.

Și născându-L pe Domnul, Maica a ajutat la „plinirea dumnezeieștii rânduieli”[2], adică la împlinirea  iconomiei/ a rânduielii mântuirii noastre.

Nașterea Fecioarei din părinți sterpi e „începutul mântuirii noastre”, început de care Sfinții Protopărinți Adam și Eva se bucură, pentru că Fecioara Maria este „fiică și nepoată” a lor[3].

Fecioara e „rod preacinstit”[4]. Rod în sensul de progenitură, de nou-născut. Pentru că este „locaș însuflețit al dumnezeieștii slavei Lui [al dumnezeieștii Sale slave]”[5]. Al slavei lui Hristos Dumnezeu.

Serghie Aghiopolitul, în cântarea sa din p. 103, ne propune să decriptăm și o perspectivă mariologică în Vechiul Testament, pe lângă cea hristologică. Pentru că Maica lui Dumnezeu este „propovăduirea Prorocilor”[6]. Prorocii au vorbit și despre Maica lui Dumnezeu iar noi trebuie să înțelegem acele locuri cu multă evlavie.

În aceeași cântare, ea este „organul fecioriei”[7]. Organ, probabil, cu sensul de instrument muzical. Cea care cântă fecioria.

Maica lui Dumnezeu e „cămara Luminii și cartea Cuvântului vieții”[8]. De aceea ea este „solitoarea [vestitoarea] fericirii celei din [dintru] început a neamului omenesc”[9].

Ea e „podul vieții”[10], pentru că ne trece de la moarte la viață. E „vistierie”[11] a Vieții noastre. E „nor al Luminii”[12].

Într-o cântare din p. 107 se vorbește despre „taina” Fecioarei și despre cei care „laudă cu credință” această taină. Bineînțeles, taina se referă, în special, la întruparea lui Dumnezeu Cuvântul din Fecioară dar și la întreaga viață,  de cea mai profundă sfințenie, a Maicii lui Dumnezeu. Pentru că e o taină abisală viața ei și cum S-a născut din ea Fiul lui Dumnezeu.

În aceeași pagină, cu referire la Maica lui Dumnezeu, se folosesc două adjective: nespurcată și neîntinată. Pentru a se sublinia faptul că ea nu a săvârșit niciun păcat.

Pântecele Fecioarei s-a făcut „masă sfântă”[13]. Cu sensul că ea este Sfânta Masă a Bisericii, care poartă pe Hristos, Viața noastră.

Împărăteasa lumii este „căruța cea mai înaltă decât înșiși Heruvimii”[14]. Dar masa și căruța exprimă același lucru: că ea Îl poartă pe Cel ce poartă toate.

Iar această purtare a Lui e prezentă în toate Icoanele Maicii lui Dumnezeu cu Pruncul Hristos în brațe. Purtare care indică faptul că ea e Maica lui Dumnezeu, însă, în același timp, că ea are cea mai mare intimitate cu El. De unde toate rugăciunile noastre, care apelează la intimitatea cu El, intimitate care îndrăznește să se roage pentru oameni.

Maica lui Dumnezeu, cea care a locuit în Sfânta Sfintelor, este „Sfânta Sfintelor”[15]. Sau Sfânta Sfintelor a templului avea tocmai acest sens tipologic: acela de a o indica pe Maica lui Dumnezeu, cea mai sfântă decât întreaga făptură.

Ea a vindecat „de dureri pe Eva și de blestem pe Adam”[16].

În p. 109-110 avem o cântare mariologică care vorbește despre conlucrarea dintre Preacurata Treime și Preacurata Fecioară: „Întru tine taina Treimii se laudă și [se] mărește; că Tatăl a binevoit și Cuvântul S-a sălășluit întru tine, și Dumnezeiescul Duh pe tine te-a umbrit”. Pentru că întreaga Treime a conlucrat la întruparea Fiului lui Dumnezeu din Fecioară.

Pentru că toate ale cortului și ale templului vechitestamentar au fost tipologice, au vorbit despre viitor, au avut un sens profetic, Maica lui Dumnezeu este și „cădelniță de aur”[17]. Căci e „cortul cel mai înainte rânduit, al împăcării noastre cu Dumnezeu”[18].

Întru Maica lui Dumnezeu „s-au rânduit” atât fecioria cât și nașterea[19]. S-au întâlnit și coexistă, în mod paradoxal, ambele. Pentru că nașterea Fiului din Fecioară a fost mai presus de fire, nestricând fecioria ei.

Ea este „frumusețea curăției cea de Dumnezeu crescută”[20]. Este „mireasa cea nenuntită”[21].

La Pavecernița zilei de 9 septembrie există o cântare, care vorbește despre o profeție mariologică a Sfântului Solomon. Pentru că, cea „cu totul…frumoasă și fără de prihană, cea de aproape a mea”[22], cuvinte spuse de Solomon „în cântări”, se refereau la Maica Domnului.

Într-o altă cântare, Maica Domnului e desemnată drept „părtinitoarea” noastră[23]. Cea care ne ia partea, ne ia apărarea.


[1] Mineiul pe septembrie, tipărit în zilele păstoriei PFP Iustin, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu aprobarea Sfântului Sinod, ediția a 5-a, Ed. IBMBOR, București, 1984, p.100.

[2] Ibidem.

[3] Idem, p. 102.

[4] Idem, p. 103.

[5] Ibidem.

[6] Ibidem.

[7] Ibidem.

[8] Idem, p. 104.

[9] Idem, p. 105.

[10] Ibidem.

[11] Idem, p. 106.

[12] Idem, p. 107.

[13] Idem, p. 109.

[14] Ibidem.

[15] Ibidem.

[16] Ibidem.

[17] Idem, p. 110.

[18] Idem, p. 113.

[19] Idem, p. 115.

[20] Ibidem.

[21] Idem, p. 116.

[22] Idem, p. 119.

[23] Idem, p. 120.

Did you like this? Share it: