Simțul istoric al schimbării
De câteva zile revăd emisiuni TV românești mai mult sau mai puțin recente. Ca să văd schimbările de mentalitate, de atitudine, ale oamenilor. Ce părere aveau atunci, ce părere au acum, ce am pierdut, ce am învățat, ce s-a schimbat în noi.
Spre exemplu, în 1999, Teodora Trandafir și Mihaela Rădulescu fuseseră alese „femeile anului” iar Teo spunea că nu se vede intrată în politică. Și a trecut pe-acolo, peste câțiva ani…
Marius Tucă se credea moderatorul de neînlăturat. Zeflemist, sexist, impertinent. Vremea lui a apus…fără prea multe urmări.
O dispută între Cristian Tudor Popescu și Gabriel Liiceanu despre bombardamentele NATO din Serbia. 20 aprilie 1999.
În care Liiceanu țipă la Popescu…își dă pe față caracterul, după care vorbește încet, „îngrijorat” de propriile sale ieșiri în decor, fără ca să răspundă la întrebarea de fond: de ce au bombardat continuu…pe tot teritoriul Serbiei…și nu doar în Kosovo?
Într-o emisiune despre cum vorbim la TV, Marius Tucă considera, pe 4 martie 2004, că Fără vicii e o manea. Nu făcea diferența între hip hop și manele.
Însă omul cu vicii e un robot și nu omul fără vicii! Pentru că viciul te stăpânește. Și asta vor, cei doi, să spună, prin a fi un robot: a fi condus de altcineva.
O altă emisiune a lui Tucă, din 3 februarie 2003, îi aducea împreună pe Cristian Tudor Popescu și Adrian Păunescu. Oameni cu opinii, care spuneau tranșant ceea ce cred…lucru care a început să dispară la TV.
Adrian Păunescu a plecat dintre noi. Au rămas copiii lui să îi ducă memoria mai departe.
Cristian Tudor Popescu e singurul care mai e introdus, în câte o emisiune, ca să spună lucruri legate și cu raționalitate.
După prietenia sufocantă cu Traian Băsescu, care le-a distrus imaginea de vectori morali, Andrei Pleșu, Gabriel Liiceanu, Horia Roman-Patapievici sau Vladimir Tismăneanu au luat pauză de TV, pentru că nu mai sunt credibili. Sau sunt „credibili” pentru falia lor, pentru partea lor politizată, pentru că România lui 2013 e în două: cu sau fără Băsescu.
Teodora Trandafir nu mai lucrează pentru „gândește liber” ci pentru turci.
Mihaela Rădulescu a devenit mozaică, din cauza soțului, a divorțat, s-a despărțit și de amant, și mai vrea o emisiune. Mai vrea o emisiune și Andreea Marin, care s-a despărțit de Bănică jr., cu care are o fetiță…și care acum (probabil) se va islamiza, dacă are un amant cu 10 ani mai tânăr decât ea, medic turc.
Adrian Năstase a ieșit din închisoare și scrie pe blog și publică cărți. Trăiește o nouă viață.
George Becali a intrat în închisoare, nimeni nu-l vrea grațiat…dar când viitura fărâmă casele, nu mai e niciun om cu bani care să sară în ajutor. Doar monahii de la Sfântul Munte Athos îi cer grațierea și familia.
Însă You Tube-ul reține despre George Becali, pe lângă milostenii și gânduri bune, și grosolănii cu carul.
Băsescu a fost huiduit la mormântul lui Avram Iancu. Energia electrică s-a liberalizat. Protestele din București sunt ori împotriva exploatării zăcămintelor de la Roșia Montană ori pentru salvarea câinilor comunitari, pe care nimeni nu îi ia cu ei în pat.
Catedrala mântuirii neamului e în construcție. USL-ul, la vârf, ba se ceartă, ba se împacă. Dacă Crin Antonescu e decredibilizat pe fiecare zi, nici nu mai știm care e prezidențiabilul României.
Peste 3 milioane de români muncesc peste granițe. 4 milioane în România. 3 milioane nu au locuri de muncă. Încă vreo 6 milioane sunt pensionari.
Atomizarea cetățenilor se transformă din concept în realitate. Fiecare pentru sine. Totul se dărâmă în jur. „Dacă mie mi-e bine azi…ce mă interesează de ziua de mâine?”: cum gândește românul atomizat, strâns în el.
Recitirea istoriei foarte recente, prin interviuri, fotografii, cărți, ne face să sesizăm schimbările profunde care se produc de la an la an în România.
Ele sunt schimbări ireversibile.
Devenim tot mai singuri, tot mai lipsiți de sprijin, pe măsură ce toate lucrurile par să se liberalizeze.
Dacă nu înțelegem lumea în care trăim, nu putem să o reprezentăm. Nu putem să îi problematizăm existența.