Predică la nașterea Maicii Domnului [8 septembrie 2013]

Iubiții mei,

azi e începutul bucuriei întregii lumi!

A bucuriei mântuirii noastre.

Pentru că din părinți sterpi s-a născut cea care poartă pe Purtătorul a toate.

Astăzi s-a născut Împărăteasa și Doamna întregii creații, cea mai curată și mai cuprinzătoare decât cerurile.

S-a născut Prea Curata Fecioară Maria, Maica lui Dumnezeu, cea care a fost găsită vrednică pentru a fi casă a Stăpânului.

Căci dacă ar fi fost predestinată și instrumentalizată de către Dumnezeu pentru ca El să Se nască din ea, am fi avut un Dumnezeu, Care încalcă voința omului, Care face ce vrea cu omul, pentru ca să îl mântuiască pe om. Adică un Dumnezeu, Care îl mântuiește cu forța pe om.

Iar Fecioara ar fi fost doar un pântece indiferent față de marea taină a întrupării Fiului lui Dumnezeu.

Însă El a binevoit să Se nască din Fecioara Maria pentru că Fecioara s-a păstrat fără de păcat și s-a dăruit cu totul lui Dumnezeu.

Toată asceza ei, toată viața ei plină de vederi mistice, toată curăția ei fără asemănare ar fi anulată de o astfel de perspectivă instrumentalistă asupra alegerii.

Pentru că El nu a ales-o în mod discreționar, ci pentru că ea L-a ales pe El în mod deplin.

Dumnezeu a venit și S-a întrupat din cea care L-a iubit cel mai mult și Căruia I s-a dăruit ca nimeni alta de la începutul și până la transfigurarea lumii.

Și de aici vedem marea aplecare a lui Dumnezeu față de cei care I se dăruie Lui.

Cum Dumnezeu nu greșește atunci când vine la cineva, când binevoiește în cineva, când îl umple pe cineva de daruri: pentru că știe ce poate face acela.

Și nu există viață de Sfânt în care Dumnezeu să nu fi venit/ coborât cu multe daruri, cu multe minuni, cu  multe binefaceri, tocmai pentru că știa dragostea Sfântului față de El.

Pentru că Dumnezeu, Cel care e Dragoste, coboară spre cei plini de dragoste pentru El și pentru întreaga lume.

Dar, mai ales, a coborât spre Sfinții Părinți Ioachim și Ana, care nu aveau copii și le-a dat, la bătrânețe, pe fiica lui Dumnezeu, pe Pururea Fecioară Maria, pe care ei au dăruit-o Lui.

Și darul primit în curăția inimii, darul adevărat, e întors spre Dumnezeu ca bucurie și mulțumire continuă.

Pentru că Maica lui Dumnezeu e adusă la templu, arhiereul o duce în Sfânta Sfintelor, unde locuiește, în viață extatică, până la vârsta de 12 ani, când e logodită cu Sfântul Iosif, care păzește fecioria ei.

Căci cum ar fi putut să se apropie Sfântul Iosif de Fecioara Maria, când știa că ea e mai sfântă decât arhiereul, care intră doar o dată pe an în Sfânta Sfintelor?

El era păzitor al tainei ei și tocmai de aceea s-a umplut de îngrijorare când a văzut-o însărcinată, pe cea neispitită de nuntă.

Dar toate se fac cu rânduială dumnezeiască în viața Sfinților!

Asceza și răbdarea lor, durerile și ispitele lor sunt spre înălțarea lor duhovnicească și nu pentru a sucomba sub violența lor.

De aceea, azi, când prăznuim nașterea Maicii lui Dumnezeu, prăznuim pe cea care mijlocește continuu pentru noi și din cauza căreia noi ne umplem mereu de viață duhovnicească.

Iar casa și familia noastră o are ca Stareță și Apărătoare pe Maica lui Dumnezeu, fapt pentru care mărturisim continuu ajutorul și bucuriile ei în viața noastră.

Căci azi, a vorbi despre nașterea Maicii lui Dumnezeu înseamnă a vorbi despre nașterea oricărui om spre viață.

Despre minunea nașterii trupești dar, cu atât mai mult, despre și mai marea minune, colosala minune a nașterii noastre pentru veșnicie.

Și nu trebuie să uităm că acest mare dar al nașterii de fii e pentru ca să-l transfigurăm.

Copiii noștri sunt darurile pe care trebuie să I le facem lui Dumnezeu, de la Care i-am și primit.

Pentru că un dar, păstrat egoist, devine un anti-dar.

Devine un mijloc de necinstire a lui Dumnezeu.

Și observăm că necinstirea lui Dumnezeu și a Maicii lui Dumnezeu și a Sfinților și a Bisericii e enormă azi, tocmai pentru că darurile lui Dumnezeu au fost lăsate de izbeliște.

Nu au fost lucrate, nu au fost fasonate, nu au fost împodobite cu învățătură duhovnicească. Adică ne-am lăsat copiii să crească precum plantele agățătoare, au crescut mari, dar fără frumusețe în ei, fără frică de Dumnezeu, fără cumsecădenie.

Însă din viața Maicii Domnului observăm că părinții ei, de la 3 ani, au adus-o la templu. Și când au adus-o la templu era plină de dor pentru viața cu Dumnezeu. Adică și până atunci sădiseră în ea iubirea de Dumnezeu, de curăție și de fapta bună.

Așa că nu trebuie să mai întrebăm ce trebuie să facem cu copiii noștri…dacă nu am început să facem lucruri pentru ei…mai înainte de a-i avea, de-ai concepe.

Dacă nu am știut pentru ce ne căsătorim, nu am știut, cu siguranță, nici de ce facem copii. Sau ce-o să facem cu copiii…pe care nu știm să-i creștem.

De aceea, dincolo de lamentații și de păreri de rău, ne alegem cu ce am sădit în copiii noștri, în nepoții noștri, în fiii noștri duhovnicești.

Cu exemplul viu, determinant, pe care l-am impus vederii altora.

Așadar, iubiții mei, până nu e prea târziu, să încercăm să facem lucruri îmbucurătoare pentru Dumnezeu și pentru oameni.

Nu de ochii lumii, ci din întreaga noastră ființă, în ochii Celui care vede toate și ne va da fiecăruia după inima sa!

Pentru că Dumnezeu, Cel ce știe inima și viața fiecăruia, ne va da nouă acum și în vecii vecilor, toate bucuriile reale și netrecătoare.

Îi doresc la mulți ani soției mele, azi, când împlinește 36 de ani și multă bucurie și pace, pentru tot modul delicat în care mă iubește și îmi e alături în slujirea mea.

La fel, tuturor celor care Îi slujesc lui Dumnezeu și slujesc și oamenilor, le doresc multă bucurie și sănătate, multă împlinire duhovnicească  în toate. Amin!