Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Zi: 29 septembrie 2013

Istorie 4. 29

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

 *

Istoria începe

de oriunde o privești

(vol. 4)

***

Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a.

***

De pe atunci a început munca la Istoria românilor[1], pe care a editat-o între 1935-1946[2]. În 5 volume[3].

Primul său asistent universitar a fost G. Sofronie, apoi Constant Grecescu[4].

Când a început să participe la ședințele consiliului facultății, și-a dat seama că Iorga nu vorbea cu Mihalache Dumitrescu[5]. Nici Mehedinți cu Iorga nu vorbise o perioadă[6].

Soția lui Constantin Giurescu a fost fiica lui Simion Mehedinți[7].

Între 1926-1930, autorul a fost binevoitor cu Iorga, datorită atitudinii binevoitoare pe care o avusese față de el la doctorat și docență, deși Iorga se comportase urât față de tatăl său[8].

În 1928, deși strânge banii pentru delegația istoricilor români, care au plecat la Oslo (10.000 de franci elvețieni, acordați de Nicolae Titulescu), autorul rămâne în țară pentru că era pe cale să se nască al doilea său copil[9].

La Sibiu, în iunie 1929, s-a făcut un congres al profesorilor de Istorie din țară[10]. Însă Iorga a considerat referatul lui Panaitescu, susținut la acest congres, ca pe „un atac împotriva sa”[11].

Pentru că neagă unele opinii ale lui Iorga, acesta „a început să mă critice la curs și seminar; și nu numai pe mine, dar și pe P. P. Panaitescu și pe Al. Rosetti, care-și îngăduiseră să aibă păreri deosebite în [ceea] ce privește textele vechi românești”[12].

Giurescu nu îi răspunde lui Iorga. În anul universitar 1928-1929[13], „criticile și înțepăturile au continuat; ne acuza că ne ocupăm de detalii fără însemnătate sau – așa cum va formula-o apoi în scris – că suntem „adunătorii tuturor nisipurilor” și „călăreții tuturor vânturilor””[14].

Același lucru și în anul universitar 1929-1930[15]. Discuție lăsată în derivă.

La mormântul lui Avram Iancu[16].

„Vinerea neagră”: criza economică declanșată de bursa de la New York, în ziua de 24 octombrie 1929[17]. Efectele ei s-au adâncit în 1931, 1932 și, parțial, și în 1933[18].

În primăvara și vara lui 1929, autorul a adăugat un etaj casei din strada Berzei, nr. 47[19].

În vacanța de iarnă a anului 1927, împreună cu soția, autorul a făcut o călătorie în Franța și Italia[20]. Cu trenul. Au trecut prin Vinkovce (în Iugoslavia), Ljubljana, Trieste, Lombardia, Veneția, Padova, vreo jumătate de oră la Milano, Paris[21], Nisa, Avignon[22], Grasse („orășelul parfumului”). Cu autocarul la Monte Carlo[23]. Trec prin Villefranche și Menton spre Italia. Milano[24], Veneția[25].

O a doua călătorie cu soția: de Paști, în 1929, la Constantinopol[26]. Pornesc pe mare, cu vasul Principesa Maria[27]. Și autorul îi consideră pe arhitecții Sfintei Sofia drept „oameni de geniu”, care au realizat „cel mai impresionant spațiu închis, superior aceluia de la Sf. Petru din Roma sau din catedralele de tip francez”[28].

Ceaiul turcesc[29]. Vizitează și muzeul Saraiului. Vede spada Sfântului Ștefan cel Mare. Despre care autorul crede că sultanul Soliman Magnificul a luat-o din cetatea Sucevei, în 1538, cu prilejul campaniei împotriva lui Petru Rareș[30].

Tot în Sarai a văzut o metopă [placă cu basoreliefuri n.n.] de la Adamclisi[31].

