Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

 *

Istoria începe

de oriunde o privești

(vol. 4)

***

Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a.

*

24. Clienții Varvarei trag cu urechea

Cartea are 18 capitole și este o istorie, pe scurt, a comunismului românesc[1].

Iar Prof. Stelian Tănase[2] își numește primul capitol Vagonul plumbuit[3]. E vagonul în care călătorea Lenin, trecând prin Germania și Suedia, ca să ajungă în Rusia[4].

Grupul bolșevic era finanțat de bănci germane[5]. Lenin ajunge, pe bani germani, în Petrograd și vizează puterea politică a Rusiei[6].

„Revoluția” din octombrie a fost „un complot cu ramificații internaționale”[7]. Autorul îl numește „un puci clasic, nu o revoluție” și prin „puciul din noiembrie de la Petrograd și Moscova se încheie revoluția declanșată de abdicarea țarului în februarie 1917”[8].

Lenin, ajungând la putere, a vrut să-și mondializeze puciul, pentru ca „revoluția” sa să nu sucombe[9].

Cristian Racovski, născut în 1873, în Bulgaria, începând din 1905, devine „figura dominantă a social-democrației române vreme de peste zece ani”[10]. L-a întâlnit pe Friedrich Engels în Elveția, cu care a avut un schimb epistolar, l-a găzduit pe Troțki la Mangalia în 1913, iar în 1907, Racovski era „șeful Partidului Social-Democrat [PSD] și principalul lui finanțator, alături de Constantin Dobrogeanu-Gherea”[11].

În p. 16 autorul citează memoriile lui I. Gh. Duca iar în pagina următoare pe cele ale lui Iorga.

„Racovski s-a văzut dictator, jucând în România rolul lui Lenin”[12].

Gheorghe Cristescu supraveghea sala „cu un ciomag zdravăn în mână”[13]. Mărturie a lui Panait Istrati[14].

Mihai Gheorghiu Bujor, în 1920, a „venit în secret, cu misiunea de a organiza lovitura decisivă împotriva regimului monarhic” din România[15]. El a luat legătura cu „Alecu Constantinescu, reprezentantul Kominternului, șeful rețelelor clandestine bolșevice”[16].

Alexandru Dobrogeanu-Gherea și Marcel Pauker aparțineau extremei stângi[17].

Tita Cristescu a fost Miss România în 1926. În 1935, de Nașterea Domnului, a fost găsită „în apartamentul ei din bd. Brătianu, nr. 34, otrăvită cu cianură. Gheorghe Cristescu face plângere la poliție, acuzându-l de crimă pe inginerul Liviu Ciulei. Ciulei, francmason, antreprenor bogat, cu care, de altfel, Cristescu întreținuse foarte bune relații, era amantul Titei Cristescu de mai mulți ani. După dorința tatălui ei, Tita Cristescu este înmormântată la Bellu, fără slujbă religioasă. La mormânt o fanfară intonează Internaționala. Cristescu ține pe timpul intonării pumnul ridicat, [acesta fiind] salutul proletar din epocă. Același gest îl va face și în 1960, când asista la incinerarea Anei Pauker. Și pentru fiica lui, Tita, dorise incinerarea, dar soția lui s-a opus”[18].

Tita Cristescu a murit la 28 de ani. Și pentru că era „întreținută [se prostitua] de câțiva bărbați bogați”, a lăsat în urma ei „o avere evaluată între 3 și 5 milioane de lei, sumă foarte mare, blănuri, bijuterii”[19].

Gheorghe Cristescu a fost închis la Canal în 1949[20]. „Reabilitat” de Ceaușescu, Cristescu a ținut un discurs la Congresul PCR din 1969[21].  Moare în 1973 și a fost îngropat în panteonul comunist din Parcul Libertății, acum Parcul Carol I. După 1990, rămășițele sale au fost reînhumate în cavoul familiei de la cimitirul Bellu[22].

Kominternul[23], încă de la formare, devine principalul centru de recrutare a spionilor, agitatorilor și teroriștilor, a experților în revoluția proletară și în tot felul de lovituri: înscenări și mistificări organizate peste tot în lume. La Moscova, ei învață în școli speciale, unde sunt instruiți în tehnici puciste, terorism, spionaj, propagandă, diversiuni. Sunt trimiși apoi în țările lor, sau în terțe țări, unde operează în subterană pentru răsturnarea regimurilor democratice”[24].

În 1934, Kominternul „trimite în România un desant de câteva zeci de agitatori antrenați, în frunte cu Ana Pauker, Șmil Marcovici, Dimităr Ganev”[25].

Vasile Luca (Luka Laszlo de fapt, pentru că era secui)[26] moare în închisoarea de la Aiud, pe 23 iulie 1963. A făcut infarct dar era bolnav de sifilis în fază terminală[27].

Belu Zilber avea 1, 56 metri și era „vorbăreț, fricos, cu mișcări iuți, mereu grăbit”[28]. Numele său adevărat: Herbert Zilber, născut în 1901 la Târgu Frumos, bolșevic din adolescență[29]. Emil Cioran l-a considerat drept „cel mai inteligent om” din Bucureștii anilor 30[30].

Însă Belu Zilber era „agent al Siguranței”[31]. El însuși a mărturisit că „a devenit spion sovietic în 1928, pe când se afla la Viena, unde funcționa conducerea PCdR, la cererea lui David Fabian…și a lui Moscu Cohn (Gheorghe Stoica)”[32].

A fost arestat în decembrie 1930[33]. Când a fost judecat avea doar 29 de ani[34]. E arestat apoi în 1948, face 17 ani de închisoare, fiind eliberat în 1964[35].

În p. 176, autorul spune despre Emil Bodnăraș[36] că „este personajul cel mai enigmatic al comunismului românesc”.

În mai 1943 Stalin a luat decizia de a dizolva Kominternul[37].

După 23 august 1944, „Bodnăraș este rezident al NKVD în România, cetățean sovietic, ca și Ana Pauker, Vasile Luca, Constantin Doncea și mulți alții de la vârful PCdR. El se ocupă de serviciile speciale. Înconjurat de spionii sovietici din anii ’30, Pantiușa Bodnarenko, Petea Goncearuc, Vania Didenko, Serghei Nikonov, Alexandru Nicolski, Serghei Babenco, alcătuiește nucleul dur al PCdR, grupat în jurul lui Gheorghiu-Dej. El este „brațul înarmat” și gestionează multe afaceri obscure”[38].

Între 1948-1965, Gheorghe Gheorghiu-Dej a fost dictatorul României[39]. A fost recrutat în 1931, la recomandarea lui Ilie Pintilie, lider sindical al CFR de la Socola[40].

Mihai Gheorghiu Bujor a primit 20 de ani de închisoare și a fost închis la Ocnele Mari, apoi la Doftana[41].

Alexandru Sahia (numele real: Alexandru Stănescu, născut în 1908) moare în august 1937, înainte de a împlini 30 de ani[42].  Constantin Noica i-a scris un necrolog[43].

Petre Constantinescu-Iași a fost profesor la Facultatea de Teologie din Chișinău și era mason și comunist[44].

Gelbert Moscovici, născut la Târgu Frumos în 1889, este executat în vara lui 1937[45].

În zi de Paști, pe 22 aprilie 1941, Siguranța îi arestează pe Iosif Roitman-Chișinevschi, Gavrilă Birtaș, Teohari Georgescu, Parascheva Abraham Breiner, Melita Sharff[46].

Ana Pauker, în toamna lui 1938, fiind închisă, află din ziarul Scânteia, introdus clandestin în închisoare, că „Marcel Pauker a fost executat la Moscova.Chiar dacă aveau și copii din alte legături, cei doi continuau să fie căsătoriți[47].

În martie 1940 e mutată în închisoarea de la Râmnicu Sărat[48].  De aici e dusă la Caransebeș, în octombrie 1940[49]. De aici e readusă la Dumbrăveni[50], de unde fusese mutată la Râmnicu Sărat.

Însă pe 6 mai 1941, Ana Pauker a fost „întâmpinată ca o eroină” la Moscova[51].

Lenin moare în 1924 de moarte naturală. Troțki a fost asasinat în Mexic, în august 1940, la ordinul lui Stalin[52].

Radioul România liberă anunță, pe 22 mai 1943, dizolvarea Kominternului[53].

Pe 4 aprilie 1944, la ora 14.00, avioane americane B25, venite din Libia și Egipt, bombardează Bucureștiul[54]. Sunt distruse, doar în câteva minute, cartierul Gara de Nord, Calea Griviței și împrejurimile[55].

„Cadavrul lui [Lucrețiu] Pătrășcanu[56] a fost îngropat în aprilie 1954, la oarecare distanță de cimitirul închisorii Jilava. Fără cruce sau alt semn care să indice că s-ar afla acolo. Locul este identificat 14 ani mai târziu, în 1968. Este deshumat, ars, iar cenușa depusă” în panteonul comunist din Parcul Carol I[57].

Nicolae Ceaușescu a fost „un personaj al subteranei”[58]. Născut în 1918, Ceaușescu a intrat din adolescență într-o rețea comunistă și i-a cunoscut la Doftana pe Dej, Bodnăraș, Vasile Luca și Constantin Pârvulescu[59].

După 23 august 1944, el reface UTC-ul[60].

Dictatura sa a fost asigurată de regimul polițienesc pe care l-a dezvoltat și a avut „preocuparea paranoidă pentru imaginea lui în istorie”[61].

Mistificările lui Ceaușescu au mers „de la falsificarea de documente și fotografii până la o propagandă masivă”, cu scopul de a-i construi „un trecut eroic”[62].

Pentru că dictatorul comunist a suferit cronic „de delir de grandoare”, care este „un reflex al periferiei, al clandestinității din care provenea, al condiției lui incerte – nici țăran, nici proletar – care îi dăduse multiple complexe și aberații comportamentale”[63].


[1] Stelian Tănase, Clienții lu’ tanti Varvara. Istorii clandestine, seria Istorie, Ed. Humanitas, București, 2005, 511 p.

[2] A se vedea blogul autorului: http://www.stelian-tanase.ro/.

[3] Stelian Tănase, Clienții lu’ tanti Varvara. Istorii clandestine, op. cit., p. 7.

[4] Ibidem.

[5] Idem, p. 8.

[6] Ibidem.

[7] Idem, p. 9.

[8] Ibidem.

[9] Ibidem.

[11] Ibidem.

[12] Idem, p. 17.

[14] Idem, p. 30, n. *.

[16] Ibidem.

[17] Idem, p. 35.

[18] Idem, p. 57.

[19] Ibidem.

[20] Idem, p. 58.

[21] Idem, p. 59.

[22] Ibidem.

[24] Stelian Tănase, Clienții lu’ tanti Varvara. Istorii clandestine, op. cit., p. 71-72.

[25] Idem, p. 77.

[27] Stelian Tănase, Clienții lu’ tanti Varvara. Istorii clandestine, op. cit., p. 131.

[28] Idem, p. 140.

[29] Ibidem.

[30] Ibidem.

[31] Idem, p. 142.

[32] Idem, p. 143.

[33] Idem, p. 147.

[34] Idem, p. 148.

[35] Ibidem.

[37] Stelian Tănase, Clienții lu’ tanti Varvara. Istorii clandestine, op. cit., p. 192.

[38] Idem, p. 195.

[39] Idem, p. 199.

[40] Idem, p. 207.

[41] Idem, p. 217.

[42] Idem, p. 222.

[43] Idem, p. 222-223.

[44] Idem, p. 244.

[45] Idem, p. 290.

[46] Idem, p. 302.

[47] Idem, p. 308.

[48] Idem, p. 309.

[49] Ibidem.

[50] Idem, p. 309-310.

[51] Idem, p. 310.

[52] Idem, p. 311.

[53] Idem, p. 314.

[54] Idem, p. 345.

[55] Ibidem.

[57] Stelian Tănase, Clienții lu’ tanti Varvara. Istorii clandestine, op. cit., p. 393.

[58] Idem, p. 489.

[59] Ibidem.

[60] Ibidem.

[61] Idem, p. 491-492.

[62] Idem, p. 492.

[63] Ibidem.

Did you like this? Share it: