Istorie 4. 28

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

 *

Istoria începe

de oriunde o privești

(vol. 4)

***

Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a.

***

Despre catedrala romano-catolică Notre Dame din Paris, autorul afirmă că „este…catedrala reprezentativă a genului, prin proporțiile reușite, prin echilibrul perfect al diferitelor părți componente. E puternică, fără a fi masivă, e elegantă, fără a fi căutată. Este o creație tipică a spiritului francez, caracterizat prin măsură, logică și artă”[1].

În 1929, Giurescu a văzut pentru prima oară Biserica Sfânta Sofia din Constantinopol. Pe care a revăzut-o de mai multe ori[2]. Și despre care spune că e o reușită arhitectonică[3]. „Nicăieri bolta care domină, de la marea înălțime, spațiul uriaș închis între ziduri nu poate fi egalată de plafonul catedralelor”[4].

În primele săptămâni în Franța, autorul vizitează mormântul lui Napoleon I[5]. Vizitează muzeul Cluny, „situat tot pe malul stâng al Senei, ca și Panteonul, ca și Sorbona, ca și Invalides. Se mai văd [și azi] resturi din termele ridicate de împăratul roman Iulian Apostatul (361-363)”[6].

Sutele de soiuri de vinuri franțuzești[7]. Munca de cercetare în Biblioteca Națională din Paris[8].

În 1925 a vizitat orașul Rennes, capitala Normandiei[9]. Dar și orașele Verdun, Vaux și Douaumont[10]. Vizitează catedrala din Reims. De aici la Nancy, „capitala bogatei provincii Lorena, unde am admirat palatul ducal, cu faimosul lui grilaj”[11].

Cu automobilul, la viteza de 90 km pe oră, a făcut o plimbare la Bar-le-Duc și Pont-à-Mousson[12].

De mai multe ori la Versailles[13] și o singură dată la Operă[14].

În toamna lui 1925, Constantin Giurescu se întoarce în România, cu teza doctorală deja redactată. Trebuia doar să o transcrie[15].

A transcris-o în octombrie 1925 și în noiembrie era gata pentru a o susține.

Raportul (referatul principal de azi n.n.) asupra tezei a fost făcut de Nicolae Iorga[16]. Comisia de examinare, alături de Iorga, a fost compusă din Pârvan, Russo, P. Cancel și decanul facultății, Charles Drouhet[17].

Devine Doctor în Filosofie și Litere, cu mențiunea Magna cum laude[18].

Se prezintă și la examenul de docență, după 10 zile de la primirea titlului de Doctor[19]. Teza doctorală avea 164 de pagini în 8 ̊.

Pentru examenul de docență avea nevoie de o carte de circa 100 de pagini. Editura Socec i-a cerut 35.000 de lei pentru publicare și el a cerut-o publicată în 6 zile[20].

Despre prețul cărții, Giurescu spune: 35.000 de lei „reprezenta de șapte ori salariul meu lunar de profesor secundar”[21].

Grigore Tăușan îi împrumută banii pentru publicare[22]. Comisia examenului de docență a fost alcătuită din Iorga, Pârvan, Russo, Cancel și Ilie Minea de la Iași[23].

După examen, Pârvan îl invită la masă, la restaurantul Boulevard, „unde mânca în mod obișnuit” și îl anunță că va fi Conferențiar de Istoria Modernă a Românilor, la facultate, începând cu ziua de 1 ianuarie 1926[24]. Lucrul s-a adeverit! Giurescu a primit adresă oficială, pentru a se prezenta la Ministerul Instrucțiunii Publice și a depus jurământul cerut de lege pentru ca să devină Conferențiar[25].

Jurământul s-a făcut cu mâna pe Sfânta Cruce[26], în fața lui Iuliu Valaori, secretar general al ministerului[27].

În primăvara lui 1926, tot Valaori îi va propune să fie director al Așezământului Cultural Ion C. Brătianu[28]. Acceptă și îl conduce 4 ani, până în iunie 1930[29]. În 1927 îl cunoaște pe Ionel Brătianu[30].

Autorul se logodește în martie 1926, în mod oficial (neoficial din iunie 1923), pe 12 aprilie 1926 are loc cununia civilă iar pe 15 aprilie 1926 se cunună religios în Biserica Domnița Bălașa[31].

Taina Sfintei Cununii le-a fost slujită de PS Tit Simedrea, ierarhul fiind pentru prima dată când cununa pe cineva[32].

Iar căsătoria lor a fost pentru toată viața, pe 15 aprilie 1976 împlinind 50 de ani de căsătorie[33].

În ziua de 15 februarie 1927 s-a născut primul lor copil: Dinu Giurescu[34], actualul academician.

Pe 21 noiembrie 1928 s-a născut Dan iar în 2 decembrie 1930 Mona[35].

În vara lui 1926 locuiește la soacră, la Vladomira, la 30 de km de Iași[36].

Ciorba de pește pregătită pe malul râului[37]. Plus două linguri de mujdei[38]. În Balta Brăilei, mujdeiul de usturoi, în turcește, se spunea sarmâzac[39].

Crap pe Dunărica de până la 4 kilograme[40]. „Crapul e peștele cel mai vânjos, cel care luptă mai mult când e agățat la cârlig”[41].

Bătrânul Pescăruș, pescar din tată pescar, din Turtucaia, i-a spus autorului un cuvânt memorabil: „Dom’ profesor, pescarul trebuie să fie cu inimă largă; peștele-i vânat; poate să nu vie deloc sau poate să ai o bucurie nemaipomenită”[42].

A pescuit în balta Brăilei, pe gârla de la Muguroaia și pe gârla de Gingărășoaia[43].

În vacanța de Paști, în 1938, a făcut o excursie cu vaporul la Constantinopol și Atena[44].

A pescuit și în râul Argeș și în lacul Tâncăbești. La Tâncăbești, cu mulineta [dispozitiv atașat undiței n.n.], a prins „cel mai frumos exemplar de știucă din cariera mea de pescar sportiv: avea patru kilograme și un sfert și numai cu mare greutate am izbutit s-o aduc la mingioc [un coș din plasă, în care e prins peștele ce se zbate în acul undiței n.n.], a cărui coadă mi-a îndoit-o puțin, și apoi în juvelnic [coșul unde se ține peștele deja prins/ pescuit n.n.]”[45].

A pescuit și în lacurile Snagov și Căldărușani și a prins păstrăv pe Teleajen și Telejenel[46]. A pescuit pe Timiș, pe Azuga, pe Buzău, la Întorsura, în Vama și Sita Buzăului, pe Bistrița, la gura Barnarului, „unde am prins nu numai un splendid păstrăv, auriu, de cinci sute de grame, dar și o lostriță – prima și ultima din viața mea de pescar sportiv –; era la limita inferioară admisă: 65 de centimetri lungime și 3 kilograme și jumătate greutate, dar era o lostriță, vânat rar și prețuit”[47].

A pescuit și în apa Lăpușnei, bogată în păstrăvi. Aici vede o cerboaică îmblânzită de Bibi Popescu[48].

A pescuit și în Mureș, la Deda[49].

La începutul lui 1927 începe să se pregătească pentru cariera de profesor universitar[50]. Comisia de examinare a fost compusă din Vasile Pârvan, care a scris raportul final, Demostene Russo, Petre Cancel și Ilie Minea. Iorga a lipsit din comisie pentru că ținea cursul la Sorbona[51].

În urma examenului, la 1 martie 1927 devine profesor agregat[52]. „Eram cel mai tânăr profesor al facultății de Filosofie și Litere și, cred, și al întregii Universități din București: aveam douăzeci și cinci de ani și ceva peste patru luni [adică 25 de ani neîmpliniți n.n.]”[53].