Vizitează Fanarul („un cartier amărât, cu case leproase, mucegăite, [care îți dau] o impresie de sărăcie lucie și de tristețe”[32]) dar și Patriarhia ecumenică[33].

A fost și la Șapte Turnuri, care se afla în ruină[34]. Aici, în această închisoare, i s-a tăiat capul lui Barnowski Vodă al Moldovei, în 1633, pentru care s-a arătat semne minunate că a fost nevinovat, aici a fost închis Vasile Lupu dar și Sfântul Constantin Brâncoveanu înainte de martirizare, pe care turcii îl porecliseră Altân bey = Principele aurului[35].

Se întoarce la disputa cu Iorga[36]. Scrie un studiu cu minusurile lui Iorga. Iorga tace[37].

Înainte de recenzia pentru Iorga, a făcut o recenzie pentru ediția lui Giorge Pascu, profesor universitar în Iași, la Descriptio Moldaviae[38]. Nici Pascu n-a răspuns nimic[39].

Pe 18 iulie 1932, autorul a fost ales deputat de Putna, fiind votat cu 5. 721 de voturi[40].

Pe 16 februarie 1933 se trage în muncitorime[41].

În 1934 Alexandru Rosetti conducea Fundațiile Regale[42].

În primăvara lui 1938, pleacă din nou cu vaporul spre Constantinopol. Îmbarcați pe vasul Regele Carol I[43]. Din nou la Sfânta Sofia, Marea de Marmara, Marea Egee, Pireu[44], Acropole[45], Muzeul Național al Greciei și Muzeul Benakis[46], golful Saronic, spre Corint cu autocarul[47], Eleusis (ruinele templului zeiței agriculturii, Demeter), Megara[48], Teba, Livadia[49], iar măslinul rodește doar după ce împlinește vârsta de 30 de ani, dar poate trăi sute de ani[50]. „A-l tăia e o crimă; în antichitate această crimă se pedepsea cu moartea[51].

Ajung la Delfi[52]. În pagina 256 se termină prima scriere a cărții.


[1] Constantin C. Giurescu, Amintiri, ed. îngrijită de Dinu C. Giurescu, Ed. All Educational, București, 2000, p. 176.

[2] Idem, p. 179.

[3] Idem, p. 180.

[4] Idem, p. 181.

[5] Idem, p. 185.

[6] Ibidem.

[7] Idem, p. 186.

[8] Ibidem.

[9] Idem, p. 187.

[10] Ibidem.

[11] Idem, p. 188.

[12] Idem, p. 189.

[13] Ibidem.

[14] Idem, p. 190.

[15] Ibidem.

[16] Idem, p. 196.

[17] Ibidem.

[18] Ibidem.

[19] Ibidem.

[20] Idem, p. 202.

[21] Ibidem.

[22] Idem, p. 203.

[23] Idem, p. 204.

[24] Idem, p. 205.

[25] Idem, p. 206.

[26] Idem, p. 207.

[27] Ibidem.

[28] Idem, p. 208.

[29] Idem, p. 209.

[30] Ibidem.

[31] Idem, p. 210.

[32] Ibidem.

[33] Ibidem.

[34] Ibidem.

[35] Idem, p. 210-211.

[36] Idem, p. 221.

[37] Idem, p. 222-223.

[38] Idem, p. 224.

[39] Ibidem.

[40] Idem, p. 230.

[41] Idem, p. 238.

[42] Idem, p. 239.

[43] Idem, p. 247.

[44] Idem, p. 248.

[45] Idem, p. 249.

[46] Idem, p. 250.

[47] Idem, p. 252.

[48] Idem, p. 253.

[49] Idem, p. 254.

[50] Idem, p. 255.

[51] Ibidem.

[52] Ibidem.

Sfântul Augustin al Hipponei, Despre Sfânta Treime [22]

Traduceri patristice

*

vol. 4

 *

Traduceri și comentarii de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

și

Dr. Gianina Maria Cristina Picioruș

*** Sfantul Augustin al Hipponei

Sfântul Augustin,

Episcopul Hipponei

(13 noiembrie 354-28 august 430,

pomenit la 15 iunie în Biserica Ortodoxă)

*

Despre Sfânta Treime

*

Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a.

***

13. În confuzia acestei întrebări, ajutând Domnul [ca să ne luminăm], se pune mai întâi problema, dacă [a fost trimis] Tatăl sau Fiul sau Duhul Sfânt; sau uneori Tatăl, alteori Fiul [și] alteori Duhul Sfânt; sau dacă, fără nicio distincție a persoanelor, după cum este numit Dumnezeu unul și singurul. Adică, [dacă nu cumva], a apărut Părinților însăși Treimea, prin acele forme creaturale.

Apoi, oricare din acestea va fi găsită și considerată [adevărată], [trebuie să vedem dacă], fie o creatură a fost făcută pentru acest scop, în care Dumnezeu, după cum a judecat atunci să se facă, să fie arătat ochilor omenești, fie Îngerii, care deja erau [existau], au fost trimiși astfel, încât să vorbească din/ în conformitate cu persoana lui Dumnezeu [ex persona Dei].

[Fiindcă ei] își asumă chipuri materiale de creaturi trupești, pentru slujirea lor, după cum este necesar fiecăruia.

Sau după puterea dată lor de către Creator, ei își transformă și își schimbă [mutantes atque vertentes] însuși corpul lor, căruia nu se supun, ci îl stăpânesc, [fiind] supus [lor], în orice apariție/ arătare doresc, după cum [aceste apariții] sunt potrivite și concordă cu acțiunile lor.

În fine, vom căuta [să înțelegem] ceea ce am stabilit să cercetăm: [și anume], dacă Fiul și Duhul Sfânt au fost trimiși și mai înainte.

Și, dacă au fost trimiși, ce diferență este între acea trimitere [anterioară, în fața Profeților] și cea[1] pe care o citim în Evanghelie.

Sau dacă niciunul dintre Ei nu a fost trimis, decât fie atunci când a fost făcut Fiul din Maria Fecioara, fie când Duhul Sfânt a apărut ca o arătare vizibilă, ori în porumbiță, ori în limbi de foc.

*

Capitolul VIII

 

14. Să-i lăsăm, așadar, pe cei foarte trupești, care cred că natura Cuvântului lui Dumnezeu și Înțelepciunea este nu numai schimbabilă, ci și cu adevărat vizibilă – [Înțelepciunea] Care, în Sine rămânând [neschimbată], înnoiește toate, pe Care o numim unicul Fiu al lui Dumnezeu.

Căci aceștia au adus o inimă groasă [crassum], întrebându-se asupra lucrurilor dumnezeiești cu îndrăzneală, [mai degrabă] decât în mod cuvios.

Sufletul fiind, desigur, o substanță spirituală și fiind așadar el însuși făcut, nu putea să fie făcut prin altcineva, decât prin Cel [prin Care] toate sunt făcute și fără de Care nimic nu s-a făcut (In. 1, 3).

Care, deși este schimbabil, totuși nu este vizibil: [aceasta este] ceea ce ei au crezut despre însuși Cuvântul și însăși Înțelepciunea lui Dumnezeu, prin Care s-a făcut sufletul.

Deși Aceasta [Înțelepciunea] nu este numai nevăzută, așa cum și sufletul este, dar este, deopotrivă, [și] neschimbabilă, așa cum sufletul nu este[2].

În mod evident este amintită aceeași neschimbabilitate [incommutabilitas] a Ei, când se spune: „În Sine Însăși rămânând, pe toate le înnoiește” (Înțel. lui Sol. 7, 27).

Și aceștia, care fac eforturi ca să sprijine dărâmăturile [ruinam] greșelii lor prin mărturiile Dumnezeieștilor Scripturi, invocă spusa Apostolului Pavel.

Și primesc/  acceptă, că despre Unul singur Dumnezeu – în Care se înțelege însăși Treimea – este scris [înțelegându-se] numai despre Tatăl, [iar] nu a fi spus [deopotrivă] și despre Fiul și despre Duhul Sfânt: „Iar Împăratului nemuritor al veacurilor, nevăzutului, singurului Dumnezeu, [fie] cinstea și slava în vecii vecilor” (I Tim. 1, 17).

Și în altă parte e aceasta: „Binecuvântat este Cel singur puternic, Împăratul împăraților și Domnul domnilor, Cel ce singur are nemurirea și locuiește în lumină neapropiată/ neajunsă [inaccesibilem]. Pe Care niciun om nu L-a văzut, nici nu poate să Îl vadă” (I Tim. 6, 15-16).

[Iar] în ce mod trebuie înțelese acestea, cred că, mai înainte, deja noi am explicat îndeajuns.

*

Capitolul IX

 

15. Cei care vor să creadă că aceasta [s-a spus] nu despre Fiul și nici despre Duhul Sfânt ci, cu adevărat, numai despre Tatăl, Îl consideră pe Fiul văzut [visibilem], nu prin trupul luat din Fecioară, ci mai mult înainte de aceasta, prin Sine Însuși.

Pentru că spun că El a apărut în fața ochilor Tatălui.

Cărora, dacă le spui: „În ce mod deci este Fiul văzut prin Sine Însuși, prin urmare și muritor prin Sine Însuși?” – ca să se potrivească vouă, care vreți să înțelegem numai despre Tatăl, ceea ce s-a spus, [anume:] Care singur are nemurirea –; căci dacă prin trupul primit Fiul este muritor, [tot] prin acesta se poate ca să fie și văzut, [atunci] ei răspund: nu prin acesta este considerat Fiul muritor, ci după cum [era] văzut și înainte [de întrupare], astfel înainte [era] și muritor.

Căci dacă spun că Fiul este muritor prin trup, deja [recunosc] că nu Tatăl singur, fără Fiul, are nemurirea.

Pentru că și Cuvântul Lui, prin Care toate s-au făcut, are nemurirea.

Deci [sunt nevoiți să admită că] nu Și-a pierdut nemurirea Sa, pentru că a asumat trupul muritor. [Căci] văd că nu se poate întâmpla așa ceva nici sufletului omenesc, ca să moară odată cu trupul. [Lucru despre care] zice Însuși Domnul: „Nu vă temeți de cei care ucid trupul, dar care nu pot ucide sufletul” (Mt. 10, 28).

Sau, într-adevăr, Și-a asumat la fel trup și Duhul Sfânt? De Care, desigur, [aceștia] se vor tulbura, fără îndoială.

Dacă Fiul este muritor prin trup, în ce fel consideră că numai Tatăl are nemurirea, fără Fiul și fără Duhul Sfânt, din moment ce Duhul Sfânt nu a luat trup[3]?

Care[4], dacă nu are nemurirea, [înseamnă] așadar [că] nu prin trup este Fiul muritor.

Iar dacă Duhul Sfânt are nemurirea, [atunci] nu numai despre Tatăl s-a spus: „Care singur are nemurirea”.


[1] Este vorba de Întrupare și apoi de arătarea Duhului Sfânt în chip extatic.

[2] Pentru că ei au corelat și confundat însușirile sufletului cu cele ale Dumnezeirii. Au crezut că așa cum e sufletul, tot la fel trebuie să fie și Dumnezeu, pentru că este Duh. Au considerat așadar că firea dumnezeiască poate suferi schimbare sau transformare.

[3] Duhul Sfânt nu S-a întrupat, deci dacă mortalitatea se răsfrânge asupra unei persoane datorită trupului, atunci cum pot acei eretici să susțină că numai Tatăl e nemuritor?

[4] Duhul Sfânt.

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno