Istorie 4. 27
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
*
Istoria începe
de oriunde o privești
(vol. 4)
***
Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a.
***
Constantin C. Giurescu se înscrie la facultate la Istorie-Geografie[1]. Licența lui, Marile dregătorii în secolele XIV-XV, se transformă în teză de doctorat[2].
În 1919 îl întâlnește pe Alexandru Rosetti, care fusese student al tatălui său[3]. Acesta îi dăruiește cursul lui Ovid Densușianu, pe care îl editase și autorul va fi prieten cu Rosetti pentru aproape 60 de ani[4].
Și-a dat licența în 3 ani în loc de patru, în 1922, cu mențiunea „magna cum laude”[5]. Un an de zile a urmat seminarul de italiană al Prof. Ramiro Ortiz și al Asist. Anita Belciugățeanu[6].
Autorul regretă că nu a putut învăța limbile turcă și maghiară[7]. Pentru că, în ceea ce-i privește pe „cercetătorii în istoria românilor – în întreaga istorie a românilor – pregătirea [lor] științifică implică o cunoaștere de multe limbi clasice și moderne: latina, greaca și vechea slavonă, apoi franceza, germana, engleza, italiana, rusa, ungara și turca; un ideal greu de realizat”[8].
Începând cu p. 102, autorul își exprimă recunoștința față de profesorii săi. Primul enumerat: Dimitrie Onciul[9]. Fiind președinte al Academiei, la înmormântare a fost omagiat de Vasile Pârvan[10].
Despre Vasile Pârvan autorul spune: „am avut nu numai admirație și respect [pentru el], dar și afecțiune”[11].
Mama autorului moare în toamna lui 1920, la Chiojd, „de tifos cu complicație flebită”[12]. După acest eveniment dureros, Vasile Pârvan l-a chemat și i-a propus să fie asistent la Muzeul Național, pe care-l conducea[13]. Pe atunci era în anul al 2-lea de facultate[14].
Cu ajutorul său ajunge să dea și examenul de docență, deși nu își terminase doctoratul. A împărțit teza doctorală în două și a făcut astfel rost și de lucrarea pentru docență. Pârvan a făcut parte din „comisia de examinare la docență” cât și din aceea pentru „gradul de profesor universitar agregat, în 1927, și a alcătuit ambele rapoarte”[15].
Împreună cu Pârvan, autorul participă, în septembrie 1921, la săpăturile arheologice de la Histria[16]. Și aici a asistat „la descoperirea caloriferului care aducea aerul cald la băi, cât și la descoperirea mozaicului acestei băi, apoi la [descoperirea] inscripției cu „laii” și a o sumă de piese mărunte dintre care și o gemă antică. Meseria de arheolog e pasionantă și înțeleg de ce mulți dintre tineri se îndreaptă spre această carieră”[17].
A rămas prieten cu Pârvan și după ce a ajuns profesor. „Îl vizitam acasă, în vechea clădire care era pe locul unde se înalță azi blocul ce formează colțul din sus al Căii Victoriei cu strada Biserica Amzei; avea acolo un apartament (al soacrei sale!). Acolo i-am dus, în manuscris, în 1926, prima mea lucrare care s-a publicat în „Memoriile Secțiunii Istorice” ale Academiei, lucrarea intitulată Organizarea financiară a Țării Românești în epoca lui Mircea cel Bătrân; tot acolo și pe cea de a doua, despre Nicolae Milescu Spătaru, publicată în aceleași „Memorii””[18].
După ce a terminat Getica, Pârvan i-a dat lui Giurescu un exemplar de lux al cărții, cu dedicația: „Iubitului meu școlar și coleg, cu dragoste și încredere, V. Pârvan”[19].
Și-a luat rămas bun de la Pârvan pe patul de spital. „Sta întins pe pat, cu fața palidă, doar ochii îi ardeau, mi-a făcut un semn cu mâna, parcă de rămas bun”[20].
Printre cei pe care „soarta rea” i-a luat poporului român, Giurescu îi amintește pe Mihail Eminescu, Panait Cerna[21], Ion Andreescu[22], Aurel Vlaicu, Constantin Giurescu, Traian Lalescu[23], Vasile Bogrea[24], Gheorghe Vâlsan[25], Alexandru Sahia[26], Mihail Sebastian și Vasile Pârvan[27].
A audiat cursurile și seminariile lui Nicolae Iorga[28]. Cursurile sale erau „foarte atrăgătoare”[29], prin „mulțimea de fapte și sugestii” dar și prin „referirile permanente la contemporaneitate”[30].
Despre cum a aflat și publicat textul pisaniei Bisericii lui Vlad Țepeș de la Târgșor[31].
Însă Giurescu afirmă: „nu mă simt și nu mă consider cirac al lui Iorga, n-am luat de la el nici metodă, nici concepție istorică”[32]. El a mărturisit că își datorează formația sa academică tatălui său, apoi lui Vasile Pârvan, Dimitrie Onciul, Simion Mehedinți și Demostene Russo[33].
Russo era „tipul eruditului”, care investiga detaliul în săptămâni și luni de-a rândul[34].
„Unul din cursurile cele mai frecventate și ascultate cu interes și plăcere era cursul lui Simion Mehedinți, titularul catedrei de geografie și antropogeografie”[35]. Și autorul îl consideră pe Mehedinți cirac/ ucenic al lui Titu Maiorescu[36].
Prima excursie la geografie, autorul a făcut-o în 1920, când vizitează Giurgiu, Turtucaia, Silistra și Cernavodă[37]. Atunci a cunoscut-o pe fiica lui Mehedinți, Maria-Simona, „care mi-a făcut o impresie extraordinară: era frumoasă – o frumusețe naturală, sănătoasă – și inteligentă, încât de-a dreptul te intimida”[38].
În anul 3 de facultate a făcut o lucrare de seminar la Prof. Mehedinți, împreună cu P. P. Panaitescu, numită Hotarele și populația Bugeacului[39]. Însă când trebuiau să publice articolul, Giurescu și-a dat seama că Panaitescu greșise hotarele în harta pe care o făcuse. De aici a tras concluzia că „lucrurile [făcute] în colaborare comportă și o parte de risc. Afară, bineînțeles, de cazul când colaboratorul e o persoană de care ești tot așa de sigur ca de tine însuți”[40].
În 1922, după licență, la sfatul lui Pârvan, Constantin Giurescu își dă „examen[ul] de capacitate pentru toate materiile” și s-a înscris, ca materii principale, la Istorie și Geografie[41].
A dat examenele în februarie 1923[42]. 3 luni de pregătire și trebuia să cunoști toată materia pe care trebuia să o predai în cele 8 clase de liceu[43].
A dat 6 examene la Istorie și 6 la Geografie, din februarie până în mai 1923. La Istorie, în urma examenelor, a primit media 9, 75 iar la Geografie media 9, 81[44]. Fiind pus să își aleagă catedra, autorul a ales catedra de Istorie de la Liceul Unirea din Focșani, unde fusese profesor și tatăl său[45].
A fost profesor la Focșani doar…o singură oră și aceea „un examen de corigență în toamnă”[46]. Pentru că, în unanimitate, consiliul Facultății de Litere l-a recomandat pentru „locul vacant de membru ce se ivise la Școala Română din Franța”[47].
În toamna lui 1923, autorul pleacă la Paris[48]. Pleacă cu trenul, cu expresul Arlberg, trecând prin Budapesta, Viena, Tirol, Basel[49]. Prima sa călătorie în străinătate[50].
A ajuns în Gara de Est din Paris, dimineața, într-o zi mohorâtă și ploioasă, după două zile și două nopți de drum și…nedormit[51].
Ajunge cu un taxi în gara Luxemburg și cu trenul la Fontenay[52]. Se instalează în camera unde stătuse până atunci un alt român și are prima surpriză în materie de servit masa în Franța: chelnerul francez nu servea masa fără vin[53]. Pentru că „un lucrător francez consuma zilnic minimum doi litri de vin”[54].
Vizitează Parisul împreună cu Virgil Bogdan[55].
Începe să-și pregătească doctoratul pentru la București și deschide noi șantiere de cercetare[56].
Studiază la Biblioteca Națională din Paris[57]. Aici a găsit „un prețios document de la Alexandru cel Bun, din 11 februarie 1400: cel dintâi document intern al acestui voievod. Am găsit, de asemenea, tot la manuscrise, un chestionar francez de la începutul secolului al XVIII-lea asupra Moldovei și Țării Românești cu răspunsurile respective, chestionar care mi-a prilejuit un studiu publicat în „Mélanges” din 1924”[58].
[1] Constantin C. Giurescu, Amintiri, ed. îngrijită de Dinu C. Giurescu, Ed. All Educational, București, 2000, p. 98.
[2] Idem, p. 101.
[3] Ibidem.
[4] Ibidem.
[5] Ibidem.
[6] Ibidem.
[7] Idem, p. 102.
[8] Ibidem.
[9] Ibidem.
[10] Idem, p. 103.
[11] Ibidem.
[12] Ibidem.
[13] Idem, p. 104.
[14] Ibidem.
[15] Idem, p.105.
[16] Ibidem.
[17] Idem, p. 106-107.
[18] Idem, p. 107.
[19] Idem, p. 110.
[20] Idem, p. 111.
[21] A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Panait_Cerna.
[27] Constantin C. Giurescu, Amintiri, ed. cit., p. 111.
[28] Ibidem.
[29] Ibidem.
[30] Idem, p. 111-112.
[31] Idem, p. 112.
[32] Idem, p. 114.
[33] Ibidem.
[34] Idem, p. 115.
[35] Idem, p. 117-118.
[36] Idem, p. 118.
[37] Ibidem.
[38] Idem, p. 119.
[39] Ibidem.
[40] Ibidem.
[41] Idem, p. 121.
[42] Ibidem.
[43] Idem, p. 122.
[44] Ibidem.
[45] Ibidem.
[46] Ibidem.
[47] Ibidem.
[48] Idem, p. 124.
[49] Ibidem.
[50] Ibidem.
[51] Idem, p. 126.
[52] Idem, p. 127.
[53] Idem, p. 128.
[54] Ibidem.
[55] Idem, p. 129.
[56] Idem, p. 130.
[57] Ibidem.
[58] Idem, p. 131.